SANCTUAR
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

relansarea patriei noastre

+6
Anahoret
(Still a)Live
baso
Dracu' gol
Rody
aurora
10 participanți

Pagina 5 din 5 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5

In jos

relansarea patriei noastre - Pagina 5 Empty Re: relansarea patriei noastre

Mesaj  ENKI Lun Mai 21, 2018 7:55 am

De tot râsul, cică ar avea coloniile drept de opțiune!


Până de curând, chiar foarte de curând, cele două tabere din România – respectiv Iohannis și Dragnea, așa ca identificare – se luptau, și vai cât de aprig se luptau, în legătură cu mutarea pe dreapta sau pe stânga a closetelor publice, altfel deosebit de puține.

Și doar pe atât se luptau, pentru că atât le permiteau rânduielile coloniale care guvernează România. Deciziile importante, oricare ar fi acestea – privind, de pildă, destinațiile și prețurile resurselor exploatate, controlul punctelor și activelor strategice, costurile banilor și energiei, nivelul salariilor, soarta utilităților, deficitul bugetar, împărțirea PIB-ului între muncă și capital etc – aparțin, potrivit înseși rânduielilor coloniale existente, acelora de afară aflați în spatele celor doi. De remarcat este faptul că, deși în spatele fiecăruia dintre cei doi se aflau nu tot aceeași, cei doi se prosternau deopotrivă și aproape fără nuanțări în fața tuturor exponenților externi ai rânduielilor, indiferent care erau ei, ca semn că rânduielile sunt lege și nu sunt puse cumva în discuție!

Nu s-a văzut, de exemplu, ca vreuna dintre cele două tabere să fi ridicat măcar ca problemă nici intervențiile incalificabile ale ambasadorilor americani la București în chestiuni de justiție sau de fiscalitate și nici implicările intorelabile ale UE în întocmirea de „liste negre” în justiție sau nesocotirea drepturilor românești asupra resurselor naturale proprii. Buba ridicolului a spart cu câteva sâptămâni în urmă, când taberele au fost obligate, chiar de către cei din spatele lor, să-și facă publice adeziunile în chestiunea, de altfel controversată, a mutării ambasadei României la Ierusalim, după cum ar dori Israelul și au și făcut-o Statele Unite, dar cum nu dorește Berlinul și, odată cu acesta, Bruxelles-ul, capitala noului imperiu german. Și, dintr-o dată, biata înfruntare între taberele Iohannis și Dragnea a ieșit din zona de joacă a unor copii cu lopățica în țărână, dar nu prin altceva, ci doar prin tema cu pricina și implicațiile ei globale. Au început, vai, să se certe mântuitorii între ei.

Și atunci ce să facă cei ce stau la coadă la mântuire?! De la cine s-o mai aștepte?! Și, mai concret, până la mântuire, pe cine să mai pupe în fund?! Dragnea se dă cocoș că nu vrea să intre în conflict cu SUA! Măi să fie! În ce-l privește pe Iohannis, lucrurile sunt clare: neamțul e neamț și e cu Germania! Iar, pentru ca să fie și mai clar, în formularea lui Iohannis, politica lui Dragnea riscă să scoată România din UE, adică din cel de-al IV-lea Reich! Aoleu! Și cineva – care vrea să se dea echidistant și cu gândul la interesul național, dar care este mai demagog decât ambele tabere în dispută la un loc – vine să se întrebe în spațiul public: și noi cu cine să fim?! Sau, chiar mai cutezător, cu cine ar fi mai bine să fim?! Cu SUA și Israelul ori cu Berlinul și Bruxelles-ul?! Precum cetățeanul turmentat al lui Conu Iancu: și eu cu cine votez?! De aici încolo, adică dincolo de această întrebare, nu mai este decât de râs! În hohote! Și iată de ce.

1.Ca să faci o asemenea alegere, trebuie să ai…boașe. Or, în România politică actuală așa ceva lipsește! Taberele cu pricina nu fac excepție!

2.Esențial de înțeles este că alegerea respectivă ar putea fi prilejul încercării dramatice, ca să nu spunem eroice, de a ieși din starea de colonie. Dacă niciunul dintre mântuitori, indiferent din ce parte ar fi, nu-ți garantează acest lucru, n-are rost efortul! Ca o colonie ce ești, dacă tot colonie rămâi, mișcarea este inutilă! Căci să fie limpede: coloniile n-au niciun drept, nici măcar dreptul de a alege. Acest drept îl au doar statele independente, coloniile nu sunt state independente. Demersul dlui Orban cu plângerea penală împotriva premierului Dăncilă – demers clocit în laboratoarele „popularilor europeni” ai dnei Merkel, din rândurile cărora face parte PNL – este mai mult decât semnificativ pentru acest adevăr: cine a îndrăznit o alegere cu partea cealaltă devine „penal”, incriminabil de „înaltă trădare”! Nu se mai menționează a cui! În concluzie, dacă tu ca țară nu te învrednicești să ieși din statutul și starea de colonie, nici nu trebuie, ca o colonie ce te afli, să încerci vreo alegere! Aleg mântuitorii pentru tine.! Cu cine sau la cine să rămâi! Asta-i soarta unei colonii! Ca o colonie ce se află România, nu depinde deloc, dar chiar deloc, de ea, dacă va rămâne în tabăra germano-bruxelleză sau în cea americano-israeliană. Vor stabili ei, nu noi! Doar prețul va fi plătit de România, adică de noi!

3.În lipsa unei mișcări eroice – și, zău, nu știu cine ar putea-o întreprinde! – România de fapt nu va putea ieși din actuala belea decât împărțită! Desigur, una dintre părțile acestea de anvergură mondială în dispută este mai puternică decât cealaltă, dar niciuna dintre ele nu este suficient de puternică pentru a putea schimba regulile pe plan mondial și, mai mult decât atât, n-are nici interesul s-o facă! Și această regulă spune fără echivoc: proprietarul decide! România actuală este un amalgam de proprietăți străine. Și proprietarii străini existenți sunt cei care decid, atât în economie, cât și în politică. Tot ei vor decide, ca proprietari, indiferent de partea de care România ar vrea eventual să se situeze! Dacă vreun proprietar de o anumită naționalitate vrea să devină unic în România, ca să poată decide singur și nestingherit, trebuie să cumpere proprietățile din România de la toți ceilalți. Și ăia îi vor cere cât nu face! De aceea eu unul scot din calcul această eventualitate. Mult mai probabilă este varianta uzuală: ca proprietarii străini, dacă nu se mai înțeleg între ei, să împartă bunul, adică România, între ei ca frații, precum la o moștenire!




[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
ENKI
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

relansarea patriei noastre - Pagina 5 Empty Re: relansarea patriei noastre

Mesaj  ENKI Joi Mai 24, 2018 5:53 pm

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
ENKI
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

relansarea patriei noastre - Pagina 5 Empty Re: relansarea patriei noastre

Mesaj  ENKI Dum Mai 27, 2018 7:59 am


Stan Constantin
ieri la 21:07



Sistemul și-a atins, începând cu 2004, principalul său obiectiv, destructurând și fragmentând toate partidele politice parlamentare. Nu este unul care să mai poată funcționa normal: dizidențe, rupturi, lipituri prost făcute, segregare, lupte intestine, contra-selecție, incapacitatea de a mai produce elite politice și administrative. O ruptură tot mai accentuată între partide și publicul lor. Un neant în materie de ideologii și de gândire prospectivă, lipsa oricăror proiecte, indiferent de domeniu al vieții economice sau sociale. Mai grav: deși sunt membre ale familiilor politice europene, partidele românești sunt zero în plan extern, nu se mai uită nimeni la ele, sunt izolate, fac figurație. Impactul lor în Parlamentul European este zero, în schimb sunt campioane la denigrat țara și la spălat rufele murdare în familie!

Acum ce urmează? Pentru că, surpriză! sistemul este la fel de inept ca și partidele politice, și nu a fost capabil să planifice acțiunea de după destructurarea și preluarea sistemului politic. Să vedem ce avem: arbitru în societate: căzut la datorie, Tenerifeee! Partide politice, cu capra la raze! Instituții, la pământ! Autoritatea statului zero. Capacitate administrativă, zero! Societate făcută zob! Ne urâm atât de tare, încât am uitat de ce o facem!

Cine poate gestiona dezastrul ăsta? Cine vrea s-o facă? Și cum? Pe cine se poate baza? Cine ar răspunde la apel? Cine va pacifica România?

Sigur că nimeni nu răspunde la astea. Toți sunt ocupați să admire, în extaz, dezastrul! Suntem un Nero colectiv, care își admiră opera, cu curul pe jar! Anul Centenarului Marii Uniri, da? Succesuri! Fii fericit, popor român! Capra vecinului a decedat!






[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
ENKI
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

relansarea patriei noastre - Pagina 5 Empty Re: relansarea patriei noastre

Mesaj  ENKI Sam Iun 02, 2018 8:38 am

6 milioane de persoane interceptate, unele de mai multe ori, bineinteles, peste 300 000 de mandate de interceptare, astea sunt date oficiale, cine stie cate interceptari ilegale au fost.

Securitatea era o copilarie, asta se cheama stat politienesc si faptul ca noii securisti nu au fost fugariti cu furci si topoare, ba dimpotriva, le oferim miliarde si pensii babane, dovedeste ca suntem o natie care nu cunoaste termenul de libertate.

Pentru libertate s-a murit in tara asta. Ciuma rosie sunt exact aia din piata, cu toate pancartutele lor, jocurile de lumini, carele alegorice cu spanzurati si alte rahaturi decorative. Esenta demonstratiei lor este impotriva votului, cea mai importanta actiune democratica si pentru sustinerea securitatii.

Singura diferenta intre ei si aia de la 23 August este ca la 23 August erau adusi oamenii cu forta, aici vin singuri.






[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
ENKI
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

relansarea patriei noastre - Pagina 5 Empty Re: relansarea patriei noastre

Mesaj  ENKI Dum Iun 03, 2018 10:16 am

Stan Constantin
ieri la 23:32


Una peste alta, săptămâna ce-a trecut, și săptămâna ce începe luni, dincolo de disputele stupide și de pozițiile la fel de stupide ale tuturor actorilor politici, sunt o piatră de hotar, cea care merchează moartea unei națiuni, care piere din totala lipsă de spirit critic a cetățenilor ei. Sigur, nu putem uita contribuția determinantă a intelectualității la acest deces, o intelectualitate care a ales să fie instrumentul inept al propagandei sistemului ticăloșit, în schimbul unor dubioase ”onoruri” și a unor sinecuri efemere.

Ca urmare n-a mai rămas nimic în picioare: stat, instituții, valori, proiecte, politici, sisteme de solidaritate. Totul a fost pulverizat. Totul a fost compromis. Totul a fost maculat!

Poporul își vede, aparent liniștit, de ale lui. O relativă pace socială pare să domnească. Dar aparențele sunt, ca de obicei, înșelătoare. Totul se bazează pe convingerea, absurdă, că pentru omul obișnuit nu există miză în războiul purtat de politicieni. Ei bine, există! Și privește libertatea fiecăruia, până la urmă: libertatea de a vorbi, libertatea de a întreprinde, libertatea de a circula, libertatea de a trăi așa cum își dorește fiecare. Fără garanțiile unei Constituții care să și funcționeze, oferind cetățeanului certitudini în privința drepturilor și libertăților sale, fără un stat care să-l apere, cetățeanul se întoarce la starea de sclav al sistemului, așa cum a mai fost în lungul șir de totalitarisme românești.

Lipsa de reacție față de aberațiile celor care contestă deciziile CCR și vor să eternizeze la DNA o ființă nu doar malefică, dar și primitivă în gândire și acțiune, este semnul crizei sociale și de valori din România. Și mă tem că este prea târziu să mai facem ceva. Răul s-a produs, din nepăsarea și din prostia noastră. Ei au fost doar ticăloși. Vinovații de situația României suntem noi. Pentru că orbiți de ură față de niște ținte false, până la urmă, am uitat cine este dușmanul, și l-am urmat, în loc să-l anihilăm.

Refuzul lui Iohannis de a accepta decizia CCR este doar bomboana pe colivă. Picătura care umple paharul. Chiar dacă semnează, până la urmă, Decretul de revocare, asta nu mai înseamnă nimic. Este prea târziu pentru a mai rezolva ceva. De aici înainte conflictele se vor înșira, tot mai absurde, tot mai distrugătoare. Nu vor fi învingători, ci doar învinși . Noi, românii. Lipsa noastră de civism-pe bune, nu ăla al #rezist sau al onegeurilor atât de dragi lui Iohannis!- ne-a condamnat la anihilare. Suntem un soi de mort-viu. O națiune zombi. Și așa ceva nu poate dura...





[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
ENKI
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

relansarea patriei noastre - Pagina 5 Empty Re: relansarea patriei noastre

Mesaj  ENKI Dum Iun 10, 2018 10:53 am

Cred că noi ăștia de ne credem români burghezi, avem o mare problemă de natură psihică. Ne uităm la Vax Populi la știri de prin țară, la reportaje de prin țară, vin rumânii la Capitală, dăm nas în nas cu ei, știm că acești oameni pe care astăzi i-am văzut umblând pe străzi îmbrăcați în haine de duminică, sunt majoritari în țara asta. Știm că avem doar vreo câteva centre urbane dezvoltate cât de cât. Mergem în gura mă-sii pe la Mamaia, ajungem prin Eforie Nord sau Sud, vedem că pe traseul nostru dintre bule munte - mare oamenii arată într-un fel și trăiesc într-un fel, cu totul altul decât o ardem noi pe la terase, constipați de la cât am halit din pricina poftelor stârnite de-un “cui”.

Cum gura mă-sii să te lovească în față realitatea și tu să te porți ca o nevastă tâmpită, care se face că soțul nu o înșeală?

Avem o droaie de săteni amărâți, săraci, cvasi-analfabeți, abrutizați, alcoolizați și flămânzi, păstoriți de-o funcționărime complementară, și totuși negăm ca niște curci tâmpite că asta ar fi țara în care trăim.

Probabil ați fi introdus și inculți în enumerarea anterioară, dar ați greși. Incult este un alfabetizat care confundă cultura cu informația, sărmanii rurali sunt prea departe de alfabet ca să poată ajunge la informație.

Toată sărmănimea aia demnă de toată mila, este echivalentă cu un adăpost de câini vagabonzi, a căror unică vină e că sunt năuci și flămânzi, iar din pricina asta: periculoși.

Oamenii ăștia sunt lăsați de către noi în responsabilitatea unui stat iresponsabil. Elitiști tulburați la creier sunt de părere că aceștia ar fi inferiori și numai buni de gazat sau exterminat: “că oricum n-aduc nici un beneficiu țării”, o judecată de om bolnav cu nervii, complexat și evident: cretin.

Sărăcia și prostia sunt plăgi, boli, ciume care dezlănțuite asupra unui popor, produc pagube uriașe. Sărmanii ăia în alb sunt vulnerabilitatea noastră.

Năucia prostanului auto-amăgit cu meritocrație e halucinantă. El crede că nu-i normal să te caci în capul altuia doar pentru că te-ai născut prinț, dar e totuși de părere că dacă devii (adică parvii) în prinț prin muncă (a se citi sacrificiu și efort pentru performanță, a se înțelege _compromis_), atunci e ok să dispui de viața ălora mai “leneși”. Cum ar veni, e în regulă să tragi, să lingușești, să te fofilezi și să te amanetezi la corporație pentu o titulatură și un salariu “decent”, dar e de căcat să pui o ștampilă pentru o găleată și trei mici. Aceasta este o judecată contradictorie cocoțată pe o scară de valori rurală, de sărăntoc.

E ok să te fută un șef prost, dar nu-i ok să te fută Dragnea, de parcă futaiul prost nu-i tot futai prost. Măcar Băsescu a admis că el suge de la licuriciul mai mare.

Cât timp Societatea Civilă și urbană la cap nu propune sau nu pretinde celor ce propun programe de guvernare, un set de formulări concrete și soluții viabile pentru zona rurală și cea a urbelor făr’ de gară, e semn că Societatea Civilă românească e o ceată de burghezi închipuiți. Cum dracu vine treaba asta nu știu, fiindcă de Paști se golește Bucureștiul, iar locuitorii o cam taie pe la ei pe acasă, unde se poartă, vorba vine, izmene albe. Doar n’or fi toți de la Iași sau de la Cluj și doar nu se teleportează, de nu văd stânga-dreapta.

Guvernele vor specula vulnerabilitatea rurală, fie direct, fie îndârjindu-ne împotriva provinciei. Cel mai tare mă irită Diaspora,zici că-s intelectuali fugiți, nu oameni simpli de la țară, obidiți de jecmănirea statului.

E ușor să nu fii PSD-ist când șezi ca beiul la terase și torni în tine căcaturi organice, iar seara îți omori anxietatea existențială cu un cui de iarbă bună.

Ambele mitinguri au fost mitingurile unor victime, foarte probabil convinse că agresorii le defilează în paralel.

Mizeria rămasă în urma prăpădiților este mizeria pe care o tot ascundem sub preș. Suntem un popor de proști doamnelor și domnilor, un popor de flămânzi, de săraci, de pârliți.

Nu-i vina PSD-ului că a câștigat alegerile. Indiferent cine câștiga, homosexualii tot ăia ar fi fost, obidiții știrbi tot ăia ar fi fost. Istoria nu-i ca în serialele alea de le urmărește tinerimea la greu pe internet, nu te îmbogățești, nu te iluminezi, în 600 de minute de episoade urmărite lanț. Istoria se petrece în decenii și secole. Niciun guvern din lume nu va schimba nimic vizibil în 4 ani, nici în rău, nici în bine, fiindcă nu e posibil.

Dușmanul nu-i votantul PSD ci ignoranța generalizată și prostovănia cotidiană. Trăim într-o țară liberă, n-avem pe cine da vina, nici măcar pe abstinenții votului. Nu putem fi în prezent altfel decât suntem. La nivel de individ mai poți parveni, dar la nivel de țară nu, ori cam asta e marea problemă a burghezimii noastre închipuite, confundă parvenirea cu devenirea.






[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
ENKI
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

relansarea patriei noastre - Pagina 5 Empty Re: relansarea patriei noastre

Mesaj  ENKI Dum Iun 10, 2018 5:53 pm

Am fost la miting și am rămas fără titlu


O singură chestie mai am de zis și nu vă mai plictisesc cu mitingul biodiversității și corupției din PSD. Am fost acolo, în Piața Victoriei, în calitate de martor la dezastrul istoriei contemporane. Oamenii au fost pașnici, joviali, politicoși și cu bun simț. Da, au fost mulți oameni amărâți, simpli, îmbrăcați care cum a putut, cu mâini muncite, cu fețe arse de soare, întristate de oboseală și sărăcie. Nu au fost incidente violente. Trebuie să dau cezarului ce-i al cezarului. PSD se pricepe la logistică și organizare ca nimeni altul. Dacă îi puneai pe social democrați să asigure logistica americanilor în Afganistan, Dragnea era votat acum și în Kabul. Da, participanții au lăsat munți de gunoaie în urma lor, dar hai să fim sinceri cu noi înșine. Asta e lipsa generalizată de educație specifică poporului român, nu o caracteristică specială a simpatizantului PSD. Ați fost și voi la mare și la munte, ați fost la concerte și meciuri, așa că știți despre ce vorbesc. Munții de pet-uri, mucuri și gunoaie nu se fac doar în Piața Victoriei.

În Piață lucrurile erau destul de tulburi din punct de vedere ideologic. Unii oameni nu știau de ce au venit, alții veniseră cu nemulțumiri punctuale care nu aveau neapărat legătură nici cu Iohannis și nici cu justiția. Unii fuseseră aduși prin constrângere, alții voiau să vadă Bucureștiul și îmi pare rău că n-au apucat. Orașul ăsta încă are colțișoare frumoase și nu te poți bucura de ele din autocar. Mulți erau din aparatul de stat: DITL, ADP, primării, DGASPC, ANAF, etc.. Au bifat prezența, că n-aveau încotro. Erau șefii pe-aproape. Pe lângă ăștia au fost foarte mulți oameni simpli, veniți din convingere. Atenție! Simpli nu înseamnă proști sau mai puțin decât alții. Folosesc termenul ”simpli” în sensul că fără multe posibilități materiale, fără elitisme ieftine de București și fără prea multă școală. Oamenii s-au purtat frumos, s-a râs, s-au cam plictisit, s-a discutat politică.

După ce i-am văzut și i-am ascultat mi s-au sedimentat niște chestii destul de dureroase. Oamenii ăștia sunt ignorați de toate celelalte partide și de o mare parte din autointitulata societate civilă. Sunt cei cărora dreapta politică sau orice altă alternativă la PSD nu le-a adresat niciodată vreun cuvânt și, când le-a adresat, i-a speriat și mai tare. Când au avut ultima dată încredere în ”dreapta” s-au trezit victimele mafiei portocalii și a decapitărilor retardatului economic care era Emil Boc. De atunci și până acum, dreapta i-a ignorat cu desăvârșire. Nici noile formațiuni n-au trecut vreodată pe lângă mentalul lor colectiv. Acum sincer, ce i-ar putea spune Cioloş unui biet țăran căruia îi mor vitele în bătătură că nu are ce le da de mâncare? Ce i-ar putea spune USR, Mișcarea 100 sau PNL? Care este platforma program sau soluția opoziției pentru problemele acestor oameni? Există una? Știe cineva? Mă refer la modul concret, la soluții punctuale pentru oameni fără veceu în casă, fără curent electric, fără drumuri, fără gaze, fără irigații, fără dispensar în sat și cu școala la 50 de kilometri. Spuneți-mi orice, de la oricine… de la PNL, USR, Ro+, oricine, chiar și de la noi societatea civilă. Avem un mesaj concret pentru ei? Îl comunică cineva? Avem o soluție… ceva fezabil? Vreau ceva ce poate înțelege toată lumea, nu numai profesorii de la SNSPA.

Purul adevăr este că trăim în lumi paralele. Hipsterimea politică a văzut mai des Viena decât județul Bihor sau Dolj. Dreapta, liberalii, bula noastră progresistă, tinerii frumoși și liberi, proeuropenii de cafenea nu au venit niciodată cu soluții concrete pentru oamenii ăștia simpli cu probleme reale. N-au trecut pe la ei. Nu le-au adresat vreo vorbă frumoasă niciodată. Ba mai mult, dreapta lasă impresia că urăște pe săraci, pe țărani și pe asistați. Oamenii ăștia simpli aud doar vocile schizofreniei de la talibanii dreptei care sperie mereu: ”că proști ar trebui împiedicați să voteze, că pesediștii trebuie castrați, că trebuie să tăiem ajutoarele, să-i trimitem nu știu unde, să-i punem la muncă cu forța, să dăm afară oameni de la stat, etc.. Numai neghiobii fără umanitate și sens. Și pe mine m-ar apuca groaza. Niște oameni fără putere sunt înspăimântați că pierd și puținul ce le-a rămas. Sigur că nici PSD nu a făcut nimic pentru ei. Sigur că îi fură, îi manipulează și îi tratează ca pe vite, dar trebuie să ne uităm și în partea cealaltă, în ograda noastră. Cine este și ce vrea opoziția?

Pentru omul sugrumat de sărăcie, de prin cătunele patriei, opoziția e ca alcătuită din extratereștri misterioși. Nu-i știe, nu-i vede, nu-i aude niciodată. Opoziția nu are contact cu realitatea de la el din comună. Nici măcar opoziția nu știe pentru ce luptă și în ce direcție vrea să meargă. E captivă între populism biporal de doi bani, marca PNL, și un elitism parvenit agasant, marca Cioloș/USR. Astăzi sunt ultraprogresiști, mâine libertarieni, poimâine conservatori, săptămâna viitoare sunt progresiști moderați. Tu nu înțelegi ce se întâmplă, iar pentru omul de rând nu înseamnă nimic chestiile astea. El știe fețe și propoziții scurte. Ăștia aproape că nu sunt oameni, devin discursuri golite de sens. Am uitat să mai fim oameni. Covârșitoarea majoritate trăiește dincolo de ideologie și de orientare politică. Vrea soluții la problemele momentului și nu contează că le oferă un pesedist sau un penelist. Dacă i-ai aduce mâine pe toți cei din opoziție, nu ar reuși să conecteze cu oamenii simpli, cu sufletul și cu problemele lor. Nu ar putea să vorbească pe limba și pe înțelesul lor. E ca și cum ai încerca să conectezi un smartphone fără baterie la un stâlp de telegraf.

Asta știe să facă PSD cel mai bine. Să reducă totul la cel mai jos numitor comun, să conecteze direct la firul ierbii cu toți amărâții și să empatizeze fals cu problemele lor. Pesediștii par întotdeauna de-ai lor, oameni simpli din popor. Sunt conduși după vechea școală comunistă, ca un grup infracțional organizat, nu ca o formațiune politică. În PSD nu există meritocrație. Totul e pe bază de loialitate și zel. Orice prost suficient de loial știe că poate ajunge unde trebuie, dacă face ce trebuie și ce i se ordonă. Soluțiile par mereu simple și misiunile sunt ușor de înțeles. De asta este PSD maestrul organizărilor, clica cea mai veche și partidul cu cele mai puține războaie interne. Orânduirea lor merge întotdeauna strună pentru că dă speranță oamenilor slabi și îi face să creadă că-și pot depăși condiția. Ierarhia este mereu mobilă pe verticală, iar vocile disonante sunt expulzate instantaneu. Nu anchilozează nimeni dacă trage pentru partid. Tot ce trebuie să faci este să nu tulburi apele. Oamenilor simpli li se dă speranța că pot să iasă din mizerie dacă sunt ascultători, cuminți și folositori. Așa se nasc adevăratele slugi, iar PSD a fost întotdeauna un stăpân dur, cu palmă grea, dar generos.

PSD nu se teme de maiou și șlapi, nu se teme de mirosul de transpirație și de țărână. PSD nu se scârbește de boală, de scârnă sau de sărăcie. Coboară în orice cocină pentru o semnătură de la un țăran. Rânește la porci, sapă șanțuri cu tine, te pupă și când n-ai dinți, te-ar șterge de căcat cu cravata dacă asta le-ar aduce votul tău. Pe urmă… Dumnezeu cu mila, poți să crăpi liniștit, dar atunci, când au nevoie de tine, ești totul pentru ei. Poți să fii oricât de sărac, de prost sau nespălat, partidului nu-i este niciodată rușine cu tine. Nu te ocolește și nu te ascunde. Te scoate în față, dă mâna cu tine și te pupă pe gură. Te face să simți că exiști. Îți vorbește despre sapă și hidrofor, despre caseta de direcție de la tractor și despre părintele din sat. PSD își face cruce lângă tine și-ți pupă icoanele preferate. Îți explică concret, te agață, îți arată morcovul, un dușman imaginar și te asmute pe el.

Opoziția din România nu face chestia asta. E fată fină și are pretenții. Vrea ca omul de rând să se ridice din mocirlă, așa cum s-a ridicat ea. Vrea ca trogloditul să se ridice la nivelul ei, nu să coboare ea în țărână. Pentru opoziție puți, ești țăran, ești sărman manipulat, ești cocalar jegos, ești lepră de cartier, ești indezirabil. Vai, ce limbaj, vai ce grobianism!?! Opoziția nu vrea să se murdărească cu tine. Cine nu are școală, să învețe, cine nu are maniere, să capete. Suntem progresiștii, nu pupăm icoane cu tine pentru că religia e pentru proști manipulați. Trebuie să fim civilizați și europenizați, autosuficienți și aroganți până în măduva spinării. Trebuie să tușim cu toții discret, cu degețelul ridicat pe toarta cănuței de ceai tibetan. Opoziția e sensibilă și pudibondă, e dependentă de bule. Te împinge după colț când o vede Europa cu tine pe stradă. Nu vrea să o faci de râs. E fată deșteaptă și educată. Discursul ei este despre piețe de capital, despre instabilitate macroeconomică, despre mișcări geopolitice și evoluția pieței de muncă în contextul globalizării și al hiper-tehnologizării principalelor domenii industriale. Adică exact ce nu pricepe Gogu de la matrițerie și tanti Mimi de la Personal. Nu că n-ar vrea, dar nu pot pricepe. E atât de simplu și de real.

Dar nu-i nimic. Ei sunt proști, noi încă n-am ajuns la nivel și se pare că opoziția, prin vectorii ei imaculați, nu are cu cine vorbi în țara asta. Ar vrea să pupe ciolan, dar să nu se murdărească pe mâini. Până și eu, anti-pesedist înveterat, sunt acuzat destul de des că sunt un troglodit fără educație și cu discurs socialist de cartier. Asta pentru că SUNT un troglodit fără educație și un socialist de cartier. Acesta mi-e nivelul. Nu pot mai mult. Asta nu înseamnă că sunt demn de ignorat. Sunt un fost lucrător în turnătoria de mase plastice, fost muncitor necalificat și șofer, un pui de țărănete crescut la coada vacii, în Teleorman. Nu m-am născut designer. Mi-am depășit condiția demult, dar se pare că nu suficient încât să merit răspunsuri din partea opoziției. Ca să fie treaba treabă și să meargă democrația bine, trebuie să se alinieze planetele și să fim cu toții un hibrid între Andrei Pleșu și Barack Obama. Abia atunci putem fi luați în serios de bula elitistă și putem avea și un cuvânt de spus.

Se pare că elita trebuie să mai aștepte să crească un pic nivelul discursului pulimii, să avem diplomele la noi, să ne mai toaletăm și noi un pic ca să ne poată băga în seamă. Poate dacă facem duș mai des, mai mergem patru ani la seral, ne bărbierim, ne curățăm măselele stricate și punem costumul acela bun, poate atunci să ne bage și pe noi în seamă și să ne scoată din beznă. Poate atunci ne primește diva la ceainărie și la ateneu. Mai avem de urmărit niște Netflix, de citit niște Salman Rushdie și de ascultat un post rock până să o impresionăm suficient încât să ne fută. Până atunci, suntem pradă unui partid care abia așteaptă să ne mănânce de vii. Rămânem la mâna singurei formațiuni relevante din România: o dictatură a mediocrității și o autocrație oligarhică fără rușine.

Pentru omul de rând, DNA, MCV, CCR și CEDO sunt doar litere fără însemnătate. Omul normal nu cunoaște procedurile prin care trece o lege în parlament. Nu știe la ce ne-am angajat cu Uniunea Europeană sau cu NATO. Putem vorbi despre principii democratice până ne ustură gura. După cincizeci de ani de comunism, nu poți avea pretenția de la un popor să aibă cultură politică. Trebuie să stai să-i explici omenește, pe înțelesul și pe limba lui. Trebuie să-i spui și ce are de câștigat, nu numai ce are de pierdut. Consecvența și cumpătarea se educă foarte greu. Trebuie să ai răbdare, să-ți găsești o voce, un suflet cu care omul să poată empatiza ușor. Trebuie să o faci cu tărie, dar fără aroganță și superioritate. Poporul acesta nu este încă suficient de matur. Toată lumea uită că țara noastră are abia o sută de ani. A ieșit de sub jug abia acum treizeci și nici acum nu a ieșit de tot. E copilă și, ca orice copil, dacă o bați, nu învață să nu mai greșească, ci doar să tacă și să nu te mai supere. Asta până crește mare și anii de suferință o conving să-ți dea un par în moalele capului.

Poate că oamenii ăștia ar face altceva și ar vota altfel dacă cineva, în afară de PSD, i-ar băga vreodată în seamă. Omului îi place să se simtă băgat în seamă, să simtă că și el contează și poate ar vrea să i se dea o direcție. Întrebarea mea este: Avem această direcție? O discută cineva? Avem vreo idee alta decât ”jos cu proștii”? Omul vrea să simtă că are putere și alternative, chiar dacă în realitate nu are. Poate că ar vrea să fie ajutat și poate că de aceea se aruncă la brațul întins al primului baron local dispus să nu-l ignore cinci minute. Nu știu, zic și eu. E destulă ură din partea elitelor de pe Facebook, din partea opoziției politice, din partea influencerilor și a așa-zișilor oameni de bună calitate din societatea civilă. Este intoleranță, este dispreț… omul de rând simte chestiile asta. Chiar și eu am păcătuit în acest sens. Cine stabilește calitatea omului? Cine suntem noi să ne considerăm superiori doar pentru că trăim într-o conjunctură mai favorabilă sau pentru că înțelegem ceva mai multe cuvinte? Încep să urăsc din inimă elitismul ăsta care scindează societatea românească.

Pe toată planeta asta, omul votează din doar două motive: din interes și de frică. Cred că e timpul ca acești oameni să nu se mai teamă de noi. Abia când vom vorbi la modul uman cu ei, abia când vom avea soluții concrete putem să-i criticăm că nu ascultă. Ne place să dăm exemple extreme, să ne agățăm de persoane cu tulburări mentale sau de susținători la limita deficitului intelectual, dar realitatea e că majoritatea sunt oameni perfect normali, la fel ca și noi, doar că de partea cealaltă a unei baricade imaginare. Poate că și noi suntem manipulați, doar că de altcineva. Ei s-au dus și au votat conștiincios ce credeau ei că e mai bine, iar noi am privit zeflemitori de pe margine. Eu m-am dus la vot doar împotriva PSD, nu din convingere sau din simpatie pentru alte formațiuni. Cred că am răs de ei destul. Ne batjocorim tot pe noi. Poate că și noi suntem la fel de slabi și proști. Ce spune despre noi faptul că nu suntem în stare să concretizăm un alt mesaj, că nu putem coagula o idee și ridicăm din umeri în fața unei opoziții fracționate care a pierdut orice legătură cu realitatea?

Da, știu! N-am fost amuzant nici azi…







[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
ENKI
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

relansarea patriei noastre - Pagina 5 Empty Re: relansarea patriei noastre

Mesaj  ENKI Lun Iun 11, 2018 4:57 pm

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
ENKI
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

relansarea patriei noastre - Pagina 5 Empty Re: relansarea patriei noastre

Mesaj  ENKI Lun Iun 11, 2018 4:58 pm

aveam de gand sa nu scriu despre revarsarea de ura prilejuita de mitingul PSD, azi, am stat intamplator langa un cetatean care-si exhiba ura cu o voluptate nemasurata, se bucura de propria ura, parea ca intreaga lui viata era dedicata sentimentului de ura impotriva pesedistilor, avea poze pe telefon, explica, era dedicat, era mandru ca uraste, mi-am dat seama ca dintr-o disputa politica, totul s-a transformat intr-o ura rasiala, care nu mai are legatura cu ratiunea, niciuna; pur si simplu, o parte a societatii este pregatita sa elimine prin orice mijloace o alta parte a societatii, ca in Rwanda sau ca in Germania anilor 30

orice discurs al lui Goebbels sau Hitler, in care cuvantul evreu e inlocuit cu cel de pesedist, ar fi imediat acceptat de #rezist, "...personificarea diavolului ca simbol al tuturor relelor are forma vie a evreului" - Adolf Hitler (Mein Kampf), exact asa se comporta o parte a celor care se lupta "cu ciuma rosie", si expresia asta tot nazista este, forma vie a raului este pesedistul,

#rezist se simt superiori, o rasa superioara, a supraoamenilor, das Herrenvolk, si-i considera pe ceilalti suboameni -Untermenschen, superioritatea lor inchipuita ia exact forma superioritatii naziste, ieri, un ideolog al miscarii o revendica pe Simona Halep ca fiind a lor, exact cum Hitler isi asuma rezultatele sportive ale Germaniei la Olimpiada din 1936 si le considera rezultate ale superioritatii rasiale, si asa cum Hitler neglija rezultatele care nu-i conveneau, asa uita si ei ca Elisabeta Lipa, infinit mai medaliata ca Simona Halep, e membra PSD, imi pare rau, sincer, ca Simona a ajuns obiect de disputa politica, nu merita asa ceva

ei mananca sanatos, traiesc sanatos, si Hitler era vegetarian, nu bea si lupta contra fumatului, ei participa la activitati culturale, si Hitler asculta Wagner la festivalul de la Bayreuth, ei iubesc sportul, nazistii aveau un cult pentru sport, toate aceste calitati nu-i fac mai buni, Churchill era plin de vicii, si a castigat asa plin de vicii cum era, pentru ca esenta raului sau a binelui sta in lipsa sau prezenta valorilor morale, care lor, ca si nazistilor, le lipsesc,

si, cel mai tragic, este ca urasc democratia, votul democratic nu inseamna nimic decat daca votul e in favoarea lor, institutiile democratice sunt bune doar atunci cand hotarasc cum vor ei, opinia celorlalti trebuie interzisa daca nu e conforma valorilor lor, intocmai ca nazistii

trist pentru ei e ca sunt generatia cu cel mai mare numar de someri, superioritatea lor nu exista nici macar in domeniul pe care ei il considera esential, al lipsei de asistenta sociala, sunt una din generatiile care este cea mai asistata social, pensionarii nu sunt asistati sociali, sa spui asta nu e decat o dovada de ticalosie

si, tot ce reusesc sa genereze cu ura lor este frica, cu o asemenea atitudine nu vor reusi niciodata sa castige alegerile, nu pot sa atraga niciun om care e cat de cat sanatos la cap, pentru ca ei propun eliminarea unor intregi grupuri sociale, drumul dreptei romanesti de la Corneliu Coposu la nazism a fost mult mai tragic decat drumul de la Ion Iliescu la Dragnea, degradarea e generala, si n-am votat niciodata PSD, si nici n-am de gand, dar intre PSD si nazism o sa aleg PSD, o sa se ajunga si acolo

a nu te delimita de valul de ura inseamna a fi complice







[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
ENKI
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

relansarea patriei noastre - Pagina 5 Empty Re: relansarea patriei noastre

Mesaj  Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 5 din 5 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum