SANCTUAR
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

texte de impresionat

+3
Armand
Anahoret
delta
7 participanți

Pagina 2 din 2 Înapoi  1, 2

In jos

texte de impresionat - Pagina 2 Empty Re: texte de impresionat

Mesaj  baso Dum Mar 04, 2018 2:45 pm

ENKI a scris:Spanzuratoarea lui Schrodinger, gen. laugh

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Fix asa o fi gandit si Mozart ieri, de mai multe  ori raset Desi m-am dotat de la bun inceput  cu furminator pt. pisici, nu l-am folosit prea des din cauza protestelor cu muscaturi ale motanului cel bland . Chestia e ca deja m-a coplesit parul de blanos prin casa.  devil Mi-am rezervat ieri toata ziua la periat pisoiul cu furminatorul...in reprize multe, ca sa-l obinuiesc brusc ca asa trebuie, pt. ca nici el sa nu mai vomite propriul par inghitit. Si asa l-am chelit, incat aseara, pe la ora 11, aveam strans intr-o punga atata lana pisicieasca, incat pot sa fac din ea inca o pisica daca as fi Dumnezeu raset Cu cata blana pot aduna de pe el , mi-am propus sa pastrez tot ce obtin la fiecare periaj serios si  sa fac ceva artistic , fie tricotat, fie prin filtuire. raset Fii-mea s-a distrat copios de ideea mea, ca nu sunt normala. OK. Am intrebat-o care ar fi diferenta dintre lana de oaie sau blana iepurelui de angora si blana fina a lui Motzy. Pur si simplu are prejudecati, razand aiurea. raset
Din scotish fold long hair, Motzy a ajuns dupa cateva ore aprope short hair, cam pe jumatate si un pic fata de cum era cand m-a apucat initiativa pioniereasca, foarte hotarata. raset Recunosc ca a fost o aventura, insa nu m-am lasat; mai cu manusi, mai cu vorba buna. Ii mai dadeam si telecomanda de la TV s-o muste in loc de manerul furminatorului pe care era si mana mea... Laughing

baso
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 16006
Data de inscriere : 04/10/2010

Sus In jos

texte de impresionat - Pagina 2 Empty Re: texte de impresionat

Mesaj  ENKI Lun Mar 26, 2018 10:23 am

Încrederea, fără de care nimic nu e

Sună mecanicul: “Bara e gata, e vopsită. Cînd puteți să veniți, o facem repede”.

Îl știu. Am încredere în el. Totul se rezolvă rapid. Încrederea s-a construit în timp.

Mă duc la spălătoria auto. Îi las cheile. Nici nu-l mai întreb cînd să vin. Mă uit împrejur și știu. Dacă nu sînt alte mașini înaintea mea, cam într-o jumătate de oră. Dacă sînt, cam într-o oră, o oră și jumătate.

Cînd mă întorc să iau mașina, la fel. Nici nu mai verific, cum făceam la început. Știu că nu-mi fură din portbagaj. Știu că nu-mi schimbă posturile de radio, să asculte el cine știe ce zungu bungu. Știu că mașina e spălată cum trebuie, și pe dinăuntru, și pe dinafară.

Am încredere în el. Totul se rezolvă predictibil. Încrederea s-a construit în timp.

Sun la dentistă. Ne știm din facultate. Facem programarea. Cînd ajung acolo, discutăm de familie, de copii. E ca și cum aș fi în vizită la niște prieteni. Ceea ce, de altfel, și sînt.

Am încredere în ea. Încrederea s-a construit în timp.

Mă sună un client. Are nevoie repede de un sondaj. Discutăm detaliile pe telefon, îi trimit repede chestionarul, a doua zi îi pot da drumul. Semnăm contractul cînd ne vedem, n-am nevoie de avans. Știu că va plăti. Am încredere în el. Încrederea s-a construit în timp.

Mă duc la schi la pensiunea X. Sunăm. Facem rezervarea. Știm ce ne așteaptă. Știm cum este. Și ei știu la ce să se aștepte de la noi. Avem încredere unii în alții. Încrederea s-a contruit în timp.

După antrenament, ne întindem oasele unii altora. Una din tehnici este să te lași încet pe spatele celuilalt, ca și cum ai fi întins cu spinarea ta pe spinarea unui cal. Te relaxezi, partenerul te ține, nu cazi. Oasele și articulațiile se întind încet, e o binecuvîntare.

Am încredere în el că-mi poate duce aproape suta de kile. Și el are încredere în mine că nu voi face mișcări bruște.

Avem încredere unul în celălalt. Încrederea s-a construit în timp.

* * *

Sînt momente cînd trebuie să răspund criticilor privind inutilitatea unora dintre lucrurile pe care le măsor în meseria mea de sociolog. Fie din partea unor clienți, fie, mai des, din partea celor care sînt expuși la rezultatele sondajelor: jurnaliști, cititori, prieteni, dușmani, alți soldați și cetățeni.

Printre cele criticate, de multe ori se află doi indicatori cu care probabil sînteți familiarizați deja, că se tot discută despre ei: direcția lucrurilor și încrederea.

„Ce e prostia asta? La ce ajută? Nu înțeleg nimic? Prăpădiți timpul și banii degeaba”.

Da, da. Cum să nu.

Încrederea, dragii mei paranoici pufoși și triști, este liantul care unește tot. Este aerul social pe care îl vezi doar cînd îți lipsește. Este apa în care noi peștii umani înotăm fără să ne dăm seama.

E cumva ca în creștinism. Fără iubire nu se poate nimic. Fără încredere nu se leagă nimic. Nu o vezi, dar efectele sale sînt peste tot.

În cum gîndim, în cum acționăm, în felul în care ne asociem sau nu, în felul în care trecem strada, votăm, facem cumpărături, facem copii, obținem slujbe, ne facem treaba la slujbă, facem afaceri, facem bani, pierdem bani, ne întreținem ori ne bușim sănătatea.

Degeaba construiești o casă, dacă n-ai încredere în cei ce pun cărămizile. Degeaba faci afaceri, dacă n-ai încredere în partenerii de afaceri. Degeaba cumperi lucruri, dacă nu ai încredere în cei care le-au făcut.

Degeaba mergi la școală, dacă n-ai încredere în cei care te educă. Degeaba te însori sau te măriți, dacă n-ai încredere în cel sau cea cu care-ți pui șaiba de deget. Degeaba votezi, dacă n-ai încredere în cei cu care ai votat. Degeaba treci pe trecerea de pietoni, dacă n-ai încredere că nu va veni un nebun să-ți spulbere oasele.

Totul împrejurul nostru e încredere. Pe baza acestei încrederi se construiesc toate cele ce țin de viața socială.

Încredere fie în oameni concreți, Ionel Gigel Aurel Costel Maricica Viorica și Tănțica. Fie în chestiile vaste, suprapersonale, alea care în limbaj gomos de specialitate se numesc instituții – structurile în care se așează în mod predictibil activitatea umană.

Tot în limbaj social, încrederea este elementul esențial al capitalului social. Nu intru în detalii teoretice, s-a scris despre asta pînă s-au terminat pădurile.

La fel cum banul este elementul de bază al economiei, al capitalului financiar, încrederea este elementul de bază al capitalului social. E ca o resursă pe care o gestionăm, o tranzacționăm, ne permează fiecare acțiune.

Și, în România, această resursă este dureros de rară. Trăim într-o societate paranoică, în care ne vine mai degrabă să ne uităm la celălalt cu suspiciune, cu sictir, cu ură, cu dispreț, cu invidie și cu răutate decît cu încredere, cu compasiune, cu apreciere, cu admirație, cu iubire.

Negativul bate pozitivul. Cu tristele consecințe de rigoare.

Probabil principalul motiv pentru care nu avem încredere unii în alții este experiența socială tristă prin care România a tot trecut în istoria sa recentă. Probabil e o manieră de adaptare la o succesiune de interacțiuni sociale neplăcute cu puterea. Fie cu turcii, fie cu rușii, fie cu habsburgii, fie cu comuniștii.

Fiecare a săpat un pic să ciuntească din încrederea generală. Veneau și-ți luau ceva. Veneau și-ți impuneau ceva. Veneau și-ți sufocau libertatea. Căci fără libertate nu se poate construi încrederea.

Alții spun că nu ar fi chiar asta, sau doar asta. Că am fi paranoici și din cauza istoriei sociale preponderent agrare, unde străinul este privit întotdeauna cu suspiciune. Că am fi lipsiți de încredere și din cauza practicilor de interacțiune dintre părinți și copii din copilăria timpurie.

Tot soiul de explicații. Nu avem de unde ști cu certitudine, căci științele sociale sînt mult mai șchioape decît cele ale naturii în a da explicații fără rest, fără aproximare.

Un lucru însă e cert. Fără încredere sîntem șchiopi și orbi și proști și goi și vom rămîne săraci și triști, vom pierde toate trenurile pe care istoria ni le defilează pe sub nas.

Și încă un lucru e cert. Încrederea se construiește greu și se strică repede. E o plantă foarte sensibilă, are nevoie de multă îngrijire. Și mai ales de mult timp.

Timp de vindecare. O vindecare dureroasă. Însă vindecarea nu poate începe dacă nu vrea și pacientul.

Tu cînd începi să te vindeci?








[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
ENKI
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

texte de impresionat - Pagina 2 Empty Re: texte de impresionat

Mesaj  ENKI Mier Apr 04, 2018 2:22 pm

Dan Pavel, tefelistul fara bac, a decis sa-si scrie articolele pe blog, folosind feisbucu' doar pentru promovare. Nu stiu ce trafic o fi facut cu textul urmator, io insa am avut proasta inspiratie sa-l citesc in parc, pe telefon. Or fi zis cetatenii din preajma mea ca sunt nebun, de rad de unul singur. Sunt putin jenat cand stiu ca nu prea mai intra barbati p-aci (deci textul va fi citit, probabil, doar de Baso), dar nu se face sa fie ratata o asemenea productie. laugh


Ghidul tipurilor de penis și ouăle roșii


De Paști, multe dintre voi veți apuca pe calea pierzaniei, către cluburi sau baruri întunecoase, ca să sărbătoriți ”nașterea” Domnului alături de prietene și de cantități nerecomandate de alcool menit să vă șteargă istoricul amoros cum șterg eu istoricul la pornografie înainte să vină nevastă-mea. N-ai ce să faci, nimeni nu vrea să fie singur de sărbători, iar tinerețea și inima sălbatică trebuie încurajate cât mai mult acum pentru că odată te trezești că au trecut anii, târăști doi plozi nesuferiți la dentist și libertatea ta s-a dus… de suflet. Oamenii sunt mai duioși de sărbători, mai primitori și mai deschiși, iar agațamentele se fac mai ușor. Cluburile sunt pline de burlaci care stau la pândă, ca gândacii pe sub mobilierul de bucătărie, unde așteaptă să se stingă lumina ca să se arunce pe biscuiții uitați pe masă. După opt shot-uri de tequila, niște whisky sau o navetă de smerenie, poate că vă veți lăsa înduplecate să luați câte un mădular necunoscut pe-acasă și e important să-l identificați corespunzător. De aceea am făcut acest ghid.

La Fabrica de Mădulare a lui Dumnezeu muncește o echipă românească, alcătuită din tot felul de uvrieri care au ajuns în ceruri de la câte o bardă sau înecați cu sarmaua pe fond de consum, în circumstanțe cât se poate de umilitoare. Dumnezeu îi pedepsește pentru că și-au irosit viețile spărgând sămânță sau bând spirt și îi angajează pe ce mai nefericit post, în secția de asamblat mădulare pentru viitorii bărbați. De aceea controlul calității la fabrica cerească de penisuri este aproape inexistent, fiabilitatea produselor este relativ scăzută și livrările lasă mult de dorit. Uvrierul român are darul acesta de a nu face treabă bună nici când e șeful de față, d-apoi când Dumnezeu este prea ocupat să răspundă la rugăciunile politicienilor și să-i trimită în Costa Rica pe ușa din dos. Ca atare, nu toți bărbații se nasc cu același penis corect anatomic, de calitate superioară. Nu toți au norocul să beneficieze de un aparat ce reprezintă apogeul ingineriei germane. Unii dintre noi mai primim marfă și din lotul în care i-a scăpat lui Gogu șlapul în vana de amestec sau din cutia strivită pe care s-a așezat Nea Sile când a vrut să-și scoată o zgaibă dintre degetele de la singurul picior. Așa vin bărbații pe lume, cu diferite tipuri misterioase de penis, fără acordul lor, și nu pot da în judecată pe nimeni pentru asta. Modelele de penis mai puțin cunoscute sunt:

Chiț-Chiț – Acest tip de penis este unul mititel, grăsuț și complet adorabil. Este motivul pentru care majoritatea câinilor de vânătoare îți bagă botul între picioare și te caută pe acolo. Sunt încântați de posibilitatea ca tu să-i fi adus un companion de joacă, vreun șoricel sau pârș de pădure ascuns în pantalon, iar instinctul le spune că trebuie vânat. Chiț-Chiț e rotofei și bondoc, are o pieliță rozalie și un zâmbet delicios. Ce nu are în lungime, compensează prin moliciune. Când scoate căpuțul și se uită la tine cu ochiul ăla de hamster rușinat, ți se umple sufletul de bucurie pentru că știi că n-o să facă niciodată deranj, n-o să te doară și nu va trebui să faci curat după el. Ca femeie, te apucă așa o bucurie când vezi ce carte ai tras, de trebuie să te minți în fiecare secundă că sufletul e tot ce contează și că ești cea mai norocoasă femeie din viața ta. Chiț-Chiț e genul de amant atent care te întreabă pe tot parcursul partidei: ”Ești Ok? Îți place? E bine? Sigur, ești bine? Ești cea mai frumoasă! Sigur nu te doare? Vrei să stau mai altfel?”. Nu poți să-i spui că poate să stea și ca Nadia Comăneci, în echer trapezoidal rombic, în șpagat ampersand, că tot te pleznește degeaba cu ouăle roșii, dar nu-i ajunge cucul la cuib. Nu-i spui ca să nu-i zdrobești moralul. Chestiile astea, odată auzite, îți umblă la psihiatric și te lasă cu sechea la cap.

