cică "reformă"

Pagina 1 din 20 1, 2, 3 ... 10 ... 20  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

cică "reformă"

Mesaj  delta la data de Vin Mar 19, 2010 7:57 am

Un idiot declarat cu buzele-nfipte în dosul pedelist scrie [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link] cam asta:

idiot declarat a scris:Am citit legea ieri, dupa ce a aparut. Nu ma pricep, dar pare sa aiba substanta. Ideea de-a completa orele cu un program "after school" e mult mai bun decat completarea unor planuri de lectii absolut formale si strict birocratice. In plus, ideea de-ai mai scoli pe profesori e buna, totul e sa-i scoleasca cu ce trebuie si sa invete de la cei care stiu sa faca treaba asta.
În primul rând: dă-o naibii de after school în condiţiile în care zltra-profesioniştii profesori care colcăie prin şcoli nu-s în stare să predea la orele oficiale chestii de bază pe care să le priceapă elevii.
Ăştia ahtiaţi din pedele sunt fix ca şi cretinii ăia care susţineau pesedeu: vor reformă de dragul reformei şi dacă cât mai ruptă de realitate, singura idee fiind ca partidu' să facă aşa... ceva de ochii lumii.

În al doilea rând: cine naiba îi opreşte în prezent pe profesori să se perfecţioneze? confused
De ex. în cercetare sunt practic zilnic anunţate cursuri, stagii de perfecţionare în ce vrei şi ce nu vrei.
La un moment dat am verificat ce programe europene existau şi pentru România şi am găsit că în cazul învăţământului sunt o grămadă de fonduri destinate învăţământului.
Aşa că ideea că exact legea asta ar fi lipsit ca să se facă ceva denotă doar o crasă prostie (în cazul ălui idiot declarat generat de veneraţia faţă de grupul de interese a matolului).

_________________
asta este poza mea blondă, cu bucle
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
și totuși te uiți la roșcata mea? Ieși afară, javră ordinară!  [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

delta
asta e poza mea brunetă, fără bucle, fardată... (în semnătură este poza mea blondă, cu bucle)
asta e poza mea brunetă, fără bucle, fardată... (în semnătură este poza mea blondă, cu bucle)

Mesaje : 19767
Data de inscriere : 03/02/2010

http://neimportant.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: cică "reformă"

Mesaj  lolo la data de Vin Mar 19, 2010 9:13 am

delta a scris:Un idiot declarat cu buzele-nfipte în dosul pedelist scrie [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link] cam asta:

idiot declarat a scris:Am citit legea ieri, dupa ce a aparut. Nu ma pricep, dar pare sa aiba substanta. Ideea de-a completa orele cu un program "after school" e mult mai bun decat completarea unor planuri de lectii absolut formale si strict birocratice. In plus, ideea de-ai mai scoli pe profesori e buna, totul e sa-i scoleasca cu ce trebuie si sa invete de la cei care stiu sa faca treaba asta.
În primul rând: dă-o naibii de after school în condiţiile în care zltra-profesioniştii profesori care colcăie prin şcoli nu-s în stare să predea la orele oficiale chestii de bază pe care să le priceapă elevii.
Ăştia ahtiaţi din pedele sunt fix ca şi cretinii ăia care susţineau pesedeu: vor reformă de dragul reformei şi dacă cât mai ruptă de realitate, singura idee fiind ca partidu' să facă aşa... ceva de ochii lumii.

În al doilea rând: cine naiba îi opreşte în prezent pe profesori să se perfecţioneze? confused
De ex. în cercetare sunt practic zilnic anunţate cursuri, stagii de perfecţionare în ce vrei şi ce nu vrei.
La un moment dat am verificat ce programe europene existau şi pentru România şi am găsit că în cazul învăţământului sunt o grămadă de fonduri destinate învăţământului.
Aşa că ideea că exact legea asta ar fi lipsit ca să se facă ceva denotă doar o crasă prostie (în cazul ălui idiot declarat generat de veneraţia faţă de grupul de interese a matolului).
Autoperfecţionarea este o chestie negativă, doar scrie şi prin horoscoape. vesel
Trebuie să fie constrânşi printr-o lege ca să se perfecţioneze lol! că, acum primul lucru pe care îl auzi dacă îndrăzneşti să-ţi exprimi părerea în legătură cu modul în care sunt organizate activităţiile extraşcolare este: ''nu sunt plătit pentru a face chestia asta'' (de parcă nu ar exista şi în învăţământ criterii de evaluare ale competenţei şi activităţii profesorului/şcolii care, cu toate că nu sunt plătite exact în momentul desfăşurării, contează la promovarea în grad laugh sau alte tipuri de competenţe... ) ''dacă nu vă convine nu mai fac'', etc.
avatar
lolo
s-a obișnuit
s-a obișnuit

Mesaje : 1000
Data de inscriere : 04/02/2010

Sus In jos

Re: cică "reformă"

Mesaj  delta la data de Vin Mar 19, 2010 9:47 am

lolo a scris:Autoperfecţionarea este o chestie negativă, doar scrie şi prin horoscoape. vesel
Bine că nu le "toarnă în creier" în partid şi programele partidelor aflate în momentul respectiv la putere.

P.S. Parcă prin clasa a XI-a era ceva materie de genul "educaţie socialistă"... deşi nu se numea chiar aşa (da' nu-mi mai aduc aminte ce titlu i-au dat... har Domnului! Laughing ).

_________________
asta este poza mea blondă, cu bucle
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
și totuși te uiți la roșcata mea? Ieși afară, javră ordinară!  [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

delta
asta e poza mea brunetă, fără bucle, fardată... (în semnătură este poza mea blondă, cu bucle)
asta e poza mea brunetă, fără bucle, fardată... (în semnătură este poza mea blondă, cu bucle)

Mesaje : 19767
Data de inscriere : 03/02/2010

http://neimportant.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: cică "reformă"

Mesaj  delta la data de Vin Mar 19, 2010 8:56 pm

Apropo de "reforme" şi proteste faţă de diferite măsuri luate sau planificate de a fi luate de către guvern, mai jos e o chestie pusă pe fostul forum în data de 4 octombrie. Oare cât de mult s-a schimbat situaţia de atunci (având în vedere că şi acum au fost oarece greve probabil cu aceleaşi tipuri de revendicări)?


Din (me)seria "Pedagog pe vremuri de criză" - specializarea "Îmi dezvolt schizofrenia doar sub Boc"... Laughing

(postarea originală [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link] )
profesoresa internauta cacofonică a scris:5 oct 2009 - Grevă generală
Realitatea.net titrează cu litere mari, de o şchioapă:

"Peste 800.000 de salariaţi din administraţia publică, sănătate şi învăţământ îşi vor înceta, luni, activitatea, astfel încât copiii nu vor merge la lecţii, spitalele nu vor face internări decât în regim de urgenţă, iar vămile, ghişeele caselor de pensii ori ale primăriilor vor fi închise. Greva de luni va fi urmată de proteste de stradă programate să aibă loc, miercuri, în Capitală."

Deci mâine, 5 oct 2009, va fi grevă. Să vedem de ce şi dacă se justifică şi dacă nu cumva liderii de sindicat sunt "vânduţi" politicului...
În iulie, când ameninţau cu blocarea examenelor de bacalaureat din cauza neaplicării legii privind creşterea cu 50% a salariilor... nimeni nu comenta că liderii sindicali ar fi "vânduţi" politicului.
Deci s-a întâmplat ceva între timp.
Aaa... da! La conducerea ministerului nu mai este un pesedist (Abramburica), ci un pedelist (Poc)... Wink
profesoresa internauta cacofonică a scris:Întâi să ne amintim puţin de momentul octombrie 2008, când liderii de sindicat din învăţământ erau doar la un pas de a obţine cei 50% pentru profesori. Brusc însă, au întrerupt negocierile pe motiv că începe campania electorală…
De fapt, liderii sindicali au obţinut ce şi-au propus: în Parlament a fost votată (în unanimitate!) legea creşterii cu 50% a salariilor personalului din învăţământ. 8-)
profesoresa internauta cacofonică a scris:Ce legătură există între o luptă sindicală şi o campanie electorală, unde bătăliile sunt politice?
Probabil aceeaşi legătură pe care o are această grevă cu campania pentru alegeri prezidenţiale.
Adică: niciuna!
profesoresa internauta cacofonică a scris:De ce au făcut liderii de sindicat aşa ceva? Pe cine, cui au servit atunci? De ce nu au dus la final negocierile? De ce au cedat aşa uşor şi la semnalul cui?
Eu cred că au venit marţienii şi le-au dat nişte ordine liderilor sindicali în reviste care vor fi publicate peste câţiva ani... Laughing
profesoresa internauta cacofonică a scris:Şi acum? Acum se iese în stradă împotriva legii salariale unice.
Ce porci! Laughing
profesoresa internauta cacofonică a scris:Să vedem... De 20 de ani, românii strigă în gura mare împotriva salariilor aberant de mari care au sărăcit bugetul ţării şi de care se bucură doar un grup de privilegiaţi. Acum avem, în sfârşit, o lege care vrea să reglementeze această inechitate.
Proasta asta ar fi de acord şi cu scăderea salariului ei, dacă pedele i-ar da ordin. Laughing
profesoresa internauta cacofonică a scris:Numai că opoziţia blochează legea la CC iar PSD, parte a guvernului la data când a fost votată, se dezice ipocrit de ea.
Oare ce e acel CC al PSD? :?
Profesoresa sigur o fi aflat că nu mai există Partidul COmunist Român de vreo 20 de ani? Laughing
profesoresa internauta cacofonică a scris:De ce face PSD-ul aşa ceva? Probabil din milă pentru familiile privilegiaţilor, familii care vor trebui să-şi adapteze cheltuielile la câştigurile propuse de legea împotriva căreia se luptă... sindical.

Ce fac liderii de sindicat? Pe cine servesc dumnealor şi de ce servesc opoziţiei?
Aha, deci de aici Rolling Eyes încolo intră internauta "în linie dreaptă"... Laughing
profesoresa internauta cacofonică a scris:În plină criză economică, liderii de sindicat o pun de grevă şi de manifestaţii ca să servească PSD-ului în lupta lui pentru ciolan...
Aş presupune că pe ăia care au salarii mici prin învăţământ, îi cam doare-n cur de justificarea legată de criză... Laughing

profesoresa internauta cacofonică a scris:De ce PSD-ului? Foarte simplu... Se ştie din emisiunile TV-urilor că majoritatea liderilor de sindicat sunt foşti activişti pcr ai regimului trecut.
Formulările cu "Se" sunt fenomenale! Laughing
Nici nu trebuie să fie demonstrate... că doar "se" ştie! Laughing
profesoresa internauta cacofonică a scris:Cu un Geoană la Cotroceni şi un guvern PSD-ist le va fi foarte uşor ca şi pe viitor să mintă, să promită, să se îngrijească de propriile afaceri fără să facă nimic pentru membrii pe care îi reprezintă. Aşa că liderii de sindicat trebuie să provoace ACUM dezordine în ţară, trebuie să-i aţâţe pe sindicalişti împotriva guvernului Boc şi împotriva PD-L, trebuie, folosindu-se de membrii de sindicat, să compromită pe cei care vor să reformeze România. Şi asta fără absolut nici un motiv. În condiţiile în care nu s-a umblat la salarii cum justifică liderii greva din 5 oct? Despre legea de salarizare unitară s-a spus şi mereu se spune că nu e bătută în cuie... Atunci?
Păi, dacă se aplică legea salarizării unice, atunci legea cu mărirea cu 50% a salariilor poate fi lejer uitată... Laughing
profesoresa internauta cacofonică a scris:De ce ies mâine bugetarii în stradă? Mâine, cei care vor ieşi în stradă împotriva acestei legi despre care se ştie că e perfectibilă, vor mărşălui şi vor striga pentru salariile nesimţit de mari ale privigeliaţilor, nicidecum pentru salariile lor…
Hehe, "perfectibilă"...
Adică: este o lege de rahat pe care acum ar trebui să o înghiţiţi şi vă promitem că ulterior o vom îmbunătăţi în funcţie de condiţiile obiective şi de posibilităţi. Laughing
Adică: ciuciu! Very Happy
profesoresa internauta cacofonică a scris:Asta fac liderii de sindicat şi ei ştiu foarte bine de ce şi pentru cine...
Buhuhuuu! Pesedeeee! Boohooohooo! Pesedeee! Laughing

_________________
asta este poza mea blondă, cu bucle
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
și totuși te uiți la roșcata mea? Ieși afară, javră ordinară!  [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

delta
asta e poza mea brunetă, fără bucle, fardată... (în semnătură este poza mea blondă, cu bucle)
asta e poza mea brunetă, fără bucle, fardată... (în semnătură este poza mea blondă, cu bucle)

Mesaje : 19767
Data de inscriere : 03/02/2010

http://neimportant.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: cică "reformă"

Mesaj  ENKI la data de Vin Mar 19, 2010 9:19 pm

Delta, profesoresa internauta cacofonică e cea care comenteaza de zor p-aci?

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

scratch Laughing
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 12852
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: cică "reformă"

Mesaj  delta la data de Vin Mar 19, 2010 9:24 pm

ENKI a scris:Delta, profesoresa internauta cacofonică e cea care comenteaza de zor p-aci?

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

scratch Laughing
Da.
De fapt, silverstar e ca un OB pentru Nuţi... Laughing

_________________
asta este poza mea blondă, cu bucle
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
și totuși te uiți la roșcata mea? Ieși afară, javră ordinară!  [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

delta
asta e poza mea brunetă, fără bucle, fardată... (în semnătură este poza mea blondă, cu bucle)
asta e poza mea brunetă, fără bucle, fardată... (în semnătură este poza mea blondă, cu bucle)

Mesaje : 19767
Data de inscriere : 03/02/2010

http://neimportant.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: cică "reformă"

Mesaj  Dracu' gol la data de Vin Mar 19, 2010 9:38 pm

delta a scris:Da.
De fapt, silverstar e ca un OB pentru Nuţi... Laughing
D-aia scrie cu verde? Parca pe pachetele de OB e scris cu verde... raset
avatar
Dracu' gol
nu se mai dezlipeste de ecranul computerului
nu se mai dezlipeste de ecranul computerului

Mesaje : 5567
Data de inscriere : 03/02/2010
Localizare : Trollywood

Sus In jos

Re: cică "reformă"

Mesaj  delta la data de Sam Mar 20, 2010 5:01 am

Dracu' gol a scris:D-aia scrie cu verde?
Mai degrabă din cauză că-i acră...
Apropo, oare de ce pedelimbistele par mai indispuse decât cele care nu-l susţin pe matol până-n pânzele albe... a chiloţilor?
O fi chiar aşa de leşinate după misoginul hăhăit încât se simt permanent nefericite că nu-s în locul Nuţicii? Shocked

_________________
asta este poza mea blondă, cu bucle
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
și totuși te uiți la roșcata mea? Ieși afară, javră ordinară!  [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

delta
asta e poza mea brunetă, fără bucle, fardată... (în semnătură este poza mea blondă, cu bucle)
asta e poza mea brunetă, fără bucle, fardată... (în semnătură este poza mea blondă, cu bucle)

Mesaje : 19767
Data de inscriere : 03/02/2010

http://neimportant.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: cică "reformă"

Mesaj  delta la data de Joi Mar 25, 2010 9:53 am

alaltaieri am fost la Timisoara pentru dezbateri pe marginea ei, toata lumea e in fierbere, se cer situatii cu termene inumane, parerile sunt impartite, iar despre nervozitate n-are rost sa-ti mai povestesc...
( [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link] )

Adică iar şi-au bătut cuie în propriile tălpi şi acum din nou schelălăie toată protipendada didactică... laugh

_________________
asta este poza mea blondă, cu bucle
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
și totuși te uiți la roșcata mea? Ieși afară, javră ordinară!  [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

delta
asta e poza mea brunetă, fără bucle, fardată... (în semnătură este poza mea blondă, cu bucle)
asta e poza mea brunetă, fără bucle, fardată... (în semnătură este poza mea blondă, cu bucle)

Mesaje : 19767
Data de inscriere : 03/02/2010

http://neimportant.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: cică "reformă"

Mesaj  delta la data de Mar Apr 06, 2010 8:27 am

un asistent de la Univ. Al. I. Cuza a scris:Am vazut ca unii au negat legatura dintre prezenta lege si conservarea biodiversitatii si protectia mediului, ceea ce mi se pare o grava eroare, tinand cont ca din pacate actuala lege este si a cercetarii din pacate. Ar trebui elaborata separat o lege a cercetarii insa momentan doar asta avem. Este adevarat ca deocamdata cercetarea la noi ramane cam cea de pe langa universitati, cum este si prin vest in general. Mai exista acele institute ale academiei sau situatii izolate ca institutul din Tulcea de cercetare a deltei insa in rest este cam greu sa traiesti doar din cercetare in Romania.
Iote altul care nu doarme de grija noastră şi prezintă situaţia de parcă am fi privilegiaţi, fără să aibă nici cel mai mic habar că institutul nostru a ajuns unde este din cauză că noi munceam în timp ce alţii participau la cât mai multe simpozioane/conferinţe sau prestau servicii (expertize, studii de impact etc.) pe cont propriu, dar cu aparatura şi pe timpul instituţiei până aceasta a devenit falimentară etc.

un asistent de la Univ. Al. I. Cuza a scris:Am vazut ca unii au acuzat slaba calitate a actului didactic din universitati. Eu va intreb cum ar putea sa fie unul mai de calitate din moment ce in Romania raportul student\profesor este de 100:1 in timp ce in state dezvoltate este 10:1...la noi avem grupe de lucru cu 20-30 de studenti desi ele ar trebui sa fie de maxim 10 pentru a putea lucra cu fiecare student in parte.
Rahat pe băţ!
Raportul ăla de 10:1 n-o fi din cauză că sunt mai multe cadre didactice datorită numărului mai mare de materii şi/sau de specializări?
Că dacă-i aşa, creşterea calităţii actului didactic la noi ar trebui să însemne creşterea numărului de ore de cursuri, laboratoare, seminarii etc. laugh

un asistent de la Univ. Al. I. Cuza a scris:Norma didactica la noi este de cel putin 8-11 ore saptamanal, chiar dublu uneori...plus ceva ore suplimentare pentru a mai scoate un ban, salariile de baza fiind de in jur de 1000 de lei pentru cine intra in sistem...cam 1500 un lector...in jur de 2000 un conferentiar...si in jur de 3000 un profesor...astea fiind valorile medii pentru ca sunt si mai mici sau mai mari acolo unde universitatile au avut fonduri proprii sa dea mai mult. Poate pentru unii par salarii mari...totusi comparand cu pozitionarea in grila de salarizare sub medie...desi o societate ar trebui mai intai educata...si ni se cere performanta in actul de educatie si cercetare insa ce ni se ofera in schimb???
Da' tare-i mai place şi astuia să se văicărească în stil mioritic pentru a se afla în treabă... laugh
un asistent de la Univ. Al. I. Cuza a scris:Iar legatura cu biodiversitatea...un profesor prin state mai civilizate are cam doua ore pe saptamana norma didactica, in rest facand cercetare...la noi avem ore cu puhoiul scazand astfel atat calitatea actului didactic cat si calitatea cercetarii...
hehehe, adică ăsta ar vrea ca în loc de 11 ore / săptămână să aibă 2 ore... şi în rest să "cerceteze"... desigur în timp ce se va plânge că în cercetare e mai prost plătit decât în învăţământ... laugh

un asistent de la Univ. Al. I. Cuza a scris:Despre raportul finantare-mediocritatea absolventilor, doar un singur aspect. Finanatre se face pe student. Daca exmatriculam un student pierdem finantarea...deci putem sa scapam de el din sistem?
Păi, pui examen de adminitere ca să nu intre chiar toţi analfabeţii şi după aia te străduieşti să predai nenorocita aia de materie astfel încât studentu' (cât de dobitoc o fi el) să-l şi priceapă...

un asistent de la Univ. Al. I. Cuza a scris:Cu actuaul sistem de educatie si cercetare si biodiversitatea e pe maini tot mai nestiutoare si sovaielnice...doar cei autodidacti pot adesea sa razbata ca si nivel...sistemul actual de educatie fiind unul axat pe mediocritatea din pacate....acele "competente" ascunzand in spate intentia de a creea o societate de oameni usor controlabili, fara o riguroasa educatie umanista...pentru ca cel care cunoaste si gandeste devine periculos...
Altu' care înlocuieşte nemulţumirea faţă de propria meserie cu teoria conspiraţiei... laugh

_________________
asta este poza mea blondă, cu bucle
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
și totuși te uiți la roșcata mea? Ieși afară, javră ordinară!  [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

delta
asta e poza mea brunetă, fără bucle, fardată... (în semnătură este poza mea blondă, cu bucle)
asta e poza mea brunetă, fără bucle, fardată... (în semnătură este poza mea blondă, cu bucle)

Mesaje : 19767
Data de inscriere : 03/02/2010

http://neimportant.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: cică "reformă"

Mesaj  delta la data de Mier Apr 28, 2010 12:08 pm

Iote că finanţarea era şi până în funcţie de numărul de cursanţi... scratch
Mă rog, cel puţin la nivelul universităţilor.
Minipremierul probabil planifică să o aplice până la nivel de creşă. suspect
Poate vrea ca mamele eroine să se pună pe fătat, ca să nu se desfiinţeze şcoala din cartierele lor... laugh

un asistent de la Univ. Al. I. Cuza a scris:Despre modul cum se realizeaza finantarea per student scrie clar in legea invatamantului in vigoare, Legea nr. 84 din 24 iulie 1995:
Art. 171
(3) Finantarea de baza se asigura din bugetul de stat, in functie de numarul de studenti si doctoranzi admisi la studii fara taxa, de numarul de cursanti...

Prevederea exista si in actualul proiect de lege si noi tocmai asta incercam sa inlaturam, guvernanti finanteaza exact cati studenti avem intr-un an si nu numarul de locuri prevazut in anul intai, noi fiind practic obligati sa-i promovam pentru a pastra finantarea.

_________________
asta este poza mea blondă, cu bucle
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
și totuși te uiți la roșcata mea? Ieși afară, javră ordinară!  [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

delta
asta e poza mea brunetă, fără bucle, fardată... (în semnătură este poza mea blondă, cu bucle)
asta e poza mea brunetă, fără bucle, fardată... (în semnătură este poza mea blondă, cu bucle)

Mesaje : 19767
Data de inscriere : 03/02/2010

http://neimportant.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: cică "reformă"

Mesaj  Armand la data de Vin Apr 30, 2010 12:13 pm

Argument in favoarea descentralizarii (REALE!!!):
Ieri, la sedinta cu directorii, ni s-a trasat sarcina de a transmite situatii la cererile I.S.J. de pe site, chiar daca in institutia noastra nu exista aspectele vizate in situatiile cerute. Adica... sa ne bagam in seama, transmitand ca nu e cazul!
Porcarie curata care, pe langa surplusul de griji/sarcini/responsabilitati..., incarca site-ul ca dracu', de parca n-ar merge si asa ca ochiul mortului!
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
avatar
Armand
IN MEMORIAM Armand
IN MEMORIAM Armand

Mesaje : 3581
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: cică "reformă"

Mesaj  Vizitato la data de Vin Apr 30, 2010 4:01 pm

Armand a scris:Argument in favoarea descentralizarii (REALE!!!):
Ieri, la sedinta cu directorii, ni s-a trasat sarcina de a transmite situatii la cererile I.S.J. de pe site, chiar daca in institutia noastra nu exista aspectele vizate in situatiile cerute. Adica... sa ne bagam in seama, transmitand ca nu e cazul!
Porcarie curata care, pe langa surplusul de griji/sarcini/responsabilitati..., incarca site-ul ca dracu', de parca n-ar merge si asa ca ochiul mortului!
Ha? Shocked affraid

Vizitato
Vizitator


Sus In jos

Re: cică "reformă"

Mesaj  Armand la data de Vin Apr 30, 2010 4:08 pm

Mdah... cam asa am facut si noi, o sala intreaga - sala festiva a liceului Loga - inclusiv cand ni s-a recomandat verificarea noutatilor de pe site dimineata, la pranz si seara, daca se poate chiar si, intermediar, pe la ora 16!!!
Mai pe scurt, I.S.J. iti impune alternanta sau nonalternanta stang-drept, stang-stang sau... variante... baga-si-ar...
Macar de ar incepe cu curatenia in propria curte... ca-i plina de incompetenti si rasolisti!!!
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

P.S. Am sa gasesc eu o tzara timp sa relatez aici povestea cu secretara pe care am gasit-o la scoala si in legatura cu care n-ai inteles ce voiam sa-ti spun pe mess! Da' acum... sunt in plin tsunami!!! [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
avatar
Armand
IN MEMORIAM Armand
IN MEMORIAM Armand

Mesaje : 3581
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: cică "reformă"

Mesaj  Vizitato la data de Vin Apr 30, 2010 4:24 pm

Armand a scris:Mdah... cam asa am facut si noi, o sala intreaga - sala festiva a liceului Loga - inclusiv cand ni s-a recomandat verificarea noutatilor de pe site dimineata, la pranz si seara, daca se poate chiar si, intermediar, pe la ora 16!!!
Mai pe scurt, I.S.J. iti impune alternanta sau nonalternanta stang-drept, stang-stang sau... variante... baga-si-ar...
Macar de ar incepe cu curatenia in propria curte... ca-i plina de incompetenti si rasolisti!!!


P.S. Am sa gasesc eu o tzara timp sa relatez aici povestea cu secretara pe care am gasit-o la scoala si in legatura cu care n-ai inteles ce voiam sa-ti spun pe mess! Da' acum... sunt in plin tsunami!!!
Şi nu se găseşte nimeni care să-i bage-n mă-sa pe idioţii ăştia? Dacă se poate...pe toţi, vă rog!
Secretară, şcoală, mess... Nu mi se leagă nimic în minte, mai ales dacă ne gândim că noi am vorbit pe mess acum...ceva gen 100 de ani, cred, deci clar nu am cum să-mi amintesc ceva. laugh

Vizitato
Vizitator


Sus In jos

Re: cică "reformă"

Mesaj  Armand la data de Vin Apr 30, 2010 4:31 pm

Live a scris:
Secretară, şcoală, mess... Nu mi se leagă nimic în minte, mai ales dacă ne gândim că noi am vorbit pe mess acum...ceva gen 100 de ani, cred, deci clar nu am cum să-mi amintesc ceva. laugh

Ei, lasa... incerc eu sa te lamuresc... BETON, ca de obicei!!! [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
avatar
Armand
IN MEMORIAM Armand
IN MEMORIAM Armand

Mesaje : 3581
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: cică "reformă"

Mesaj  Vizitato la data de Vin Apr 30, 2010 8:08 pm

Armand a scris:
Live a scris:
Secretară, şcoală, mess... Nu mi se leagă nimic în minte, mai ales dacă ne gândim că noi am vorbit pe mess acum...ceva gen 100 de ani, cred, deci clar nu am cum să-mi amintesc ceva. laugh

Ei, lasa... incerc eu sa te lamuresc... BETON, ca de obicei!!!
Şi maxim, desigur! laugh

Vizitato
Vizitator


Sus In jos

Re: cică "reformă"

Mesaj  Armand la data de Mier Mai 26, 2010 8:55 pm

Nu stiu unde sa postez noutatea asta, dar ma bucur de ea si merita imortalizata!
Un roman a luat locul 1 la nu stiu ce olimpiada de informatica din SUA.
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
avatar
Armand
IN MEMORIAM Armand
IN MEMORIAM Armand

Mesaje : 3581
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: cică "reformă"

Mesaj  ENKI la data de Mier Mai 26, 2010 9:01 pm

Hai ca am si eu stire cu locul 1
vesel
Silvic a scris:
Locul I la concursul studentilor facultatilor de silvicultura din Europa
Echipa de studenti ai Facultatii de Silvicultura si Exploatari Forestiere formata din Cotovelea Ancuta (anul I - Masterat MEF), Fedorca Mihai (anul III - Silvicultura), Olari Manaila (anul III - Silvicultura) si Oproiu Daniel (anul III - Silvicultura) a ocupat locul I la cea de-a 24 editie a concursului profesional al studentilor facultatilor de silvicultura din Europa "Forestry Versatility" , care a avut loc la Brno (Cehia) in perioada 13-16 aprilie 2010. In urma desfasurarii mai multor probe tematice pe parcursul a 3 zile, echipa studentilor brasoveni a obtinut cel mai mare punctaj, invingand celelate 12 echipe de studenti ai facultatilor de silvicultura europene participante la competitie.
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 12852
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: cică "reformă"

Mesaj  Armand la data de Mier Mai 26, 2010 9:04 pm

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine] [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine] Sa traiasca la multi ani! Fara numar! [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
avatar
Armand
IN MEMORIAM Armand
IN MEMORIAM Armand

Mesaje : 3581
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: cică "reformă"

Mesaj  delta la data de Mier Mai 26, 2010 9:07 pm

ENKI a scris:Hai ca am si eu stire cu locul 1
vesel
Silvic a scris:
Locul I la concursul studentilor facultatilor de silvicultura din Europa
Echipa de studenti ai Facultatii de Silvicultura si Exploatari Forestiere formata din Cotovelea Ancuta (anul I - Masterat MEF), Fedorca Mihai (anul III - Silvicultura), Olari Manaila (anul III - Silvicultura) si Oproiu Daniel (anul III - Silvicultura) a ocupat locul I la cea de-a 24 editie a concursului profesional al studentilor facultatilor de silvicultura din Europa "Forestry Versatility" , care a avut loc la Brno (Cehia) in perioada 13-16 aprilie 2010. In urma desfasurarii mai multor probe tematice pe parcursul a 3 zile, echipa studentilor brasoveni a obtinut cel mai mare punctaj, invingand celelate 12 echipe de studenti ai facultatilor de silvicultura europene participante la competitie.
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
Era să spun ceva despre faptul că la teorie suntem brici... dar apoi m-am gîndit că dacă este un film cu Dolph Lundgreen pe Kanal D, măcar să văd cum îi bate măr pe toţi ceilalţi... Laughing

_________________
asta este poza mea blondă, cu bucle
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
și totuși te uiți la roșcata mea? Ieși afară, javră ordinară!  [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

delta
asta e poza mea brunetă, fără bucle, fardată... (în semnătură este poza mea blondă, cu bucle)
asta e poza mea brunetă, fără bucle, fardată... (în semnătură este poza mea blondă, cu bucle)

Mesaje : 19767
Data de inscriere : 03/02/2010

http://neimportant.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: cică "reformă"

Mesaj  Armand la data de Mier Mai 26, 2010 9:11 pm

delta a scris: este un film cu Dolph Lundgreen pe Kanal D, măcar să văd cum îi bate măr pe toţi ceilalţi... Laughing

Merci! Pe asta l-am scapat din lista! [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
avatar
Armand
IN MEMORIAM Armand
IN MEMORIAM Armand

Mesaje : 3581
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: cică "reformă"

Mesaj  ENKI la data de Mier Mai 26, 2010 9:27 pm

delta a scris:
ENKI a scris:Hai ca am si eu stire cu locul 1
vesel
Silvic a scris:
Locul I la concursul studentilor facultatilor de silvicultura din Europa
Echipa de studenti ai Facultatii de Silvicultura si Exploatari Forestiere formata din Cotovelea Ancuta (anul I - Masterat MEF), Fedorca Mihai (anul III - Silvicultura), Olari Manaila (anul III - Silvicultura) si Oproiu Daniel (anul III - Silvicultura) a ocupat locul I la cea de-a 24 editie a concursului profesional al studentilor facultatilor de silvicultura din Europa "Forestry Versatility" , care a avut loc la Brno (Cehia) in perioada 13-16 aprilie 2010. In urma desfasurarii mai multor probe tematice pe parcursul a 3 zile, echipa studentilor brasoveni a obtinut cel mai mare punctaj, invingand celelate 12 echipe de studenti ai facultatilor de silvicultura europene participante la competitie.
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
Era să spun ceva despre faptul că la teorie suntem brici... dar apoi m-am gîndit că dacă este un film cu Dolph Lundgreen pe Kanal D, măcar să văd cum îi bate măr pe toţi ceilalţi... Laughing
P-acolo au fost mai ales probe practice, inclusiv trasul cu arma. laugh
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 12852
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: cică "reformă"

Mesaj  Armand la data de Dum Mai 30, 2010 9:44 am

Aflu printr-un mail ca duminica, 13 iunie, domnul Vasile Molan e invitat la Timisoara, la o intalnire cu Asociatia Invatatorilor Banateni.
Avand in vedere faptul ca e o zi de duminnica, ma intreb cat de inclinati catre dezbateri pe marginea prioritatilor invatamantului vor fi guralivii mei colegi!
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
avatar
Armand
IN MEMORIAM Armand
IN MEMORIAM Armand

Mesaje : 3581
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: cică "reformă"

Mesaj  delta la data de Dum Mai 30, 2010 10:07 am

Armand a scris:Aflu printr-un mail ca duminica, 13 iunie, domnul Vasile Molan e invitat la Timisoara, la o intalnire cu Asociatia Invatatorilor Banateni.
Avand in vedere faptul ca e o zi de duminnica, ma intreb cat de inclinati catre dezbateri pe marginea prioritatilor invatamantului vor fi guralivii mei colegi!
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
Molan fiind cine? scratch
E din partidul tău sau chiar are habar de ceea ce face? confused

P.S. Sper să e-mail-ul despre evenimentul care loc azi l-ai primit tot azi... Laughing
Nu de alta, dar aşa-i procedura tradiţională. laugh
În sensul că: Nu poţi nici să spui că nu ai primit invitaţia, dar nici nu ai ce să faci cu ea... laugh

_________________
asta este poza mea blondă, cu bucle
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
și totuși te uiți la roșcata mea? Ieși afară, javră ordinară!  [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

delta
asta e poza mea brunetă, fără bucle, fardată... (în semnătură este poza mea blondă, cu bucle)
asta e poza mea brunetă, fără bucle, fardată... (în semnătură este poza mea blondă, cu bucle)

Mesaje : 19767
Data de inscriere : 03/02/2010

http://neimportant.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: cică "reformă"

Mesaj  Armand la data de Dum Mai 30, 2010 10:17 am

Molan este un "vechi" si consacrat autor de manuale pentru ciclul primar. Unul dintre putinii care au stiut sa imbine clasicul cu modernul in evolutia invatamantului, de-a lungul timpului si "trecerilor".

Mailul l-am primit adineauri... iar, dupa stiinta mea, azi nu suntem inca in 13 iunie!
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
avatar
Armand
IN MEMORIAM Armand
IN MEMORIAM Armand

Mesaje : 3581
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: cică "reformă"

Mesaj  delta la data de Dum Mai 30, 2010 10:25 am

Armand a scris:Molan este un "vechi" si consacrat autor de manuale pentru ciclul primar. Unul dintre putinii care au stiut sa imbine clasicul cu modernul in evolutia invatamantului, de-a lungul timpului si "trecerilor".
Nu-l cunosc...

Armand a scris:Mailul l-am primit adineauri... iar, dupa stiinta mea, azi nu suntem inca in 13 iunie! [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
Aaa... 13 iunie...
hehe... am reţinut doar partea cu duminică. laugh

P.S. Da' tot nu pricep la ce ar folosi dezbaterile în condiţiile în care este clar că pentru Băsescu învăţământul nu e prioritate. scratch

_________________
asta este poza mea blondă, cu bucle
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
și totuși te uiți la roșcata mea? Ieși afară, javră ordinară!  [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

delta
asta e poza mea brunetă, fără bucle, fardată... (în semnătură este poza mea blondă, cu bucle)
asta e poza mea brunetă, fără bucle, fardată... (în semnătură este poza mea blondă, cu bucle)

Mesaje : 19767
Data de inscriere : 03/02/2010

http://neimportant.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: cică "reformă"

Mesaj  Armand la data de Dum Mai 30, 2010 10:43 am

Din pacate, nici eu nu-l cunosc personal si am sa fac tot posibilul sa ajung acolo pe 13. Cu niste propuneri, fireste...
Nu stiu exact care ii este pozitia la nivel inalt, cu atat mai putin ii cunosc orientarea politica (esentiala pentru unii, dupa cum vad!
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine] ), dar in acest moment cred ca e important sa se consulte oricine cu oricine!

Delta... oare de ce ne intereseaza pe noi mereu daca pentru cei de sus este o prioritate ceea ce facem noi, aici, jos??? Tie, cand ti-ai ales nevasta, ti-a pasat daca o plac si sefii tai??? Hai sa lasam naibii pretextele astea de pork!
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
avatar
Armand
IN MEMORIAM Armand
IN MEMORIAM Armand

Mesaje : 3581
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: cică "reformă"

Mesaj  delta la data de Dum Mai 30, 2010 11:15 am

Armand a scris:Tie, cand ti-ai ales nevasta, ti-a pasat daca o plac si sefii tai???[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
Păi, nu cu ăia face sex... laugh

_________________
asta este poza mea blondă, cu bucle
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
și totuși te uiți la roșcata mea? Ieși afară, javră ordinară!  [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

delta
asta e poza mea brunetă, fără bucle, fardată... (în semnătură este poza mea blondă, cu bucle)
asta e poza mea brunetă, fără bucle, fardată... (în semnătură este poza mea blondă, cu bucle)

Mesaje : 19767
Data de inscriere : 03/02/2010

http://neimportant.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: cică "reformă"

Mesaj  Armand la data de Dum Mai 30, 2010 11:18 am

delta a scris:
Armand a scris:Tie, cand ti-ai ales nevasta, ti-a pasat daca o plac si sefii tai???[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
Păi, nu cu ăia face sex... laugh

Ok... ma multumesc cu raspunsul asta, in stilul consacrat, desi intrebarea era mai mult retorica! [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
avatar
Armand
IN MEMORIAM Armand
IN MEMORIAM Armand

Mesaje : 3581
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: cică "reformă"

Mesaj  Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 1 din 20 1, 2, 3 ... 10 ... 20  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum