Modele de societate

Pagina 6 din 8 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8  Urmatorul

In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Dum Oct 29, 2017 10:22 am

Ficțiunea Virtualului

Omul rupt de la sol, precum căpșunile rupte de la sol, este un mutant. Este produsul tehnicii, al instrumentației și al virtualului. O invenție a sistemului. Nu l-a întâlnit nimeni, nu există nicăieri, ci doar în mintea lui Jean-Jacques Rousseau și a emulilor săi, și dacă s-ar fi născut așa cum se reclamă și afirmă, nu ar supraviețui – nu aparține nimănui, este dezlegat de orice și de toți, fără pământ, fără familie și fără legături. Este individul ajuns la capăt de cursă, în realitatea sordidă a programării sale înspre marfă și a realizării fantasmelor ”trans” – trans-umanism, trans-sexual, trans-frontieră, om fără nici un sex, fără nici o rasă, fără nici un pământ, om ce aparține doar propriei sale alegeri, care se vrea Dumnezeu și care e pregătit să nu fie nimic.
Car son avènement le fait disparaître. Il est tout ; c’est-à-dire qu’il n’est rien. Il lui faut tant de sûretés, de protections, d’encadrements, qu’il s’évanouit au moment d’apparaître ! Căci venirea lui îl face să dispară. El este totul; adică nu este nimic. Are nevoie de atât de multă siguranță, protecție, încadrare, încât dispare în momentul apariției! Niciodată nu a fost mai proclamat, mai celebrat individul, niciodată nu au fost mai puțini oameni capabili să stea drepți și să spună ”nu”! Ieșit din toate determinările, din toate moștenirile, fără trecut și fără memorie, individul nu mai e legat de nimic. Asta crede el. Are motive bune să o creadă: i se strigă de peste tot că e liber, e obligat să fie liber! Dar bineînțeles trebuie ca această libertate să permită funcționarea societății indivizilor, în liniște, fără ciocniri și frământări. Așa încât instrumentat, protezat, protejat, și chiar mărit, individul este cu totul redus la supunere față de semnele ce i se dau dinspre o lume pe care nu o mai trăiește decât la gradul doi. Șoseaua, orașul, aeroportul, hipermarketul metroul, biroul, schiul, expoziția de la muzeu și toate locurile și spațiile de zi cu zi, toate sunt susținute de semnele care le spun întrebuințarea, legătura cu individul și forma. În numele toleranței zero, nu se mai pune problema de a lăsa fiecare individ să aprecieze o situație, niște capacități ale sale, să decidă ce să facă analizând elemente ale realului. Nu mai avem cu toate acestea decât legături de gradul doi, printr-o pădure de semne, care înlocuiesc simbolurile de odinioară. Trăim în societăți ale obedienței, pe care represiunea rutieră le reprezintă și le pregătește în același timp – nu mai gândiți, nu mai judecați, doar supuneți-vă, sistemul gândește, judecă și decide pentru voi! Obediența este calea către conformitate. Și, fără îndoială, niciodată societățile noastre nu au fost mai conforme, mai consensuale, mai uniforme decât sub elogiul diversității – adică nu mai e loc pentru disidenți, pentru cei care gândesc împotrivă și pentru libertatea naturală a minții. Nu mai există contra, nu mai există decât rău – nu mai e vorba despre opozanți sau de contradicții, ci doar despre delincvenți, criminali, teroriști, care trebuie reduși la tăcere. Și întreg arsenalul de legi care interzic libertatea de expresie, care fac din opinie un delict – !!!! – se străduiește în acest sens; și toată forța statului se abate asupra celui ce gândește altfel, care se gândește în altă parte, fie că e vorba de teoria de gen, de dreptul la avort sau de obligația impusă ca ambii părinți să lucreze și chiar să-și împartă concediul parental – pentru a fi liberi, desigur!
Societatea individului, așa cum o descrie Marcel Gauchet, este societatea intereselor, ceea ce înseamnă că e societatea obedienței. Nimeni nu mai poate schimba nimic; fiindcă acesta e sistemul! Și iată cum, chiar în numele libertății, societățile noastre acceptă incredibile dependențe și uimitoare supuneri. Fiindcă acesta e sistemul! Sisteme de orice natură, universale și permanente proteze, ce permit indivizilor să funcționeze unii lângă alții, care își asumă relațiile lor și, din ce în ce mai mult, satisfacția lor. Sisteme, a căror putere se hrănește din consimțământ, din facil, din invizibila și permanenta penetrare a vieții. Sisteme care formatează gândirea, care paralizează judecata și fabrică consimțământ automat față de toate puterile. Societatea obedienței se caracterizează prin deplasarea puterii la nivelul secund, ce provoacă deopotrivă delăsarea celor care nu mai au în fața lor o putere cu care să vorbească, la care să se adreseze, căreia să i se opună și angoasa surdă a celor care simt corect că puterea ce se face invizibilă este de necuprins și nu încetează a se întări. Este societatea sistemului, cea a instrumentației, a semnalelor, a radarelor și a camerelor de supraveghere, este societatea delictului de opinie, și mai este societatea comandamentului permanent. Puterea nu a dispărut, ci s-a reciclat. Puterea nu mai e sus, la vârful turnului, înălțată pe propriul piedestal, și nu mai vedem nici un Colleone care își îmblânzește calul într-o piață din inima Veneției. Puterea este instrumentală, este mentală, ea fasonează minți și comportamente. Puterea este peste tot, și trebuie să fie peste tot pentru ca indivizii dezacordați, izolați să evite conflictele. Puterea este peste tot, pentru că obediența înlocuiește cultura și scutește de unitate; așteptăm de la radare ceea ce nu mai așteptăm de la cetățenie. Virtualul construiește o lume instrumentată, în care nu mai sunt decât relații secunde, prin intermediul semnalizării, al instrumentării sau numericului. El suspendă sensul moral și conștiința liberă. El organizează izolarea și sărăcirea senzorială; o mutilare a umanității. În această privință, desprinderea de pământ este o ruptură antropologică, un suicid colectiv. O lume instrumentată, redusă la semnele care vorbesc în locul ei, este o lume fără libertate, care face totul posibil. Iar jocurile video cele mai apreciate de adolescenți și nu doar de ei, o spun: când totul e posibil, oroarea e posibilă. Câți dușmani v-ați omorât azi, știți asta?




[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13932
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Joi Noi 02, 2017 8:15 am

Deja se simte adierea sintezei celor doua modele opuse (in oglinda). vesel

avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13932
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Joi Noi 02, 2017 6:48 pm

avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13932
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Vin Noi 03, 2017 10:44 am

Nu stiu daca ma asteptam s-o scrie atat de clar Piperea.  bine

Toti cei ce se lupta la jocurile de obste se supun la tot felul de infranari. Si ei fac lucrul acesta ca sa capete o cununa care se poate vesteji. Noi sa facem lucrul acesta pentru o cununa care nu se poate vesteji.
Eu, deci, alerg, dar nu ca si cand nu as sti incotro alerg. Ma lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveste in vant.
Ci ma port aspru cu trupul meu si-l tin in stapanire, ca nu cumva, dupa ce am propavaduit altora, eu insumi sa fiu lepadat.
[...]
Si aceste lucruri s-au intamplat ca sa ne slujeasca noua drept pilde, pentru ca sa nu poftim la lucruri rele, cum au poftit ei.
[...]
Cine crede ca sta in picioare, sa ia seama sa nu cada.

(Corinteni I)

Acestea sunt vremuri in care miturile se schimba si idolii sunt dati jos de pe soclu. Sa nu facem aceleasi greseli ca si ei. Ce nu observa banksterii, mogulii IT, Big Pharma, Franken food and seeds producers si vatafii lor politici sau tehnocrati, toti acesti atleti dopati care au transformat jocul competitiei economice in vanare de vant este ca banii sunt un mit creat cu un scop si nu scopul in sine. Scopul este cooperarea. Impartasirea ce da coeziune si sens existentei (a)temporale a fiecaruia dintre noi. Ceea ce ne face capabili sa iesim din captivitatea si dilema prizonierului jocului fara miza al cununei care se vestejeste.






[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13932
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Sam Noi 04, 2017 1:44 pm

Cred ca istoricii din viitor (daca va mai fi un viitor) se vor uita cu uimire la aceste vremuri in care societatile “dezvoltate” si “civilizate” sunt din ce in ce mai bogate, in timp ce indivizii care isi zic cetateni si se iluzioneaza ca au drepturi, sunt din ce in ce mai saraci si indatorati celor care, tot mai putini, detin toate resursele si controlul, ca pe vremea cruciadelor. Sigur acesti istorici din viitor ar fi socati sa constate ca in SUA, cea mai bogata si puternica societate din istorie, o treime din copii sunt lipsiti de accesul la educatie si ingrijirea sanatatii din cauza saraciei extreme.
Socul probabil ca va fi fost si mai mare sa se constate o societate ca un sat global, interconectata, in care informatia circula la intervale de nano-secunde, comunicatiile fiind, practic, instantanee, o societate, deci, presupus foarte informata si deosebit de desteapta, dar ai carei membri de rand sunt din ce in ce mai mult victime ale manipularii si dez-informarii, fie din cauza exploatarii naivitatii lor, fie din cauza persuasiunii si a regiilor comerciale care mizeaza pe stereotipurile si judecatile prescurtate ale unui individ din ce in ce mai haituit de lipsa de timp, din ce in ce mai irational in deciziile lui. O societate atat de (prezumat) desteapta care isi determina membri la diminuarea treptata a capacitatilor cognitive si la analfabetism functional si emotional, la renuntarea la scriere in favoarea acronimelor si a emoticoanelor, la punerea gratuita si de buna voie a informatiilor si datelor personale si familiale la dispozitia retelelor de “socializare” si la captivitatea in colivia unor datorii facute pentru a consuma si a lasa impresia unor muncitori fericiti, nu are cum sa lase in urma piramide, ziduri chinezesti sau mituri civilizatoare, ci branduri efemere, praf si pulbere.

Cititi aici mai multe : [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]







[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13932
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Lun Noi 06, 2017 12:35 pm

Sorosismul


Când spui ”Soros” sau ”sorosism” imediat vin niște băieți și fete care să râdă superior și să te acuze de conspiraționism. Și chiar și de naivitate și răutate. Cum ai putea crede că un moșneag de 87 de ani ar fi întruparea Răului ideologic la modă la început de secol XXI?

George Soros este părintele unei familii de organizații non-guvernamentale, extinse pe plan internațional, care acționează constant pentru promovarea unui pachet de valori ideologice pe care papa Ioan Paul al II-lea îl denunța ca fiind ”cultura morții”, Benedict al XI-lea îl numea dictatura relativismului, dar e cunoscut și sub numele de progresism, multiculturalism, neomarxism, valori euro-atlantice, neofascism, liberalism progresist, cu precădere în țările din estul Europei.
Nu cred că e greșit să vedem în Soros, nu atât un teoretician cât un sistematizator al unei viziuni ideologice destul de neclare după supradoza de droguri și de pornografie reprezentată de anul 1968 și ceea ce a urmat în țările occidentale.
El , cred eu, poate fi considerat părintele (în sensul de sistematizator) ideologiei dominante a postmodernismului.
Ca să ajute la promovarea acestor valori, Soros a urmat calea gramsciană a dobândirii hegemoniei culturale. Așa a înființat o Universitate bună, darnică în burse, dar ….consistentă ideologic, fabricând cu ajutorul ei o întreagă elită politică, civică, jurnalistică, academică est-europeană, deja dresată din punct de vedere doctrinar.
Influența sa politică a devenit uriașă. Știm din Wikileaks cum deciziile diplomației americane (conduse atunci de H. Clinton) cu privire la o țară est-europeană ca Albania, de exemplu, erau luate în urma sugestiilor via e-mail ale lui George Soros.
Știm că Ungaria, Polonia, Rusia și Israelul văd, ca state, în Soros o amenințare directă pentru suveranitatea lor.
Dar vedem cum și administrația cea mai anti-sorosită (asumat) din SUA, cea a lui Trump, nu poate decât să susțină pe Soros în contra efortului Ungariei de a scăpa de darul otrăvit al universității miliardarului nostru…. Semn că Soros contează și atunci când oamenii săi pierd alegerile prezidențiale.
De altfel pare uimitor să vezi că mulți ambasadori ai Statelor Unite sunt de fapt motivați sufletește nu de loialitatea față de interesele propriei lor țării, ci de crezul ideologic al domnului Soros.

Să adăugăm la aceasta faptul că acesta a fost proiectul de suflet al lui Soros, căruia i-a lăsat de curând cea mai mare parte a uriașei sale averi (și vă închipuiți ce poate să însemne o donație de 18 miliarde de dolari, pentru o țară, dar ce să mai vorbim de o fundație?). E o dovadă că pentru George Soros această cauză e mai copil al său decât proprii săi copii, a căror moștenire s-a subțiat consistent după acest act de….caritate ideologică făcut de multimiliardarul american.
Deci a vorbi despre sorosism este perfect legitim. Așa cum Lenin a creat leninismul ca interpretare a marxismului edeși era foarte departe intelectual de un Marx, de un Engels sau chiar de un Trotki, dar avea spirit organizatoric și sistematizator, Soros e părintele unei pan-ideologii și unei veritabile revoluții culturale, deși probabil nu e vreun versat filosof sau subtil dialectician.
Însă e un tată. Iar copilul său, care poartă atâtea nume care ne pot confuza (multiculturalism sau marxism cultural sunt concepte destul de complexe și implicit destul de puțin lămuritoare), merită numele de sorosism.