Bărzoiul – Bărzoiul este un penis plin de demnitate. Este lung, mândru, încovoiat în sus și foarte subțire. Poartă barba atent toaletată și te privește tacticos. E tot rozaliu deschis, are un ten sănătos și lucios, fără prea multe vene evidențiate. Se crede Flamingo și mimează eleganța ca toți parveniții ajunși la oraș, dar tot bărzoi rămâne. Nu face deranj mare pe laterale, dar te împunge ca orice țăran, până în colul uterin, ca să-l ții minte. Chiar dacă pe tine te trec toate apele și capeți grimasa aia de om care s-a lovit la fluierul piciorului, bărzoiul te vede și zice că te-a adus la paroxism. Crede că ai cinci orgasme pe minut și n-ai timp să schimbi expresia între ele. El are ritmul lui – bătuta moldovenească – și dă cu ea tot până-n plăsele de parcă scoate broaștele din mâl. Bărzoiul nu te întreabă de sănătate pe durata sexului pentru că are senzația că știe ce face. N-ai ce să-i faci, trebuie să-l suporți. Nu te speria, termină repede. Chiar dacă-i spui, în povestea lui despre cucerirea ta, tu vei pica la fel de prost, drept o frigidă cu păsărica nejustificat de sensibilă. Până la urmă istoria e scrisă de ”învingători”.

Ciuculetele – Este o specie de penis tip ciupercă, oarecum scurt. Are o pălărie vineție cu boruri largi și se odihnește pe un trup subțirel ce se îngroașă treptat la rădăcină, adică exact unde nu mai ai nevoie de el. Datorită formei, pe parcursul introducerii lui Ciuculete, întâi este bine, pe la mijloc te lasă cam rece, iar la plăsele degeaba te împingi ca babetele în autobuz, că tot nu poți să profiți de ultimii centimetri. Ciuculete nu e tocmai afon și, chiar dacă stă prezervativul pe el ca parpalacul pe piticii de la circ, a învățat din experiență că nu-l ajută forma și poate compensa stilistic. Nu rupe cu imaginea, dar are un scenariu bunicel și te impresionează cu coloana sonoră la intrare și la ieșire. Mai pârțâie, mai pleoscăie, se mai aude ca și cum ai scoate dopul de plută dintr-o sticlă de zaibăr… are el melodiile lui. E posibil să dați peste unul modest, tandru, care se pricepe, dar puteți avea ghinion. Uneori Ciuculete are senzația că este idolul femeilor și uraganul cu penis. Datorită acestor noțiuni false, întreținute de fosta cucerire, el are senzația că și ție ți-a răsturnat toate concepțiile și prejudecățile despre sex. Nu ți le-a răsturnat, dar ți le bâțâie de la stânga la dreapta încercând să facă opturi sau nu știu ce figuri a văzut el pe internet.

Lampa lui Aladin – Când o aduci acasă, te ia de la inimă. Purtătorul părea corect anatomic, dar lampa este mică, zbârcită și cu aspectul unui accident la locul de muncă. Dacă o freci, Lampa lui Aladin te surprinde. Inițial părea o dezamăgire, o bucățică de crenvurști prost umplut, cu pielița atârnând ca un ciorap la uscat, dar ea tot crește crește și se face din ce în ce mai mare. Începi să tragi speranță că poate, măcar de data asta, ai adus și tu în dormitor o unealtă cu care se poate face treabă. Lucrurile evoluează promițător și începi să te simți mai bine. Te năvălește un val de speranță amestecat plăcere. Toate-s bune până când realizezi că ai frecat lampa prea mult și a ieșit duhul din ea, doar că acesta nu îndeplinește dorințe, ci te avertizează că o să mai ai de așteptat cel puțin douăzeci de minute până crește lampa la loc. Tu freacă acolo și pune-ți o dorință. Mai freci tu, mai freacă și el, mai faceți cu schimbul… până începe Westworld la HBO și uitați de ce erați acolo.

Burtosul – Subțire la vârf, gros la mijloc și subțire la bază, Burtosul e un penis cinstit, fără prea multe defecte sau pretenții. Burtosul te scoate din rahat, te ajută în orice situație ca un muncitor policalificat, are ce-i trebuie și îți face lucrare frumoasă, chiar dacă nu e genul de penis sofisticat pe care poți să-l scoți în oraș. Este echivalentul telefoanelor non-smart pe care le ține bateria câte două săptămâni și poți suna din orice colț al țării. Nu-ți face cele mai bune poze, nu e cel mai uluitor, dar te poți baza pe el la greu. El poate fi strâmb în orice direcție, încovoiat chiar și la 40 de grade, dar nu trebuie să vă sperie chestia asta. E cocoșat de muncă pentru că este un meseriaș bun și a tot fost chemat pe la lucrări grele. Cu Burtosul și cu Lampa poți face treabă bună pentru că au potențial și poți să-i înveți chestii noi. Burtosul discută la obiect, e foarte politicos și îți lasă impresia unui profesionist care nu are timp de prostii. Pune două trei întrebări de control, ca să vadă ce tip de lucrare îți trebuie, și dă drumul la treabă.

Arhimandritul – Este măricel și corect anatomic, dar foarte îmbătrânit, cu multe riduri, pielea lungă și venele încâlcite pe el. A văzut multe la viața lui și poate de-aia s-a cam călugărit și poartă gluga așa de mare pe cap… ca să nu mai vadă toate ororile. Poți să citești în ridurile lui ca pe dungile din palmă. Îți vor spune povestea vieții lui și-ți vor vorbi despre toate câmpurile de bătălie în care sa avântat, toate formele de relief pe care le-a brăzdat și despre suferințele trecutului. Aspectul său zbârcit, de veteran întors dintr-un război de uzură, trădează un penis profund încercat și cu viață grea. Arhimandritul e taciturn, vorbește rar, dar cu mult tâlc și răspicat. Se scoală mai greu și nu se ridică așa… pentru oricine. El nu te întreabă nimic pentru că ȘTIE deja. Are în cârcă prea multă istorie. Știe de ce-ai venit la spovedanie, îți simte trecutul și-ți cunoaște păcatele. E pregătit să-ți facă față în orice situație și să-ți ofere suferință sau alinare, în funcție de cum îți place, dar doar dacă meriți și te căiești la el cu-adevărat. Arhimandritul te face să spui tot, să dai din tine și ce nu știai că ai păcătuit, iar la sfârșit se va întoarce în chilia lui, la meditație, fără prea multă pompă sau ceremonie. Va fi acolo mereu când vei avea nevoie de el, doar să nu-l deranjezi nejustificat.

Burebista – Burebista este toroipanul, buciumul mădularelor, agentul Zero Zero Penis aflat în serviciul maiestății tale, cu drept de a ucide. Burebista sperie hoardele invadatoare, pârjolește pădurile, otrăvește fântânile și, dacă nu ai fântână, ți-o face. Are articolul lui în Convenția de la Geneva, unde e catalogat ca armă de distrugere în masă și penis împotriva umanității. Stau venele pe el ca nodurile pe stejarul milenar. Burebista dă de te învinețește și fiecare centimetru de teritoriu e o luptă pe viață și pe moarte. Chiar dacă n-ai făcut copii până acum, după o relație de șase luni cu el, te modifică anatomic de cad copiii din tine pe stradă. De cele mai multe ori Burebista știe ce gabarit poartă și asta îl face arogant și orgolios, dar nu-l împiedică să dea fără milă până te lovește pareza și te ridică ambulanța pe două tărgi. E greu să te desparți de Burebista, mai ales pentru un Chiț-Chiț sau Bărzoi. Te rupe la inimă când realizezi că, în afară de cea mai aprigă partidă de amor din viața ta, nu prea ai ce să faci cu el. Îi dai papucii, mai treci pe la doi hamsteri, dar te lovește nostalgia. Îl păstrezi acolo în agendă și îl mai suni din când în când, chiar dacă e prost de bubuie. Până la urmă e prost pentru că nu îi ajunge sângele la creier din cauza penisului. Nu-i vina lui. În noaptea de Paști e ocazia perfectă să reaprinzi flama câteva ore, să-l primești în tine și să simți și tu dup-aia cum e să umbli ca o Dacie cu planetarele rupte pe străzile din București. Problema e că Burebista are idei și de multe ori vrea și în fund. Simte nevoia să cucerească și reduta finală. N-a otrăvit destule fântâni. Aici nu vă pot ajuta, fiecare acceptă în funcție de curaj, dar unei dacii cocoșate de exploatare parcă nu-i șade bine până nu pierde și ulei. Unii sunt de părere că nu există ”prea multă dragoste”.

Raionul Brânzeturi – Datorită unei condiții medicale puțin probabile sau a unei lipse crase de igienă mult mai probabile, Brânzovenescu are un aspect aproape normal, chiar suspect de normal, dar lucrurile nu sunt ceea ce par. Când te apropii de el, simți un miros ciudat la început și răscolitor pe parcurs, în funcție de distanță. Acesta este blestemul pământului care face ca, în România, igiena să fie mai degrabă un hobby decât o pasiune sau o obligație. Raioanele de brânzeturi sunt întotdeauna foarte aproape de raftul de ouă, de aceea nu întotdeauna îți poți da seama ce produs a expirat mai întâi. Oricare dintre produse ar fi sursa mirosului acru, recomandarea mea este să schimbați raionul de cumpărături pentru că nu mai puteți avea încredere în marfa respectivă. Dacă salmonela și toxiinfecțiile alimentare trec după câteva zile de cufureală, tratamentul cu electrocauter al unor boli venerice o să rămână cu voi toată viața. Ideal ar fi să începeți orice relație cu o persoană care stăpânește câteva chestiuni de bază cum ar fi igiena personală și folositul apei curente. Uneori mirosul te oprește din drum, iar Emmentaler te întreabă senin, dacă ești ok sau te deranjează ceva. Spuneți-i! Este obligatoriu. Dacă țineți cât de cât la integritatea și demnitatea femeilor în general, sunteți obligate să-i explicați răspicat de unde s-a frânt pasiunea și cum se folosește săpunul. Chiar dacă nu are cum s-o dreagă pe moment, data viitoare, când va porni la întâlnire cu o altă ghinionistă, va avea grijă să mascheze mirosul de burduf cu cel mai ieftin spray deodorant găsit la reducere în supermarket. Măcar atât.

Sfârșitul primei părți. Mai scriu altădată că e articolul prea lung… așa ca mine… .
ENKI
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

texte de impresionat - Pagina 2 Empty Re: texte de impresionat

Mesaj  ENKI Dum Apr 15, 2018 3:23 pm

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
ENKI
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

texte de impresionat - Pagina 2 Empty Re: texte de impresionat

Mesaj  ENKI Mier Mai 23, 2018 12:56 pm


Cringe
Sinele învinge



Să fi tot fost vreun an de când începusem să mă ocup serios de mine. Îmi spunea recurent terapeutul meu despre faptul că stau prea mult în gânduri. Gândesc prea mult. Evident, îl persiflam. “Ce e și aia, să gândeșți prea mult? Bine că gândesc!“. Triumful evoluției umane. Gândirea! Ea te eliberează, ea îți aduce sensul!

“Dar ce se întâmplă dacă nu gândeșți? Acum, în momentul ăsta“, cred că m-a întrebat. Nu am înțeles pe moment. Dar cred că întrebarea asta a fost o răscruce.

Mulți dintre noi gândim tot timpul. Fluxul neîntrerupt, cu câte două, trei, patru șiruri de idei ne dă siguranță că existăm. Trăim în cap, suntem în cap. Găsim explicații raționale pentru orice și suntem liniștiți când o facem. Lumea are sens.

Cu toate astea, nu durează mult până când mai mulți oameni, povestind perfect rațional cum văd lumea, întră în concurență. Gândirea perfectă a unuia intră în conflict cu gândirea infailibilă a celuilalt. Ba, dacă mai continuă, se aprind tot mai tare și încep să ridice glasurile. De ce?

Întorcându-mă la povestea mea, îmi aduc aminte primele momente în care, ca exercițiu, am stat vreo câteva minute cu o amintire fără să o explic, fără să caut asocieri raționale. Am stat pur și simplu cu imaginile și, apoi, cu emoțiile care se desfăceau timid, încet din bulbul de memorie. Am început să plâng liniștit, dar destul de brutal, așa cum i se cuvenea amintirii. În anii care au urmat am tot exersat. Se desfăceau, ca niște zăcăminte, sentimente, senzații și trăiri care nu aveau legătură cu prezentul. Simțeam tot ce nu îmi permisesem să simt de-a lungul anilor. La început simțeam tristețe la amintirea fiecărei pierderi. Pierderea îmbrățișărilor mamei pe măsură ce ii creșteam din brațe, pierderea unei prietenii, a primei clase din care am plecat, a copilăriei, a inocenței, a plopului din Prejmer, de la bunici. Atâtea și atâtea. Apoi veneau furii nearătate vreodată. Împotriva nedreptăților, a celor care mă batjocoreau, împotriva celor care m-au bătut în curtea școlii generale 7, îndreptate împotriva părinților că nu erau perfecți, Doamne, chiar și cele împotriva colegilor că au râs când mi s-au crăpat pantalonii Smile. Cu fricile a fost mai greu. Le simțeam în corp când îmi aminteam, dar ceva mă apăra violent de ele. Aveam să aflu mai încolo de ce… A fost, vă previn, greu.

Dar merită, Dobro? Tot aud întrebarea asta. Merită să faci munca asta atâția ani? În loc să trăieșți și tu, ca oamenii? În primul rând, între timp trăiești. Martori îmi sunt toți anii de emisie. Am trăit bine și din plin, chiar dacă îmi luam, sârguincios și ordonat, timp pentru mine.

În al doilea rând: Da. Pentru mine a meritat.

Nu m-am transformat radical, nu mi-am uitat trecutul. Dar, credeți-mă, abia după aceea am înțeles ce înseamnă să trăieșți.

Omul nu e Dumnezeu, nu poate nici măcar să Îl vadă, ar însemna să vadă Tot. E prea mult de dus, suntem prea mici. De aceea, fiecare vede o parte din lume. Fiecare simte câte puțîn. Nu poți duce, mai mult de câteva frânturi de clipă, suferința femeilor abuzate în India, de exemplu. Sau a copiilor refugiați. Zestrea noastră interioară, mediul în care am crescut, oamenii lângă care am trăit, suferințele prin care nu mai vrem să trecem, toate ne șlefuiesc o lentilă prin care vedem viața. Ne obișnuim cu ea și ajungem să credem că așa e lumea pentru toți. Nu vă împotriviți, toți facem asta. Dar apoi, când suntem destul de maturi să ne punem întrebări, o scânteie dinăuntrul nostru tresaltă când nu ne mai putem minți. Lumea e mai mult.

Când am plâns eu atunci, în terapie, asta am aflat. Că eu sunt mai mult decât cred. Că am în mine atâtea trăiri îmbâcsite, atâtea amintiri alterate, atâtea instincte îngropate. Că mă credeam liber pentru că, nu-i așa, în propria cușcă poți face orice vrei. Am avut norocul să îmi permit să am de ales. Și am ales să mă adâncesc în mine, în timp ce priveam afară.

Cu cât am făcut mai mult curat, cu atât am găsit resurse sub pustiuri, cu atât mi s-a îmbunătățit viața cu cei din jur. Unele relații s-au stins de la sine, mă voiau doar dacă rămâneam neschimbat. În celelalte am căpătat încredere: eram acceptat cu totul, cu tot cu schimbari. Am început să citesc mai mult. Să fac mai multe. Am avut energie să studiez ani și ani de zile și să deprind încă o meserie. Am cunoscut oameni. M-am apucat de sport. M-am lăsat învățat de alții să relaționez mai sănătos. Să nu fug înapoi în cușca mea de aur, de unde să îmi latru curajul. Să stau vulnerabil în fața unui om, chiar dacă doare și să accept că dacă mă rănește, o face la rândul lui din teama de-a-și pierde siguranța. Dar doar așa nu te mai simți singur. Când ești cu alții. Doar așa simți, în clipe speciale, omul din tine curgând către un altul, care curge spre tine. Din adevăr în adevăr.

Și când spun adevăr, nu-l spun cu A mare. Pe acela, am convenit, nu-l putem vedea. Tocmai aici e tâlcul, adevărul nu e o mulțime, adevărul e o direcție. Mai mult, un sens. E când ieși din lumea ta confortabilă și ireală, oricât de puțin, cu oricâtă teamă de necunoscut. Când ai devenit un căutător de Adevăr.

Ăsta a fost drumul meu dar, până la urmă, toți suntem pe drumul nostru. Eu am gândit mult și nu am simțit. Alții, și le port cel mai adânc respect, au simțit monstruos toată viața și vor să găsească ordinea. Toți ne mișcăm. Celor care astăzi se agață de părți din ei ca să nu le vadă pe altele – mâine poate li se va arata o mică schimbare. Cei care astăzi se agață de idei ca să nu își vadă haosul, poate mâine vor putea să ducă mai mult. Cei care se agață de ură ca să nu-și vadă suferința, poate mâine se vor simți mai puțin rușinați dacă lăcrimează. Poate cei care se agață de sentimente ca să nu se schimbe vor putea mâine călca pe pietre de gând mai trainice. Celor care sunt siguri că au dreptate poate mâine li se va aminti că nu trebuie să-ți fie teamă că ești singur pe pământ. Atât de des mie, de exemplu

Eu zic că nu noi hotărâm. Dar Lumea are felul ei delicat, cu umor, cu tandrețe, de-a se face cunoscută, chiar dacă uneori brusc și dureros, fiecăruia. Înțelegi asta când mai scapi de balast. Și când, pentru puțin timp, așa cum tăiem de sub și de peste fracție, rămâne existența, vie.

Nu aș vrea să credeți că mă cred profet. Sunt nesigur când ies din zona de confort, ca oricare dintre noi. E biologic, e logic și e un proces de creștere. Transpir când sunt ridiculizat și, cei care ascultați dimineața știți, sunt de multe ori isteric și răutăcios ca să nu mă atingă săgeți de multe ori adevărate. Și nu vine niciun “dar,”.

Darul e că suntem. Că ne transformăm, fiecare în ritmul nostru și că în fiecare zi ne mărim mintea, inima și sufletul în viața asta grea. Și poate într-o zi, noi sub altă formă, nebănuită acum, o să fim atât de cuprinzatori încât să vedem, toți deodată, Lumea toată, fără teamă că ne-o furăm unul altuia. Cu bucurie și dragoste. Cu pași mici. Cu găsirea a ceea ce ne leagă, a ceea ce avem în comun, nu strângerea în brațe a ceea ce ne dezbină, ca pe o pernă cu mirosul mamei. N-o să fim lăsați să ne urâm si să ne mințim la nesfârșit. Nu pentru asta am venit.


[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
ENKI
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

texte de impresionat - Pagina 2 Empty Re: texte de impresionat

Mesaj  baso Mar Mai 29, 2018 1:30 pm

Frumos gandit si scris Laughing

baso
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 16006
Data de inscriere : 04/10/2010

Sus In jos

texte de impresionat - Pagina 2 Empty Re: texte de impresionat

Mesaj  ENKI Joi Iun 14, 2018 11:27 am

Pentru mine, cam totul în afară de fumat e datorie, față de mine însumi în primul rând și față de tot ceea ce mi-au pus lumea și natura la dispoziție, în al doilea.
Pentru mine, fericirea este o datorie de îndeplinit. Dar aș vrea să dau un exemplu, un fotbalist atacant nu eșuează dacă nu dă gol, el eșuează dacă nu-și îndeplinește datoria. Datoria sa fiind aceea de a da tot ce poate pentru a da gol. Eșecul unui gol, este eșecul întregii echipe, eșecul unei lumi.
Aș zice că fericirea începe odată cu înțelegera locului tău în lume. Încercarea de a te poziționa aiurea, duce inevitabil la incapacitatea de a-ți îndeplini datoria.
Obsesia reperelor fixe de succes, comparația socială, competiția pentru vârful standard sunt aiureli care îndepărtează omul de sine și de lume.
Nu-i vorba despre a fi de folos celorlalți, e vorba despre a te face apt de generozitate, de înțelegere, de ființă.
Confuzia emoției bucuriei cu fericirea e cât se poate de nefericită, ca să zic așa. Cred că există un singur fel de a fi fericit și miliarde de drumuri către fericire. Lumea pare să creadă invers, dar nu am cum s-o iau în serios.
Pare absurd poate, cum miliarde de oameni pot crede greșit, dar empiria demonstrează falsitatea convingerilor generale.
Oamenii au prea mare nevoie de a fi priviți într-un fel în care ei îi privesc pe alții sau s-ar vrea priviți, fără să-și pună problema că ceea ce se vede n-are nici o relevanță în raport cu ceea ce este. Însă oamenii nu țin la adevăr, încă au impresia că libertatea de exprimare include minciuna.
Cât timp omul ține cont de felul în care e văzut și caută să-și aleagă un mediu care să-i confirme imaginea necesară, este sortit absenței fericirii, anxietăților, depresiei, complexelor, frustrărilor și toate cele din categoria asta.
Fericirea nu e o poveste, fix povestea în care ne închipuim părtași, nu ne îngăduie să trăim fericiți până la adânci bătrâneți. Fericirea începe când se termină povestea, când omul încetează să mai fugă de datorie și începe să o îndeplinească.



[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
ENKI
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

texte de impresionat - Pagina 2 Empty Re: texte de impresionat

Mesaj  Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 2 din 2 Înapoi  1, 2

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum