Modele de societate

Pagina 4 din 8 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8  Urmatorul

In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  baso la data de Joi Mai 04, 2017 1:35 pm

Eu m-am distrat ca, povestindu-i fetei ce circ cu tiganeala maxima i-am facut asistentului yuniversitar si profesorului orb de drept international privat care depindea de asistentul pe care nu-l suportam, acesta din urma fiind plin de ifose la vremea aceea in cap, fata a ras extrem de colorat. Printre altele, a descoperit candva si carnetul meu de student.
Tipul ne spiona din spatele ferestrei in timp ce gagicile, indeosebi eu, il desfiintam cu maxima rautate feminina. Laughing Astfel incat, in examen, bietul profesor nu prea si-a dat seama ce mama dracului se intampla. Putzulica asistentul a poruncit  ca merit nota 4 pt. ca am schitat pe ciorna raspunsuri la subiecte  ce nu le  aveam pe biletul de examinare . Pai, la naiba, nu era treaba lui ce mi se nazarea sa scriu pe ciorna ca idei principale de dezvoltat. Laughing Am insistat turbata ca proful sa-mi puna intrebari din toata materia. Pt. ca proful era chiar dispus sa cedeze insistentelor mele, asistentul a urlat : iesi afara, ai nota 4. L-am acuzat inclusiv pt. ca a tras cu urechea la comentariile gagicilor din curtea facultatii si de aia nu-l lasa pe profesor  sa ma intrebe ce i se nazare lui din intrega materie, profitand de faptul ca proful este orb, insa nu si surd. OK. Pt. ca proful nu prea a stiut ce sa comenteze, m-a rugat frumos sa ies din sala pt. ca asistentul lui a decis.Insa nu m-am potolit, comentand pe coridor ca proful s-a lasat manipulat de asistentul ce a profitat la maxim de faptul ca proful este orb. Laughing  Abia la finalul examenului, proful orb m-a abordat amical ca n-are rost sa fiu asa de furioasa. Ca daca stiu materia, va fi floare la ureche sa trec examenul la reexaminare, peste 2 saptamini.
Fiind unica mea restanta, din finalul ultimului an de facultate, cand am ajuns acasa si m-a intrebat taica-meu cum ma simt la finalul facultatii, spunandu-i ca in sfarsit am si eu o restanta, a inceput sa rada. raset  Nu m-a crezut in stare si de asa ceva ! Si l-am lasat sa creada ce a vrut el, fara sa-i jur ca, pe bune,un profesor orb m-a picat, manipulat de un putulica astfel incat sa nu ma auda si ce eram in stare sa-i raspund la orice intrebari aleatorii care i s-ar fi nazarit sa-mi puna din intreaga materie. In toata povestea, singura care s-a simtit foarte prost a fost prietena din dreapta mea, care a luat nota sapte la examen. Iar eu am luat 10 in reexaminare. raset

baso
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 16006
Data de inscriere : 04/10/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Sam Mai 06, 2017 3:00 pm

Alegerile din Franța, ca şi cele din SUA, văd că sunt tratate de pe aceleaşi poziții defensive, de tip ''să apărăm democrația, impotriva valului de populism, naționalism etc.''. Este in continuare orbul găinii. Orbul găinii se caracterizează prin existența simultană a două entități, orbi şi găini. Din păcate, ăştia mai şi vorbesc.
Acest val nu ar fi apărut şi nu s-ar fi mărit dacă sistemul economic existent ar fi funcționat şi ar fi livrat bunăstare intregii societăți. El s-a dovedit insă a fi complet inechitabil social, a polarizat societatea, a alimentat frustrări şi continuă să ofere privilegii unor sectoare economice (cum e cel financiar- bancar, un sector parțial capitalist, dar in esență socialist, de altfel) si unor categorii de capitalişti de carton, conectați, pe merit sau nu, la vaca de muls, fie a piețelor de capital, fie a robinetelor slăbite de sub control ale statelor. Fără o redistribuire a veniturilor dintr-o parte in alta, nu vom discuta de acum incolo decât de noul populism, noul naționalism şi noul socialism. Asta e realitatea la care mulți inchid ochii, dar ne vând marotele cu ''populismul'' antiglobalizare.
Iar aceasta redistribuire nu se poate face fără diminuarea veniturilor celor 5-10-20% cu venituri foarte mari.
Si acum, dacă e să gândim puțin mai departe, cine ar fi interesat direct să nu se producă această redistribuire, care repet, nu este a unor capitaluri obținute pe regulile pieței, ci mai ales prin eşecurile ei? Cei care au acele privilegii. Si atunci, n-ar lupta ei cu dinții să-şi plaseze oameni fideli care să mențină acel status quo? Şi mai mult decât atât, de ce n-ar face tot ce le stă in putință să elimine orice concurență, pe principiul ''orice Iliescu işi are Vadimul lui''?!
Cuvinte goale de conținut precum populism nu se traduc altfel decât in aşteptări raționale ale oamenilor, pentru care nu există oferta politică. Or, a nega in continuare evidența nu va face decât ca peste un nou ciclu electoral valul să vină cu putere şi mai mare. De aceea, personaje ale sistemului reşapat, precum Clinton, Renzi sau Macron sau Merkel nu au cum să producă o ameliorare a situației. Proiectul lor politic e la fel de mort cum este si capitalismul de corporație sau de poziție dominantă, care nu are niciun viitor, dar nu vedem incă.
Neoliberalismul care marşează pe liberalizarea prețurilor si privatizare nu tine seama ca marea concentrare a capitalului din ultimele decenii a creat condiții de oligopol ( in majoritatea sectoarelor) si este la fel de nedemocratic şi iliberal ca şi regimurile autoritare de stat. Pentru că acele prețuri nu reflectă nicidecum raportul de piață, ci raportul de dominație asupra consumatorului. Pentru a scăpa din această capcană noul stat sau noua UE vor trebui reformate. Iar dacă oferta asta nu există, atunci publicul o va crea. Iar Trumpi si LePeni vor deveni replici in intreaga lume liberală.




[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Mier Mai 10, 2017 1:45 pm

În mod paradoxal avansul tehnologic ne împinge spre un ”ev mediu” din ce în ce mai palpabil. Istoriografia marxistă (care a lăsat urme profunde în creierii multora) a prezentat evul mediu ca pe o perioadă întunecată și primitivă. În realitate nu a fost nici pe departe așa, de fapt evul mediu a fost o perioadă a fragmentării: dispăruseră avantajele tehnologice, conceptuale, legislative și religioase ale Imperiului Roman. Mai bine zis nu dispăruseră - ci se disipaseră către toate populațiile europene. Imperiul a intrat într-o stare de fragmentare tocmai din cauza disipării acestor avantaje asupra cărora nu a mai deținut monopolul. Barbarii nu doreau dispariția Imperiului - doreau să facă parte din el chiar și cu forța, să beneficieze de aceste avantaje și au sfârșit mărindu-i entropia, gradul de fragmentare. A fost nevoie de sute de ani până la apariția unor noi avantaje monopolizate, până la apariția unor noi imperii. Acum din nou asistăm la o disipare a acestor avantaje și de aici la apariția unor conflicte de clan, caracteristice evului mediu, la soluții guvernamentale de tip medieval, la disoluția din ce în ce mai accentuată a autorității. Iobagii fug pe capete de pe moșiile boierilor și nimeni nu-i poate aduce înapoi.


[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  baso la data de Mier Mai 10, 2017 2:16 pm

ENKI a scris:
În mod paradoxal avansul tehnologic ne împinge spre un ”ev mediu” din ce în ce mai palpabil. Istoriografia marxistă (care a lăsat urme profunde în creierii multora) a prezentat evul mediu ca pe o perioadă întunecată și primitivă. În realitate nu a fost nici pe departe așa, de fapt evul mediu a fost o perioadă a fragmentării: dispăruseră avantajele tehnologice, conceptuale, legislative și religioase ale Imperiului Roman. Mai bine zis nu dispăruseră - ci se disipaseră către toate populațiile europene. Imperiul a intrat într-o stare de fragmentare tocmai din cauza disipării acestor avantaje asupra cărora nu a mai deținut monopolul. Barbarii nu doreau dispariția Imperiului - doreau să facă parte din el chiar și cu forța, să beneficieze de aceste avantaje și au sfârșit mărindu-i entropia, gradul de fragmentare. A fost nevoie de sute de ani până la apariția unor noi avantaje monopolizate, până la apariția unor noi imperii. Acum din nou asistăm la o disipare a acestor avantaje și de aici la apariția unor conflicte de clan, caracteristice evului mediu, la soluții guvernamentale de tip medieval, la disoluția din ce în ce mai accentuată a autorității. Iobagii fug pe capete de pe moșiile boierilor și nimeni nu-i poate aduce înapoi.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Iobagi in fuga Laughing

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Forever Bach Laughing







baso
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 16006
Data de inscriere : 04/10/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Dum Mai 14, 2017 8:31 am

Amerlocii bolsevici ce raspandesc luminite catre tefelistii din toate tarile nu s-au adapat direct din scrierile lui Lenin, ci au avut personaje care au lucrat la adaptari si actualizari. Un astfel de personaj este Saul Alinsky, despre care conservatorii lui Trump au facut deja un film demascator. vesel




+


[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]



+




Born to Russian-Jewish parents in Chicago in 1909, Saul Alinsky was a Marxist who helped establish the dual political tactics of confrontation and infiltration that characterized the1960s and have remained central to all subsequent revolutionary movements in the United States.Though Alinsky is generally viewed as a member of the political left, and rightfully so, his legacy is more methodological than ideological. He identified a set of very specific rules that ordinary citizens could follow, and tactics that ordinary citizens could employ, as a means of gaining public power. His motto was,"The most effective means are whatever will achieve the desired results."Alinsky studied criminology as a graduate student at the University of Chicago, during which time he became friendly with Al Capone and his mobsters. Ryan Lizza, senior editor of The New Republic, offers a glimpse into Alinsky's personality: "Charming and self-absorbed, Alinsky would entertain friends with stories--some true, many embellished--from his mob days for decades afterward. He was profane, outspoken, and narcissistic, always the center of attention despite his tweedy, academic look and thick, horn-rimmed glasses."


[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Dum Mai 14, 2017 9:30 am

avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Lun Mai 15, 2017 12:59 pm

avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Joi Mai 25, 2017 9:50 am

Definition of Globalism = a Libyan putting a bomb made with Polish nails in a Chinese backpack to blow up a concert by an American singer in England.



[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Joi Mai 25, 2017 7:01 pm

Să recapitulăm: bugetul apărării al SUA, 650 de miliarde de dolari. Bugetul restului membrilor NATO, 960 de miliarde de dolari anual. Total: 1610 miliarde de dolari. Bugetul apărării al RPChineze: 132 miliarde de euro. Bugetul apărării al Rusiei: 49 de miliarde de dolari. Deci raportul cheltuielilor militare între NATO și cele două puteri ”adverse” este cam de 10 la 1. Și cu toate astea nu-i de ajuns. Trebuie să cheltuim mai mult. De ce? Ca să ce? Să dominăm lumea? Să zicem c-o facem. Ce câștigăm? Cât ne-ar costa dominația, dacă acum aruncăm degeaba munți de bani? Sincer, nu mă duce capul, nu înțeleg. Cu banii ăștia se pot rezolva multe dintre problemele care justifică aceste cheltuieli demente.
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]



[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Dum Mai 28, 2017 9:40 am

Mareata sinteza dintre crestinism vs. iluminism a devenit teza globalista actuala, careia i se construieste, din mers, o antiteza pe masura. vesel

Am mulţi materialişti pe lista mea de prieteni virtuali. Oameni cu opinii solide formate în timp, cu instinctul „dovezii” în sânge. Excluzând impalpabilul, ei acceptă doar ceea ce se vede sau ceea ce se poate deduce direct şi indubitabil din cele văzute.

Lumea actuală care se tot construieşte în jurul nostru este, în realitate, lumea lor. Este o copie fidelă a ideilor care le animă spiritul(material, desigur). Mai mult, ideile devenite corecte din punct de vedere social sunt cele ale lor. Orice urmă de îndoială, orice supoziţie care nu se supune criteriilor strict materiale te transformă într-un condamnat, într-un paria demn de dispreţul tuturor. Pentru ei aceasta se numeşte normalitate. Pentru ceilalţi e semnul că leviatanul lumii şi-a mai adjudecat o victorie în împărăţia care oricum era a lui.

De data aceasta însă avem de-a face cu o victorie categorică. Întreaga societate a virat-o iraţional către lumea materială ca realitate ultimă. E victoria nebuniei, a adormirii definitive a spiritului. Totul se învârte în jurul banului, al realităţii imediate, al facilului şi al „căldicelului”. Totul devine plictisitor, „de plastic”, conform şi obsedant. Lumea e cucerită de o ideologie revanşardă, care spală creiere pentru a le înrola apoi în marea armată a iluzoriului şi pierzaniei.