P.S. Și chiar seamănă cu împăratul Palpatine din Star Wars.
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]


[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13932
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Mier Noi 08, 2017 8:21 am

Spiritualitatea va ajunge un factor determinant al istoriei societăţii. Spiritualizarea societăţii va fi un proces istoric, care poate începe de pe acum, odată  cu constituirea societăţii cunoaşterii, din momentul în care devenirea istorică  presupune trecerea de la cunoaştere la conştiinţă. Spiritualizarea nu poate fi un proces brusc, ci treptat, ea a început de fapt odată  cu trezirea conştiinţei omului, dar nu va putea fi considerată împlinită  atât timp cât civilizaţiile sunt străpunse de devastări ale agresivităţii  şi răului, fiind scoase de fapt din civilizaţie. Societatea cunoaşterii va fi mediul cel mai propice pentru a incuba un adânc  şi extins proces de spiritualizare, ea pregăteşte de fapt societatea conştiinţei.

.................................................

Societatea conştiinţei se va naşte din societatea cunoaşterii, astfel încât   suportul asigurat de societatea cunoaşterii,  cu vectorii care au constituit-o  şi o menţin, poate fi considerat  ca unul din vectorii societăţii conştiinţei. Pe lângă  tehnologiile preluate din societatea cunoaşterii, cum  sunt internetul, inteligenţa artificială, nanotehnologia, vectori tehnologici specifici societăţii conştiinţei vor putea fi tehnologiile conştiinţei artificiale  şi ale biotehnologiei pentru transformarea speciei umane, internetul conştient, tehnologii pentru acţiune la mare distanţă  în spaţiul interplanetar al universului, precum  şi tehnologii pentru acţiune în realitatea profundă, pentru a produce efecte de comunicare fenomenologică  prin substratul existenţei profunde (care în mod natural se va face cu viteză  infinită) sau pentru efecte fenomenologic-structurale producând consecinţe energetice sau asupra substanţei în realitatea spaţiotemporală.  Societatea conştiinţei va avea  şi vectori funcţionali, cum  ar fi cunoaşterea (de cea mai mare importanţă  fiind cunoaşterea fundamentală asupra existenţei), spiritualitatea, managementul  şi economia (societăţii conştiinţei), educaţia (nu numai a omului,  ci a tot ceea ce este conştiinţă în vederea continuităţii cu trecutul bun al omenirii), cultura (cu aceiaşi observaţie ca în cazul anterior)  ş.a.


Mihai Draganescu - Societatea constiintei, carte disponibila in format PDF aici: [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]



avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13932
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Joi Noi 09, 2017 10:11 am

avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13932
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Joi Noi 09, 2017 10:15 am


Stan Constantin
azi la 8:52


Apelul la cenzură este semn de slăbiciune, de nesiguranță, a unui regim politic. Perdaful tras de ”aleșii neamului” americani șefilor de la Google, Facebook și Twitter este o invitație explicită la cenzurarea opiniilor exprimate pe rețelele de socializare. Și asta în numele apărării ”libertăților constituționale”!

Cenzura n-a rezolvat nimic, niciodată. Cei care au ceva de spus vor găsi întotdeauna o cale s-o facă, vezi samizdatul în Uniunea Sovietică. Mai mult, cenzura este una dintre principalele motive care au dus la căderea comunismului. Nu atât pentru că bizonul mediu socialist nu putea să măcăne. Măcănea, pe persoană fizică, mai abitir ca azi. Nu, cenzura a făcut ceva mai rău: a împiedicat construirea alternativelor la politicile curente ale guvernărilor. Acum cei care conduc inclusiv ”marile democrații occidentale”, în pană de model, încearcă să împiedice apariția unor alternative. TINA este cuvântul de ordine! Cu alte cuvinte cetățeanul trebuie să știe un lucru, care să-i rămână ”gravat” în memorie: NU există alternativă la politicile actuale! Sistemul este perfect, nu are de ce să fie schimbat. Oamenii sunt imperfecți, dar ei pot fi schimbați. Și ori de câte ori apare o problemă, e suficient să dai mulțimii capul unui Moțoc, și ai rezolvat-o.

Ei bine, nu! Nu așa funcționează lucrurile! Dacă nu vorbești despre niște lucruri, ele nu există, cum credeau comuniștii, nu servește la nimic. Văd că au descoperit ”virtuțile” acestei abordări și occidentalii. Au să pățească exact ce-au pățit adversarii lor din Est. De fapt, pățesc deja. Și lucrurile se vor agrava.

De asta închiderea conturilor FB ale unor persoane extrem de critice din România-și de aiurea-este o imensă prostie. Problemele care determină criticile lor rămân. Nemulțumirea nu dispare. Ei i se adaugă frustrările generate de cenzurarea vocilor care dădeau expresie publică acestei nemulțumiri. Se vor crea canale informale de comunicare. Ele vor putea distorsiona mesajul criticilor, agravând problemele pe care cei ce promovează cenzura cred că pot fi rezolvate de ea.

Cenzura este un alt mod de a nu ține cont de complexitate. Or adversarul tuturor este complexitatea. Iar dictatura, totalitarismul, nu sunt răspunsul așteptat de toți la creșterea complexității. Complexității nu i te poți adresa decât prin multitudinea soluțiilor, adică prin diversitate. Iar diversitatea nu se poate construi cu TINA și cenzura. Ca să rezumăm, comunismul începe abia acum să se globalizeze, și să se consolideze. La un secol de la Marea Revoluție Socialistă din Octombrie este chiar o veste bună pentru o ideologie căreia toți îi cântau prohodul. Meandrele concretului, până la urmă.



[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13932
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  baso la data de Joi Noi 09, 2017 1:52 pm

Boala cu cenzura o au mai multi, inclusiv in locuri in care nu te-ai astepta. Si nu ma refer la bloguri personale sau la pagini personale pe FB unde mi se pare firesc ca fiecare sa-si trieze amicii virtuali ori sa blocheze nebunii si injuracii. De curand am sesizat pe un site public , chiar foarte critic pin articolele publicate la adresa sistemului controlat de binom, o cenzura extrem de perversa in privinta comentatorilor. Foarte probabil ca administrarea site-ului, inclusiv cenzura comentariilor, a fost data pe mana unui pulifrici de genul Blake ori ca idiotul ala de pielar, fauritor de genti si mare amator de morcovi laugh Idiotul lasa sa treaca comentarii absolut imbecile si cenzureaza chestii de bun simt. La modul foarte serios mi-am dat seama ca este pur si simplu un sabotaj al propagandistilor binomului realizat cu complicitatea catorva ce controleaza butoanele site-ului respectiv. Nu prea exista alta explicatie pt. o astfel de cenzura lipsita totalmente de logica. Sau poate ca patronii site-ului au ajuns sa semene, ca in oglinda, cu cei pe care-i detesta. scratch suspect Oricum, intriga un astfel de autosabotaj, fiind suspect modul in care propagandistii binomului (prin comentarii ipocrite)si dereglatii mintal sunt principalii favorizati pe acolo vesel

baso
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 16005
Data de inscriere : 04/10/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Joi Noi 16, 2017 12:38 pm

Patriotism și naționalism



Este vremea patriotismului, dar și a ceva ce trece rapid drept patriotism, și anume naționalismul. Diferența este fundamentală.

G.K. Chesterton a observat odată că Rudyard Kipling, marele poet al imperialismului britanic, „ducea lipsă de patriotism”. „Admiră Anglia, dar nu o iubește. Noi admirăm lucrurile pentru un temei, dar le iubim fără temei. El admiră Anglia pentru că e puternică, nu pentru că e Anglia”, explica Chesterton.

În același fel, mulți americani admiră America pentru că este puternică, nu pentru că este America. Pentru ei, America trebuie să fie „cea mai mare țară din lume” pentru a fi demnă de admirația lor. Dacă s-ar întâmpla să fie a doua cea mai mare, a 19-a sau, Doamne ferește!, o „putere de rangul trei”, nu ar mai avea nicio valoare.

Acesta este naționalism, nu patriotism. Patriotismul se aseamană cu dragostea de familie. Îți iubești familia pentru că este familia ta, nu pentru că este „cea mai grozavă familie de pe pământ” (orice ar însemna asta) sau pentru că este „mai bună” decât alte familii. Nu te simți amenințat când alți oameni își iubesc familiile. Dimpotrivă, le respecți sentimentele și ești împăcat când știi că și ei fac la fel. Nu simți că familia ta ar avea ceva de câștigat din lupta cu alte familii.



În timp ce patriotismul este o formă de afecțiune, naționalismul, s-a spus adesea, se bazează pe resentiment și rivalitate. De multe ori, este definit prin dușmanii și trădătorii săi, reali sau imaginari. Prin natura sa este militant, iar stilul tipic este agresiv. Prin comparație, patriotismul este pacificator, până când este forțat să se lupte.



Patriotul diferă și în această privință de naționalist: se poate amuza pe seama țării sale, la fel cum membrii unei familii pot râde de slăbiciunile lor. Afecțiunea ia de bune imperfecțiunile celor iubiți. Patriotul irlandez crede că Irlanda este amuzantă, pe când naționalistul irlandez nu vede nimic de râs.

Naționalistul trebuie să demonstreze că țara sa are mereu dreptate. Reduce țara sa la o idee, o abstracțiune perfectă, mai degrabă decât o casă. Poate găsi chiar ireverențios umorul patriotului.

Patriotismul este relaxat. Naționalismul este rigid. Patriotul își poate apăra țara loial chiar și când știe că a greșit. Naționalistul trebuie să insiste că își apără țara nu pentru că îi aparține, ci pentru că are dreptate. Ca și cum ar fi apărat-o chiar dacă nu s-ar fi născut acolo! Naționalistul vorbește ca și cum „s-ar fi întâmplat”, prin hazard pur, să se nască în cea mai grozavă țară din lume, spre deosebire de, să spunem, sărmanul belgian sau brazilian.

Deoarece patriotul și naționalistul folosesc de multe ori aceleași cuvinte, s-ar putea să nu-și dea seama că le folosesc în sensuri diferite. Patriotul american presupune că naționalistul american își iubește țara cu aceleași sentimente ca ale sale, fără să-și dea seama că ceea ce naționalistul iubește este o abstracție: „măreția națională” sau ceva de genul acesta. Naționalistul american, pe de altă parte, poate fi suspicios pe patriot pe care îl acuză că nu are suficient entuziasm sau chiar este „anti-american.”

Când vine vorba de război, patriotul își dă seama că restul lumii nu poate fi transformat într-o America, pentru că America este ceva speficic și particular. Istoria și tradiția nu pot fi mutate la fel cum nu poți muta munții și preeriile. El caută numai să fie mulțumit acasă și este grabnic să găsească un compromis cu dușmanul. El vrea ca țara sa să fie suficient de puternică pentru a se putea apăra singură.

Dar naționalistul, care identifică America prin abstracții ca libertate și democrație, poate crede că tocmai acesta este destinul Americii, de a răspândi abstracțiile în lume, de a le impune cu forța, dacă e nevoie. Pentru el, aceste abstracții sunt idealuri universale și nu pot fi „sigure” dacă nu există peste tot, necontesate. Lumea trebuie să fie „sigură pentru democrație” printr-un „război care să sfârșească toate războaiele”. Încă auzim variațiuni ale acestor teme wilsoniene. Orice țară care refuză americanizarea este „anti-americană” sau „ostilă”. Pentru naționalist, războiul este o oportunitate binevenită de a schimba lumea. Aceasta este o rețetă pentru un război nesfârșit.
În vremurile în care isteria războiului domină, patriotul ultragiat, care simte că țara sa este atacată, poate ceda seducțiilor naționalismului. Acesta este pericolul pe care trebuie să-l înfruntăm acum.



[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13932
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  baso la data de Joi Noi 16, 2017 2:43 pm

Da, rafinata distinctie intre cele 2 notiuni, bazata pe analiza atenta a reactilior emotionale specifice.
Orice idiot agresiv sau cu samanta de agresivitate in el poate fi sau deveni nationalist fanatic pentru simplul motiv ca are nevoie de dusmani reali sau imaginari pe care sa-i urasca in numele patriotismului ca sa-si satisfaca inclusiv propriile frustrari personale. Adevaratii patrioti, in schimb, sunt mult mai cerebrali si analtici, putand fi chiar cinici sau detasati in momentele de isterie a nationalistilor. Cumva, este extrapolarea psihologica de la o scara mica la cea mare. Daca in propria familie  copilul s-a simtit frustrat, acumuland agresivitate si ura latenta, cu siguranta ca va ajunge la maturitate sa semene cu parintele dominant pe care l-a detestat in copilarie si sa-si gaseasca la maturitate alte tinte pe care sa-si reverse ura si frustrarile acumulate in timp.

baso
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 16005
Data de inscriere : 04/10/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Sam Noi 18, 2017 2:40 pm

Capitalismul este, într-adevăr, mort. Dar el nu a murit de ieri, de azi, ci tocmai de prin deceniile opt-nouă ale secolului trecut, așa cum multe din filmele americane o arată, prezentînd lupta de supraviețuire a micilor magazine, a micilor meseriași de la colțul străzii, în fața asaltului susținut și nemilos al corporațiilor.
Asalt cu atît mai feroce cu cît au fost aplicate mai abitir teoriile neo-liberale în guvernările din întreaga lume, începînd cu Statele Unite ale Americii și terminînd, iată, cu România.
Globalizarea corporatistă a înghițit țări, a șters de pe hartă comunități, a distrus destine, totul în numele profitului necondiționat și al înavuțirii nemăsurate a celor ce o propăvăduiesc.
Capitalismul însuși a fost eradicat de corporații și de guvernările corporatiste. Unul din elementele fundamentale ale capitalismului sînt piețele competitive, în care singura ce hotărește este concurența liberă.
Or, prin politica de trust pe care o adoptă, de concerne gigantice internaționale, unul din scopurile de căpătîi ale corporațiilor este tocmai deținerea monopolulului pe piețe. Mai mult decît atît, despre marile concerne nici nu se poate spune că se luptă între ele, ba, din contră, de cele multe ori acestea se aliază împotriva unicului dușman al lor: consumatorul, care trebuie privat de orice fel de drepturi.
Aproape întotdeauna, piețele sînt controlate de un oligopol, format din interesele comune ale corporațiilor care activează într-un anumit domeniu, care pînă la urmă tot un monopol este, iar dreptul de a alege al consumatorului și concurența liberă sînt minunate, dar lipsesc cu desăvîrșire.
Cel de-al doilea element fundamental care caracterizează capitalismul este proprietatea privată asupra mijloacelor de producție. Realitate care virtual nu mai există, ca urmare a presiunii imense exercitate de corporații pentru deținerea controlului total asupra resurselor și a modalităților de exploatare a acestora.
Micul proprietar, antreprenorul care deține un capital oarecare și este dispus să îl investească într-o afacere, cei ce ar trebui să fie însăși celula de bază a capitalismului, au acum activități cel mult marginale, se înfruptă din firimiturile rămase de la masa marilor corporații. Și, oricum, sînt aprig controlați de bănci și guverne, elemente-cheie în noua orînduire corporatistă.
Teoriile neo-liberale marșează pe reducerea drastică, pînă la eliminare, a intervenției statelor în economie, pentru a lăsa, chipurile, libera inițiativă să se dezvolte neîngrădită.
Or, ele urmăresc de fapt eliminarea oricărei forme de reglementare și control, pentru a fi lăsată liberă calea spre marile abuzuri, tunuri și escrocherii la care marile corporații ne-au demonstrat că nu au nici o urmă de remușcare să se dedea.
Mai mult decît atît, acolo unde au fost instalate guvernări corporatiste, cei ce ar fi trebuit să apere interesele cetățenilor nu au avut nici o problemă să facă pact comun cu corporațiile pentru spolierea lor. Într-o criminală complicitate, factorul politic a făcut tot posibilul să bătătorească drumul corporațiilor spre resurse și profit, de cele mai multe ori în detrimentul propriilor cetățeni și al capitalului autohton, lăsați pradă rechinilor cu costum și cravată.
Pînă să prindă de veste, omenirea s-a trezit că trăiește într-o nouă orînduire socială, cu totul diferită decît cele existente pînă acum. Este vorba de Corporatism, căci Capitalismul a murit o dată cu momentul în care corupția instituționalizată și jaful la scară macro, guvernamentală, au înlocuit deținerea de capital ca fiind principalul motor de dezvoltare.
Economiile nu mai sînt "de piață", ci strict dirijate de Marea Finanță Internațională, în frunte cu Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional, guvernele nu mai acționează în numele popoarelor lor, ci așa cum le dictează interesele corporatiste, privatizînd economii întregi la ordin, popoarele nu mai au dreptul la auto-determinare, ci ar trebui să joace așa cum le cîntă lăutarii neo-liberali.
Însăși Democrația, ca un alt element-cheie al capitalismului, a fost înlocuită în laboratoarele de propagandă ale marilor bancheri americani de Plutocrație, adică sistemul în care o elită privilegiată și atotputernică trebuie să ia decizii în numele celor mulți, prea proști și flămînzi ca să știe ce este bine pentru ei.
Mileniul trei se anunță a fi, iată, un nou Ev Întunecat, căci hegemonia corporatistă nu este altceva decît un Neo-feudalism, cu stăpînii și robii de rigoare, feudele corporatiste arătînd o asemănare izbitoare cu moșiile în care foarte mulți șerbi trudeau murind de epuizare pentru bunăstarea celor ce aveau drept de viață și de moarte asupra lor.
În istoria oficială se menționează cum capitalismul a înlocuit feudalismul ca orînduire socială. Se pare însă că unii s-au bucurat prea devreme.




[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13932
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Dum Noi 26, 2017 9:00 am



avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13932
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Dum Noi 26, 2017 11:51 am

Uniunea Europeană, noua Uniune Sovietică



Este uimitor că după ce am îngropat un monstru, URSS, construim un altul, întru totul asemănător: Uniunea Europeană.
Ce este în fond Uniunea Europeană? Vom afla poate răspunsul analizând ce a fost Uniunea Sovietică. URSS era condusă de 15 persoane ne-alese, care se numeau unele pe altele și nu trebuiau să dea socoteală nimănui.
Uniunea Europeană este condusă de două duzini de persoane care s-au ales între ele, care se întrunesc cu ușile închise, care nu dau socoteală nimănui și care nu pot fi schimbate.
Am putea spune că UE are un parlament ales. Și URSS avea un fel de parlament: Sovietul Suprem. Acesta aproba fără discuții deciziile Politburo (Biroul Politic al Partidului Comunist), la fel ca Parlamentul European, unde timpul luărilor de cuvânt al fiecărui grup este limitat și este adesea mai mic de un minut pentru un vorbitor.
În Uniunea Europeană există sute de mii de eurocrați cu salarii astronomice, cu angajați proprii, servitori, prime și privilegii, imunitate pe viață în fața justiției, mutați dintr-un post în altul, indiferent dacă își fac sau nu își fac treaba bine.
Nu este exact ca în regimul sovietic? URSS a fost creată prin constrângere și foarte adesea prin ocupare armată. UE se creează, evident, nu prin forță armată, ci prin constrângeri și presiuni economice.
Pentru a continua să existe, URSS s-a extins din ce în ce mai mult. Din momentul în care a încetat să se mai extindă, a început să se prăbușească. Și cred că la fel se va întâmpla și în cazul UE.
Ni s-a spus că scopul Uniunii Sovietice era crearea unei noi entități istorice – Poporul Sovietic – și că trebuia să ne uităm naționalitățile, tradițiile și obiceiurile.
Același lucru se întâmplă și în cazul Uniunii Europene, se pare. Nu vor să fii britanic sau francez, vor să fiți cu toții o nouă entitate istorică: Europenii.
Vor să facă să vă dispară sentimentele naționale și să vă oblige să trăiți ca o comunitate multinațională.
73 de ani ai acestui sistem în Uniunea Sovietică au dus la mai multe conflicte etnice decât în orice altă parte a lumii.
Una din marile ambiții ale URSS a fost distrugerea Statului Național. Este exact ceea ce vedem în Europa astăzi. Bruxelles-ul vrea să nimicească statele naționale, pentru ca acestea să înceteze să mai existe.
Sistemul sovietic era corupt de sus până jos; la fel este și cel al UE. Corupția endemică pe care o vedeam în fosta URSS înflorește în UE. Cei care i se opun sau o denunță sunt reduși la tăcere sau pedepsiți.
Nimic nu se schimbă. În URSS avea Gulagul. Cred că el există și în UE. Un gulag intelectual numit „Corectitudinea Politică”. Când cineva vrea să spună deva despre subiecte precum rasă sau gen, iar opiniile sale diferă de cele aprobate oficial, va fi ostracizat. Este începutul Gulagului, începutul pierderii libertății voastre.
În Uniunea Sovietică se credea că numai statul federal este capabil să evite războiul. În Uniunea Europeană ni se spune exact același lucru.

Pe scurt, aceeași ideologie și aceleași sisteme. UE este vechiul model sovietic servit cu sos occidental.
Dar insist: asemenea Uniunii Sovietice, Uniunea Europeană poartă în ea germenii propriei sale pierzanii.
Vai, când se va prăbuși, căci se va prăbuși, ea va lăsa în urmă o imensă distrugere și colosale probleme economice și etnice.
Vechiul sistem sovietic nu era reformabil. Nici Uniunea Europeană.
Dar există o alternativă la a fi guvernat de de aceste două duzini de responsabili autoproclamați la Bruxelles: se numește independență.
Nu sunteți obligați să acceptați ceea ce au plănuit pentru voi. La urma urmei, nu v-au întrebat dacă doriți să vă alăturați lor.

Eu am trăit în viitorul vostru și acesta nu a funcționat.

                                                                                                               Vladimir Bukovski          
   
 









[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13932
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Mar Noi 28, 2017 5:12 pm

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13932
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Joi Noi 30, 2017 9:29 am

America: Statul iezuit al Paraguaiului. Secolul XVII


Despre aparitia comunismului si rezultatele sale nefaste s-au scris multe. Ceea ce nici o publicatie nu a spus (poate de frica sau din lipsa de informatii) este faptul ca acest experiment, numit comunism, a fost initiat de catre spionajul iezuit in statul Paraguay la inceput de secol XVII. Nu-i de mirare, deci, nici faptul ca initiatorii "revolutiilor moderne" din Europa, incepand cu cea franceza in 1789, au fost IEZUITII. Scopul "revolutiilor moderne" a fost (si este) distrugerea reformelor initiate de Martin Luther incepand cu sec. XVI. Cine sunt guaranii? Cum s-a facut educatia guaranilor? Viata morală a guaranilor s-a îmbogăţit foarte puţin sub disciplina impusă de preoţi. El a devenit un catolic devotat şi superstiţios, care vede miracole pretutindeni şi pare să se bucure de autoflagelarea până la sânge; el a învăţat să se supună şi s-a ataşat de bunii preoţi, car îi purtau de grijă atât de bine, cu o recunoştinţă filială care, chiar dacă nu era prea adâncă, era fără îndoială foarte tenace. Acest rezultat nu foarte relevant, dovedeşte că exista un defect major în metodele educative ale preoţilor. Care era defectul? Faptul că ei nu au încercat niciodată să dezvolte în copiii lor „roşii” facultăţile inventive, nevoi de activitate, simţul responsabilităţii; ei trebuiau si inventeze jocuri şi distracţii pentru „creştini”, ei gândeau în locul lor, în loc să-i încurajeze să gândească pentru ei înşişi; ei pur şi simplu aduceau pe cei aflaţi în grija lor la o supunere mecanică în loc să-i educe”.
Cum putea fi altfel, când ei înşişi se supuseseră unei domesticiri care durase 14 ani? Cum să-i facă pe guarani sau pe elevii lor albi să gândească pentru ei înşişi, când lor le era absolut interzis s-o facă?




Misionarii Societăţii lui Isus au găsit Lumea Nouă mult mai favorabilă prozelitismului lor decât Asia. Acolo, ei nu au găsit nici o ci¬vilizaţie veche sau educată, nici o religie puternic înrădăcinată, nici o tradiţie filozofică, ci numai triburi sărace şi barbare, neînarmate spiritual şi nici temporal împotriva cuceritorilor albi. Numai Mexicul şi Peru, cu amintirea zeilor azteci şi incaşi în minţile lor, au rezistat un timp destul de îndelungat acestei religii de import. De asemenea, dominicanii şi franciscanii se instalaseră deja destul de solid.
În mijlocul acestor triburi sălbatice de vânători nomazi şi pescari, şi-au exercitat fiii lui Loyola activitatea, lor devoratoare; rezultatele variau funcţie de înverşunarea şi poziţia manifestată de diferitele populaţii.
În Canada, huronii paşnici şi docili au acceptat cu uşurinţă cate¬hismul lor, dar inamicii acestora, irochezii, au atacat posturile create în jurul Fortului Saint Marie şi i-au masacrat pe locuitori. Huronii au fost practic exterminaţi în zece ani şi în 1649, iezuiţii au trebuit să plece împreună cu 300 de supravieţuitori.
Ei nu au făcut o impresie prea puternică când au trecut prin teri¬toriile care formează astăzi Statele Unite şi de abia în sec.19 au început să prindă rădăcini în acea parte a continentului.
În America de Sud, acţiunile iezuiţilor au avut împrejurări bune şi rele. În 1546, portughezii i-au chemat să-şi desfăşoare activitatea în teritoriile pe care ei le aveau în Brazilia; în timp ce-i converteau pe băştinaşi, au avut multe conflicte cu autorităţile civile şi cu alte ordine religioase. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Noua Granadă.
Dar Paraguaiul a fost ţinutul pentru marea „experienţă” a colonizării iezuite; această ţară se întindea atunci de la Atlantic la Anzi şi cuprindea teritorii care azi aparţin Braziliei, Uruguaiului şi Argentinei. Singurele căi de acces prin jungla virgină erau prin fluviile Paraguai şi Parana. Populaţia acestui ţinut era formată din indieni nomazi şi docili, gata să se plece dominaţiei oricui, atâta vreme cât li se asigura destulă hrană şi puţin tutun.

Iezuiţii nu ar fi putut găsi condiţii mai bune pentru stabilire, departe de corupţia albilor şi a divizării în caste, tipul perfect de colonie, un oraş al lui Dumnezeu după dorinţa inimii lor. La începutul sec.17, Paraguaiul a fost transformat într-o provincie a Ordinului de către Generalul acestuia, care fusese investit cu toată autoritatea de către Curtea Spaniei; iar „Statul iezuit” s-a dezvoltat şi a înflorit.

Aceşti buni sălbatici au fost catehizaţi (învăţaţi) cum se cuvine şi pregătiţi să trăiască o viaţă sedentară sub disciplina pe cît de blândă, pe atât de puternică, „ca o mână de fier într-o mănuşă de catifea”. Aceste societăţi patriarhale ignorau deliberat orice fel de libertăţi.

„Tot ceea ce un creştin are şi foloseşte, coliba în care locuieşte, ciupercile pe care le cultivă, animalele domestice care-i asigură hrana şi îmbrăcămintea, armele pe care le poartă, uneltele cu care lucrează, chiar şi singurul cuţit dat fiecărui cuplu tânăr când îşi întemeiază un cămin, este «Tupambac», «proprietatea lui Dumnezeu». Potrivit aceleiaşi concepţii, un creştin nu dispune de timpul şi persoana lui după cum do¬reşte. Sugarul este sub protecţia mamei. În momentul în care poate merge, el este subordonat părintelui sau agenţilor lui... Când copilul creşte, dacă este fată învaţă să toarcă şi să coasă, iar dacă este băiat, învaţă să scrie şi să citească, dar numai în limba guarani; pentru că spaniola era sever interzisă cu scopul prevenirii oricărui comerţ cu creolii corupţi... Imediat ce un băiat împlinea 16 ani şi o fată 14 ani, ei erau căsătoriţi, pentru că părinţii (preoţii) nu voiau să-i vadă căzând în păcatul cărnii... Nici unul dintre ei nu putea deveni preot, călugăr şi nici măcar iezuit... Lor practic nu le mai rămânea nici o libertate. Dar ei erau foarte fericiţi, din punct de vedere material... Dimineaţa, după ce se strâng, fiecare grup de lucrători merge la câmp, unul câte unul, cântând şi fiind precedaţi de un chip sfânt; seara ei se întorceau în sat în acelaşi fel, pentru a auzi catehismul sau să-şi facă rugăciunea. Părinţii au născocit pentru aceşti „creştini” câteva distracţii nevinovate”.

„Iezuiţii vegheau asupra lor ca părinţii; şi, ca părinţi, ei pedepseau orice abatere cât de mică... Biciul, postul, închisoarea, stâlpul infamiei din piaţa publică, pedeapsa publică în biserici, închisoarea, acestea erau pedepsele pe care le foloseau. Aşa că, copiii „roşii” ai Paraguaiului nu cunoşteau altă autoritate decât cea a bunilor părinţi. Ei nu pun nici un pic la îndoială că Regele Spaniei nu este stăpânul lor”. Nu este acesta un tablou, caricaturizat, al imaginii societăţii ideale teocratice?

Dar să vedem felul în care această stare de lucruri a influenţat progresul intelectual şi moral al beneficiarilor acestui sistem, aceşti „bieţi nevinovaţi”, aşa cum au fost exprimate de marchizul de Loreto: „Înalta cultură a misiunilor nu este altceva decât un produs artificial de seră, purtând în el sămânţa morţii. Pentru că, în ciuda acestei îmblânziri şi instruiri, guaranii rămân mult mai jos decât erau: un sălbatic leneş, mărginit, senzual, lacom şi mizer. Aşa cum spun şi preoţii, el lucrează numai când simte în spate ţepuşul supraveghetorului. Îndată ce sînt lăsaţi de capul lor, devin indiferenţi la faptul că cerealele putrezesc pe câmp, uneltele se strică şi vitele sînt împrăştiate; dacă nu este supravegheat la munca câmpului, el poate chiar să desjuge un bou şi să-l măcelărească pe loc, să aprindă focul cu lemnul de la plug şi, împreună cu tovarăşii lui, să mănânce carnea pe jumătate gătită, până nu mai rămâne nimic din el. El ştie că va primi 25 de lovituri de bici pentru asta dar, în acelaşi timp, că "bunii părinţi" nu-l vor lăsa niciodată să moară de foame” (H. Boehmer).

Într-o carte recent publicată, putem citi următoarele privind pedepsele date de iezuiţi: „Vinovatul, îmbrăcat în hainele de pocăinţă, a fost escortat la biserică unde şi-a mărturisit greşeala. Apoi a fost biciuit în piaţa publică potrivit codului penal... Vinovaţii primesc întotdeauna, această pedeapsă, nu numai fără murmur, dar încă plini de mulţumire”. Vinovatul fiind pedepsit şi iertat, sărută mâna celui care l-a lovit, spunând: „Fie ca Dumnezeu să te răsplătească pentru că m-ai eliberat, prin această pedeapsă uşoară, de durerile veşnice care mă ameninţau” (Clovis Lugon, „Republica comunist-creştină a guaranilor”, pag.197).
După ce citim acestea, putem înţelege concluzia lui H. Boehmer: „Viata morală a guaranilor s-a îmbogăţit foarte puţin sub disciplina impusă de preoţi. El a devenit un catolic devotat şi superstiţios, care vede miracole pretutindeni şi pare să se bucure de autoflagelarea până la sânge; el a învăţat să se supună şi s-a ataşat de bunii preoţi, car îi purtau de grijă atât de bine, cu o recunoştinţă filială care, chiar dacă nu era prea adâncă, era fără îndoială foarte tenace. Acest rezultat nu foarte relevant, dovedeşte că exista un defect major în metodele educative ale preoţilor. Care era defectul? Faptul că ei nu au încercat niciodată să dezvolte în copiii lor „roşii” facultăţile inventive, nevoi de activitate, simţul responsabilităţii; ei trebuiau si inventeze jocuri şi distracţii pentru „creştini”, ei gândeau în locul lor, în loc să-i încurajeze să gândească pentru ei înşişi; ei pur şi simplu aduceau pe cei aflaţi în grija lor la o supunere mecanică în loc să-i educe”.
Cum putea fi altfel, când ei înşişi se supuseseră unei domesticiri care durase 14 ani? Cum să-i facă pe guarani sau pe elevii lor albi să gândească pentru ei înşişi, când lor le era absolut interzis s-o facă?
Nu un iezuit din vechime, ci unul contemporan scrie: „El (iezuitul) nu va uita că virtutea caracteristică a Societăţii este totala supunere a acţiunilor, voinţei şi chiar a judecăţii... Toţi superiorii vor fi îndatoraţi în acelaşi fel faţă de superiorii lor, iar părintele General, papei... Totul este astfel aranjat încât să dea Sfântului Părinte auto¬ritate universal valabilă, iar sfântul Ignaţiu era sigur că învăţătura şi educaţia vor aduce în viitor unitatea catolică în Europa dezbinată”.
Cu speranţa reformării lumii, părintele Bonhours scria: „...că el s-a dedicat în special acestui scop: instruirii tineretului”.
Educarea guaranilor s-a făcut după aceleaşi principii: renunţarea la judecata personală, la iniţiativă – o supunere oarbă faţă de superi¬ori. Nu este aceasta „culmea libertăţii" şi „eliberarea din robia eu-lui”, lăudată de R.P. Rouquette, menţionată anterior?
De fapt, "eliberarea" guaranilor s-a făcut atât de bine de către iezuiţi timp de peste 150 de ani, că atunci când stăpânii lor i-au părăsit în sec. XVII, ei s-au întors în păduri şi la obiceiurile străvechi, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Edmond PARIS
Istoria secreta a Iezuitilor




[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13932
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Vin Dec 01, 2017 11:37 am

In urmatorii 12 ani, aproape un miliard de oameni vor scapa de sclavie, fiind inlocuiti de roboti. Ma gandesc ca un venit minim garantat va trebui alocat pentru fiecare dintre ei, ca doar nu s-or recalifica toti, in pas vioi, cu ajutoarele de somaj. De asemenea, nu-i exclus ca si scoala de tip fabrica sa aiba de suferit in viitorul foarte apropiat, poate chiar sa fie abolita, intrucat nu va mai trebui sa produca piese de schimb multilateral folosibile. laugh


[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13932
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  baso la data de Vin Dec 01, 2017 1:40 pm

Tinand cont ca Sophia , dupa cetatenia obtinuta deja, si-ar dori o familie, deci inclusiv dreptul de a avea copii, treaba cu obtinerea cetateniei este un mic pas pt. robot si un pas mare pt. omenire.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Howking, caruia i s-a permis cu ajutorul tehnicii sa-si exprima gandurile prin intermediul computerului, a fost depasit de roboata Sophia .

Astept cu nerabdare si mult interes ( hai sa zicem si cu ingrijorare)momentul in care Stephen Howking si roboata Sophia se vor certa  ca la usa cortului. laugh

baso
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 16005
Data de inscriere : 04/10/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Sam Dec 02, 2017 8:45 am

baso a scris:Astept cu nerabdare si mult interes ( hai sa zicem si cu ingrijorare)momentul in care Stephen Howking si roboata Sophia se vor certa  ca la usa cortului. laugh
Se pare ca acel moment a sosit deja. laugh



avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13932
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Sam Dec 02, 2017 3:19 pm

Incetatenita roboata Sophia va fi buna doar la cratita, dereticat prin casa si eventual sa ajute la facut teme (daca va mai exista scoala). Roboatele si robotii de tip Harmony vor fi la mare cautare, la cati dilimani amatori de pronosaguri populeaza planeta. laugh



[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13932
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Mier Dec 06, 2017 9:16 am

Văd extrem de multă lume confuză în faţa a ceea ce generic este numit „stat paralel” sau „stat subteran”. În timp ce unii - din naivitate sau ticăloşie - îi neagă existenţa, alţii se simt exasperaţi, sufocaţi de el, astfel încât uneori realmente simt nevoia să urle. Care să fie adevărul? În ce tabără ar trebui să ne situăm?

În cele ce urmează mi-am propus să tragem puţin perdeaua pentru a vedea cum funcţionează cu adevărat lumea. E o întreprindere destul de complicată şi, mai ales, controversată. Ştiu că ceea ce veţi citi în continuare este extrem de greu de digerat, în special din cauza unei viziuni deformate impuse brutal majorităţii populaţiei. Însă, puterea de a face saltul înapoi peste Styx este cea care face diferenţa dintre morţi şi vii, inocenţi cu ochii legaţi şi clarvăzători, înlănţuiţi şi liberi, s.a.m.d.

Voi porni de la simpla noţiune de suveranitate. Cum bine se ştie, suveranitatea este capacitatea unui stat se autodetermina. În lumea de azi ca şi în istorie lucrurile sunt extrem de simplu de tranşat: există naţiuni suverane, capabile de autodeterminare totală şi celelalte aflate într-o relaţie de vasalitate faţă de primele. În ciuda a ceea ce aţi putea crede, în ziua de azi există doar câteva state care sunt cu adevărat suverane, restul depinzând într-o măsură mai mică sau mai mare de câteva dintre aceste state. Printre statele cu adevărat suverane avem: SUA, Regatul Unit, Israelul şi Iranul. Atenţie, nu am adăugat aici nici Rusia şi nici China din cauza unor elemente care depăşesc spaţiul şi intenţiile articolului de faţă. Ceea ce ar trebui să constataţi este faptul că majoritatea statelor suverane prezentate au democraţia occidentală ca bază a sistemului lor politic.

În teorie, democraţia este forma cea mai înaltă de guvernare, care asigură exprimarea tuturor vocilor din popor. Totul funcţionează perfect, însă la nivel absolut teoretic. La modul practic, aşa-zisa „democraţie occidentală” funcţionează pe baza unei scheme triunghiulare(atenţie, în cele ce urmează mă refer la democraţiile statelor suverane): trei categorii aranjate în mod piramidal, aflate, fiecare dintre ele, într-o relaţie strictă de subordonare faţă de cea de deasupra. La bază avem ceea ce numim „masa ineptă”, adică noi, cetăţenii. E baza societăţii, iar percepţia ei asupra statului este una absolut deformată. De la acest nivel statul este văzut ca o entitate tot triunghiulară, compusă din puterile legislativă, executivă şi judecătorească, aflate pe picior de egalitate, într-un echilibru despre a cărui stabilitate nu-şi pune nimeni nicio întrebare. De la nivelul de bază, singurul element care „transpiră” este „structura oficială a statului”, acel incredibil şi ireal echilibru pe care tocmai vi l-am descris şi pe care-l ştiţi din viaţa de zi cu zi. Nivelul cel mai de sus rămâne strict necunoscut bazei, fiind catalogat în media şi în comunicările oficiale drept „teorie a conspiraţiei”.

Trecem la nivelul următor, cel căruia îi vom spune „al statului conducător”. Acest nivel este împărţit, la rândul său, în două categorii: prima include o clasă extrem de mare de indivizi pe care-o vom numi cea a „idealiştilor” şi o clasă ceva mai mică, a „insiderilor”. Clasa „idealiştilor” cuprinde politicienii mărunţi(de la lipitorii de afişe, consilieri locali, primari, parlamentari) sau cei situaţi la nivel de bază în diversele instituţii ale statului(judecători, diverşi procurori, salariaţi de la baza serviciilor secrete s.a.m.d.). De cele mai multe ori, cei din această clasă au o carieră destul de strict plafonată şi, în extrem de rare cazuri, reuşesc să treacă peste „neajunsurile” apartenenţei la clasa idealiştilor şi, automat, să intre în zona rarefiată a puterii. Din punct de vedere al percepţiei, majoritatea covârşitoare a celor care fac parte din această categorie percepe statul la fel ca şi „masa ineptă”. Jumătatea superioară, „insiderii”, sunt cei pe care-i vedeţi cocoţaţi în posturi cheie. Ei sunt perfect conştienţi de existenţa „nivelului superior”, dar, cu toate acestea, nu au un contact direct cu el, ci, prin ceea ce am putea numi „pârghii”. Elementul esenţial de înţeles este acela că nivelul cel mai de sus al piramidei nu interacţionează direct cu nimeni, ci doar prin intermediul pârghiilor. N-o să povestesc aici despre eşalonul superior al puterii(„eşalonul conducător”), deoarece timpul şi spaţiul nu-mi permit acest lucru.

Ceea ce trebuie înţeles în funcţionarea „statului democratic” suveran este faptul că, în spatele aparenţelor teoretice, modul de luare a deciziilor este unul care n-are de-a face cu şabloane precum „democraţia”, „decizia poporului” s.a.m.d. Chestiunea e foarte dibaci mascată. Prima chestie fraudulentă este dată de faptul că un ales nu are un mandat imperativ, adică odată ales nu e obligat să se ţină de promisiunile din campania electorală. E un element căruia i-am putea spune „secret ţinut la vedere”. Al doilea element este acela că, indiferent de determinarea unui individ „corect ales”, acesta, odată ajuns în „cămările puterii”, constată că este neputicincios, aflându-se în imposibilitatea de a pune în aplicare(presupunând că şi-ar dori) promisiunile din campanie care ar contrazice dorinţele eşalonului conducător. Probabil aici pare o fractură logică: de ce un individ sau un grup, după ce câştigă puterea, nu-şi poate impune voinţa? Pare ciudat, nu-i aşa? Doar după ce ai câştigat alegerile te afli la volan, ai toate butoanele la îndemână.

De fapt nu-i aşa. Dacă prin minune ai câştigat alegerile şi nu faci parte dintre insideri - adică dintre cei conştienţi de existenţa eşalonului conducător - vei constata cu stupoare că acţiunile tale se lovesc de ziduri de netrecut. În fapt nu te afli „la butoane”, ci în faţa unui panou cu false butoane, întrucât apăsarea unui buton nu declanşează acţiunea, ci atenţionează un oficial de rang inferior că vrei să iei o decizie. Punerea ei în aplicare depinde de voinţa acelui oficial de rang inferior.

Abia atunci constaţi că statul este de fapt o structură haotică, dominată de instituţii având autonomii inexplicabile, de ai căror şefi nu prea poţi să te atingi. Instituţii pe care nu le poţi influenţa deoarece aceasta se traduce într-un „atac la bazele democraţiei”. De asemenea, te confrunţi cu o violenţă, cu un stres insuportabil, elemente generate de presă şi de influencerii media. Nefiind unul dintre insideri n-ai cum să înţelegi ceea ce se petrece şi devii confuz deoarece structura care teoretic se află în subordinea ta e de necontrolat şi, mai mult, nu ţi se supune, ea conducând „de facto” întregul stat. Această structură invizibilă ochiului public(adică masei inepte şi idealiştilor) este de fapt ceea ce se numeşte „statul subteran”(deep state). Este reţeaua pârghiilor de putere, coordonate de eşalonul superior, şi care în perioadele de „criză” - adică atunci când „democraţia” aduce vreun idealist la putere - reacţionează haotic, transformând mandatul nefericitului idealist într-un dezastru, iar pe el într-un „duşman public”, urât de toată lumea din cauza imaginii dezastruoase pe care o are. Devenit victimă frustrată, nefericitul ori se autoînvinovăţeşte penibil, ori o sfârşeşte la spitalul de nebuni - sau prin apropiere - deoarece nu va înţelege niciodată ceea ce i s-a întâmplat.

În fapt, dacă vreţi să înţelegeţi care-i adevărata putere şi care sunt relaţiile de subordonare, nu trebuie să vă uitaţi niciodată la vârful puterii oficiale. Acolo sunt ori păpuşi telecomandate, ori, în rare cazuri, idealişti fără nicio şansă. Vreţi să înţelegeţi ce e puterea? Mergeţi pe fir să vedeţi de unde au venit cei din eşaloanele doi şi trei. Spre exemplu, v-aţi întrebat vreodată de unde a venit o nulitate precum Victoria Nuland? Cine-i ea, de unde-a apărut, cui i-a raportat şi, mai ales, „a cui a fost ea”? Ultima întrebare e de o importanţă colosală pentru fiecare dintre „necunoscuţii” de prin pârghiile neştiute ale puterii. Abia atunci când aveţi răspunsuri la aceste întrebări puteţi spune că înţelegeţi cât de cât bucătăria secretă a puterii dintr-un stat suveran. Şi-abia atunci vă deosebiţi fundamental de cei care cad în admiraţii tâmpe. Pe câţi dintre concetăţenii noştri nu i-aţi auzit lăudând „sistemul canadian”? Unii dintre ei chiar au emigrat acolo imaginându-şi că fac vreun mare rahat. Câţi dintre ei credeţi că au habar de faptul că, în realitate, Canada e o ţară, vorba lui Vanghelie, „pe persoană fizică”, fiind realmente stăpânită de vreo patru familii? Şi asta destul de transparent, fără mari eforturi de ascundere a realităţii. Doar că „nu se vorbeşte”. Şi cum s-ar putea vorbi atâta vreme cât familia lui taica Thompson deţine cam tot ce înseamnă media?

Poate vă întrebaţi, pe bună dreptate, ce-i cu statul ăsta subteran. De ce este el necesar în condiţiile în care cei din eşalonul de sus oricum conduc? Cu alte cuvinte, de ce n-o fac direct, fără a mai apela la un asemenea aparat imens? Răspunsul, desigur, e unul de-a dreptul banal: de ce-ar face-o? De ce să stai să-ţi baţi capul cu toate prostiile în condiţiile în care o pot face alţii? Şi, mai ales, de ce să te expui şi nu-ţi vezi liniştit de viaţa şi puterea ta, de ce să nu te bucuri în discreţie de absolut tot ceea ce-ţi poate oferi lumea asta? Fără camere de luat vederi, fără prostovani care să te înghiontească, fără pic de deranj. Şi-ar mai fi ceva. Istoria demonstrează limpede că puterea erodează, că toţi marii puternici care s-au expus au sfârşit-o tragic. Nu trebuie să fii tu văcarul pentru a conduce gloata de vaci! E suficient să fii proprietarul fermei. Ca văcar poţi sfârşi împuns de vreun taur mai violent, dar ca proprietar nu faci altceva decât să culegi profitul. Turma se poate revolta împotriva văcarului(la nivel teoretic deoarece atâta timp cât are furaje din belşug n-o va face!), dar niciodată împotriva proprietarului pentru că, pur şi simplu, nu-l cunoaşte.

Cred că elementele prezentate până acum sunt suficiente pentru a înţelege care-s raporturile de forţă şi cum arată în realitate lumea. Ceea ce trebuie să conştientizaţi este că acest model funcţionează strict în statele suverane. Vom trece mai departe pentru a înţelege cum funcţionează restul statelor? Sau, dacă vreţi ceva mai aplicat, cum funcţionăm noi ca ţară. Aici lucrurile sunt mult mai simple deoarece entitatea superioară, adică cea a eşalonului conducător, este reprezentată de una sau mai multe pârghii aparţinând „statului senior”, sub a cărui vasalitate se află naţiunea respectivă.

La preluarea puterii de către „statul senior”, elita conducătoare locală este decapitată, târâtă prin puşcării, terfelită şi ostracizată. În locul ei se instaurează un sistem de stat subteran, exact după modelul celui din naţiunile suverane, care însă este total subordonat unei pârgii din „statul senior”. Există un sistem extrem de bine pus la punct în ceea ce priveşte coordonarea şi interacţiunile cu acest tip de state. Spre exemplu, distrugerea elitei locale este mascată de lupta împotriva corupţiei. De ce se întâmplă aşa? Pentru că e cel mai simplu: cetăţeanului trebuie să i se livreze un vinovat pentru frustrările sale şi cine-i cel mai potrivit dacă nu „îmbuibatul” care se află în sferele puterii fie că e vorba de politică sau business? În momentul în care lupta e terminată, iar structurile statului subteran sunt definitivate şi subordonate pârghiei din „statul senior”, în naţiunea vasală se reinstaurează liniştea, „corectitudinea”, iar lucrurile funcţionează la fel de lin şi de anost ca şi-n „naţiunea senior”. Masa ineptă şi idealiştii încearcă să schimbe radical lucrurile, în timp ce insiderii conduc astfel încât „pârghia de sus” să nu fie nemulţumită. Dacă printr-o minune o unul sau mai mulţi idealişti reuşesc să cucerească puterea prin forme legale, vor fi îngenuncheaţi iremediabil de legile „statului democratic”, de diversele „instituţii” care brusc îşi găsesc justificări pentru intervenţii în forţă bazate pe legi despre care nimeni nu ştia nimic până atunci. Toate aceste pârghii ale statului subteran lucrează într-o coordonare suspectă, trădând comanda unică aflată absolut în cu totul altă parte decât în locul care, din punct de vedere teoretic, ar fi trebuit să se afle.

Realitatea este că, dintr-o asemenea chingă nu se poate scăpa prin mijloace „legale”, în măsura în care legal înseamnă prin căile „democraţiei”, adică vot, Parlament, etc. E practic imposibil, sistemul livrând un număr imens de păpuşi teleghidate gata să preia şi să deturneze orice fel de mesaj. Sistemul a fost şlefuit în decursul timpului bazându-se pe eşecurile înregistrate de diversele metode de conducere. Poate cel mai răsunător eşec a fost cel din Iran, unde un dictator tembel - şahul de-atunci - a reuşit să-şi pună în cap întreaga ţară care, printr-o revoluţie islamică(culmea, cu substrat real democratic!) a reuşit o răsturnare spactaculoasă şi, în paralel cu aceasta, restabilirea suveranităţii ţării.

O altă evadare spectaculoasă, înainte de aceasta, a fost aceea a Rusiei Sovietice. După ce coada de topor Lenin condusese cu mână de fier destinul URSS, înainte de moarte a transmis grupului său de insideri ordinul de a-l împiedica pe Stalin să preia puterea. Stalin însă era o nucă prea tare şi s-a dovedit imposibil de deturnat. În prima fază după preluarea puterii s-a lovit de „statul subteran” instituit de Ulianov şi cozile lui de topor, dar, întrucât conducerea era puternic centralizată, a început epurările, disperat fiind de amploarea tălpilor care i se puneau. Fiind om dintr-o bucată, nu s-a mai încurcat cu „fiţe democratice” şi a instituit, într-un profund spirit rusesc catalizat de instinctele mafiei gruzine, legea „puşcăriei obligatorii” şi a glontelui în ceafă. Abia mai târziu, la interogatoriul lui Rakovsky, pare că a înţeles ceva mai bine lumea în care se mişca, dar a continuat în spirit independent, ţinând totuşi cont de „sugestiile” care-i veneau din afară.

Analizând accidentele istoriei recente, putem constata un element interesant. Recâştigările de suveranitate, chiar dacă au ca efect izolarea sau înlăturarea statului subteran, sunt de scurtă durată. Întrucât asumarea de către „revoluţionari” a puterii se face în mod transparent, „mânia populară” - inevitabilă în condiţiile perpetuării aceleiaşi puteri - se răsfrânge asupra celor care şi-au asumat transparent conducerea şi resuveranizarea statului. De obicei, în asemenea situaţii, într-una sau două generaţii, statul subteran se reinstaurează pe fondul creşterii nemulţumirilor şi al efectului nefast al unor acţiuni externe violente(gen sancţiuni economice, samd) cu scopul de a inflama spiritele. Este, dacă vreţi, situaţia pe care o puteţi observa în Venezuela, unde, după moartea lui Chavez, puterea concentrată în jurul lui Maduro dă semne clare de oboseală şi care, cel mai probabil, va capota.

În ceea ce priveşte Rusia, statutul suveranităţii sale este incert. După Stalin, uşor, uşor structurile statului subteran s-au reconectat la tătuci, apogeul fiind atins în momentul în care Gorbaciov, el însuşi aflat sub control englez, a semnat capitularea URSS. De-atunci Rusia a trecut printr-un proces accentuat de disoluţie care ar fi trebuit să culmineze cu decimarea lui Elţîn şi a familiei sale. Procesul a fost întrerupt brutal de către Putin şi de-atunci Rusia a limitat programatic efectele devastatoare ale statului subteran. Însă, în lipsa unui plan clar de succesiune şi a unei structuri superioare de putere, Rusia este în acest moment similară unei societăţi medievale încercând să ţină piept unei structuri mult mai rafinate şi infinit mai influentă propagandistic.

Rezultă limpede pentru oricine că desfiinţarea statului subteran este o simplă iluzie în condiţiile în care aceasta nu vine la pachet cu un nou model de stat. A desfiinţa statul paralel e cumva similar tăierii părului sau a unghiilor unui monstru. Mai devreme sau mai târziu ele vor creşte, iar monstru îşi va regăsi forţa. Aşadar, nu desfiinţarea statului subteran trebuie să fie ţinta, ci uciderea adevăratul monstru, adică a statului superior, la pachet cu impunerea unui alt model. Altfel, orice propunere nu rămâne decât o simplă utopie un idealism facil de demontat de actuala schemă de conducere şi coordonare.

Cam atât deocamdată. Mai multe detalii şi mai consistent într-un material viitor la care tot lucrez din vară. Înainte de a încheia, vă atenţionez asupra faptului că acest material va avea o existenţă cât se poate de volatilă. Îl voi lăsa doar trei zile pe facebook şi cinci pe blogul propriu. După această perioadă voi şterge articolul, astfel încât, doar în această perioadă veţi avea acces la el. Dacă vreţi să-l păstraţi sau să-l daţi mai departe îl puteţi copia fără nicio restricţie.



[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13932
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Dum Dec 10, 2017 7:07 pm

nici un compromis cu anticorupția

____

în ultima vreme, după diversele aventuri cu parchetele, serviciile și politica, pare să existe o ușoară mișcare de reconsiderare a anticorupției, respectiv de împăcare a agendei anticorupție cu agenda socială. sindicatele s-au coalizat cu mișcarea, chiar dacă vag și temporar, noul partid Demos pare să susțină o "anticorupție de stînga" și mulți oameni cu convingeri de stînga sau autentic liberale (dintre cei foarte puțini, cum ar veni) încearcă să îmbine corupția ucide cu sărăcia ucide. or trebuie spus foarte clar că NU MERGE. nu este posibil nici un compromis cu anticorupția, și asta din două perspective distincte, și dintr-o perspectivă de stînga, și din una pur și simplu democratică

o anticorupție de stînga e o aberație absolută, din simplul motiv că anticorupția din spațiul euroatlantic, în particular România, e o ideologie violent de dreapta, anti-stat și pro-privatizare. discursul anticorupție spune clar că corupția e de vină pentru tot ce nu merge bine (apogeul aberației fiind aici blamarea corupției pentru dezastrul din sănătate și educație, sisteme drastic subfinațate și lăsate de izbeliște, în curs de privatizare) și că statul e inerent ineficient, deoarece corupt, deci trebuie demantelat. cum putem împăca asta cu stînga? nu are nici un sens. anticorupția e o capcană cu atît mai perversă pentru stînga cu cît ea inversează complet cauzalitatea, pentru că mulți spun, bine, dar e evident că statul e ineficient sau, sigur că sănătatea e subfinanțată, dar dacă nu s-ar fura atît ar fi mai multe resurse măcar în limitele ălea sărace. ideile de tipul ăsta ignora faptul că motivul ineficienței și al unei bunei părți din corupție este tocmai abandonarea statului. evident că instituţiile și companiile de stat cărora nu le impune nimeni realizarea unor obiective vor fi ineficiente - dacă nici măcar nu încerci să faci statul eficient, evident că nu va fi eficient de la sine. astfel de instituții tind să se închidă în propriile lor interese și să devină feude care deservesc interesele membrilor lor (în mod corespunzător, evident, mai ales interesele șefilor, dar și ale angajaților), și nu interese publice - vedem asta atît de des în România, dar ignorăm cauzalitatea perversă - ineficiența vine pentru că statul a fost deja abandonat, și ea e folosită ca pretext pentru o abandonare și mai mare a statului. ca și ineficiența, o mare parte a corupției nu s-ar produce din capul locului dacă statul ar fi administrat în vederea unor interese publice, pentru că atunci ar exista pur și simplu controlul ierarhic, administrativ care acum nu există - e evident că corupția grotescă din spitale din cazurile recente era cunoscută și la niveluri superioare lor, nu pot să dispară atîtea milioane de euro în vînt, doar că nu-i pasă nimănui. un stat care impune un mandat public real instituțiilor lui ar scădea drastic și corupția și ineficiența, în interesul bunăstării generale - dar exact ăsta e statul împotriva căruia luptă anticorupția, astfel că nu poți decît să te miri că există oameni de stînga de bună credință, relativ inteligenți, care cred că anticorupția va rezolva vreo problemă socială. anticorupția nu va rezolva nici o problemă socială și nu va rezolva nici mecanismul politic, astfel încît să aducă la putere conducători mai buni, cum speră mulți, pentru că nu are cum s-o facă - despre asta mai jos

din perspectivă democratică, anticorupţia a ajuns ceva pur și simplu înspăimîntător. discursul dominant a ajuns la nivelul la care corupția politicienilor, în special a PSD, justifică absolut orice, orice abuz sau abatere de la norme. ca de multe ori, propagandă sesizează și întoarce pe dos exact punctul slab - anticorupția a fost lansată de la bun început ca metodă de reparare a unei democrații bolnave și încă acum asta e speranța principală, că prin eliminarea corupților democrația și buna guvernare vor fi cumva restaurate. or lucrurile stau exact invers, anticorupția este mișcarea prin care România, în consonanță cu Estul Europei și alte părți ale lumii, dar altfel decît acolo, înlocuiește democrația tranziției, așa debilă cum era ea, cu un regim autoritar. în primul rînd, se sare cu foarte mare ușurință peste faptul că această convingere și speranță că anticorupția va repara democrația practic înlocuiește mecanismul generării politicii prin alegeri cu alt mecanism - deja am dat-o rău în bară cu democrația. dar măcar ar putea funcționa acest nou mecanism, așa nedemocratic cum e el? nu, evident că nu. pentru că cineva va trebui totuși să gestioneze acest nou mecanism de producere a unei clase politice "bune". cine o să facă asta? PNL și Iohannis, ei înșiși corupți, își vor susține propria dispariție, poate propria condamnare? ridicol. sau, dacă USR și tehnocrații, forțele politice noi și necorupte (deocamdată) reușesc prin minune să măture toată vechea clasă politică și rămân doar ei, vor lăsa și alte forțe politice la masă, în condițiile în care ei deţin controlul asupra politicului? sau, dacă rămîn doar ei, vor gestiona ţara în interesul majorităţii? ambele variante sînt la fel de ridicole. dincolo de logoree, şi USR şi România 100 sînt partide clare de dreapta dedicate business-ului şi claselor superioare, adică interesele pe care le deserveşte şi politica de acum, inclusiv cea a PSD - deci ce-am putea spera de la USR şi Cioloş la putere, altceva decît că vor simplifica şi accelera deservirea marilor interese în defavoarea micilor interese, ce altceva am putea spera decît că vor face asta fără prea mari abuzuri de putere, în condiţiile în care garanţiile democratice de acum, aşa slabe cum sînt, ar dispărea? oricum ai lua-o, înlocuirea alegerilor cu mişcarea anticorupţie ca mecanism de generare a unei clase politice "bune" e o aberaţie. deja efectele sunt foarte grave - parlamentul grav delegitimat, sistemul de partide în ultimul hal, cu lideri de mîna a 14-a la conducerea tuturor orientărilor, iar legătura dintre opţiunile alegătorilor şi decizia politică, deja foarte vagă, într-adevăr, pare să tindă acum spre zero

dar nu e nevoie să ne ducem cu gîndul pînă acolo, cum ar arăta un politic gestionat de anticorupţie, dacă ar fi bine sau rău. din păcate, implicarea directă a parchetelor în politică (sau a serviciilor în justiţie) nu pare să îngrijoreze pe mai nimeni - cum am spus, propaganda cu corupţia a ajuns la nivelul la care, în mintea multora, faptul că politica e coruptă justifică orice - chiar orice. abuzurile grave şi evidente ale parchetelor - implicarea directă în politică, prin anchetarea ordonanţelor din iarnă, anunţul de acum că procurorii nu se vor supune modificărilor PSD şi vor combate adoptarea lor în Parlament, comentariile politice constante ale şefilor de parchete, dezechilibrul evident în anchetarea PSD-ului, vezi dosarele suspecte ale lui Ponta şi Dragnea (suspecte măcar din cauză că celelate forţe politice nu beneficiază de dosare la acelaşi nivel) etc. - au ajuns ceva firesc. dar mai e un aspect care ne poate rezolva dilema noastră - respectiv, dacă anticorupţia ca gestionar al politicii va produce o societate mai bună decît cea de acum. răspunsul e simplu - nu - şi pentru că anticorupţia, tocmai, a fost gîndită, lansată şi dezvoltată ca mişcare politică, nu ca reformă a justiţiei care să reducă corupţia. mai simplu spus, anticorupţia nici nu are ca scop principal combaterea corupţiei - există, desigur, un număr de condamnări spectaculoase prin numele implicate, dar condamnările în sine sînt ridicole, iniţial sînt de câţiva ani, iar regula e de eliberare a condamnaţilor după mai puţin de jumătate din pedeapsă. aşa se ajunge la condamnări de 1-2 ani pentru prejudicii sociale imense, zeci de milioane de euro la buget, plus perturbări grave ale activităţii instituţiilor etc - ceea ce, evident, nu are nici o putere de descurajare. într-o societate atît de obsedată de anticorupţie, ai crede că asta preocupă pe cineva, în realitate absolut nimeni nu vorbeşte despre asta. de ce? pt că, atît pentru şefii mişcării cît şi pentru susţinători, anticorupţia nu e despre combaterea corupţiei, aşa cum nici anticomunismul nu era despre comunism, sînt doar ideologii şi mişcări politice care urmăresc cucerirea puterii şi realocarea resurselor. sînt zone imense de corupţie cu efecte sociale extrem de grave, de exemplu mafia retocedărilor din Bucureşti, zeci de reţele mafiote cu zeci de multimilionari combinaţi cu primăriile care au mutilat grav oraşul - presa îi poate scoate la lumină, DNA ignoră senin problema. exemplele de defecte de diferite tipuri ale presupusei lupte anticorupţiei pot continua mult

cum vedem în diferite variante şi în alte ţări - Arabia Saudită, China - anticorupţia e de obicei o armă în lupta politică. la noi e mai mult de atît (mai aproape poate de Brazilia), e centrul unei coaliţii uşor eteroclite formate din centri ai dreptei politice, servicii, birocraţie, parchete, care înlocuieşte vechea democraţie cu un nou autoritarism de dreapta dură. este echivalentul din România al regimurilor şovine din Ungaria sau Polonia - ca de obicei, sîntem originali, şi, ca de obicei, sub idealurile clamate stau aceste obiective simple dintotdeauna, banii şi puterea. dacă susţineţi coaliţia asta pentru că vreţi aşa ceva, mai mult sau mai puţin conştient, foarte bine, dar nu vă mai minţiţi singuri. dacă vreţi cu adevărat o societate mai bună, acum există o singură opţiune - o societate emancipată, dezvoltată, coezivă, prosperă în tot cuprinsul ei, care poate să producă ea, în mod conştient şi în întregul ei, în mod democratic, o clasă politică mai bună decît cea de acum. da, e mult mai greu, dar asta ar fi de dorit - nu instrumentarea de discursuri suspecte, cu instituţii şi proceduri suspecte




[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13932
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Lun Dec 11, 2017 12:11 pm

Mda, doi colegi ai lui fiu-meu, dintre care unul considerat cel mai bun din clasa, sunt mari admiratori ai bolsevicilor. Cool


De ce jumătate dintre tinerii din SUA vor să trăiască într-un stat comunist în loc de o ţară capitalistă şi democrată


Au contracte de muncă pe perioadă determinată, nu au condiţii bune şi nici sigure, nu-şi permit o locuinţă, au datorii mari. Sunt o nouă formă a clasei muncitoare. Sunt un ”precariat“. Ei sunt noii comunişti.

În centrul universitar din Bologna nu sunt neobişnuite manifestările sau conferinţele cu tentă comunistă. Revoluţionarismul socialist romanticizat îi înflăcărează pe tinerii care vin de peste tot din Europa la studii într-unul dintre cele mai prospere oraşe italiene. La 100 de ani de la izbucnirea revoluţiei bolşevice, socialismul şi comunismul capătă noi dimensiuni în lumea capitalistă, în Europa, în SUA şi la celălalt capăt al Pământului.

În vremurile care i-au permis lui Trump să ajungă preşedinte, jumătate din millennialii americani ar vrea să trăiască sub un regim socialist sau comunist. Aşa, cred ei, ar avea un spaţiu de trai mai sigur. Socialismul şi comunismul şi-au pierdut în general din stigmatul pus în timpul războiului rece, când comunismul era considerat un pericol pentru valorile capitalist-democrate. Unu din doi reprezentanţi ai generaţiei millennials din America ar prefera să trăiască într-un stat socialist sau comunist în loc de o ţară capitalistă şi democrată cum sunt SUA, arată un studiu efectuat de firma de cercetare a pieţei YouGov şi fundaţia Victims of Communism Memorial Foundation din Washington. La studiu au participat 2.000 de persoane.

Cum văd aceşti oameni capitalismul şi comunismul este important pentru că millennialii reprezintă acum cea mai numeroasă generaţie din America, după cum a explicat pentru Fox News Marion Smith, directorul executiv al fundaţiei. ”Chiar şi comunismul este o alternativă viabilă pentru ei.“ Sondajul a găsit că 45% dintre respondenţi ar prefera să trăiască într-o ţară socialistă. Spre comparaţie, 42% au spus că preferă capitalismul. Circa 7% ar prefera un stat comunist. Ponderea millennialilor care vor socialism în locul capitalismului este cu 10% mai mare decât cea a populaţiei generale cu aceeaşi înclinaţie. Mai mult de jumătate din baby boomeri preferă capitalismul.

Generaţia millennials este reprezentată de persoanele născute în perioada 1980-2000. Baby boomerii sunt născuţi între 1946 şi 1964. Mai grav, sondajul a descoperit că unul din cinci americani îl consideră pe fostul dictator sovietic Iosif Stalin un erou, în pofida atrocităţilor comise în rândul ucrainenilor şi al popoarelor est-europene în general. De asemenea, mai mult de un sfert din millenniali cred că eroi sunt şi Vladimir Lenin, liderul sângeroasei revoluţii bolşevice, şi Kim Jong Un, liderul Coreei de Nord. Totodată, analiza arată că peste 40% dintre americani ar accepta cenzura şi că şapte din zece americani nu ştiu care este diferenţa între comunism şi socialism.

”Această tendinţă îngrijorătoare subliniază răspândirea analfabetismului istoric al americanilor în ceea ce priveşte socialismul şi eşecul sistemului de educaţie în a-i învăţa pe elevi şi studenţi despre genocidurile, distrugerile şi mizeria cauzate de comunism în urma revoluţiei bolşevice de acum 100 de ani“, a explicat Marion Smith.

Ajutate de mijloace variind de la jocurile electronice, care au marcat generaţia millennials (jocuri de război precum Call of Duty au făcut istorie), la crizele economice şi inegalitatea pe care acestea au exacerbat-o la politică, socialismul şi simpatia pentru URSS au început să iasă din temniţele istoriei şi să perturbe realitatea. Războiul Rece s-a terminat cu victoria capitalismului şi a democraţiei liberale asupra comunismului acum un sfert de secol, când URSS s-a prăbuşit în plin efort de reformare. A trecut un secol de la pornirea revoluţiei bolşevice şi politicieni cu tendinţe socialiste fac furori pe scenele politice din miezul Occidentului.

Anul acesta, Jeremy Corbyn, un politician care s-a descris singur ca fiind un socialist modern, a adus Partidul Laburist din Marea Britanie aproape de victorie în alegerile generale pe o platformă de promovare a studiului gratuit la facultate şi de naţionalizare a căilor ferate, scrie ABC News din Australia. Laburiştii au înregistrat cel mai mare aport de noi fani de după 1945. Iar în SUA, leagănul capitalismului, Bernie Sanders, un socialist de 76 de ani născut în Brooklyn şi care şi-a făcut luna de miere în URSS, i-a oferit lui Hillary Clinton o opoziţie şocant de puternică în alegerile pentru candidatul la preşedinţie din Partidul Democrat.

Alegătorii tineri le-au oferit acestor politicieni energia de a urca în primele rânduri ale scenei politice. Sanders l-a bătut pe Barack Obama în 2008 în ceea ce priveşte voturile primite de la tineri în multe state, în timp ce laburiştii au câştigat 60% dintre voturile alegătorilor cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani. Prezenţa la vot a tinerilor a fost mare. Niciunul dintre candidaţi nu a ieşit victorios, însă amândoi şi-au cultivat imaginea şi mesajele pe platforme de social media ca Twitter.

Socialismul şi-a pierdut din stigmatul pus pe el în Războiul Rece. Bolşevicii au venit la putere în Rusia în urmă cu 100 de ani, la opt luni de la înlăturarea sângeroasă a regimului ţarist, în vremuri de haos, foamete, când infrastructura se prăbuşea văzând cu ochii. Lenin, liderul revoluţionar, şi-a construit politicile pe teoriile comuniste ale lui Karl Marx pentru a oferi o alternativă la democraţia liberală sprijinită de clasa de mijloc rusească. A dat pământ ţăranilor şi a naţionalizat bănci şi companii. Şi-a ucis opoziţia, indiferent că era vorba de politicieni sau de populaţii întregi.

Pentru Osmond Chiu, 31 de ani, unionist şi membru al Partidului Laburist din Asutralia, posibilitatea unei alternative la ştiinţele economice acceptate este moştenirea anului 1917. ”Idea unei elite revoluţionare ierarhice care preia puterea în stat prin violenţă nu este ceva cu multă relevanţă pentru oamenii din statele vestice“, apreciază el.

”Însă ideile pe care Marx le-a exprimat în scris au astăzi multă rezonanţă: idei despre automatizare, despre o armată de rezervişti pentru câmpul muncii, despre inegalitatea masivă, despre capitalism ca sistem predispus la crize. Explicaţiile economice tradiţionale nu funcţionează ori oamenii nu le găsesc convingătoare.“

Chiu a explicat că sentimentul că actualele sisteme aduc prosperitate majorităţii oamenilor a fost spulberat de crizele financiare globale. De atunci, spune laburistul, a crescut interesul pentru socialism în rândul tinerilor. Ideile socialiste au fost promovate prin social media şi prin internet. Stigmatul pus pe termenul ”socialist“ în Războiul Rece dispare. ”Schimbările apar pentru că oamenii care fac schimb de idei socialiste sau social-democrate se pot angaja liber în discuţii. Apoi, mai sunt publicaţiile fără caracter dogmatic.“

Eleanor Robertson, 27 de ani, scriitor, editor şi ”comunistă deschisă“, face distincţie între politicile generaţiei ei şi cele ale ”bătrânilor de extremă stânga“.

”Tinerii tind să fie mai deschişi şi să accepte chestii precum feminismul, antirasismul, activismul pentru minorităţi sexuale, ceea ce cred că este de bine. Este ceva normal acum.“

Robertson a ajuns la socialism prin feminism, pentru că era tot mai dezamăgită de ceea ce a considerat că este obsesia feminismului mainstream pentru numărul femeilor în boardurile companiilor sau în parlament. A căutat şi şi-a promovat teoriile politice online, dar la început i-a fost greu să găsească tineri cu aspiraţii ca ale ei cu care să-şi dezbată ideile.

”În urmă cu cinci ani, nu găseam pe nimeni cu care să vorbesc. Singurii cu care puteam face ceva erau rumegătorii de cărţi. Acum vorbesc mult cu oameni pe Twitter. Urmăresc multe persoane cu idei similare.“ Ea apreciază că istoria şi teoria socialistă, inclusiv explicarea revoluţiei bolşevice şi a URSS, sunt teme de dezbatere încă vii în spectrul de stânga al politicii.
”Oamenii încă vorbesc despre aceste lucruri şi încearcă să înţeleagă ce au însemnat în contextul lor şi ce ar însemna astăzi.“
Alţi millenniali se tem că generaţia lor este înşelată, considerând că ascensiunea unor politicieni precum Corbyn şi Sanders este produsul îmbrăţişării populismului, populism prin care a ajuns la conducerea Americii şi Donald Trump.

Satyajeet Marar, de 25 de ani, membru al Partidului Liberal, nu crede că socialismul are multe de oferit tinerilor.

”Oamenii sunt decepţionaţi şi oamenii sunt cinici. Caută lideri care par să creadă cu adevărat într-o idee măreaţă sau mesaj măreţ“, spune el. ”Din nefericire, ne-a fost vândută povestea că marea criză financiară s-a produs doar din cauza capitalismului şi a lăcomiei, ceea ce a condus la rezultate oribile, cum ar fi salvarea băncilor. De fapt, a fost mult mai complicat“, explică liberalul. ”Ideile de egalitate şi de echitate, de a-i lovi pe acei ticăloşi – astfel de idei sunt inerent atrăgătoare, dar este ca vânzarea de ulei de şarpe. Este o idee destul de nerealistă.“

Marar spune că millennialii socialişti sunt naivi în ceea ce priveşte viaţa pe care ar avea-o sub socialism. Crimele în masă şi represiunea politică din timpul regimurilor comuniste sovietice şi chineze s-au întâmplat în mare măsură înainte de a se naşte,
spune el, astfel că ei nu se apropie de ideile de stânga cu grija cu care ar trebui.

”Ai avut regimuri comuniste sovietice în a doua jumătate a secolului al XX-lea care în cele din urmă au ajuns să se prăbuşească şi să producă încălcări oribile ale drepturilor omului“, spune Marar.

”Aceste tipuri de politică socialistă şi social-democrată sunt mai populare în ţările care au beneficiat de prosperitatea adusă de capitalism, în care oamenii nu au avut posibilitatea de a vedea îndeaproape ce este socialismul sau cum funcţionează acesta în practică.“

Osmond Chiu atrage atenţia că înclinaţia spre socialism apare la oameni care nu fac parte din clasa muncitoare, ci din clasa de mijloc – oameni cu profesii liberale, funcţionari publici, persoane cu profesii de creaţie şi din mediul universitar. Aceştia sunt adesea în situaţia de a nu avea contracte de muncă cu normă întreagă.

”Au contracte cu perioadă determinată, nu au condiţii bune, nu-şi permit o locuinţă, au datorii mari. Sunt, dintr-un punct de vedere, o nouă formă a clasei muncitoare. Sunt un precariat.“



[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13932
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  baso la data de Lun Dec 11, 2017 2:02 pm

ENKI a scris:Mda, doi colegi ai lui fiu-meu, dintre care unul considerat cel mai bun din clasa, sunt mari admiratori ai bolsevicilor. Cool


Se pare ca e cool. Si fostul prieten al lui fii-mea are idei comuniste, un fel de comunism idealizat, romantic si cosmetizat de aspectele negative, fiind si foarte insistent in a si le impune. Acesta a fost unul dintre motivele pt. care a rupt-o rapid cu el,cam dupa 2 luni, spunandu-mi ca o deprima convingerile lui si aerul sau blazat de tip serios, desi initial i s-a parut un tip interesant si inteligent. A inceput si s-a lasat de 2 facultati iar ceea ce a pus capac la toate, a fost dorinta lui de a intra in SRI raset A si dat un examen pe care l-a picat.
Absolut deloc nu mi-am bagat coada in relatia lor, insa i-am spus ca sunt curioasa sa-l cunosc face to face doar barbierit Twisted Evil si dupa 3-4 luni de relatie. Laughing Nici macar n-am comentat cand i-am vazut poza, abtinandu-ma cu greu.laugh  In schimb, nu s-a abtinut maica-mea, care i-a spus instant ca e urat ca Bin Laden si nu se potrivesc deloc.laugh  A venit fii-mea nervoasa acasa de la ea si n-am stiut ce are de-i cu fundul in sus. Laughing Evident ca m-am distrat cand am aflat motivul si am incurajat-o sa-si dea seama singura ce anume o atrage la el. Laughing Yo sperand ca nu doar barba lui de intelectual Laughing

baso
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 16005
Data de inscriere : 04/10/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Mar Dec 19, 2017 2:26 pm

Banii sunt o resursa indispensabila intregii comunitati umane, dar crearea si distribuirea lor sunt monopolul unui grup restrans de stapani ai finantelor plasati in varful piramidei sistemului financiar-bancar. Cantitatea de bani-datorie creata din nimic este nelimitata si, data fiind latura juridica a acestei creatii alchimice, banii sunt instrumentele perfecte ale controlului. Lumea este impartita in bogati si saraci, lumea este segregata pe criterii religioase, economice si de rasa pentru ca cei ce detin controlul au planificat astfel lucrurile si pentru ca ei pot. Planeta este grav ranita de practicarea industriilor poluante, inclusiv a agriculturii intensive, pentru ca exista bani si pentru ca cei care detin monopolul crearii banilor pot crea, prin indatorare, bani la nesfarsit, orientand activitatea umana catre sectoare care pot sau par ca pot sa produca suficiente produse de consum pentru a se rambursa datoriile create prin simpla emitere a banilor.



[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13932
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Dum Dec 31, 2017 10:38 am

Dragi prieteni,

Este o onoare și o plăcere să mă întorc la Chișinău pentru a doua oară în acest an datorită Președintelui Igor Dodon și prietenului meu drag, Iurie Roșca; acesta a fost un an moldovenesc pentru mine.
Ne-am adunat astăzi aici, printre altele, pentru a începe să conceptualizăm economia, una dintre cele șapte componente a ceea ce eu în timpul vizitei mele anterioare aici am numit Afirmativul Narativ al Tradiției.
În mod evident, acest lucru este mai bine făcut de către economiștii și oamenii de știință profesioniști, care deja realizează că știința economică liberală este în mare măsură falsă. Bineînțeles că această specie de economiști este încă rară, deși, odată cu accentuarea dovezilor unei crize globale artificiale, presupun că din ce în ce mai mulți cercetători se vor alătura discursului nostru. Dar între timp, ar trebui să participăm cu toții la acest efort.
Nefiind economist, ci om de afaceri profesionist, specializat în finanțe și strategie corporativă, cu o diplomă de masterat în SUA și aproape un sfert de secol de experiență practică în afaceri, aș putea contribui la discuția de astăzi din punctul de vedere al unui practician. Și în timp ce încerc să fac acest lucru, vă rog să mă iertați pentru vocabularul și muniția mea de natură non-științifică.
Poate că întrebarea cea mai interesantă, atunci când începem căutarea noastră, pe care trebuie să ne-o punem nouă înșine, este când și unde fiecare dintre noi a realizat că ceva este fundamental greșit în paradigma economică liberală propusă. Venind din epoca marxismului economic eșuat și a liberalismului economic strălucitor, aceasta nu a fost cea mai ușoară revelație.
Pentru mine personal, logica defectuoasă a devenit evidentă din momentul ultimei crize din 2008, când mi-am dat seama că există prea multe dovezi pentru a-mi confirma impresia că sărăcia și dezvoltarea economică lentă a țărilor post-sovietice au fost artificiale.
Școala tradițională de gândire sugerează că acesta ar fi un proces natural, care vine odată cu transformarea economiei post-socialiste în una capitalistă. Cu toate acestea, exemplul Chinei sugerează contrariul: nu trebuie să capitulezi complet în fața capitalismului ca să ai cea mai mare economie din lume, care a crescut de 10 ori în ultimii 30 de ani.

O altă componentă a propagandei sugerate, care caută să explice de ce țările post-sovietice rămân sărace și fragile, este corupția. Cu toate acestea, corupția domină pretutindeni, industria de lobby multimiliardară oficială a Washingtonului și mașina birocratică a Bruxelles-ului fiind probabil cele mai perfecte manifestări ale acesteia. China, menționată anterior, execută în mod public mii de infractori învinuiți de corupție în fiecare an, admițând astfel problema corupției, dar totuși reușește să aibă un succes extraordinar din punct de vedere economic.
În al treilea rând, argumentul folosit atunci când explicăm creșterea lentă a economiilor noastre (deși mai puțin frecvent utilizat) este faimoasa problemă privind drepturile omului. Cu toate acestea, cred că pisicile și câinii se bucură de mai multe drepturi ale omului în țările post-sovietice decât oamenii în unele țări, care sunt aliații la nivel mondial ai Occidentului, dar acest lucru nu îi împiedică să fie bogați și susținuți economic de către Vest.
De aici, se poate spune că, în cazul meu, creșterea scepticismului față de corectitudinea și libertatea paradigmei economice liberale occidentale a început odată cu conștientizarea următoarei realități dure: teritoriile lagărului geopolitic înfrânt au fost sărăcite în mod intenționat de către învingători.

Școala de gândire căreia îi aparțin este calificată cu peiorativul ”teoria conspirației” și ridiculizată. Nouă ni se spune, nimeni nu vrea să fim săraci, cu cât suntem mai bogați, cu atât mai bine pentru toți cei care vor să-și vândă bunurile și serviciile sale nouă. Adevărat, dacă sarcina dominației și supunerii geopolitice este finalizată. Cu toate acestea, până la dizolvarea Rusiei, această sarcină rămâne în mare măsură nesatisfăcută. Prin urmare, sărăcia intenționată a țărilor post-sovietice, ceea ce le face mai ușor de manipulat și manevrat, este perfect logică.
Cum se obține această sărăcie artificială?
Să începem cu constituțiile, scrise de consilierii occidentali pentru toate țările post-sovietice. Cea mai uimitoare caracteristică a acestora (adevăr cu siguranță valabil pentru cea a Rusiei, Ucrainei, Georgiei, Moldovei și statelor baltice) este faptul că băncile centrale respective nu sunt responsabile față de guvernele lor sau față de alte structuri de stat. Știm bine, însă, că de fapt toți aceștia sunt sateliți informali ai Sistemului Federal de Rezerve al SUA, care, la rândul său, nu aparține statului american, ci mai degrabă proprietarilor privați și deține un monopol asupra tipăririi dolarului.
Aceste bănci centrale naționale, în ciuda animozității proclamate în rândul diferitelor state post-sovietice, desfășoară strategii gemene, care pot fi descrise pe scurt prin două trăsături:

1. rate de împrumut extrem de înalte;
2. mase monetare extrem de scăzute.

Ambele aceste dogme sunt proclamate a fi bazate pe lucrările lui Milton Friedman despre monetarism. Și totuși, chiar și aceasta este o minciună, pentru că, dacă privim mai atent lucrarea lui Friedman, vom observa că ea nu are o funcție liniară sau chiar o dependență inevitabilă a riscurilor inflației pentru cele două elemente. Friedman scrie că cei doi factori ar putea avea efecte negative asupra inflației, cu un decalaj de 4-5 luni în economiile dezvoltate și chiar unul mai lung în economiile în curs de dezvoltare, deci, practic, fără efect pentru noi.
Acum, să aruncăm o privire la realitatea noastră. După ce au fost înregistrate rate extrem de scăzute cu risc redus în țările occidentale (0-1%), în ultimii 10-15 ani, țările post-sovietice au fost nevoite să sufere o etapă a ratelor extrem de ridicate cu risc redus în decursul aceleiași perioade (7 -10%).
Atunci când mitul inflației este insuficient, propaganda liberală găsește salvarea într-un alt argument: necesitatea atragerii investitorilor prin intermediul ratelor ridicate ale băncilor centrale locale. Cu toate acestea, în cazul unei țări ca Rusia, de exemplu, datele oficiale ce se referă la migrația capitalului se estimează la suma de aproximativ două trilioane de dolari de la prăbușirea URSS și, prin urmare, este una infinit mai mare decât orice investiție străină directă în aceeași perioadă.
Acum să examinăm masa monetară, măsurată prin coeficienți economici diferiți, cum ar fi M1, M2 sau M3. În funcție de parametri și de țara respectivă, în țările dezvoltate acești coeficienți au variat între 100% și 200% din PIB, în timp ce în țările post-sovietice acestea au fost în medie de 20-40%.
Deci, nu numai că banii sunt foarte scumpi, dar și foarte puțini. De asemenea, există o situație artificială mascată de pseudo-preocupările legate de inflație. Ca să nu mai vorbim despre faptul că, chiar și în ciuda acestor măsuri, inflația din țările post-sovietice a depășit-o mereu cu mult pe cea a partenerilor occidentali. Nimeni nu neagă această corelație în teorie, dar detaliile contează.
Privind înapoi la istoria noastră post-sovietică, putem spune că probabil anii scurți de hiperinflație din țările post-sovietice care a fost, de asemenea, administrată la acea perioadă de către guvernele locale controlate de FMI și Departamentul de Stat, au fost primul act al manipulării în două etape, care viza întărirea convingerii pentru ulterioara politică monetară austeră. Asta deoarece populațiile statelor post-sovietice își amintesc anii 90 cu atât de multă oroare, încât ar fi pregătite să suporte această politică monetară dăunătoare de frică de a nu reveni la cea precedentă.
Pornind de la cele de mai sus, atunci când ne gândim la paradigma alternativă, post-liberală, ar trebui să ne punem următoarea întrebare inițială: poate că dacă este lăsată în libertate cu adevărat, paradigma economică liberală este de fapt productivă și nu ar trebui să ne îngrijim de nimic altceva decât să o eliberăm de sub hegemonia Sistemului Federal de Rezerve?
Aceasta, în opinia mea, ar fi o strategie defectuoasă pentru simplul motiv că speranța naivă de a deturna cadrul liberal de la autorii săi și de a-l folosi eficient fără ei pare absurdă prin definiție.
Acestea fiind spuse, așa cum trebuie să ne debarasăm de conceptele defectuoase ale fascismului și ale marxismului, pe măsură ce facem același lucru cu liberalismul, nu ar trebui să reinventăm roata acolo unde nu este nevoie.
Prin urmare, vă prezint aspectele de bază pe care trebuie să le abordăm în armonia economică post-liberală (în continuare ”AEPL” (în engleză – PLEH), care, în mod ironic, citită invers este ”HELP” (din engleză – ajutor).
Timpul meu limitat nu îmi permite discuții pro și contra lungi despre fiecare dintre aceste aspecte. Prin urmare, îmi voi da opiniile mele preliminare cu privire la subiectele discutate, admițând că nu am venit aici cu multe noțiuni preconcepute și că eu, la fel ca oricine dintre noi, trebuie să rămân deschis și flexibil în această nouă discuție.

Întrebarea 1. Ar trebui să existe proprietate privată în AEPL?
Răspunsul 1. Categoric da, orice altceva ar însemna repetarea tragediei marxismului.

Întrebarea 2. Ar trebui să existe proprietate privată în fiecare industrie în AEPL?
Răspunsul 2. Fiecare țară ar trebui să fie liberă să decidă singură. Orice standardizare ar însemna repetarea insidioaselor standarde duble ale liberalismului. Pentru o țară, apa reprezintă o resursă strategică, iar pentru cealaltă – educația. Fiecare stat ar trebui să fie liber în alegerea sa și independent de standardele pseudo-universale.

Întrebarea 3. Ar trebui să existe instituția băncilor centrale și, dacă da, acestea ar trebui să fie independente de statele lor?
Răspunsul 3. Dacă înlăturăm subordonarea lor la sistemele federale de rezervă străine, ele pot fi ușor încorporate în trezoreriile locale sau chiar în ministerele de finanțe.

Întrebarea 4. Politica economică ar trebui să fie lipsită de ideologie?
Răspunsul 4. În primul rând, nu există nimic lipsit de ideologie. Paradigma economică liberă actuală are ideologia profitului ca element central, deci nu este liberă de ideologie prin definiție. Paradigma AEPL ar trebui să servească elementul central pentru fiecare stat: valorile familiei, națiunea etc.

Întrebarea 5. Care ar trebui să fie forma de bază de creditare permisă în AEPL, cămătăria sau participația?
Răspunsul 5. Participația este preferabilă.

Întrebarea 6. Ar trebui să existe reglementări privind mobilitatea transfrontalieră a capitalului?
Răspunsul 6. Da, la discreția fiecărui stat.

Întrebarea 7. Moneda fiduciară sau moneda garantată?
Răspunsul 7. În principiu, la discreția fiecărui stat, dar moneda fiduciară este mai realistă.

Întrebarea 8. Regulementarea dreptului muncii?
Răspunsul 8. Trebuie să existe și să fie bazată pe prioritățile fiecărei țări.

În concluzie, revoluția conservatoare fundamentală a AEPL, așa cum apare ea din perspectiva minciunilor prezentului, constă în propunerea de eliminare a cămătăriei și de detașare a politicilor monetare ale statelor de la Sistemul Federal de Rezerve al SUA.
Nu mai trebuie să accentuez că toate cele menționate mai sus sunt idei crude și preliminare, dar trebuie să începem undeva. Inventarea AEPL-ului se aseamănă cu scrierea muzicii de către surzi, iar dacă Beethoven mai avea o șansă, aceasta se datora, probabil, memoriei sale fenomenale, la fel cum și noi trebuie să căutăm răspunsurile pentru societățile noastre în perioada pre-modernă.

Vă mulțumesc pentru atenție!

Levan Vasadze,
Președintele Societății Demografice Georgiene XXI, Georgia

Traducere de Maria Păduraru



[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13932
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Lun Ian 01, 2018 12:47 pm

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13932
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Mar Ian 02, 2018 3:07 pm


Stan Constantin
ieri la 23:19

Seria a III a din filmul ăla de desene animate cu minioni(corectul politic de la pitici!) a avut de la lansare încasări de vreun miliard de dolari! Adică s-au găsit turme de spectatori, care au sărit cu banu, să vadă ce?

Tot miliardul de dolari încasări a făcut și ”Războiul Stelelor”, a nu se mai știe a câta serie, plus încă ceva cu super-eroi din benzi desenate. Dar recordul îl deține ”Frumoasa și Bestia”, remake, cu personaje aduse la zi, în spiritul vremurilor progresiste pe care le trăim.

Nimic serios, nimic profund, gumă de mestecat pentru minte. Și aia de cea mai proastă calitate! Standardizarea, nivelarea gândirii, în care se investește masiv de când cu ”internetul”, începe să plătească dividende. Și deloc modeste!

În fond, globalizarea despre asta este: despre standardizarea obiceiurilor și nevoilor de consum. O singură brânză pentru 7,5 miliarde de oameni. O singură băutură răcoritoare. Reducerea la minim a costurilor. Mărfuri ușor de produs peste tot în lume. Costuri minime cu promovarea. Și tot așa.

Iar pentru vreo 0,0001 din numărul total al muritorilor, ăia cu purcoaie de bani, beneficiarii globalizării, luxul diversității. Care costă. Deși o avem la îndemână, ne este tot mai greu s-o accesăm. Paradox? Poate. Dar sigur o realitate. Cruntă.



[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13932
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Mier Ian 03, 2018 9:46 am

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13932
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 6 din 8 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8  Urmatorul

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum