spiritu' de turmă

baso a scris:

Asta, cu joystick-ul, o fi trucata, nu ?

Ahh, este un cadru mai detaliat a celei de deasupra

ENKI a scris:

baso a scris:

Asta, cu joystick-ul, o fi trucata, nu ?

Ahh, este un cadru mai detaliat a celei de deasupra

Da, trucata revelator, mesajul astfel transmis parandu-mi-se bestial.

(Still a)Live a scris:

ENKI a scris:

baso a scris:

Asta, cu joystick-ul, o fi trucata, nu ?

Ahh, este un cadru mai detaliat a celei de deasupra

Da, trucata revelator, mesajul astfel transmis parandu-mi-se bestial.

Da, mesajul transmis este bestial! De crud, până la urmă... Personaje în jocurile lor... Ceva de râs tot am găsit: Obama e cu PS2, 3 sau cât o fi, iar Boc...cu IPad-ul. Chestie de...mărime şi de performanţă.

ENKI a scris:

(Still a)Live a scris:

ENKI a scris:

baso a scris:

Asta, cu joystick-ul, o fi trucata, nu ?

Ahh, este un cadru mai detaliat a celei de deasupra

Da, trucata revelator, mesajul astfel transmis parandu-mi-se bestial.

Da, mesajul transmis este bestial! De crud, până la urmă... Personaje în jocurile lor... Ceva de râs tot am găsit: Obama e cu PS2, 3 sau cât o fi, iar Boc...cu IPad-ul. Chestie de...mărime şi de performanţă.

Pai, nu bestial era cuvantul potrivit?!
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

RocketQu33n a scris:Anahoret: A good terrorist is a dead terrorist.

Anahoret a scris:

RocketQu33n a scris:Anahoret: A good terrorist is a dead terrorist.

Habar n-ai tu cât sunt de acord cu ceea ce ai scris tu aici!

Pentru ceea ce ai scris în plus, lasă-mă să-ţi răspund mai tâziu. Vreau să fie o postare cât-de-cât obiectivă.

baso a scris:Eu sunt curioasa ce actori americani vor juca in viitorul film inspirat de povestea uciderii lui Bin Laden
Matt Daimon, Leonardo Dicaprio sau Brad Pitt ?

Va conta mult filmul ala pt. ca astfel cum vor prezenta povestea, ea se va insuruba in mentalul colectiv

IMITATIA – CONCEPT SAU MOD DE A TRAI
“Cu penele altuia te poţi împodobi, dar nu poţi zbura.
Acest lucru nu-l ştiu oamenii, dar îl stiu păsările.” (Lucian Blaga)
Pornesc în expunerea mea de la faptul că modelul, în accepţia sa cea mai extinsă, este un set de norme, de exigenţe privitoare la devenirea, la perfecţionarea persoanei. Modelul atrage prin aceea că el întrece cu ceva felul de a fi al persoanei la un moment dat. Prin el, ne dăm seama că ceva din fiinţa noastră este precar sau limitat, dar, în acelaşi timp, ne şi mobilizăm pentru a depăşi starea conştientizată.
Am dat această definiţie pentru a întelege când imitaţia trebuie să fie folosită şi să ştim când să o lăsăm la stadiul de idee.
“Oamenii au înnăscut în ei instinctul imitaţiei şi fiecare este influenţat, în măsură mai mică sau mai mare, de vorbirea, felul de a fi sau de a gândi al semenilor săi”, spunea Samuel Smiles. Admiţând ideea că prima formă de învăţare umană este imitaţia, nu trebuie să ne mire faptul că aceasta ne însoţeşte de-a lungul vieţii. Este mai degrabă folositor omului, după cum afirma şi R. Lipton, să uzeze de comportamente culturale
elaborate deja, decât să conceapă altele, prin metoda încercării şi erorii, dat fiind că se dovedeşte a fi mai economicos din punct de vedere energetic. Aşadar, încă de când ne naştem, avem tendinţa de a imita. Copiii imită ceea ce îi înconjoară, dar asta se opreşte, după părerea mea, la o anumită vârstă, când avem puterea de a distinge ce este bine şi ce nu, sau când avem puterea de a lua decizii responsabile.
Însă, imitaţia deşi n-are valoare, ea este destul de energic folosită, de unde se poate trage concluzia că ceva valoare tot trebuie să aibă, sărăcuţa. Bună, rea, îţi faci treaba cu ea. Nu are valoare, dar are căutare.
Am putea privi în mai toate colţurile lumii pentru a vedea sau mai degrabă a observa cine pe cine imită, sau care este rolul imitaţiei în civilizaţia modernă. Eu mă opresc asupra spaţiului carpato-danubiano-pontic, această zonă care oferă numeroase exemple pentru orice domeniu căci, noi românii, suntem un popor destoinic, mereu în prim-plan şi dornici de a ne face cunoscuţi pretudindeni.
R. Lipton sublinia foarte bine necesitatea imitaţiei în viaţa noastră, el se referea la imitarea unui anumit mod de gândire sau a unei anumite ideologii, însă omul anului 2008, este preocupat să imite „vedeta” sau persoana publică doar în ceea ce priveşte exteriorul. Este o imitare sumară a unor lucruri care nu aduc nimic în ceea ce priveşte caracterul şi personalitatea individului uman.
La noi, imitaţia este un mijloc de a trăi pentru majoritatea cetăţenilor. Însă, ceea ce nu ştiu românii e că la ora actuală în ţara noastră nu există niciun model care sa fie imitat, iar dacă există, acesta este ocolit. Pe cine imită românii? În general sunt plagiaţi oamenii cărora le
merge bine. Ei cred că dacă zbârciturile lor vor fi identice cu cele ale vedetei cocoţate în glorie, viaţa se va schimba în bine. De asemenea, consideră că e suficient să-şi încropească o mustaţă stufoasă, cum au mai văzut undeva, ca să devină mari campioni. Energia consumată n-o imită, bineînţeles, ei imită numai ceea ce stă în puterea lor: mustaţa. Or, mustaţa nu e totul. Asta duce la o înstrăinare a individului de propriul corp. Practic, el nu mai trăieşte pentru a crea ceva nou, ci pur şi simplu trăieşte din inerţie, este un „papagal” al vedetei sau persoanei publice pe care a ridicat-o la rangul de model. Asta a ajuns marea majoritate a oamenilor din România, nişte papagali. Este dureros, dar dacă ar imita şi ei persoanele publice apreciate nu ar fi nicio problemă. Acest lucru ar trebui să funcţioneze în paralel cu, copierea fizicului, dar şi a modului de gândire. Din acest punct de vedere le dau dreptate persoanelor care imită doar partea fizică a „vedetei”, deoarece din modul de gândire n-ar avea ce să imite…
Ceea ce este rău în societatea noastră nu suntem noi oamenii, ci mass-media cu toate domeniile pe care le implică. Ea crează din nişte persoane mediocre, mari „vedete” inoculând astfel populaţiei aşa-zişii „parametrii” după care trebuie să ne ghidăm. Totul este astăzi comercial. Mass-media nu este interesată de valorile care există, ci pur şi simplu este interesată de profitul pe care îl obţine din cultivarea unor non-valori care dau bine pe sticlă şi la public şi care se vând foarte bine. Astfel, intrăm în contact doar cu persoanele impuse de mass-media şi criteriul de selecţie este unul redus în alegerea modelului în viaţă.
Dumnezeu a creat omul pe Pământ după chipul şi asemănarea Sa. Atât! Semănăm fizic în funcţie de rasa din care facem parte, dar asemănarea ar trebui să se oprească aici. Am fost înzestraţi cu liber arbitru pentru a lua decizii şi pentru a fi noi înşine. Nu putem imita la nesfârşit! Putem să ne inspirăm de la o persoană publică, însă doar atât. Inspiraţia nu duce la crearea unor kitsch-uri. Cred cu tărie că într-o bună zi, fiecare persoană va putea spune deschis: ”Eu sunt eu!” atât în interior, cât şi în exterior. Este o dorinţă pe care aş vrea să o văd îndeplinită cât mai curând, dar bănuiesc că va rămâne doar la stadiul de dorinţă pentru că nu cred că în viitorul apropiat ceva se va schimba în societatea românească, măcar la nivel de imitaţie care este, poate singurul lucru mai puţin important din multitudinea de probleme pe care le avem noi românii. Şi dacă nu avem probleme ni le facem noi înşine, căci suntem un popor latin în care curge sânge latin şi care nu poate trăi în pace şi linişte. Totul ar trebui să se schimbe de la cele mai mari organisme ale tării şi până la omul de rând. Toţi imită. Am imitat alte state mai bine dezvoltate decât ţara noastră,trebuie să recunoaştem că noi suntem în curs de dezvoltare, şi am dorit să ajungem sus la „masa bogaţilor”. Însă, ne-am convins că acolo stau doar bogaţii ăia pe care i-am imitat. Noi suntem asemănători unui căţel dresat care stă la piciorul lor şi care se mulţumeşte cu o coajă de pâine, iar când mai primeşte câte un os, dă din coadă bucuros. Rima mi-a ieşit, însă, este dureros şi pe mine ca român mă doare.Asta a ajuns ţara noastră şi asta o să fim în continuare. Câinele dresat al celor pe care îi imităm.
Astfel,românii au ajuns să imite totul. Pe lângă modelele pe care şi le aleg din viaţa publică din ţara noastră, aleg şi modul de a trăi. Pretutindeni auzi sintagme de felul: „acolo să vezi cum e…”, sau „cât e de bine în străinătate”. Mai sunt şi altele, dar acestea sunt cele mai folosite. Însă, noi nu întelegem că acele ţări despre care tot vorbim şi la care ne raportăm şi încercăm să le imităm au înaintea noastră cam 20-30 de ani de dezvoltare economică pe care noi trebuie să-i parcurgem treptat, nu prin salturi. La fel de repede am uitat sau nu vedem că acele ţări au ajuns la un nivel înalt de dezvoltare, păstrând cultura şi tradiţiile. Noi încercăm, nu cetăţenii, ci conducătorii să ne ducă repede acolo sus aplicând dictonul machiavelic „scopul scuză mijloacele”. Am ajuns să nu mai ştim ce vrem de la viaţa asta, totul este guvernat de salariile din Europa sau cât de bine o duce X sau Y. Avem lucruri mult mai frumoase pe care nu ştim să le apreciem, iar când ne vom da seama, va fi prea târziu. Totuşi avem şi noi originalitate în anumite privinţe. Am reuşit să vedem, atât noi, cât şi restul lumii, crearea unui guvern cu două orientări politice distincte, stânga şi dreapta ceea ce duce la îndeplinirea semnificaţiei termenului de „struţocămilă” dat de Dimitrie Cantemir în operele sale. Imitaţia este bună aş spune eu, dacă imiţi pe cine trebuie adică modul de gândire sau activitatea culturală pe care modelul tău a avut-o. Aspectul fizic este un detaliu insignifiant în ceea ce priveşte alegerea modelului. Aduceţi-vă aminte de versurile regretatului Florian Pittiş care spuneau: „nu contează cât de lung ai părul, important e cum şi cât gândeşti.”
Nu cred că putem pătrunde în lume cu o anumită ţinută, un anumit tatuaj, o anumită tunsoare sau o simplă atitudine. Suntem superficiali şi dacă considerăm că doar cu atât am reuşit să facem ceva cu viaţa noastră ne înşelăm amarnic.
Alegerea modelului pe care dorim să îl imităm într-o mică sau mai mare măsură, ar trebui să se bazeze pe aportul acestuia în viaţa de zi cu zi, nu printr-o simplă prezenţă, iar un alt criteriu ar fi admiraţia pentru această persoană. Samuel Smiles spunea: „Admiraţia pentru oamenii mari, morţi sau în viaţă, aduce după sine, în mai mică sau mai mare măsură, imitaţia.”
Consider că cel mai important „paznic” al acestei societăţi, care se poate transpune între model şi imitator este spiritul critic. Acesta poate să stopeze într-o mică sau mai mare măsură sau de asemenea, să sporească alegerea unui model adecvat pentru a-l putea considera cu adevărat o valoare ce merită să fie imitată.
De asemenea, susţin cu tărie că nu trebuie să imităm în totalitate modelul ales, deoarece ne-am pierde pur şi simplu identitatea noastră. Practic noi nu am mai exista.
Aş vrea să prezint aici, ceva ce mi se pare elocvent în ceea ce înseamnă să imiţi pe cineva. Aş lua ca exemplu domeniul muzicii. Acolo apar numeroşi pretendenţi care se identifică cu mari artişti de-ai noştri. Eşti cântăreţ şi vocea-ţi seamănă cu a lui Gabriel Dorobanţu? Perfect, cânţi vârtos în concurs despre „Gara noastră mică“. Eşti o jună care speră la faimă, iar glasul îţi aduce cu cel al Mihaelei Runceanu? Ştii ce ai de făcut, alegi, fără îndoială, şlagărul ei „Iartă“. Te-a fericit cel de sus cu un timbru care aminteşte de Aurelian Andreescu? Fraier să fii, să nu ataci, din rărunchi, „Tu eşti primăvara mea“. Rupi gura târgului, înmoi inimile de piatră ale celor din juriu, eşti condamnat la celebritate.
Nu e chiar aşa. Pentru simplul fapt că nu vei reuşi să depăşeşti performanţa iluştrilor „proprietari“ ai respectivelor hituri. Iar urmarea e că te prăbuşeşti în penibil. Pare mult mai uşor să foloseşti o formulă deja verificată, însă asta nu te scoate pe tine din anonimat. Au mai păţit-o mulţi, înaintea ta. Au îngroşat rândurile celor care „cântă ca X“ sau „îţi amintesc de Y“. De ei, imitatorii, nu-şi aminteşte nimeni. Pentru a-ţi câştiga respectul mulţimii, trebuie să fii unic. Spune repede, cu cine seamănă la voce Baniciu?
Astfel, am încercat să arăt pe cât posibil că imitaţia nu este atât de importantă în cariera pe care o urmezi, mai ales dacă ai ales un adevărat model care a fost, este şi va fi unic prin ceea ce a făcut. Este greu să te apropii de el, dar şi mai greu este să îl imiţi.
Acesta este paradoxul lumii noastre. Avem autostrăzi mai largi, dar minţi mai înguste. Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile. Am făcut lucruri mari, dar nu mai bune. Sunt vremuri în care există prea multe vitrine, dar nimic în interior. Aşa am ajuns noi românii imitând occidentalismul, goi în interior.
Era o vreme când eram mândri de a fi români. Prin aceasta nu vreau să demonstrez că nu este bine să privim spre Europa, dar să luăm ce este bine şi să nu uităm în primul rând de sufletul nostru, să fim oameni şi să trăim alături de oameni.