Oamenii, intraţi conştienţi sau nu, de voie sau de nevoie, în malaxorul societăţii de azi ajung să-şi consume bunul lor cel mai de preţ - viaţa - într-o negură tembelizatoare, să se cufunde din ce în ce mai adânc în pâcla necunoaşterii, având însă credinţa că se află pe calea cea bună, a adevărului absolut. Din păcate pentru ei, conştientizarea iluziei se produce prea târziu.

Spun aceasta pentru că omul se poate considera deplin conştient doar atunci când se confruntă cu moartea. Abia atunci când devine conştient de realitatea morţii, abia când simte cu adevărat că „totul curge”, abia în acel moment mintea omului devine matură.

Toate societăţile de până acum, toate marile culturi, toate religiile majore l-au pus pe om în confruntare directă cu moartea, l-au conştientizat despre existenţa acesteia şi l-au provocat să se gândească la ea. L-au făcut să conştientizeze că viaţa este o punte între două inexistenţe(sau alte existenţe) şi să se gândească la aceasta. Societatea în general şi religia în special îl pregăteau pe om pentru moarte. De aceea oamenii trecutului „mureau împăcaţi”; aveau perspectiva morţii şi ştiau că acesta este ritmul normal.

Societatea actuală însă este mult mai perversă. Nu doar că nu-l provoacă pe om să se confrunte cu propria-i moarte, mai mult, îl manipulează pentru a-şi adormi acest instinct. În societatea de azi omul este hipnotizat, canalizat pe o cale în care cuvântul moarte nu există. Te doare un picior? Te ungi cu o cremă şi eşti ca nou. Te dor dinţii? Scoate-i şi implantează-ţi unii de plastic(mă rog, de porţelan)! Ai probleme de sănătate? Fă-te vegetarian sau vegan şi o să te faci bine! Stai liniştit, moartea nu există! Asta ţi se repetă, asta ţi se impune. Materialismul înseamnă că omul poate rezolva orice, inclusiv problema nemuririi. Că n-a rezolvat-o şi că n-o poate rezolva reprezintă amănunte nedemne de a fi luate în seamă.

De-aceea spuneam că omul de azi ajunge prea târziu să constate că a fost manipulat, că „viaţa e în altă parte”. Din cauza manipulării, confruntarea cu propria moarte ajunge să se petreacă atunci când „doamna cu coasa” deja a ajuns la tine şi-atunci e prea târziu pentru a te gândi la un subiect atât de vast. Rămâne doar un enorm regret care se stinge brusc, odată cu viaţa irosită în zadar pe rugul iluziilor.

Nu uitaţi că timpul curge, iar mersul său e implacabil. Ştiu, e un truism, dar lumea de azi a ajuns să conteste chiar şi axiomele. De-aceea vă provoc, până nu e prea târziu, să vă confruntaţi cu propria moarte. Indiferent cum veţi ieşi din acest purgatoriu, indiferent de idelile pe care le veţi avea după această experienţă trebuie să înţelegeţi că abia de la acel moment puteţi spune că liberul vostru arbitru e cel care decide.



[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Mar Mai 30, 2017 9:44 am

avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Joi Iun 01, 2017 9:30 am

Pana aseara nu stiam ca exista, in corporatii (mai ales in cele bancare), in afara unui serviciu intern, secret, de informatii, si a departamentului compliance (supunere), adica un fel de DNA de uz propriu, structuri corporatiste care, impreuna, formeaza un camp tactic menit a elimina coruptul, ne-openmaindul, ereticul in raport de religia si cultura corporatiei, ne-anticoruptul si, in general, indezirabilulul, din corporatie. Acest binom corporatist face exact ceea ce vedem ca face celalalt binom : monitorizeaza tot ce misca in corporatie, mai ales comunicatiile electronice, frecatul mentei pe paginile de socializare si navigatia pe internet. Tot ce scrie, citeste si acceseaza corporatistul de la serviciu este vazut, stiut si stocat si de campul tactic corporatist. Putini stiu asta, si mai putini protesteaza, caci orice dizidenta este sanctionata cu concedierea (ceea ce atrage nu numai somajul, ci si pierderea sursei de finantare pentru multimea creditelor accesate de corporatist, care crede ca jobul sau este etern).
Aflu, aseara, ca exista si turnatori si informatori ai securitatii corporatiste de uz propriu. Aproape ca e natural sa ai si asa ceva, nu? Altfel, cum sa ii poti controla prin frica pe corporatisti?
Informatorii astia au si nume anglofonizate :
whistle-blower (soptitor) si
tweeter (ciripitor),
unii dintre ei fiind, neoficial,
trend setter-i sau
the segnificant one-si.
Ca sa nu mai vorbim de propaganda facuta de troll-ii internetului, de postaci si de conturile false de pe paginile de socializare on-line, apartindand departamentuluide propaganda al corporatiei. Tot arsenalul e acolo ...
Dupa ce m-am cracanat de ras, mai ales vazand multivalenta cuvantului tweeter, precum si sensul de argou de puscarie al traducerii (ciripitor), m-am ingrozit la gandul ca acesti oameni, mari adepti ai neo-liberalismului, care detesta comunistii si bolsevicii, lucreaza si iubesc un sistem care seamana atat de izbitor cu ... comunismul si bolsevismul. In corporatie nu numai ca totul, contracte, fluxuri financiare, relatii inter-umane, este planificat de la centru (ca in economia comunista), dar este cultivat si sentimentul ca, ceea ce este obligatoriu pentru popor, nu este valabil pentru elita corporatista. Daca un particular sau un IMM intra in incapacitate de plata, este imediat bannat din societate. Daca o banca intra in faliment, ea este salvata cu bani publici sau cu bani ai deponentilor. Legile nu exista pentru corporatie, doar contractele impuse ca model imuabil, de la centru. Totul e facut in asa fel incat puterea economica sa isi impuna diktatul contractual si judiciar asupra puterii politice. Nu v-ati convins de asta in anul 2016 cand, pentru a combate legea DIP si legea conversiei, tinerii furmosi si liberi si corporatistii se comportau de parca daduse strchea in ei, pentru ca asta era ceea ce le dicta campul tactic coporatist?
Pentru a se impune acest diktat economic care, la fel ca in cea mai dura perioada a celui mai pur comunism, face ca profitul sa fie privatizat iar pierderile socializate, sunt extrem de utili chiar acesti acesti suflatori, ciripitori, trolli si postaci de gradina corporatista. Niste frustrati si niste idioti se gasesc intotdeauna daca ii cauti pentru a-ti sustine regimul autoritarist.
Aveti acum o explicatie a succesului printre corporatisti a miscarii #rezist. Ei sunt obisnuiti cu campul tactic si cu Big Eye. Ei il iubesc pe Big Bro. Iar daca in piata mai apare si seful, care isi face poze selfie pentru a fi viralizat pe net, participarea e obligatorie. De aceea, TFL-istii corporatisti au putut sa strige, cu entuziasm, "DNA, sa vina sa va ia". Cred ca pentru ei nu ar fi nimic ciudat daca brandul de tara ar fi ilustrat nu cu o oaie, nici cu o frunza, ci cu niste catuse invelite in catifea stacojie.
Welcome to the black parade, ca sa ii citez pe tipii de la My Chemical Romance.



[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]


Melodia o adaug io. Laughing





avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Mier Iun 07, 2017 7:04 pm

Paradoxuri si nonsensuri

Am construit in sistem idiot si nu mai putem iesi din el. E ca si cum ai construi o casa din interior, fara ferestre sau usi, apoi ti ai da seama ca ai ramas acolo.

Fiti atenti aici: in lumea asta a muncii, lucrurile se impart in 2. Se impart in produse si servicii. Asta muncim noi. Produse si servicii. Totul consta in asta. Muncim, cream produsul sau serviciul respectiv... cam toate intr un fel sau altul inerente vietii moderne, si la final luam bani. Cu banii aia cumparam produsele si serviciile create tot de noi. Buba e ca le cumparam la un pret mai mare. La final asta inseamna ca desi noi cream produsele si serviciile, cumparandu le din banii pe care ii luam la final, ne dam seama ca ajungem pe minus. Si asa apar imprumuturile bancare. Deci nu ne permitem sa cumparam ceea ce cream. Cam bolnav, nu?
Ok.. ne imprumutam la banci, dar ne imprumutam la banci tot din banii nostri, bani la care platim si o dobanda. Deci... practic, iar suntem pe minus.
Voi mai intelegeti logica la chestia asta? Nu are niciun sens. E o mare bataie de joc.
Mergand pe modelul piramidei, de fapt toata lumea munceste pentru o mana de oameni care nu fac nimic altceva decat sa faca profit. Bani... cat mai multi bani. Culmea e ca astia ajung la un nivel atat de gigantic financiar incat nu au ce sa faca cu banii. Bine, se cumpara unii pe altii. Cumpara multinationalele si gigantii economici care produc.. produse si servicii.
Practic, concluzia ar fi ca suntem sclavii acestui sistem, ca totul inseamna indatorare, si nici macar nu poti iesi din sistem decat daca pleci de nebun si traiesti in padure.

In alta ordine de idei, legat de Romania.. am o mare nelamurire. Daca romanii creaza produse si servicii, toate la nivel de pret european, de ce nu sunt si salariile pe masura?
In Romania preturile sunt aliniate tarilor din Occident. Asta inseamna ca acele companii care se ocupa de produse si servicii au aceleasi incasari ca tarile din Occident. De ce nu se vede asta in salarii?
Daca angajatul x prin munca depusa produce la fel de multi bani ca angajatul y din Germania, de ce romanul are salariu de rahat iar germanul are salariu x10 al romanului?

Mai mult de atat... daca taxele si impozitele practicate asupra marilor companii sunt ca in statele Occidentale, iar marile companii fac acelasi profit ca in tari ca Germania sau Franta sau Anglia, de ce nu se vede asta la buget?

Bine, as avea un raspuns, simplu si evident. In Romania e totul o bataie de joc, suntem furati cu permisiunea noastra, ne lasam calariti de stapanii de la vest si stam cumintei, precum... oaia.






[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Mar Iun 20, 2017 7:12 pm

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Mar Iun 27, 2017 9:19 am

Noua Societate sau A doua Viață

S-a glosat mult, în ultimii ani, pe marginea a ceea ce unii au numit, fascinaţi de impactul tehnologiilor legate de Internet şi de comunicaţiile mobile, „Noua Economie.” Cu timpul, s-a dovedit că „Noua Economie” nu este tocmai nouă, că este şi ea supusă, în mai mare sau mai mică măsură, aceloraşi reguli ca şi „Vechea Economie” a capitalismului industrial şi financiar. Dar am uitat ceva, esenţial, după opinia unora dintre cei care nu reduc viaţa la componenta sa economică: faptul că „Noua Economie” este, în esenţa ei, una a bunurilor simbolice, dematerializate.

Bogăţia se formează altfel în ceea ce numim „societatea cunoaşterii”, sau „Noua Societate”. „Noua Societate” va avea un impact cu mult mai mare şi mai profund asupra oamenilor decât percepem noi acum, atât a celor din lumea dezvoltată, cât şi, deşi în mai mică măsură, asupra celor din lumea în curs de dezvoltare. „Noua Societate” va fi cu mult diferită de aceea structurată de societatea industrială, care şi-a atins apogeul în cea de-a doua jumătate a secolului 20. Mai mult, ea va fi deosebită şi de ceea ce se aşteaptă cei mai mulţi dintre oameni.

Aşa cum scria Peter Drucker, „Noua Societate„ va fi una a cunoaşterii. Cunoaşterea este resursa-cheie a viitorului. Grupul dominant în rândul a ceea ce încă numim „clasă muncitoare” va fi acela al „muncitorilor cu mintea”, dacă este să folosim o parafrază pentru „knowledge workers”. Acest grup va avea trei caracteristici principale: va fi trans-frontalier, căci cunoaşterea traversează frontierele chiar mai repede decât banii; va avea o mare mobilitate socială în sus, prin facilitarea accesului tuturor la educaţie şi formare profesională de calitate; va avea potenţial pentru eşec în aceeaşi măsură ca şi pentru succes, pentru că oricine poate dispune de „mijloacele de producţie” necesare, adică de cunoştinţele necesare obţinerii unei slujbe, dar nu toţi vor fi câştigători. Aceste caracteristici, cărora li se adaugă creşterea puternică a populaţiei în vârstă şi reducerea celei tinere, care implică schimbări în modul în care este ocupată forţa de muncă, fac din „Noua Societate” una extrem de competitivă.

Iar un impact determinant îl vor avea tehnologiile informaţionale, în special Internetul. De această dată, graţie Internetului şi comunicaţiile mobile, indivizii şi organizaţiile pot intra în competiţie cu oricine, la nivel global. Sigur că economia este un factor puternic structurant al „Noii Societăţi”. Producţia de bunuri materiale, chiar dacă are un anumit grad de mobilitate-vezi procesul de de-localizare a producţiei de bunuri industriale şi de consum, declanşat de prima criză a petrolului, în anii 70, şi accelerat de emergenţa economiei Chinei, ţară care a devenit cel mai mare manufacturier la planetei – este totuşi aproape imobilă în raport cu producţia de bunuri simbolice.

Acestea din urmă pot fi produse oriunde, de oricine, şi puse la îndemâna consumatorului aproape instantaneu. Din acest punct de vedere, Internetul şi tehnologiile care stau la temelia lui ilustrează cum nu se poate mai bine teza lui Marshall Mc Luhan, expusă în „Galaxia Gutenberg”, conform căreia tehnologiile nu sunt simple unelte la îndemâna omului, ci mijloace prin care el se re-inventează. Problema pe care ne-o punem este: cum ne re-inventăm, cum ne schimbă modul de a gândi şi de a relaţiona unii cu alţii noile tehnologii?
Tiparul a permis omului să trăiască simultan mai multe experienţe de viaţă, plecând de la premiza că fiecare carte este un nou univers, un nou punct de vedere asupra uneia şi aceeaşi realităţi. Internetul şi noile tehnologii comunicaţionale duc lucrurile mai departe. Ele ne permit să trăim mai multe realităţi în acelaşi timp, prin capacitatea lor de a face posibilă crearea de „realităţi virtuale.” Această posibilitate poate genera o repliere spre sine a omului, o nouă sedentarizare a lui, după ce vreme de mai bine de două secole migraţia reprezentat un fenomen însoţitor al procesului de dezvoltare prin industrializare.

Stăm sub semnul a două tendinţe opuse: nomadismul şi „cocooning”-ul, adică tendinţa de a rămâne într-un spaţiu protejat, o ”bulă”, care oferă siguranţă şi posibilitatea, prin intermediul noilor tehnologii, de a îndeplini obligaţiile sociale fără a ieşi din acel „cocon”. Noile tehnologii ale realităţii virtuale permit o sinteză cu consecinţe considerabile. Să nu uităm că suntem o societate 20-80, adică 20% din populaţie consumă 80% din resursele planetei. Deci din aceste 20% se vor recruta cei mobili, care vor călători cu adevărat, în lumea noastră reală, cu mijloace reale: tren, vapor, avion, automobil, vor vizita muzee reale, vor simţi cu adevărat briza mării şi vor auzi cu adevărat zgomotul valurilor. Din rândul celorlalte 80% se vor recruta călătorii prin realităţile virtuale, vor vizita muzee virtuale, vor vedea mări şi oceane virtuale. Mai mult, vor putea trăi, ca în cazul jocului „ Second Life”, vieţi virtuale, în lumea pe care şi-o vor crea după propria lor dorinţă, o lume în care regulile nu mai sunt impuse de alţii. În această lume virtuală fiecare poate da frâu creativităţii, dar poate scoate la lumină fantasmele şi demonii care îl bântuie.

„Realitatea virtuală” va fi „drogul recreaţional” al „Noii Societăţi”, marihuana „digitală”. Mai mult, noile tehnologii de simulare permit transformarea tridimensională a „realităţilor virtuale”, inserând astfel individul în acea” realitate” , făcându-l să inter-acţioneze cu elementele realităţii, să obţină reacţii din partea acestor componente virtuale. Realitatea virtuală tridimensională poate deveni maşina de călătorii în timp a „săracilor” „ Noii Societăţi.” Este, de fapt, o călătorie în cyberspaţiu. Cyberspaţiu în care sunt deja posibile şi activităţi sexuale virtuale, lucru care, aşa cum remarca maliţios Jacques Attali, constituie singurul răspuns al ştiinţei la bolile cu transmisie sexuală!

În faţa noastră se află o sfidare căreia nu suntem pregătiţi să-i facem faţă. Lumea reală are legile, valorile şi tabuurile ei, are constrângerile şi limitele ei. Lumile virtuale le pot avea pe ale lor, sau pot fi un spaţiu perfect anarhic, în care nu se aplică nici-o lege. Vom putea trece aşa uşor dintr-o lume în alta, practic instantaneu? Putem opera cu mai multe seturi de valori şi de reguli?

Trecerea de la lumea comunistă la cea democratică poate oferi unele răspunsuri. Dar nu din punctul de vedere al lumii reale. Ci din punctul de vedere al confruntării lumii imaginare pe care ne-am construit-o fiecare în totalitarism, dându-i valoare absolută de normalitate, şi numind-o fie capitalism, fie democraţie, şi lumea reală care a rezultat. Noi nu suntem decepţionaţi şi frustraţi de realitate, aşa cum este ea, ci de faptul că realitatea nu corespunde cu lumea din imaginaţia noastră. Nu există o a „doua viaţă” în lumea noastră reală. Dar suntem tot mai tentaţi să trăim în lumea virtuală, crezând că astfel vom scăpa de servituţile de zi cu zi. Numai că şi realitatea virtuală îşi are servituţile şi coşmarurile sale, pe care nu le putem şterge cu o singură apăsare pe butonul mausului...



[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Mier Iun 28, 2017 8:35 am

Un băiat de la „Project Veritas” intră în maţele giganţilor media din SUA pentru a investiga care-i treaba cu infruenţa rusă asupra lui Trump. Ceea ce a iesit, filmat cu camera ascunsă, este de râsul curcilor. Viermii care mişună prin instituţiile media americane sunt cu toţii conştienţi că întreaga „afacere Rusia” e doar o făcătură şi că singura realitate în toată povestea asta este forţa repetiţiei.

E demonstrat în psihologie că atunci când îi repeţi cuiva, pe mai multe canale, aceeaşi aberaţie, indiferent cât de gogonată ar fi, aceasta capătă la un moment-dat o valoare de adevăr. Un alt experiment(oarecum legat de cel anterior prezentat) este cel lui Serge Moscovici, în care se demonstrează cum o minoritate gălăgioasă şi unită reuşeşte să influenţeze majoritatea chiar şi atunci când susţine opinii clar aberante.

Iată două tehnici folosite din plin pentru controlul masei de vite cretinizate. Prin repetiţie şi falsă gălăgie a unei minorităţi compacte a fost deturnat referendumul pentru demiterea lui băsescu, prin falsă gălăgie şi repetiţie a fost impus preşedinte Iohannis(scandalul votului în străinătate), prin falsă gălăgie şi repetiţie au fost scose vitele-n stradă în cazul Ordonanţei 13. Îţi dai seama ce forţă au aceste tehnici doar văzând cretinii tefelişti care-şi afişează cu mândrie pozele de pe la protestele de-atunci, fără să se ruşineze c-au fost doar o masă de manevră, un cârd de gâşte sau o gloată de oi. Argumentele raţionale precum constituţionalitatea Ordonanţei constatată de către CCR, dezincriminarea totală a abuzului în serviciu ca urmare a abrogării Ordonanţei, etc., pier în faţa adeziunii voluntare la marea masă a oilor vizibile.

Acelaşi lucru se face în SUA(şi cam peste tot în Occident) unde stânga radicală impune o logică tembelă, bazată strict pe minciuni. S-a ajuns într-un asemenea hal încât instituţiile care practică deşănţat manipularea, care ridică la rang de deontologie profesională fabricarea ştirilor false să „lupte” împotriva a ceea ce ele denumesc „fake news”, adică al adevărului. Nu-mi dau seama dacă inversarea realităţii este doar un experiment la scară planetară sau doctrina politică a „noii lumi”. Ceea ce însă se vede limpede este că a te păstra întreg la cap devine din ce în ce mai greu.

Dacă în SUA lucrurile s-au schimbat oarecum în urma alegerii lui Trump, în Uniunea Europeană „realitatea inversată” este în continuare politica oficială, ghidată fiind de către Germania - făcută peste noapte anti-americană - şi Franţa, unde tocmai a fost impus candidatul teleghidat al noii lumi şi partidul său făcut din nimic.

Lupta care se dă acum în lume este una tragică între adevăr minciună, între normal şi anormal. Tabăra ticăloşită a stângii radicale are coerenţă şi un exerciţiu doctrinar exersat cu străşicie în ultima sută de ani. N-o să vă las să vă iluzionaţi: de partea cealaltă a eşicherului e haos, liderii care ies în faţă sunt, de cele multe ori, nerelevanţi sau „exotici”. Avantajul ultimei tabere ţine de majoritatea sa absolută. Însă, aşa cum a dezvăluit Moscovici, majoritatea poate fi lesne detonată de către o minoritate coerentă. Ceea ce mă face să nu fiu atât de optimist în ceea ce priveşte rezultatul final al confruntării.

P.S. Întregul reportaj de care aminteam la începutul postării îl puteţi vedea aici:







[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Mar Iul 04, 2017 7:56 am

Articolul e mai amplu, porneste de la implicarea directa a lui Trump in cutremuratorul caz, insa nu-l pot aduce aici, din cauza graficii infecte a celor de la Fluierul.ro. Oricum, nazismul MUE devine tot mai vizibil...


The Guardian - Charlie Gard: Curtea Europeană, CEDO, respinge cererea părinților de intervenție în lupta pentru sprijinirea vieții

Decizia judecătorească a curții pentru drepturilor omului era ultima cale legală de apel pentru familia bebeluşului bolnav critic.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins apelul părinților unui copil bolnav critic că ar trebui să i se permită să se supună unui tratament experimental în SUA.

Decizia instanței de la Strasbourg închide ultima cale legală de recurs pentru familia lui Charlie Gard și urmează o hotărâre similară a Curții Supreme a Regatului Unit.

De asemenea, hotărârea înlătură o hotărâre judecătorească potrivit căreia medicii de la spitalul Great Ormond Street din Londra trebuiau să întrețină tratamentul de asistență pentru copilul de 10 luni care suferă de leziuni cerebrale și de o boală genetică rară. Acum copilul poate fi scos oricând de la aparate şi lăsat să moară.

Spitalul a spus că "nu se va grăbi" ... să schimbe "grija pentru Charlie" și că orice modificare a tratamentului său curent ar "implica o planificare și o discuție atentă".

Într-o declarație, CEDO a declarat că apelul părinților a fost declarat inadmisibil de către o majoritate a celor șapte judecători care au examinat argumentele scrise. Curtea "a aprobat în esență abordarea" luată de instanțele britanice și a declarat că "decizia este definitivă".

Aceasta a adăugat: "În consecință, instanța a considerat, de asemenea, că este adecvată ridicarea măsurii provizorii." Măsura în vigoare impunea până acum medicilor să continue să asigure tratament de asistență pentru Charlie. Acum el poate fi deconectat oricând de la aparate.

Părinții copilului, Chris Gard și Connie Yates, de la Bedfont din vestul Londrei, au cerut instanțelor să ia în considerare dacă ar fi în interesul fiului lor să se supună unui tratament experimental în SUA.

Curțile britanice au ajuns deja la concluzia că ar fi legal ca spitalul să retragă tratamentul care susține viața, deoarece probabil că Charlie ar suferi un prejudiciu semnificativ dacă suferința lui ar fi prelungită fără o perspectivă realistă de îmbunătățire.

Terapia experimentală, susțin instanțele, nu ar aduce beneficii efective. Prin urmare instanțele, adică statul, a decis în locul părinților ce este mai bine şi ce nu pentru copilul acestora. În acest caz, statul a decis în locul părinților, că acest copil trebuie lăsat să moară.

Cei doi părinți, Gard și Yates, care sunt în vârsta de 30 de ani, au lansat un apel de strângere de fonduri care să ajute la plata facturilor medicilor în SUA. Subscripția a atins o tinta de 1,2 milioane de lire sterline inainte de inceperea procesului. Această cifră a depășit acum 1,3 milioane de lire sterline, constituind peste 83 000 de donații.

La audierea din instanță, avocatul familiei, Richard Gordon QC, a declarat judecătorilor:

"Problema este dacă statul are puterea de a interveni asupra deciziilor pe care părinții le-au luat şi dacă statul are puterea de a determina moartea acestui copil înainte ca părinții să poată epuiza toate încercările de a-l vindeca. Aceștia sunt părinți model care încearcă să facă tot ce pot, în beneficiul copilului lor. Viziunea lor asupra a ceea ce este mai bine pentru Charlie diferă total de cea a instanței. "

Judecătorii europeni au declarat că nu este cazul "ca instanța să se substituie autorităților naționale competente". Hotărârile judecătorești britanice în cauză au fost "meticuloase", a remarcat CEDO.

CEDO a spus: "Instanțele judecătorești naționale au ajuns la concluzia, pe baza unor dovezi ample și de înaltă calitate, că Charlie era cel mai probabil expus durerii, și suferinței continue și că a-i oferi tratament experimental fără perspective de succes nu-i va aduce nici un beneficiu și va continua să-i provoace un prejudiciu semnificativ".

Pe scurt, această concluzie "juridică" înseamnă că statul a decis "lăsați-l să moară" împotriva voinței părinților.

Printre cei șapte judecători care au audiat cazul a fost şi judecătorul britanic de la Strasbourg, Tim Eicke.

Firma de avocatură reținută de familie pentru recurs, Harris da Silva Solicitors, a declarat că nu poate comenta imediat decizia CEDO.

Răspunzând la decizia CEDO, un purtător de cuvânt al trustului medical de la Great Ormond Street Hospital pentru copii al NHS a spus: "Gândurile noastre sunt cu părinții lui Charlie la primirea acestei știri despre care știm ca va fi foarte dureroasă pentru ei:.

"Decizia de astăzi a Curții Europene a Drepturilor Omului marchează sfârșitul a ceea ce a fost un proces foarte dificil, iar prioritatea noastră este să oferim tot sprijinul posibil părinților lui Charlie pe măsură ce ne pregătim pentru pașii următori".

(N.red. adică să-l scoatem de la aparate şi să-l omorâm pe micuț în loc să-i lăsăm pe părinți să-l ducă la tratamentul experimental în SUA)

"Nu va fi nici o graba la spitalul Great Ormond Street pentru a schimba tratamentul lui Charlie si orice planuri de tratament viitoare vor implica o planificare atentă si discutii cu părinții"

(N.Red. Observați cinismul plin "de grijă" a acestei declarații)

(N.Red. Pe scurt, deşi părinții au apelat la mila publică şi au reuşit să strângă 1,3 milioane de lire sterline ca să-şi poată duce copilul la un tratament experimental în SUA, statul a decis că acest copil trebuie să moară imediat şi să fie deconectat de la aparate. Care stat? Supra-statul federalist numit Uniunea Europeană, prin cel mai înalt organism juridic al său numit CEDO. Ce căutăm noi în Uniunea asta totalitară care decide împotriva voinței părinților ca un copil să moară imediat?)



[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Mar Iul 04, 2017 10:41 am

Te-ntorci seara acasă rupt de oboseală, te-arunci într-un fotoliu şi-ncepi să te relaxezi. Cum? Îţi pui un film, asculţi o muzică, navighezi aiurea pe net sau, pur şi simplu, asculţi la nesfârşit sporovăielile de pe un post TV. Cazi într-o letargie, şi, rememorându-ţi evenimentele de peste zi îţi spui că e bine. Şi-apoi dormi, iar a doua zi o iei de la capăt. E bine? Nu, nu e bine. Indiferent cât de normal ţi se pare ceea ce faci, e timpul să-ţi fac o dezvăluire: suferi de-o boală cumplită şi încă n-ai aflat.

Înainte de-a trece mai departe o să-ţi spun o experienţă personală. Se-ntâmpla în ultimul an de liceu. Împreună cu nişte prieteni ne-am făcut de cap. Mai o bere, mai o trăncăneală, mai o bârfă, mă rog, treburi de adolescenţi. La un moment dat unul dintre prietenii mei aruncă pe masă un pachet de ţigări. Arăta cool, cu o cămilă desenată pe un fond galben, cu piramida în spate. Pur şi simplu părea că te teleportează în Egipt, pe platoul Gizeh. Luăm fiecare câte-o ţigară ne-o aprindem, tragem primul fum şi să te ţii. Unul tuşeşte, altul se-ngălbeneşte, altul aproape leşină. Dar fiecare încearcă să minimizeze propriile suferinţe maximizându-le pe-ale celorlalţi. Un gest de bravură specific adolescenţei.

Pentru mine relaţia cu fumatul a fost deosebit de complexă. La început ţigările îmi provocau greaţă şi o oarecare anxietate. Mă temeam de reacţiile pe care le-aş putea avea şi de zâmbetele pe care le-aş stârni celor din jur dacă mă va apuca tusea sau dacă voi leşina. Trăgeam în gură prefăcându-mă că trag în piept. Nu după mult timp am început să simt plăcerea ţigării. Să fac diferenţele dintre tutunuri, să dau bani mai mulţi pe-un pachet mai dichisit atunci când aveam ceva de sărbătorit. Când nu prea aveam bani fumam pe-ascuns ţigări ieftine, iar când puteam mă afişam cu ţigările mele preferate, cele cu cămilă. Aşa a trecut studenţia. Mă mai intersecatam cu unul sau altul care-mi spuneau că nu-i prea OK să fumezi, eu însumi ştiam asta, dar eram conştient că mă pot lăsa oricând. „Nu mă face pe mine o ţigară”, ziceam aprinzând-o. Deja trecusem în celălalt stadiu: ţigara nu mai era de mult o plăcere, ci o necesitate. Fumam pentru că trebuia, aşa cum trebuie să respiri. Foarte rar îţi dai seama de aerul pe care-l respiri, în majoritatea timpului respiratul e un act inconştient. Doar atunci când mirosul diferă semnificativ de normalitate îţi dai seama că e ceva schimbat. Un parfum, un aer tare de munte, un aer rece, etc. te fac să conştientizezi că respiri. La fel s-a întâmplat la mine cu fumatul. De obicei o făceam inconştient, doar rareori când trăgeam câte-un trabuc sau o pipă cu tutun aromat făceam diferenţa.

Aşa am trecut în a treia fază. Mă deranja că dimineaţa gura-mi era teribil de amară. Ca s-o îndulcesc mă spălam pe dinţi şi-apoi, automat îmi aprindeam o ţigară. Până să-mi prepar cafeaua mai fumam vreo două. Apoi ţigara de cafea, apoi masa şi ţigara de după masă, apoi plecam şi ţigara din timpul drumului s.a.m.d. Începuse să mă cam deranjeze. Oboseam foarte repede, gâfâiam când urcam scările. „E timpul să mă las”, mi-am spus şi am hotărât că „de mâine totul va fi uitare”. Seara am fumat „ultima ţigară”, apoi, înainte de culcare mi-am dat seama că ar fi cazul să mai bag una şi, după ce m-am băgat în pat m-am trezit s-o fumez „chiar pe ultima”. A doua zi dimineaţă m-am trezit cu un gust groaznic în gură. M-am spălat pe dinţi, am mers să-mi fac cafeaua şi mi-am aprins o ţigară. Pe la jumătatea ei mi-am dat seama că trebuia să mă las. „Asta e, mă las de mâine!” Şi-aşa am amânat până am uitat. Apoi am avut o altă tentativă. Am reuşit să mă las vreo lună. Dar a trebuit să pun iar ţigara-n gură. Mă „enervasem” şi eram conştient că aia e singura cale de a mă linişti. Când am pus ţigara-n gură, la primul fum, am avut acelaşi sentiment ca la-nceput, gustul ăla amar şi deranjant. Dar a trecut de la a doua ţigară, iar la a treia eram „back in business”. Şi uite-aşa, rând pe rând mi-am revenit la „normalitate”. O normalitate cu steroizi întrucât topeam cam trei pachete pe zi.

Timpul trecea, la fel ca şi tentativele mele de a mă lăsa de fumat. Pastile, plasturi, muzică de lăsat de fumat, tactici verificate şi o groază de alte tâmpenii care pur şi simplu nu funcţionau. Mi-am dat seama că nu mă pot lăsa de fumat, aşa că am hotărât să o mai răresc. Cum? Să fumez doar un pachet pe zi. OK, mi-am spus. La început un pachet, apoi jumătate şi, ziceam eu, mai puţin de 10 ţigări pe zi nu fac rău nimănui. Nu ştiu de unde-o scosesem. În prima zi am reuşit să fumez un pachet şi jumătate. A doua zi două pachete, a treia zi am revenit la trei. Deh, viaţă grea. M-a cam cuprins disperarea, dar am uitat repede când am trecut la pipă. Şi la trabuce. Şi, pentru reprizele mai rapide, la fidelele mele ţigări Camel. Şi dă-i şi luptă. Treceam frecvent de patru pachete la care adăugam şi pipa şi câte-un trabuc după masă. Pentru digestie, desigur! Nu pot să uit că a trebuit să-ajung odată pe jos de la Drept la Universitate. Şi trebuia să ajung repede. Am ajuns fleaşcă, gâfâind ca un câine-n călduri la 50 de grade. Ameţeam. Eram în ultimul stadiu al dependenţei, acela în care priveşti cu milă la biata victimă care eşti tu. Şi mi-am aprins o ţigară ca să mă liniştesc.

Cu vreo câteva zile înaintea unui eveniment important mi s-a făcut rău. Nu ştiu de ce, cert e c-am sfârşit-o la camera de gardă. Unde n-au ştiut ce să-mi spună că am. Mi-au dat un rudotel şi, după ce m-am liniştit m-au trimis acasă. A doua zi mi-am luat la rând toţi prietenii doctori. Mi-au făcut sute de analize şi mi-au spus că n-am nimic. Şi de ce mă simt rău? Răspunsul mi l-a dat un medic în vârstă care se afla întâmplător în cabinetul unui prieten: „Lasă-te naiba de fumat, nu vezi cum tragi din ţigara aia? Gândeşte-te că fiecare ţigară îţi ia câte o oră din viaţă. La cum fumezi faci praf două-trei zile pe zi! Şi nu e numai asta. Urmează să te-apuce sănătatea. Azi ficatul, mâine stomacul, poimâine plămânul. O să stai numai prin spitale scuipând sânge şi blestemându-ţi viaţa. Şi nici dracu n-o să-ţi mai poată face nimic. Doar popa şi groparul! Criza asta ia-o ca pe un prim avertisment. Dacă nu te opreşti acum, eu cred că e bine să te duci pe la cimitir să-ţi aranjezi apele cu locul de veci. Că atunci când eşti bolnav n-o să mai ai timp de asta.” Prietenul meu dădea aprobator din cap. Şi eu simţeam că mi se împăienjenesc ochii.

N-am mai pus o ţigară în gură timp de-o săptămână. Umblam ca înainte, cu pachetul la piept, cu bricheta în buzunar, iar în biroul meu se fuma. Fuma oricine venea, iar chiştoacele le lăsam în scrumieră ca până la atunci. După o săptămână am simţit o poftă nebună de-a fuma şi mi-am aprins ţigara. Am tras un fum şi m-a lovit gustul acela groaznic. Înainte de-a trage al doilea fum mi-am rememorat întreaga suferinţă şi mi-am amintit ceea ce mi-a spus doctorul în vârstă. Am aruncat ţigara şi aia a fost ultima. N-a fost nici uşor nici greu. A fost pur şi simplu. Treptat am revenit la normalitate.

Şi-acum să ne întoarcem la tine. Mai mult sau mai puţin, ceea ce-am descris anterior e valabil şi pentru tine. Suferi de o dependenţă teribilă de care nu poţi scăpa. Cu o săptămână în urmă am lansat o provocare: un week-end fără tehnologie. Mulţi au citit, puţini au pus în practică(sau poate chiar nimeni). Ţi se pare ciudat să nu mergi cu maşina, să-ţi opreşti telefonul, să uiţi de calculator? Hai să-ţi arăt în ce hal de mutilat eşti. Câţi prieteni ai? Să presupunem că ai vreo trei sau patru. Poţi să-mi spui numerele lor de telefon? Nu, nu poţi. Dar telefonul poate. Ştii ce-ai de făcut mâine. Sau săptămâna asta? Sau luna asta? Desigur, nu. Ai în schimb remindere care te sufocă. Ai sute de mailuri pe care le citeşti inutil. Ai un facebook instalat pe telefon care te face să tremuri la fiecare alertă. Când ai un moment de răgaz scoţi telefonul şi-ncepi să clăpăceşti: facebook, ştiri, mesaje, chat, sms şi-apoi o iei de la cap. Asta e dependendenţa.

Îţi mai aminteşti primul tău contact cu tehnologia? N-a fost unul prea plăcut. Probabil te-a copleşit: butoane, iconuri, opţiuni s.a.m.d. Destul de frustrant. Treptat te-ai obişnuit şi-a început să-ţi placă. Apoi totul a intrat în normalitatea ta. Tehnologia e aerul tău aşa cum ţigara era aerul meu. Şi culmea e că, în cazul tău lucrurile stau mai grav. În timp ce mie ţigara-mi mânca plămânii, ţie tehnologia îţi mănâncă din creier. Astfel ţi-e din ce în ce mai greu să conştientizezi asta. Tehnologia te îndreaptă iremediabil spre superficialitate. Îţi distruge memoria. Am văzut oameni care accesează site-uri exclusiv prin căutări google. Pur şi simplu nu reţin adresa web a site-ului preferat. Îl caută mai întâi pe google. Asta ţi se-ntâmplă şi ţie: creierul nu mai e tentat să gândească, să memoreze. Totul e la un click distanţă. Ce sens are? De ce să ţii minte numerele de telefon când ai agenda? Într-adevăr, e simplu. Iar când pierzi telefonul totul devine dezastruos. Ţi-ai pierdut o parte din creier. Noroc cu backup-urile, dacă le faci.

Ţi-ai pus vreodată întrebarea cam cât ocupă tehnologia din viaţa ta? Hai să vedem. Te trezeşti de dimineaţă şi-ţi faci cafeaua la FILTRU sau ESPRESSOR. Verifici cât e ceasul la TELEFON. Pleci la serviciu cu MAŞINA. Asculţi muzică la RADIO sau la PLAYER-ul maşinii. Urci cu LIFT-ul. La serviciu lucrezi la CALCULATOR. Cu prietenii interacţionezi pe FACEBOOK sau pe EMAIL. Mănânci mâncare PROCESATĂ sau cumperi SEMIPREPARATE. Banii îi ai pe CARD. Acasă te relaxezi la TELEVIZOR sau la CALCULATOR. Ţi-ai pus întrebarea unde e viaţa ta în toată această tevatură? Îmi vei spune că sunt un depăşit, că am idei tembele şi că toate astea sunt inerente civilizaţiei şi progresului. Aşa credeam şi eu despre ţigări, doar ele mă alinau, mă linişteau şi-mi dădeau „combustibilul necesar vieţii de zi cu zi”. Dar oare-mi dădeau vreun combustibil? Din contră, îmi mâncau din combustibil! Dar viziunea răsturnată a dependentului mă făcea să văd lucrurile invers. Aşa eşti tu acum. Ai impresia că tehnologia îţi dă viaţă când, de fapt, ea-ţi mănâncă din viaţă.

La ce-a folosit oare tot progresul de până acum? Ţi s-a spus că pentru uşurarea vieţii. Într-adevăr, e simplu să te urci în maşină şi să faci 100 de km. într-o oră. Dar oare asta ţi-a uşurat viaţa? N-aş spune. Trăieşti în lumea de azi, cea mai „optimă” dintre lumi şi munceşti mai mult decât sclavii din antichitate. Te uiţi cu milă în cartea de istorie la şerbii Evului Mediu, legaţi de glie şi de hachiţele stăpânului, fără să ştii că tu munceşti de câteva ori mai mult decât un şerb medieval. Statisticile arată că în vremea noastră se munceşte mai mult decât în orice altă epocă a omenirii. Da, munceşti mai mult decât cei care-au făcut piramidele, decât ţăranii chinezi puşi să înalţe zidul. Şi, culmea e, că în timp ce ăia erau conştienţi de ceea ce li se-ntâmplă, tu tratezi cu mândrie sclavia ta. Ai ajuns să te mândreşti că eşti sclav la X faţă de altul care este sclav la Y. Deh, tu munceşti mai mult şi mai bine, de-aia te-a acceptat X ca sclav! Îţi dai seama de locul în care-ai ajuns?

Tehnologia e noua sclavie. Cu fiecare like pe care-l dai pe facebook, cu fiecare poveste pe care-o citeşti aici sau aiurea, nu faci altceva decât să munceşti pentru ei. Fiecare număr de telefon pe care-l ai în agendă înseamnă munca ta pentru alţii. Fiecare minut pe care-l petreci în faţa televizorului e, de asemenea, munca ta pentru alţii. Tehnologia e cea care te-ajută să munceşti pentru alţii chiar şi când stai.

Ştiai că telefonul te spionează? Probabil c-aia aflat de undeva. Probabil ştii şi că prin calculator eşti spionat. Dar ai idee că televizorul te spionează şi că, în scurt timp, maşina de spălat, frigiderul, fierul de călcat s.am.d., toate te vor spiona? Probabil te-ntrebi de ce. Simplu, „pentru a-ţi face viaţa mai uşoară”. Pentru a-ţi învăţa comportamentul, iar apoi mulându-se pe preferinţele tale să-ţi ofere mici cadouri otrăvite. Şi, nu în ultimul rând, pentru a te face şi mai dependent, pentru a-ţi face ieşirea din capcana imposibilă. Te-ai întrebat unde e viaţa ta în tot acest păienjeniş de paraziţi tehnologici? Îţi spun eu, nicăieri. Poate că e timpul să te trezeşti. Sau poate că nu, doar e mai dulce somnul. Să-ţi urez „dormi în pace”?




[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Joi Iul 06, 2017 8:07 am

Povestea Confederaţiei Iroquois începe cu un vizionar şi un mare învăţător de origine misterioasă, un nativ american, al cărui nume era Confluenţa-a-Două-Râuri. Două-Râuri a propus o Coaliţie de Pace şi Putere, ca mod de stabilire a păcii între triburile beligerante din zona care acum este nordul statului New York. El a ales un negociator, Hiawatha, pentru a uni triburile. Rezultatul a fost Coaliţia cuvânt din limba poporului Onodaga, care însemna „Oamenii din casa lungă". Confederaţia cuprindea triburile Mohawk, Oneida, Onondaga, Cayuga şi Seneca, iar mai târziu, tribul Tuscaroras, care au migrat din statele Carolina de sud şi de nord. Prin această confederaţie, şase naţiuni diferite au găsit o cale de a trăi în pace şi armonie, printr-un sistem politic care prevestea, în mod remarcabil, Constituţia Statelor Unite. Mai există şi alte similitudini între Confederaţia Iroquois şi guvernul Statele Unite. La fel ca în cazul sistemului federal ulterior, apărut în America, triburile aveau autonomie în ceea ce privea administraţia locală. Confederaţia era un pact de apărare mutuală, care asigura existenţa unei naţiuni formată din mai multe triburi, pentru protecţia împotriva inamicilor externi. Conserva vieţi, resurse şi energii care, altfel, ar fi fost cheltuite în războaiele purtate între ei. în plus, confederaţia avea un sistem sofisticat de plăţi şi compensări între cele trei ramuri guvernamentale. În naţiunea Iroquois a Americii coloniale, filozofii Erei Iluminismului din Europa au găsit o lecţie reală de libertate. Aşa cum observă istoricul naţiunii Iroquois, Donald A. Grinde, profesor de Studii Americane şi indian Yamasee, indienii Iroquois credeau în libertatea de exprimare, cu condiţia ca această exprimare să nu facă rău. Spre deosebire de societatea europeană - pe care Grinde o numeşte orientată „pe vinovăţie” şi plină de „nu trebuie să” - cultura tribală era „orientată pe ruşine”. Adică, puternica identificare cu comunitatea îi motiva pe indivizi să evite abaterile de la lege, care puteau aduce ruşine asupra clanului sau individului însuşi.


„Americanizarea” albilor

Asemănările dintre sistemul de guvernare al indienilor nativi şi structura Statelor Unite provin, fără îndoială, de la influenţa profundă pe care nativii americani au avut-o asupra vieţii de zi cu zi a coloniştilor. Acest lucru este în special adevărat pentru cei care au crescut în Lumea Nouă, nu în Anglia. Spre deosebire de Europa, America era un loc unde domneau natura sălbatică, lipsa de etichetă şi obiceiurile egalitare. Aşa cum a spus specialistul în drept indian, Felix Cohen: „epopee a Americii este povestea neterminată a americanizării albilor”. De exemplu, imigranţii care veneau din Lumea Veche şi coborau de pe vapor erau surprinşi să-i vadă pe coloniştii îmbrăcaţi în pantaloni din piele şi erau şocaţi să afle că unii chiar adoptaseră obiceiuri indigene - cum ar fi îmbăiatul! În societatea europeană de atunci, se credea că îmbăiatul face rău la sănătate, deci imaginaţi-vă reacţia lor când au văzut oameni care arătau a europeni, scăldându-se alături de indieni. În copilăria sa, Thomas Jefferson a fost profund influenţat de cultura americanilor nativi. Tatăl lui, Peter Jefferson, era cartograf şi îl lua pe tânărul Tom în multe drumeţii. Un vizitator frecvent al casei familiei Jefferson din Shadwell, Virginia, era şeful tribului Cherokee, Ontassete. Tânărul Tom stătea lângă tatăl său, în timp ce acesta şi şeful de trib conversau până târziu în noapte. Un american nativ din naţiunea Iroquois a fost primul care a propus crearea Statelor Unite - chiar pe 4 iulie! Pe data de 4 iulie 1744, la o întâlnire menită să creeze o alianţă între Iroquois şi coloniştii englezi împotriva francezilor, un şef de trib carismatic, numit Canassatego, le-a vorbit coloniştilor. El le-a spus: „înţelepţii noştri înaintaşi au înfiinţat o uniune şi o prietenie între cele Cinci Naţiuni. Asta ne-a făcut puternici. Asta ne-a oferit forţă şi autoritate, în faţa naţiunilor noastre vecine. Suntem o Confederaţie puternică şi, respectând aceleaşi metode pe care le-au folosit şi înţelepţii noştri înaintaşi, veţi dobândi o mare putere - prin urmare, orice s-ar întâmpla cu voi, rămâneţi uniţi". După spusele lui Benjamin Franklin, care a fost prezent la întâlnire, Canassatego le-a oferit coloniştilor şi o demonstraţie grăitoare. Şeful de trib a ridicat o săgeată şi a rupt-o cu uşurinţă în două. Dar când a pus împreună douăsprezece săgeţi - una pentru fiecare colonie reprezentată - nici măcar cel mai puternic bărbat din încăpere nu le-a putut rupe. Este interesant că Marele Sigiliu al Statelor Unite, conceput în 1782 de Charles Thomson, secretarul Congresului Continental, şi avocatul William Barton, reprezintă un vultur care ţine în gheare treisprezece săgeţi. La puţin timp după întâlnirea cu Canassatego, Franklin şi-a început campania pentru crearea unei uniuni federale. în 1751, a scris: „Ar fi un lucru foarte ciudat, dacă şase naţiuni de sălbatici ignoranţi ar fi în stare să elaboreze un plan pentru o astfel de uniune şi să îl execute, astfel încât să reziste secole şi totuşi, o asemenea uniune să nu fie practică pentru zece sau douăsprezece colonii englezeşti”. În afara expresiei „sălbatici ignoranţi", Franklin respecta profund înţelepciunea politică a Iroquois. Planul Albany de Uniune al lui Franklin, adopta multe caracteristici ale Confederaţiei Iroquois, inclusiv poziţia principală a unui Preşedinte-General care urma să fie numit de Coroana Britanică şi delegaţii coloniali. Planul Albany nu a fost aprobat, dar a servit ca model pentru Articolele Confederaţiei S.U.A. care, în 1781, a devenit primul document de guvernare al Statelor Unite ale Americii. Ca rezultat, Naţiunea Iroquois a fost reprezentată de delegaţi la Convenţia Constituţională, aşa cum şi era normal. În timp ce Convenţia Constituţională se întrunea la Philadelphia, o altă revoluţie împotriva monarhiei izbucnise în Europa. Folosind Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite ca model. Adunarea Naţională din Franţa a elaborat propria Declaraţie a Drepturilor Omului şi Cetăţeanului. Ca şi Declaraţia S.U.A., documentul francez includea o declaraţie care sublinia drepturile fundamentale ale omului. Dar versiunea franceză nu a avut succes. Poate câmpul energetic al monarhiilor europene era atât de prezent şi de cuprinzător, încât nici măcar o adunare de cetăţeni îndârjiţi nu a putut să-l învingă. Totuşi, în Lumea Nouă, unde vocea şi influenţa monarhiei britanice erau mai slabe şi mai estompate, coloniştii revoluţionari şi evoluţionişti au înfiinţat o nouă republică.


Tradiţia evoluţionistă a Americii

Pe lângă impactul americanilor nativi asupra formării guvernului S.U.A., mai există şi o altă poveste, parţial necunoscută, despre Fondatorii Americii, poveste care are legătură cu însăşi pragul evoluţionar unde ne aflăm astăzi. În funcţie de perspectivă, Fondatorii ţării au fost descrişi ca oameni de ştiinţă, sau oameni religioşi, sau deişti, în timp ce, de fapt, erau toate la un loc. În cartea sa America’s Secret Destiny (Destinul secret al Americii), autorul Robert Hieronimus sondează adânc în vieţile spirituale ale lui Benjamin Franklin, George Washington şi Thomas Jefferson. Toţi aceşti trei membri fondatori au fost influenţaţi atât de nativii americani care invocau spiritul, fără o religie consacrată, cât şi de idealurile morale şi metafizice ale francmasoneriei. Mulţi dintre fondatori au fost francmasoni. Cuvântul mason este un nume care îi defineşte pe cei care construiesc clădiri din piatră, iar cuvântul franc face referire directă la vechii fondatori ai organizaţiei, care au primit libertatea de a trece peste graniţele naţionale, pentru a construi catedrale şi alte clădiri. Francmasonii - ale căror origini se regăsesc în societăţile secrete ale Cavalerilor Templieri - se dedică exprimării în lume a idealurilor de „morală şi perfecţionare a omenirii”. Printr-o dezvoltare armonioasă a minţilor şi inimilor lor, francmasonii se angajau să-şi pună vieţile în serviciul omenirii. Nu este nicio îndoială că Părinţii noştri Fondatori erau influenţaţi de diferite ritualuri masonice, despre care istoricul Charles Leadbeater a spus că influenţează energiile trupului „astfel încât evoluţia poate fi grăbită”. Benjamin Franklin era atât de ataşat de francmasonerie, încât, în loc să aştepte până la vârsta de 21 de ani când putea să devină membru, şi-a fondat propria societate secretă, la 20 de ani. El a numit această societate The Leather Apron Club (clubul şorţului de piele), în amintirea şorţurilor de piele purtate de zidari. Mai târziu, i-a schimbat denumirea în Junto Club şi, în final, în Societatea Filozofică Americană. Deviza societăţii? Foarte simplă: „De a construi un Univers al păcii, bazat pe iubire, în care să nu existe frică.” De asemenea, Franklin a înfiinţat o altă organizaţie secretă în Franţa, Societatea Apoloniană, pentru a-şi îndeplini visul de o viaţă, de a uni ştiinţa cu religia. Ca mason, el găsea că doctrina masonică nu e cu nimic diferită de deism - credinţă care recunoaşte existenţa lui Dumnezeu şi a Naturii. Prin urmare, el îl numea pe Dumnezeu „Arhitectul Suprem”. Natura devoţiunii religioase a lui George Washington este subiect de controversă. Asta, pentru că Washington reprezenta o punte între practicile deiste ale societăţilor secrete şi practicile religioase ale religiilor convenţionale. În acest fel, el putea comunica cu toţi fraţii lui. Acesta este motivul pentru care unele surse religioase dau citate culese dintre cele mai pioase declaraţii ale lui, în timp ce liber-cugetătorii declară că el nu a fost botezat niciodată şi că lăsa mersul la biserică în seama soţiei lui, Martha. Oricum, Washington dădea comanda numai generalilor care erau francmasoni şi a adoptat principiile fundamentale ale frăţiei între oameni şi paternitatea lui Dumnezeu. El petrecea în fiecare ziun timp în rugăciune şi meditaţie şi le comanda soldaţilor lui să spună rugăciuni, în fiecare dimineaţă. Când nu era prezent niciun preot, el însuşi citea deseori din Biblie. Thomas Jefferson, deşi nu era un credincios declarat, a spus odată: „Sunt un adevărat creştin, adică un discipol al doctrinelor lui Iisus”. Jefferson considera egalitatea drept o realitate biblică şi ştiinţifică, sugerând că ar trebui ca aceste principii evoluţioniste să fie extinse unei frăţii umane, în care toţi oamenii sunt creaţi egali. În discursul său din 1801, Jefferson a declarat că America este „iluminată de o religie a binelui, declarată în fapt şi practicată sub diferiteforme, care includ cinstea, adevărul, cumpătarea şi iubirea faţă de om şirecunosc şi venerează o Providenţă care stăpâneşte peste tot”.
Chiar mai interesante şi mai potrivite pentru locul şi momentul nostru de azi, potrivit lui Hieronimus, sunt tradiţiile teozofice „voi sunteţi fraţi” ale lui Franklin, Washington şi Jefferson, care susţin că „... fiecare naţiune are un destin spiritual - folosind toate mijloacele etice de manifestare a planului divin prin voinţa conducătorilor naţiunii”. Poate că destinul Statelor Unite, în ceea ce priveşte viaţa trăită într-un echilibru deist între spirit şi materie, este de a provoca, de exemplu, toate naţiunile pentru a-şi găsi propria lor misiune sacră. Asta nu implică doar mersul înainte cu curaj prin noi acţiuni, dar şi întoarcerea pentru a recunoaşte trecutul nerecunoscut. În ceea ce priveşte rădăcinile noastre indigene, există două situaţii în mare parte neterminate şi nerecunoscute. Prima este tristul adevăr despre ceea ce s-a întâmplat cu binefăcătorii noştri spirituali. Cealaltă are de-a face cu un aspect central al culturii americanilor nativi, pe care nici măcar cei mai iluminaţi dintre Fondatorii noştri nu s-au gândit să-l adopte.


Recompensarea binefăcătorilor noştri:de la Squanto, la Tonto

Iată o statistică surprinzătoare şi grăitoare. După Donald Grin-de, când Cristofor Columb a crezut că a fost primul care a descoperit Lumea Nouă în 1492, existau deja cel puţin şase milioane de americani nativi, care trăiau pe teritoriul ce aparţine astăzi Statelor Unite. Asta este estimarea medie. Alţii spun că erau între cincisprezece şi douăzeci de milioane. În 1900, populaţia americanilor nativi era de numai 250.000 de persoane. Mare parte din această scădere a populaţiei native poate fi atribuită europenilor care au adus boli, cum ar fi variola, pojarul şi sifilisul, din oraşele aglomerate ale Europei - boli la care americanii nativi nu erau imuni. Însă războaiele, migrarea forţată, chiar masacrarea lor şi toate celelalte întâmplări din destinul manifest - preluarea terenurilor - au terminat ceea ce bolile doar începuseră. Grinde subliniază o relaţie evidentă între decimarea populaţiei native şi reprimarea informaţiilor referitoare la contribuţia lor în întemeierea Statelor Unite. „Nu poţi justifica întreaga subjugare, cucerire şi distrugere a populaţiilor indiene, dacă există lucruri de valoare la oamenii pe care-i distrugi”, a scris el. Până în 1970, singurul lucru pe care-1 cunoştea publicul larg despre americanii nativi erau doar legendele lui Squanto, indianul Patuxat care i-a ajutat pe pelerini să supravieţuiască în primii şi cei mai dificili ani şi descrierile pe care le-au aflat de la emisiuni de televiziune, cum ar fi: The Lone Ranger. Cu alte cuvinte, cunoştinţele lor acopereau gama de la Squanto, la Tonto. Dar, în 1970, istoricul şi romancierul Dee Brown, a publicat Bury My Heart at Wounded Knee (Masacrul de la Wounded Knee), o istorie grăitoare a americanilor nativi din vest. Odată cu această carte excepţională şi ulterior, un film de televiziune adaptat după scenariul lui Daniel Giat, societatea americană nu a mai putut nega genocidul şi etnocidul adus asupra popoarelor indigene de invadatorii europeni - mă scuzaţi, colonizatori. În plus, s-a ridicat şi ceaţa care ascundea contribuţia americanilor nativi. Şi, aşa cum vom vedea imediat, contribuţia lor deplină abia urmează să fie acceptată.


Onorarea Mamelor noastre Fondatoare

Repetăm că poate cea mai importantă lecţie învăţată din societatea tribală Iroquois este noţiunea că autoritatea vine de jos în sus, nu de sus în jos. Reţineţi că până şi părţile cele mai iluminate ale dreptului european susţineau că Dumnezeu îi delega puterea regelui, care delega, după bunul plac, puterea nobilimii - iar aici se termina tot. Cea mai radicală noţiune evoluţionistă a Fondatorilor noştri - noţiune care venea direct din cultura americanilor nativi - este că nevoia unui guvern apare de la cetăţenii egali şi liberi care se unesc pentru a crea o comunitate prosperă şi benefică tuturor. Grinde comentează din nou asupra societăţii nativilor americani: „Puterea este insuflată conducătorilor de către oameni, iar acei conducători există bazându-se pe acest sprijin. Când acest sprijin nu mai există, atunci puterea încetează să mai existe”. Deşi Franklin şi ceilalţi au recunoscut contribuţiile naţiunii Iroquois, singurul lucru pe care au uitat să-l menţioneze - şi în mod evident nu l-au introdus în sistemul constituţional al Americii - este rolul femeilor în trib. Exista un motiv pentru care societatea nativilor americani nu avea nici rege, nici nobilime - cultura era în mare măsură egalitaristă, iar resursele tribului erau distribuite în funcţie de nevoi, şi de nu clasă socială. Iar acest motiv este ceea ce s-a numit ulterior Consiliul Bunicilor. Cultura nativilor americani percepea Pământul, plantele şi terenurile ca având caracter feminin. Deoarece femeile în vârstă erau cel mai aproape de elementele de bază ale vieţii - cultivarea şi pregătirea hranei, naşterea şi îngrijirea copiilor şi munca domestică a comunităţii - nu a fost greu ca bărbaţii să-şi dea seama de puterea fundamentală a femeii. Pentru nativii americani, unitatea de bază a guvernului era clanul - condus, de obicei, de o femeie în vârstă. Clanurile stăpâneau proprietatea în mod colectiv şi cultivau suficient pentru a hrăni toţi membrii. Din punct de vedere politic, Iroquois înţelegeau nevoia ca femeile şi bărbaţii să realizeze unitatea şi să muncească împreună, în echilibru şi armonie. Femeile vârstnice, Consiliul Bunicilor, îşi asumau adevărata putere politică, având autoritatea unică de a alege şeful de trib sau de a chestiona un şef de trib pentru incompetenţă sau acţiuni nepotrivite. Femeile erau cele care luau chiar decizia de a se începe, sau nu, un război. Ca să nu exagerăm influenţa femeilor, trebuie să spunem că bărbaţii Iroquois aveau uneori probleme cu dreptul femeilor de a decide când se merge la război. Bărbaţii se plângeau că femeile vroiau să-i trimită la război prea des! Reţineţi că, în timp ce Confederaţia Iroquois împiedica războaiele între membrii săi, existau conflicte cu triburi din afară, în care se înregistrau adesea răpiri de copii. Prin urmare, femeile erau nerăbdătoare să răzbune aceste răpiri. În plus, femeile simţeau şi exprimau o durere mai mare în urma pierderii soţilor şi fiilor lor, ceea ce se traducea prin chemări la luptă şi la răzbunare. Când femeile ajungeau la vârsta când nu mai puteau face copii, deveneau mamele clanului; unele deveneau chiar războinici. Ele îi însoţeau deseori pe cei plecaţi la război, pentru a se asigura că bărbaţii fac suficiente victime şi că nu fug de sarcinile lor. Unele rapoarte spun că se luau captivi care erau daţi pe mâna femeilor pentru a-i tortura. Un şef de trib a fost întrebat odată de ce se proceda astfel, iar el a răspuns: „Fac aşa, ca să le mai piară şi lor cheful de război”. Este interesant - dar nu şi surprinzător - că e posibil ca legătura cu culturile native să fi reprezentat scânteia mişcărilor feministe în America. Cercetătorul Sally Roesch Wagner, una dintre primele femei care şi-au luat doctoratul în studii feministe, relatează că fondatoarele mişcării feministe de la sfârşitul secolului XIX, Susan B. Anthony şi Elisabeth Cady Stanton, printre altele, au avut contacte timpurii şi importante cu femeile Iroquois. Stanton afirmă că, pe când avea doisprezece sau treisprezece ani, a vizitat o rezervaţie Iroquois. A fost surprinsă să o vadă pe mama prietenei sale indiene, vânzând un cal şi acceptând bani de la un bărbat. Micuţa Elisabeth a întrebat-o: „Ce va spune soţul tău când va veni acasă?” Femeia i-a răspuns că era calul ei şi putea face ce dorea cu el. Într-o vreme când femeile nu puteau deţine nimic în proprietate - în ceea ce era atunci cunoscut drept „cultură civilizată” - această întâmplare a fost semnificativă. În cultura americanilor nativi, dreptul egal la proprietate pentru ambele sexe şi pentru toate clasele sociale asigura un nivel mai mare de libertate şi de democraţie, deoarece era mult mai greu să-i forţezi pe alţii, folosindu-te de pârghii economice. În timp ce citim aceste poveşti din trecut - atât despre ignoranţă şi cruzime, cât şi despre bunătate şi înţelepciune - este important să facem un pas înapoi şi să cântărim aceste situaţii în mod obiectiv, dintr-o perspectivă superioară. În loc să acuzăm trăsăturile disfuncţionale sau dăunătoare ale unor anumite popoare - adică, ale altora - este mult mai util să recunoaştem aceste trăsături ca tendinţe umane universale, menţinute de credinţe, în mare parte invizibile. După cum vom vedea, ne agăţăm de relele din societatea noastră, proiectându-le asupra altora. Când recunoaştem aceste rele în noi şi cultura noastră - nu cu ură pentru cultura noastră, ci cu iubire - încetăm să mai proiectăm răul şi, astfel, el nu mai are putere. Această conştientizare şi recunoaştere este primul pas în trezirea conştiinţei, în noi şi ceilalţi.

Fragmente din cartea Evolutie spontana, de Bruce Lipton si Steve Bhaerman.


[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]



avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Vin Iul 14, 2017 12:40 pm

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Vin Iul 21, 2017 9:10 am

Eh, cred si eu ca e greu sa explici unor miliarde* de oameni ca nu s-au nascut pacatosi/vinovati si ca munca nu e obligatorie, mai ales ca ea nu mai intra in alcatuirea preturilor, care sunt dictate doar de piata, respectiv de iluzia cerere-oferta. laugh






In fapt, nu e nevoie decat de un numar critic care sa genereze un camp morfic.  vesel






Soarele se află în centrul sistemului solar și totul se rotește în jurul lui. Prin urmare, Soarele este centrul. Dacă ființa umană are un centru spiritual, atunci a privi Soarele, în condiții de siguranță (la răsărit și la apus), este o modalitate elegantă de a ne conecta la EL. contemplând Soarele exterior, „Soarele” interior se trezește în noi.
Sistemul solar are un singur centru. Prin urmare, Sinele sau Dumnezeu nu poate fi decât UNUL. Soarele își trimite energia către toți și probabil că tot așa face și Dumnezeu, Sursa Secretă a Universului.
De asemenea, Soarele radiază lumina. Lumina ar putea fi o bună aproximație pentru inteligență. Dar Soarele emană și căldură. Căldura poate simboliza iubirea. Cu alte cuvinte, privind Soarele, ne putem face o idee despre inteligența și iubirea infinită, pe care Cel/Cea care ne-a creat le răspândește fără discriminare în mod egal, în toate direcțiile spațiului.
…………………………………………………………………………………..

[…]Cred că orice organizare, configurare sau model de activitate produce și este influențată de un câmp informațional corespondent, „câmpul morfic”. Câmpurile morfice sunt asociate cu orice sistem ce dispune de autoorganizare, fără să conteze dacă este un sistem viu (plante, animale, oameni) sau non-viu (atomi, molecule, cristale).
Natura acestor câmpuri rămâne obscură (aceasta este una dintre criticile aduse teoriei lui Sheldrake). Însă la fel de obscură este natura câmpului electromagnetic. La fel de obscură este natura câmpului gravitațional. Din ce sunt făcute aceste câmpuri? Nimeni nu știe. Tot ce putem spera este că, într-o bună zi, vom afla.
Câmpurile morfice sunt localizate înăuntrul și în jurul sistemelor pe care le organizează. Astfel, o ghindă „știe” să devină stejar datorită câmpului morfic în care se află toată informația necesară. Genele conțin doar „rețete” pentru materialele de construcție, nu conțin și modelele geometrice în care vor așeza celulele.
Orice sistem care crește spontan, fie că este cristal, trandafir sau ființă umană, se conectează la un câmp morfic, adică la o serie de informații care îi orientează creșterea. Acest câmp morfic, în cazul trandafirului, de exemplu, conține informații despre toți trandafirii care au existat înaintea lui, începând cu primul trandafir care a apărut pe Pământ.
Aici voi sublinia un element important. Câmpurile morfice, asemenea viului, sunt evolutive. Ele nu sunt eterne (precum ideile platoniciene), ci apar la un moment dat (se nasc). Când apar?
Atunci când în Natură se produce un salt. Când apare o structură, o funcție, o proprietate nouă, emergentă, automat apare și un câmp morfic. Următoarele structuri rezonează cu acest câmp morfic și îl întăresc. Cu cât sunt mai multe structuri, care îi urmează una alteia, cu atât câmpul morfic devine mai puternic. Repetiția este cuvântul cheie. Cu cât tiparele se repetă mai des, cu atât este mai probabil să apară altele, în condițiile în care nu se întâmplă o ceva neașteptat ( o catastrofă).
De exemplu, atunci când un compus chimic este sintetizat pentru prima oară, el nu dispune de un câmp morfic preexistent. Câmpul morfic apare simultan cu noul produs chimic.
Odată creat, următorii compuși de același tip tind să cristalizeze din ce în ce mai ușor, oriunde în lume. De ce? Deoarece fiecare compus rezonează cu câmpul morfic „alimentat” de compușii care l-au precedat. Timpul de cristalizare scade (acesta este unul dintre experimentele prin care teoria lui Sheldrake poate fi testată).
Altfel spus, teoria prezice că orice pattern, model de organizare sau structură nouă, apărute undeva, pentru prima oară, facilitează apariția sa în oricare parte a lumii, cu atât mai ușor cu câmpul devine mai purenic, prin repetiție.
……………………………………………………………………………………………………
Câmpurile morfice par a înregistra orice fel de cunoaștere sau informație nouă, pe care apoi o „restituie” oricărui sistem similar celui care a generat-o. Ele seamănă cu șanțurile pe care le creează apa pe un versant inițial plan. Șanțurile se adâncesc pe măsură ce tot mai ultă apă curge prin ele. Se creează un fel de obișnuință ca lucrurile să se petreacă într-un anumit fel. Acest fel nu are nimic definitiv. El este doar predominant. Forța lui poate să scadă de la un moment dat (curge tot mai puțină apă, doearece plouă tot mai puțin). Și într-o bună zi să dispară.
Aceasta este baza pe care sunt înclinat să cred că nu există legi, ci doar dominanțe, înclinații, predispoziții, obiceiuri, preferințe întărite în timp. Este o credință care se armonizează mai bine cu ideea că realitatea este schimbătoare, că Universul este vibrator și totul se află în mișcare.
Dacă lucrurile chiar stau așa (sau mai degrabă se mișcă), însemnă că ceea ce au trăit doar câțiva indivizi, de-a lungul timpului, ar ptea trăi și alții, stabilizând experințele respective. Repetate suficient de mult, pe mai multe generații, experiențe care acum par stranii sau „paranormale” ar putea intra în sfera normalului și a cotidianului.
Mă aștept, avansând în acest proiect de cercetare ce are ca obiectiv o mai bună conectare pe verticală a creierului, să se producă o mai bună conectare pe verticală a creierului, să se producă o schimbare în domeniul echilibrelor vitale pentru corp, echilibre asigurate în principal de hipotalamus.
De exemplu, mă aștept la o modificare a comportamentului de hrănire, în sensul unui consum mai redus de alimente, în condițiile în care funcționarea socială rămâne la fel de eficientă. De ce mai puțină mâncare și nu mai multă? Deoarece sensul evoluției mi se pare a fi spre mai puțină. A mânca presupune a distruge  viața (în diferitele ei forme). A mânca mai puțin însemană a proteja mai mult viața, a o lăsa să evolueze în ritmul ei, fără să o perturbăm. Cine realizează compensările nutritive?
Probabil hipotalamusul, în combinație cu misterioasa glandă pineală, poate chiar în cooperare cu alte structuri subcorticale NOI, care să transorme energia solară în constituenți specifici (așa cum o prismă trasformă lumina albă  în cele 7 culori ale spectrului).
Știu că sună cel puțin deplasat. Și dacă ai afla că lucrurile acestea au început dea să se întâmple? Există câteva persoane care, pe perioade determinate, au simțit o nevoie foarte redusă de hrană, viața lor desfășurându-se în parametrii obișnuiți. Una dintre ele, excepțional dotată, care manifestă o astfel de înclinație încă dinainte de a participa la proiect, s-a apropiat foarte mult de ceea ce literatura de specialitate numește INEDIA (a supraviețui în condițiile lipsei toatale de hrană solidă și/sau lichidă). Este foarte sănătoasă, merge la serviciu 8 ore pe zi și mai face și sport pe deasupra.
Este ceva normal? Nu, nu este. Este „paranormal”. Dar de ce nu ar putea deveni normal? De ce nu am putea consolida acest câmp morfogenentic, astfel încât peste 1-2-3 generații oamenii să aibă nevoie de cel mult o masă pe zi, aceasta fiind nu excepția, ci regula? Cred că această schimbare în tiparul de hrănire ar putea ajuta foarte mult și Natura, care s-ar elibera de o parte din presiunea „devoaratoare” exercitată de oameni.
…………………………………………………………………………………………………
S-ar putea ca această tranziție (comportamentul de hrănire ste doar un exemplu) să fie, în primul rând, o tranziție de tip mental: trecerea de la un set de credințe limitative la credințe extensive. Altfel spus, în loc să ne gândim că „Așa ceva nu se poate”, că „E imposibil”, că „E împotriva cunoașterii științifice”, că „Toți oamenii trăiesc așa”, ne-am putea gândi că e posbil, că merită încercat, că potențialul uman este vast și uimitor, că unii, chiar dacă puțini, chiar au trăit în acest fel, că nu există legi, ci doar obiceiuri, că viața se poate reinventa, schimbându-și tiparele.
……………………………………………………………………………………………………………
Ele por să apară, dar nimeni nu le forțează apariția. Aș numi asta o formă de respect pentru inteligența nonlineară a organismului. Dacă mi-e foame, mănânc. Nu mă privez de hrană, ca și cum aș urmări o performanță. Nu mă autoînfometez și nici nu mă autodepășesc încercând să stau treaz când mi se închid ochii de somn. Însă dacă nu mi-e som, deși e 1 noaptea, nu mă culc.
Las lucrurile să se întâmple spontan, în ritmul lor, fără să le forțez. Pe măsură ce creierul își elaboreaă noi conxiuni, e de așteptat ca aceste rezultate să apară singure, așa cum apar mugurii copacilor, primăvara. Dacă mă lupt cu organismul risc să-l blochez cu ambiția mea. Scopurile de tip narcisic sunt distructive. Ceea ce obțin forțându-mă, trăgând de mine, fiind exigent și intolerant, este costisitor ca preț și nu are cum să fie durabil, deoarece este expresia unei lupte și nu a unei creșteri interioare.
Dimpotrivă, a lăsa potențialul să se desfășoare în ritmul lui este un proces purtător de grație. Există aici o naturalețe întâlnită în orice creștere, peste tot în lumea Viului.
……………………………………………………………………………………………………………….
Intuiția mea este că multe din obiceiurie actuale de supraviețuire sunt produse ale unui proces pe care îl numesc hipnoză socială. Corpurile noastre au resurse etraordinare, așa cum arată unele cazuri izolate. Din păcate, aceste resurse sunt blocate de credințele colective.
……………………………………………………………………………………………………………..
Mă întreb în fel și chip cum se poate iniția o schimbare durabilă și singurul răspuns la care am ajuns se învârte în urul conceptului de rețea. Cred că o schimbare pozitivă și durabilă va iradia în toți membrii rețelei, fie ea familie, grup profesional sau comunitate, atunci când un anumit număr de oameni (numărul critic) vor trăi experiența respectivei schimbări. Altfel spus, cred că Viața generalizează un comportament, o atitudine, un tip de înțelegere, o aspirație atunci când un număr suficient de indivizi (numărul critic) o manifestă deja.


Fragmente din cartea Mai mult de 10%, de Adrian Nuta. Vad ca nu mai e pe nicaieri in format PDF, asa ca pun link catre o librarie virtuala care i-a publicat macar cuprinsul extensiv.


[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Lun Iul 31, 2017 7:46 am

avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Vin Aug 04, 2017 9:36 am

Oare ma incadrez la super-super-modernism, daca valorile mele n-au legatura cu economia de piata, care pentru mine nici nu exista?! scratch laugh

Modernitatea s-a dus, e moartă. Sîntem post-moderni, ba chiar post-post-moderni, ori super-moderni, și nimic din trecutul umanității nu mai are legătură cu prezentul. Istoria a devenită, brusc, irelevantă. Trăim altceva. Ideea că omul ar putea învăța din propria sa experiență este o utopie, căci nimic din trecutul său nu mai corespunde actualității. Valorea echivalează azi cu succesul de piață, atît și nimic mai mult, iar presupusele momente de glorie ale înaintașilor sînt receptate ca pe Frații Grimm, filme alb-negru cu sunetul dogit, pilde care si-au pierdut semnificația. Doar naivii mai cred azi în stînga și dreapa, și binele comun. Politica și votul liber consimțit vor dipărea și ele, curînd. O practică deja inutilă. Un tînăr prieten de-al meu, altfel un băiat de treabă, m-a întrebat acum cîțiva ani: ce este eroismul? Cum poate muri un om pentru salvarea altuia sau pentru o cauză? Și omul meu avea dreptate. E o imensă prostie. Fapte de neînțeles pentru omul actual, cîtă vreme soldatul de azi e mercenar și miza luptei, o figură impusă, televizată în direct.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]


avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Dum Aug 06, 2017 7:53 am

avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Mar Aug 08, 2017 10:11 am

Adevarul crud: in muribunda societate actuala, ADEVARATA PUTERE inca o detin cei care controleaza, prin asamblare, marea finanta, marea criminalitate si puterea politica. (min. 4.20). Laughing



Cat despre cuplul coruptie-democratie, definitia de la min. 2.10 mi s-a parut intotdeauna geniala. laugh

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Nu stiu de ce, dar de cand am vazut filmul (la data difuzarii lui pe TVR, in anii 90) si pana aseara, am trait cu impresia ca ea a fost data de Tano Cariddi... In fine, mai sunt 6 sezoane, fara acel Jon Snow avant la lettre de Corado Cattani, ucis pe model Ceasca la Targoviste (de la min. 2.34).  laugh

avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Joi Aug 10, 2017 9:10 pm


avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Dum Aug 20, 2017 7:49 am




nu e terorism. e anarhie.

Atentat. Masina in multime, arme, ostatici. Din senin, intr-o joi, intr-un loc unde terorismul este doar un cuvant: Barcelona. Unsprezece milioane de turisti anual. Ce dracu' i-a apucat? De ce la Barcelona? Ce-a facut asa rau Spania miscarii islamiste?

Nimic. Nu mai e vorba de terorism, asa cum in SUA nu e vorba despre rasism, ci despre lipsa de chef a unora de a mai trai amestecati cu oameni diferiti de ei. E vorba despre stres, despre nervi pe mersul lucrurilor, despre nevoia de schimbare. Unii nu rezista la atat de multa tehnologie, altii au implinit 20 de ani de urmarit filme horror, unii s-au saturat sa caute jocuri violente realiste si au zis sa se joace de-a jocurile lor preferate in strada. Uitati-va la orice nivel al societatii si la orice segment demografic si o sa vedeti violenta in toate formele ei. Uitati-va si la noi. Uitati-va cat sunt de fanatici sustinatorii partidelor, Simonei Halep, Oliviei Steer. Scrieti pe net ca sunteti pro sau anti gay si o sa simtiti violenta din plin.

Nu mai exista miting fara un dement care provoaca fortele de ordine. Nu mai exista scoli fara un elev care chinuieste cu sadism alt elev. Nu mai exista sat fara un incest si club fara un scandal. Nu mai exista meci fara bataie.

Ce vedem, zilnic, sunt doar germenii unui nou curent care va cuprinde planeta: anarhie. Multe razboaie mici, duse de indivizi, fiecare cu steaua lui. Suntem complet schimbati de tehnologie, avem fiecare norme specifice societatii informationale si bulei in care traim, dar traim intr-o societate organizata dupa regulile societatii postindustriale si intalnim zi de zi oameni din bule complet diferite. Conflictul dintre individul care isi cauta identitatea dupa criterii straine de societatea invechita din jur, si care nu gestioneaza bine stresul acestui conflict, este inevitabil.

Lasati Barcelona. Uitati-va aici, in jurul nostru. La tatal care si-a violat fetitele. La cel care si-a injunghiat fiul de 8 ani. La femeia care s-a sinucis, aruncandu-se in fata trenului cu tot cu cele trei fetite. Pe cei trei ii leaga un nou tip de stres, invizibil pentru cei dragi si pentru societate. O noua forma de nebunie, pe care nu poti sa nu o legi de influentele tehnologiei decat daca esti naiv. Faptul ca ne injuram de morti pe net din motive puerile e doar debutul violentei ca mod de viata. Doar ne obisnuim cu ea, doar ne antrenam in ura. Pentru unii, mai labili, e suficient sa apara un influencer care sa-i capaciteze sa duca ura la nivel fizic.

O sa mai vedem orori din astea. Tot mai des. O sa vedem oameni care omoara oameni doar ca sa fie faimosi, nu din motive politice sau religioase. Asa raspunde la stresul schimbarii invididul primitiv, sau nepregatit psihic sa se conformeze unor reguli aparute peste noapte, pe net.

Am niste amici, care au un fiu. Ii vizitez destul de rar, dar il tineam minte pe pusti superactiv in interactiunea cu mine; ne jucam, discutam.... La ultima vizita, insa, era complet absent, scufundat in tableta.

- Ce joci?

- Un joc cu bande. Omor negri. Mai am trei de omorat si imi fac banda mea.

Daca la 8 ani omoara negri intr-un joc ca sa obtina o recompensa virtuala, credeti ca o sa i se para absurd sa omoare oameni reali, peste 20 de ani?



[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Joi Aug 31, 2017 9:49 am

O parte boabe de muştar, o parte vin alb sau roşu(de bună calitate), o parte oţet din vin. Mai avem nevoie de o linguriţă de zahăr brun(sau miere), o linguriţă de turmeric şi alte adaosuri, în funcţie de gust. Boabele de muştar se râşnesc cât mai fin posibil(pot fi lăsate şi întregi sau pot fi râşnite doar o parte, în funcţie de preferinţă). Vinul, oţetul, zahărul se amestecă şi se toarnă peste boabele(râşnite sau nu) de muştar. Apoi se adaugă şi turmericul şi se amestecă până când compoziţia capătă o culoare uniformă. Se pune capac şi se lasă la frigider cam două zile. După această perioadă muştarul este numai bun de mâncat.

Mi-a revenit în minte reţeta aceasta pe care o folosesc de mai bine de 15 ani acum vreo două zile, în momentul în care, într-un restaurant am primit o chestie gălbuie, cu gust incert căreia chelnerul insista să-i spună muştar. L-am rugat să-mi aducă altul, mi-a spus că are unul „ da' picant” cu hrean. A venit cu o pastă similară, în care gustul aducea puţin a hrean, dar era departe de ceea ce este muştarul. Nici măcar la capitolul „picanţenie” nu aducea nici pe departe cu muştarul meu fără hrean, gustul fiind unul obturat de cantitatea imensă de amidon pe care-o conţinea.

Iată una dintre consecinţele direcţiei greşite în care mergem. Industrializarea „a promis” societăţii optimizarea producţiei, standardizarea şi scăderea preţurilor. În teorie sună foarte frumos: ce sens are să-ţi faci muştarul acasă, în condiţiile în care o fabrică are o putere infinit mai mare de negociere a preţului materiilor prime, are echipamente care optimizează producţia şi care, după implementarea bunelor practici, scot acelaşi produs, la aceeaşi calitate şi la preţuri mult mai mici? Tu acasă poţi să greşeşti muştarul, dar fabrica nu deoarece maşinăriile lucrează la fel şi totul se petrece într-un mediu strict controlat.

Acest tip de discurs, manipulator şi mincinos, este cel care conduce societatea actuală. Accentul se pune pe „să facem bine, adică să nu facem rău” când, de fapt, cu totul altul este fenomenul. Fabrica aia din teorie, în realitate nu este o instituţie de binefacere, ci un centru de profit. Centru care, după ce reuşeşte să monopolizeze producţia(prin publicitate/spălare de creiere, norme sanitare aberante, presiune s.a.m.d.) începe să-şi optimizeze profitul. Strategiile sunt simple şi aceleaşi de când lumea: se înlocuiesc produsele mai scumpe cu unele mai ieftine, se scurtează ciclurile de producţie prin renunţarea la procesele naturale s.a.m.d. Apoi, când nu se mai poate face nimic în domeniul optimizării interne începe să se umble la preţ. Şi, în acest mod simplu, un produs natural care se poate face în casă, ajunge monopolul unei industrii din ce în ce mai invazive.

Exemplul cu muştarul este doar unul. Luaţi rafturile supermarketurilor la puricat şi veţi vedea tone de junk-uri alimentare(şi nu numai) la care oamenii din ziua de azi nici nu se pot gândi că se pot face în casă. Faptul că sunt exagerat de scumpe, e doar un aspect. Îngrijorătoar e că sunt de-a dreptul toxice. Aţi gustat dulceaţa din supermarket? Mizerie mai mare n-am văzut. Dar pateul? E o pastă infectă, o chestie atât de scârboasă încât cu greu i se poate spune aliment. Despre mezeluri nu insist deoarece cred că toată lumea e conştientă capacitatea devastatoare a acestor bombe chimice comercializate pe post de alimente.

Tot ceea ce vedeţi se întâmplă din cauza fenomenelor anterior expuse: pe de o parte falsa teorie, manipulatoare, intens propagată şi, de cealaltă parte, constrângerea realizată prin spălarea creierului şi norme voit ticăloase. Domeniul alimentar este cel mai la îndemână pentru observarea şi înţelegerea fenomenului. Extinzându-l însă la nivelul tuturor aspectelor vieţii de azi, veţi constata că suntem în burta unui monstru care ne-a înghiţit de mult şi ne controlează fiecare pas. E secretul pe care ni-l spune o boabă de muştar, dar pe care nu vrem să-l înţelegem.



[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Mar Sept 05, 2017 10:59 am

Da, pe nesimtite au disparut din peisaj angajatii firmelor de paza ce protejau altadata sediile bancilor, sugerand ca ele au ajuns, de fapt, ceea ce spune Piperea ca ar fi. laugh


Lumea obisnuita, normala, mai mult ca sigur, nu e constienta de faptul ca banii se produc, se fabrica, utilizand alchimia. Fabricantii acestei pietre filosofale nu sunt altii decat bancherii, vechii nostri prieteni, obisnuiti, in ultima vreme, sa concentreze in putine maine profitul si sa il privatizeze si sa imprastie pierderile si costurile la intreaga societate, contribuabili, deponenti si consumatori, deopotriva. Un capitalism socialist de toata frumusetea, in care se castiga sume uriase nu din eforturi, inovatie, concurenta onesta, valoare si merite, ci din monopoluri create prin lege. Ba, cand e vorba de optimizari fiscale, se intampla ca si profiturile sa fie camuflate, ca sa nu se plateasca impozite acolo unde plus-valoarea se produce, adica in Romania, in cazul bancilor noastre de zi cu zi.

Iata ce sustine Mervyn King, un fost guvernator al Bancii Angliei, cea mai veche banca centrala din lume cu vechime neintrupta (a se vedea Mervyn King, Sfarsitul alchimiei. Banii, bancile si viitorul economiei mondiale, editura comunicare.ro, Bucuresti, 2017; interesant - prefata e scrisa de gubernatorul nostru ...) :

Depozitele bancare au ajuns sa reprezinte o componenta majoritara a masei monetare. Aurul si argintul nu mai sunt considerate bani. Ponderea depozitelor bancare in cantitatea totala de bani este de 90% in SUA, de 91% in zona euro, de 93% in Japonia si de 97% in Marea Britanie.
Productia de bani a devenit o activitate a sectorului provat. Cantitatea de bani existenta in economie este determinata mai putin de nevoia de a cumpara lucruri si mai mult de cantitatea de credite creata de banci din sectorul privat ca reactie la cererea exprimata de debitori. – p. 64.
Suprasaturarea de economisire si suprasaturarea bancara au constituit un mix toxic, care a dus la un dezechilibru grav in economia mondiala, pe de o parte, si la o explozie a bilanturilor bancare, pe de alta parte. – p.34 si p.47.
Relaxarea cantitativa inseamna creerea de (si mai multi) bani de catre bancile centrale, achizitionand mari cantitati de active de la sectorul privat aduce in prezent si mai multe cheltuieli dintr-un viitor din ce in ce mai sumbru.
Sa lasam productia monetara doar pe seama sectorului privat, inseamna sa ne pecetluim singuri soarta. - 68

Mai dureaza aceasta stare de fapt? Probabil ca nu mult. Sectorul bancar din umbra (fonduri de investii care acorda finantari, ifn-uri, unele create, culmea ironiei, chiar de banci, pentru a ocoli controlul si supravegherea bancilor centrale) si monedele electronice, de tipul blockchain sau bitcoin, vor acoperi tot in curand. Daca nu parasesc acest socialism capitalist, sustinut in mod eronat de multiplele programe de relaxare cantitativa, bancile vor ramane ceea ce sunt in prezent de facto, adica niste call center-e de afaceri.



[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  ENKI la data de Dum Sept 10, 2017 2:28 pm

Iata un caz concret in care libertatea a degenerat in anarhie, iar autoritatea in tiranie. O cale de mijloc (de fapt integratoare a libetatii si autoritatii) ar putea fi bazata pe iubire (agape,filia si mai putin eros), care ar conduce la demofilie.  Doar ca nu e posibila, fiind teoretizata de ultranationalisti si adjudecata deja de C. Z. Codreanu in Pentru Legionari. laugh


Aceeasi insula, doua uragane, doua lumi paralele

Uraganul Katrina a devastat mica insulă St. Maarten din arhipelagul Caraibelor. A urmat, ieri noapte, uraganul Irma. Noi distrugeri. Primele estimări arată că jumătate dintre construcții sunt la pământ. Mica insulă este proba existenței lumilor paralele. Și iată cum.
Așa s-a scris istoria. Insula St. Maarten este administrată pe jumătate din teritoriul ei de catre statul olandez, iar cealaltă jumătate se află sub jurisdicție franceză. Două puteri europene pe care le socotim, pe bună dreptate, deosebit de civilizate. Și totuși atât de diferite.


În partea franceză a insulei St. Maarten, dincolo de distrugerile catastrofale, domnește un haos încă nesupravegheat. Amenințați de lipsa de alimente și de apă, oamenii, până mai ieri extrem de politicoși, vădind prin comportamentul lor o bună educație, au luat cu asalt magazinele. Și au furat tot ce au găsit în cale. Există în această parte a lumii, în mod normal destul de înstărită, până și un complex Harley-Davidson. Ei bine, rezidenții francezi au spart acest magazin scăpat de furia celor două uragane și au furat toate motocicletele și toate celelalte produse expuse la vânzare. Două zile de coșmar, două uragane i-au transformat pe mulți dintre localnici sau dintre turiștii aflați acolo la odihnă pur și simplu în fiare. În animale sălbatice. Și abia începând de astăzi ordinea ar putea fi cât de cât restabilită. Întrucât Franța a decis să trimită în St. Maarten forțe speciale care să asigure ordine și să le acorde asistența necesară sinistraților.

În cealaltă jumătate a insulei, aflată sub administrația statului olandez, dezastrul a fost identic sub aspectul amplorii sale. Și partea olandeză a avut de suportat tot două uragane. Katrina și Irma. Și aici jumătate dintre imobile sunt distruse. Și în partea olandeză rezervele de apă și hrană pentru următoarele zile sunt vitale. Dar nu a avut loc niciun furt. Nu au existat magazine sparte și jefuite. Și nici acte de violență. Populația așteaptă calmă să vină și să treacă chiar și al treilea uragan care se anunță. Societățile de asigurări își fac treaba întocmind dosarele pentru despăgubiri, iar autoritățile colaborează excelent cu populația. Până la un punct.

În partea olandeză, au intrat în vigoare prevederile stării de urgență. Funcționează legea marțială. De la bun început. La lăsarea serii, nimeni nu are voia să umble pe străzi. Dacă se întâmplă altfel, poliția mai întâi trage și apoi somează. Nu au fost semnalate acte de dezordine. Și nici nu este cineva supărat pe forțele de ordine.

Iată cum funcționează și coexistă, într-o singură insulă minusculă dintr-un arhipelag îndepărtat de Europa, două lumi paralele, gestionate de două state vecine și aliate și cu o istorie asemănătoare de pe continentul nostru.

Iată ce înseamnă o organizare bună și o organizare deficitară. Dar mai ales iată cum o administrație tălâmbă poate genera instantaneu transformarea oamenilor în fiare. Poate avem și noi ceva de învățat.





[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

Re: Modele de societate

Mesaj  Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 4 din 8 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8  Urmatorul

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum