SANCTUAR
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

implicarea părinţilor în procesul educativ

3 participanți

In jos

implicarea părinţilor în procesul educativ Empty implicarea părinţilor în procesul educativ

Mesaj  delta Joi Mar 18, 2010 6:05 pm

Verificarea temelor de casă este o sarcină importantă... Laughing

Draga dna Popescu,
Doresc sa clarific faptul ca nu sunt si nici nu am fost vreodata dansatoare la bara.
Lucrez la Bricostore si i-am spus fiicei mele Ioana ce saptamana de cosmar a fost saptamana trecuta, inainte de viscol. I-am spus ca am vandut fiecare lopata pe care o aveam in stoc. Si apoi am mai gasit inca una in deposit si cativa clienti se certau care sa o cumpere.
Desenul Ioanei NU ma infatiseaza dansand la bara.
Trebuia sa ma prezinte ca vanzand ultima lopata pe care o aveam la Bricostore.
De acum inainte imi voi aminti sa verific mai riguros tema Ioanei inainte de a o preda.

Cu stima,
Dna Ionescu


[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

delta
asta e poza mea brunetă, fără bucle, fardată... (în semnătură este poza mea blondă, cu bucle)
asta e poza mea brunetă, fără bucle, fardată... (în semnătură este poza mea blondă, cu bucle)

Mesaje : 19807
Data de inscriere : 03/02/2010

https://neimportant.forumgratuit.ro

Sus In jos

implicarea părinţilor în procesul educativ Empty Re: implicarea părinţilor în procesul educativ

Mesaj  ENKI Sam Oct 08, 2016 7:46 am

Se pune ca m-am implicat in procesul educativ daca i-am sugerat lui fiu-meu sa introduca asta in prezentarea studiului comparativ al sistemelor de invatamant Romania-Finlanda, cerut de una dintre profele de engleza? laugh laugh



Io am descoperit clipul ieri, nestiind cine este autorul. Acum am aflat si vad ca se minuneaza si el de uriasul succes: 99 de milioane de viziualizari in 3 zile, numai pe feisbuc.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

In ultimele 7 ore a ajuns la 101 milioane. Laughing
ENKI
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

implicarea părinţilor în procesul educativ Empty Re: implicarea părinţilor în procesul educativ

Mesaj  ENKI Vin Ian 06, 2017 10:17 am

Am trimis deja articolul, pe Whatsapp, unor parinti foarte ingrijorati de viitorul odraslelor. laugh


crezi că cine n-are bacul e prost? ești prost.


Mă adresez, cu acest text, tuturor celor care se rezeamă în studii ca ciobanul în bâtă. Ai făcut un liceu bun, o facultate șmecheră, ai un master in X și un doctorat în Y? Da? Bine. Să știi că sunt încă șanse foarte mari să fii un bou degenerat. Știi cum afli asta? Dacă ai ricanat ca un melc când se târăște pe o lamă de ras citind fraza "sunt oameni care din naştere nu pot lua un bacalaureat", și dacă ți se pare un mesaj insultător și degradant, află de la mine că sigur-sigur ești doar un bou trepanat. Uite de ce:

Poți face vreo câteva sute de meserii fără să fi luat bacul. Și poți să le faci bine. Nu mai suntem în 1970, când îți lua 5 ani să devii tâmplar, pentru că trebuie să înveți să alegi lemnul, să-l usuci, să-l tai, să prepari cleiul, să înveți geometrie, volume, design interior. Nu, coaie! Acum, dacă ai spatele drept, mintea brici și acces la internet, poți face asta de la 14 ani. Te duci și cumperi lemn gata uscat, adeziv, autofiletante, îți cumperi scule, o priză ai prin casă, și te apuci să faci mobilă. Nu mă credeți? Vi-l dau pe Adi, fostul meu coleg de generală, care n-are bacul luat, abia leagă două vorbe despre conflictul șiiți-suniți, nu citește Lucian Boia, dar îți face o mobilă de mori.

Mai vreți un exemplu? Am un client, care avea nevoie de 5 site-uri noi, pentru cele cinci firme. Știți cine i le-a făcut? Un puști de 15 ani. În trei zile. Parchetul l-am pus ultima oară cu un tip care nu împlinise încă 18 ani. Fotograf? Zugrav? Vânzător la magazin? Curier? Tinichigiu? Frizer? Protezist de unghii? Montaj termopane? Rigips? Centrala termică? Panouri solare? Instalator? Administrator de rețea? Alpinist utilitar? Cofetar? Vreți s-o țin așa până vă dă sângele pe nas, de snobi cocliți ce sunteți? Vreți să vă prezint un țigănuș de 8 ani care recunoaște, din ochi, vreo 5 feluri de metale prețioase și pe care eu l-aș angaja și mâine, dacă aș avea o casă de amanet sau o bijuterie? Sau o fată de școală generală care cumpără telefoane stricate/sparte și repară, cu piesele lor, alte telefoane stricate, și le vinde pe bani frumoși? Pe Cristina, fata cu 10 clase care face 3.000 de lei lunar din unghii cu gel? Pe Oana, fata care a învățat să facă aranjamente complicate de flori like a boss deși are doar 19 ani?

Pot să vă dau și exemplul meu? Repetent într-a 11-a? De trei ori! Cu liceul terminat la seral, după armată, și cu bacul luat beat mort, după nunta fratelui meu mai mare? Mă credeți sau nu, am terminat liceul doar de gura familiei, iar bacul l-am dat că-l dădea toată clasa. Credeți că examenul ăla a fost cel care m-a definit în vreun fel în viață? Nu cumva au fost lecturile, pasiunile, aspirațiile? Faptul că citesc de la 4 ani, sau faptul că la 20 de ani știam că o să scriu la ziar? Adică eu fac acum comunicare și fotografie doar pentru că am luat bac-ul, acum 20 de ani? Pe bune, atât sunteți de boi?!

Adaug și că sunteți proști de bubuiți pe criteriul logică. De mai bine de zece ani, în România nu mai iau examenul de bacalaureat decât 40-50% dintre elevii de a 12-a. Nu i-ați văzut până azi, nu? Și nu-s toți la furat, la pușcărie, sau la coada pentru ajutoare sociale. Dacă n-ați fi atât de cretini, v-ați fi gândit măcar un minut dacă nu cumva tipul care vă polișează mașina atât de bine, ospătarul ăla atât de atent sau bucătarul genial de la cârciuma aia atât de cool nu sunt, cumva, niște oameni fără bacalaureat. Spre disperarea nervilor tăi de debil, adaug și că sunt șanse mari ca patronul service-ului, al cărciumii tale preferate, al magazinul de lângă bloc sau al sălii de fitness unde mergi să tot niște băieți și niște fete care nu și-au frânt drumul in viață "din cauza la o diplomă de bac".

Pot s-o dau și invers? Aveți curaj să angajați un jurist sau un inginer care au terminat Spiru Haret, fără să-i testați? V-ați uitat în CV-ul prostului de Dan Șova, să vedeți câte facultăți are? De analfabetul de Gabriel Oprea, care mai avea să devină doctor în doctorate în pula mea!!! vă mai aduceți aminte? V-ați opera la vreun medic d-ăsta, de tip fiul lui tata, care a luat examenele pe șpagă și-și bagă bisturiul în ochi de prost ce e? Cum pula mea ați ajuns voi la concluzia că orice absolvent de studii superioare e un inteligent, iar orice neposesor de diplomă de bac e un prost?

A, te deranjează tinerii ăștia proști, tot mai numeroși? Te deranjează că îți trimiți copilul la liceu, de patru ani, și vine tot bou acasă? Păi vine bou pentru că l-ai crescut ca un tâmpit, ca pe un tâmpit, cu televizorul, telefonul și tableta, deși nu vrea să se facă gammer, it-ist, webdesigner, doar o arde aiurea, toată ziua... Experiența lui de viață e pur digitală și complet inutilă, nu l-ai învățat nici măcar ce știi tu să faci și nu l-ai învățat nici măcar cum să învețe. Vezi la ce e bun și îndrumă-l, mai cu vorba bună, mai cu tupeu, că-i mic, naiv și prost, exact cum erai și tu la vârsta aia, pizda mă-tii de oligofren ce ești...

Cere-i numai note mari fiului tău, fără să te intereseze cu ce-a rămas de pe urma lor, cere-i să ia bacul cu orice preț, cere-i să dea la orice facultate, numai să aibă studii superioare. Cere-i doar atât, dobitocule, și te asigur că predai societății un nou dobitoc, aproape la fel de prost ca tine.

Varianta scurtă a acestui text, în două rânduri, pentru cretinii supremi:

   n-am zis că lipsa diplomei de bacalaureat este bună, ci că lipsa ei nu e o problemă dacă știi să faci ceva bine.
   n-am zis că toți oamenii care au bacalaureatul și o facultate sunt proști, ci doar cei care cred că dacă n-ai bac-ul ești prost.


[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
ENKI
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

implicarea părinţilor în procesul educativ Empty Re: implicarea părinţilor în procesul educativ

Mesaj  ENKI Sam Feb 25, 2017 9:10 am

Ai mei nu deschid televizorul, multumindu-se cu Youtube. Nici temele pentru acasa n-au voie sa depaseasca 1 ora, la cea mica, cel mare rezolvandu-le in circa 1 ora/saptamana. O carte pe care s-ar putea s-o cumpar, daca nu apare in timp relativ scurt pe Scribd. Laughing


Cum suntem imbecilizați. Școala psihopatică

I

Trăim vremuri de mare criză în școli, care este legată de o și mai mare criză socială. Națiunea noastră se clasează ultima din nouăsprezece națiuni industriale în ce privește cititul, scrisul și socotitul. Ultima! Economia de narcotice a lumii se sprijină pe consumul acestei mărfi; dacă nu am cumpăra atâtea visuri din prafuri, toată afacerea s-ar prăbuși – iar școlile reprezintă o importantă piață de desfacere. Rata noastră de sinucideri printre adolescenți este cea mai înaltă din lume, iar copiii sinucigași sunt în cea mai mare parte bogați, nu săraci. În Manhattan, șaptezeci la sută din căsătoriile recente nu rezistă mai mult de cinci ani. Așadar, cu siguranță, ceva nu este în regulă.

Această criză de proporții din școlile noastre, ai cărei martori suntem, se află în strânsă legătură cu o și mai mare criză socială în comunitate. Pare că ne-am pierdut identitatea. Fără precedent, copii și oameni bătrâni sunt înțărcuiți și închiși în afara oricăror afaceri ale lumii: nimeni nu mai vorbește cu ei, iar o comunitate lipsită de copii și de bătrâni care să participe la viața de zi cu zi nu are viitor și nici trecut, ci numai un prezent continuu. De fapt, însuși cuvântul „comunitate” abia dacă se mai potrivește modului în care interacționăm unii cu alții. Trăim în rețele, nu în comunități și toată lumea pe care o cunosc este singură din cauza asta. Școala joacă un rol principal în această tragedie, așa cum joacă un rol principal și în prăpastia care se cască, din ce în ce mai mare, între clasele sociale. Folosindu-ne de școală ca de un mecanism de sortare, pare că ne-am apucat să dezvoltăm un sistem de castă, plin de paria care umblă pe la metrou, cerșind, și care dorm pe străzi.

În cei treizeci de ani ai mei de predat, am observat un fenomen fascinant: școala și învățământul devin tot mai irelevante pentru marile întreprinderi ale planetei. Nimeni nu mai crede faptul că oamenii de știință sunt pregătiți în cadrul orelor de științe, sau că politicienii sunt pregătiți în cadrul orelor de cultură civică, sau că poeții sunt pregătiți în cadrul celor de engleză. Adevărul este că școlile nu mai învață nimic, în afară de cum să te supui ordinelor. Aici este un mare mister pentru mine, fiindcă mii de persoane omenoase, afectuoase, lucrează în școli ca profesori, ca asistenți și ca administratori, însă logica abstractă a instituției depășește totuși contribuțiile lor personale. Cu toate că profesorilor le pasă cu adevărat și își dau toată, toată silința, instituția este psihopatică – nu are conștiință. Ea sună dintr-un clopoțel și tânărul care era adâncit în scrisul unei poezii trebuie să închidă caietul și să se mute într-o altă celulă, unde trebuie să memoreze faptul că omul și maimuța se trag din același strămoș.

II

Tipul de școală obligatorie pe care îl avem este o invenție a statului Massachussets din jurul anului 1850. A întâmpinat rezistența – uneori armată – a aproximativ optzeci la sută din populația Massachussetsului, cu un ultim avanpost în Barnstable, pe Cape Cod, unde nu și-au predat copiii pâna în anii 1880, când locul a fost ocupat de armată, iar copiii au trebuit să mărșăluiască, sub pază, spre școală.

Acum, iată o idee ciudată care ar merita cântărită: biroul senatorului Ted Kennedy a emis, nu cu mult timp în urmă, un document care susține că rata alfabetizării înainte de învățământul obligatoriu era de nouăzeci și opt la sută, iar după apariția acestuia procentele nu au mai depășit niciodată nouăzeci și unu la sută, valabil și pentru 1990.

Și încă un lucru ciudat, asupra căruia merită reflectat: mișcarea de homeschooling a crescut încet, încet, până într-acolo că un milion și jumătate de tineri sunt educați în totalitate de către părinții lor; luna trecută, presa despre educație a comunicat niște știri extraordinare, cum că grație capacității lor de a gândi, copiii educați acasă par să fie cu cinci sau chiar zece ani mai avansați decât colegii lor cu pregătire formală.

III

Nu cred că o să scăpăm de școli prea curând, în orice caz nu în timpul vieții mele, dar dacă vrem să schimbăm ceea ce se transformă cu repeziciune într-un dezastru al ignoranței, trebuie să înțelegem faptul că instituția școlii „școlește” foarte bine, dar nu „educă” – acesta este un aspect intrinsec al însuși felului în care a fost concepută. Nu-i vina profesorilor ori a faptului că se cheltuie prea puțini bani. E pur și simplu imposibil ca educația și școala să fie același lucru.

Școlile au fost concepute de Horace Mann, de Sears și Harper de la Universitatea din Chicago, de Thorndyke de la Colegiul pentru Profesori al Universității Columbia și de alții în așa fel încât să fie instrumente pentru o conducere științifică a maselor. S-a intenționat ca școlile să producă, prin aplicarea de șabloane, ființe umane șablon, al căror comportament să fie previzibil și controlabil.

Și, într-o mare măsură, școlile chiar reușesc acest lucru, însă într-o ordine națională tot mai dezintegrată, într-o ordine națională unde oamenii „de succes” sunt numai cei care sunt independenți, au încredere în propriile lor puteri, sunt siguri pe sine și individualiști (deoarce viața de comunitate care îi protejează pe cei dependenți și pe cei slabi a murit și nu au mai rămas decât rețelele), produsele școlii sunt, după cum am spus, irelevante. Oamenii bine-școliți sunt irelevanți. Pot foarte bine să vândă folii și rame de ras, să învârtă hârtii și să vorbească la telefon, sau să stea absenți în fața vreunui ecran scânteietor de computer, dar, ca ființe umane, nu-s de niciun folos. De niciun folos altora și de niciun folos lor înșile.

Nefericirea cotidiană care ne înconjoară cred că este cauzată în mare măsură, așa cum a spus Paul Goodman acum treizeci de ani, de faptul că îi obligăm pe copii să crească mari într-un mod absurd. Orice reformă a învățământului trebuie să se lupte cu absurditățile lui. Este absurd și contra vieții să faci parte dintr-un sistem care te silește să stai închis cu oameni de exact aceeași vârstă și același statut social. Un astfel de sistem te rupe efectiv de imensa diversitate a vieții și de sinergia variațiunilor; cu adevărat, te rupe de propriul trecut și viitor, ferecându-te într-un prezent continuu, la fel cum face și televizorul.

Este absurd și contra vieții să te muți din celulă în celulă la sunetul gongului, în fiecare zi a tinereții tale firești, într-o instituție care nu-ți acordă niciun fel de intimitate, ci te urmărește chiar și în refugiul propriei tale case, pretinzându-ți să-i faci „tema pentru acasă”.

„Cum vor învăța să citească?” mă întrebați, iar răspunsul meu este „Amintiți-vă lecția de la Massachusetts”. Atunci când copiilor li se oferă vieți complete în loc de unele sortate pe bază de vârstă în blocuri de celule, ei învață cu ușurință să citească, să scrie și să socotească dacă toate aceste lucruri au sens în tipul de viață care se desfășoară în jurul lor.

Dar nu uitați faptul că în Statele Unite aproape nimeni dintre cei care știu să citească, să scrie ori să scocotească nu este prea respectat. Noi suntem o țară de vorbitori; cel mai mult îi plătim pe vorbitori, cel mai mult îi admirăm pe vorbitori și astfel, copiii noștri vorbesc fără întrerupere, imitând modelul persoanelor publice de la televizor și pe profesorii de școală. Este foarte greu să mai predai chestiunile de „bază”, pentru că ele, de fapt, nu mai sunt de bază pentru societatea pe care ne-am construit-o.

IV

Două instituții controlează, în momentul de față, viețile copiilor noștri: televizorul și școala, în această ordine. Ambele reduc lumea reală a înțelepciunii, a curajului, a cumpătării și a dreptății la o abstracțiune continuă și fără sfârșit. Secolele trecute, perioadele copilăriei și adolescenței ar fi fost ocupate de muncă reală, de acte de caritate reale, de aventuri reale și de căutarea realistă a unor mentori care să te poată învăța ceea ce îți doreai cu adevărat să cunoști. Mult timp și-l petreceau cu preocupări legate de comunitate, exersând dragostea, întâlnindu-se și studiind toate nivelurile comunității, învățând să-și construiască propriul cămin și zeci de alte îndatoriri necesare procesului de transformare într-un bărbat desăvârșit ori o femeie desăvârșită.

Dar iată, în continuare, calculul timpului pe care îl au la dispoziție copiii pe care îi învăț eu:

Din cele 168 de ore ale săptămânii, copiii mei dorm 56. Le rămân 112 ore în care să-și modeleze o personalitate.

Conform rapoartelor recente, copiii se uită la televizor 55 de ore pe săptămână. Așadar, rămân cu 57 de ore pe săptămână în care să se maturizeze.

Copiii mei petrec 30 de ore pe săptămână la școală, le trebuie aproximativ opt ore ca să se pregătească și să meargă la școală și înapoi și petrec undeva pe la șapte ore pe săptămână să facă teme pentru acasă – în total 45 de ore. În acest interval ei sunt sub supraveghere constantă. Nu au timpul ori spațiul lor privat și sunt puși la punct imediat în caz că încearcă să-și afirme individualitatea în felul în care folosesc timpul sau spațiul. Le rămân 12 ore pe săptămână în care să-și creeze o conștiință proprie. Copiii mei mai și mănâncă, bineînțeles, iar asta le ia din timp – nu prea mult, fiindcă au pierdut tradiția cinei în familie – însă dacă acordăm trei ore pe săptămână pentru mesele de seară, ajungem la o cantitate netă de nouă ore pe săptămână de timp personal pentru fiecare copil.

Nu este suficient timp, nu-i așa? Pe cât copilul este mai bogat, desigur că pe atât se uită mai puțin la televizor, dar timpul copilului bogat este ocupat cu activități la fel de limitate, numai că dintr-o gamă mai largă de distracții comerciale ori cu alocarea inevitabilă de serii întregi de lecții private în domenii pe care el sau ea rareori le-ar alege.

Dar aceste activități nu reprezintă decât un mod mai mascat de a crea ființe umane dependente, incapabile să-și umple propriul timp, incapabile să-și inițieze un curs al vieții bine definit, care să confere substanță și plăcere existenței lor. Această dependență, împreună cu lipsa unui țel, reprezintă o boală națională, iar părerea mea este că școala, televizorul și lecțiile joacă un rol important în acest sens.

Să ne gândim la fenomenele care ne ucid ca națiune: narcoticele, competițiile prostești, sexul recreativ, pornografia violenței, jocurile de noroc și alcoolul – și cea mai rea pornografie dintre toate: vieți întregi închinate achiziționării de lucruri, acumularea ca filosofie. Toate acestea sunt slăbiciuni ale celor cu personalități dependente, iar asta e ceea ce produce în mod inevitabil tipul nostru de școală.

V

Aș dori să vă descriu efectele care se răsfrâng asupra copiilor noștri prin faptul că le luăm tot timpul – timp de care au nevoie ca să se maturizeze – și îi obigăm să și-l petreacă în abstracțiuni. Este necesar să auziți aceste lucruri, fiindcă orice tip de reformă care nu vizează în mod direct aceste patologii caracteristice nu va fi nimic mai mult decât o fațadă.

1. Copiii pe care îi învăț nu au niciun interes pentru lumea adulților. Acest lucru sfidează o experiență de mii de ani, în care preocuparea principală a tinerilor era să studieze atent fiecare mișcare a oamenilor mari. Dar nimeni nu-și mai dorește în ziua de azi ca cei mici să crească mari, în niciun caz înșiși copiii – și cine-i poate învinovăți? Jucăriile suntem noi.

2. Copiii pe care îi învăț nu au aproape niciun sentiment de curiozitate, iar rarele dăți când îl au, el este tranzitoriu. Nu se pot concentra prea mult timp, nici măcar asupra lucrurilor pe care le fac de bună-voie. Vedeți legătura dintre clopoțeii care sună-ntruna ca să schimbe activitățile și acest fenomen al atenției evanescente?

3. Copiii pe care îi învăț au un simț subdezvoltat al viitorului, al modului în care mâine este inextricabil legat de azi. Așa cum am mai spus, ei trăiesc într-un prezent continuu: momentul precis în care se află reprezintă granița conștiintei lor.

4. Copiii pe care îi învăț sunt anistorici: n-au nici cea mai vagă idee despre cum trecutul le-a predestinat propriul prezent, cum le limitează alegerile și le modelează valorile și viața.

5. Copiii pe care îi învăț sunt cruzi unul cu altul; le lipsește compasiunea pentru necazul altuia; își bat joc de neputințele celorlalți; îi disprețuiesc pe oamenii la care se vede prea clar că au nevoie de ajutor.

6. Copiii pe care îi învăț se simt stânjeniți în fața raporturilor intime ori a candorii. Ei se simt depășiți de situație când au de-a face cu o intimitate autentică, din cauza unui vechi obicei pe care l-au deprins, acela de a ascunde o personalitate secretă în adâncul unei alte personalități exterioare pe care și-au dezvoltat-o din frânturi și bucățele artificiale de comportamente împrumutate de la televizor, sau pe care au dobândit-o ca să-i manipuleze pe profesori. Deoarece nu sunt ceea ce se prezintă a fi, ei nu reușesc să se ascundă prea bine în cadrul raporturilor intime, așa că relațiile intime trebuie evitate.

7. Copiii pe care îi învăț sunt materialiști, urmând exemplul profesorilor de școală care, în mod materialist, „notează totul” și al mentorilor de la televizor, care pun la vânzare absolut tot ce există în lume.

8. Copiii pe care îi învăț sunt dependenți, pasivi și sfioși în fața noilor provocări. Această sfială este de multe ori mascată de o bravură de suprafață sau de supărare, ori de agresivitate, dar sub toate acestea se ascunde o deșertăciune lipsită de curaj.

Și aș putea continua lista și cu alte aspecte cu care o reformă a învățământului va avea de furcă, dacă se pune problema să oprim acest declin al nostru național, însă până acum cred ca v-ați făcut o idee despre teza mea, chiar dacă sunteți sau nu de acord cu ea. Ori școala a dat naștere acestor patologii, ori televizorul a făcut-o, ori amândouă. Totul se reduce la o simplă problemă de matematică: timpul copiilor se împarte în întregime între școală și televizor. Pur și simplu nu mai există alte perioade semnificative de timp în experiența copiilor noștri ca să poată fi alte cauze serioase.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
ENKI
ENKI
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010

Sus In jos

implicarea părinţilor în procesul educativ Empty Re: implicarea părinţilor în procesul educativ

Mesaj  baso Sam Feb 25, 2017 11:25 am

Intamplator, am dat aseara , pe internet, de nu stiu ce furtuna feisbucilistica creata de  o tanara frumoasa si libera ( Andreea Popescu) impotriva mamei lui Mircea Badea, cica fosta ei profa de romana...

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
Mi se pare si mie ciudata o astfel de reactie a unei foste eleve pt. ca nici eu si nici fii-mea nu ne-am nervozat vreodata impotriva vreunei profe de romana Laughing

In schimb, mi s-a parut extrem de intersant fenomenul Ana, fetiscana de 14 ani, extrem de suparata pe profa ei de matematica(la fel cum a fost si a mea de suparata pe diriga ei din generala, profa de mate, a carei principala preocupare era sa o umileasca pt. ca noua, parintilor, nu ne-a trecut prin cap s-o dam la meditatii la ea, incepand dintr-a VI-a sau macar dintr-a VII-a  pana la la examenul pt. liceu laugh
OK: Ni  s-a lauda prea mult la sedintele cu parintii  ca fiul ei studiaza in Anglia si ca nu-i este usor sa-l intretina din salariul de dascal laugh
)

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

baso
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 16006
Data de inscriere : 04/10/2010

Sus In jos

implicarea părinţilor în procesul educativ Empty Re: implicarea părinţilor în procesul educativ

Mesaj  baso Sam Feb 25, 2017 11:35 am


Lupta unei eleve de clasa a VII-a cu abuzurile unui profesor

O elevă de 14 ani din Târgoviște luptă de doi ani cu abuzurile din sistemul educațional românesc. În postările ei, Anna povestește despre nedreptățile care au loc la școala în care învață. Textele ei sunt apreciate și împărtășite de fiecare dată de mii de persoane.
anna


Anna Andronache povestește într-una din cele mai recente texte ale sale despre profesoara de matematică. Ea scrie că „are un comportament dominant şi cât se poate de ipocrit”.

„Într-a V-a avea obiceiul să mute absolut toţi elevii în bănci cum avea chef la fiecare ora şi nu dădea pauzele doar pentru a arată cine e şeful. A avut grijă de asemenea să inducă frică de dumneaei şi de matematică în rândul elevilor. S-au plâns nişte părinţi, s-au revoltat câţiva copii dar profesoară zicea că nu poate ţine ora decât aşa şi "fiecare profesor e suveran la ora lui". Eu am refuzat să mă mut fără o explicaţie logică - pe care profesoară nu a putut să mi-o dea. La rugămintea tatei, doamna director a vorbit cu profesoară despre pauză şi despre mutare dar degeaba. A depus o reclamaţie dar, din nou, fără rezultat”, continuă ea.

„Pe lângă faptul că eram singura care nu se muta din bancă, am început să ies în pauză când se suna, lucru care a făcut-o pe profesoară să se plângă la directoare că o "sfidez" şi "dau exemplu negativ". Doamna director i-a zis că pauza e reglementată prin lege şi e obligată să o dea şi nu există nicio regulă care să mă oblige să mă mut din bancă. Având 30 de ani la catedră şi neputând admite că i se opune cineva, obişnuită să domine elevii, doamna profesoară a organizat un grup de părinţi (mulţi părinţi susţin comportamentul abuziv al profesorilor de genul ăsta) care au semnat o petiţie cerând să fiu mutată la altă şcoală pentru că "dau exemplu negativ colegilor". A fost chemat tata la şcoală, unde aceşti părinţi i-au spus "să fie şi ea că ai noştri sau să plece" şi "să terminaţi cu idealismele astea ieftine". (Tata oricum nu era prea plăcut de părinţi pentru că nu e de acord cu fondul clasei, fondul şcolii şi cadourile pentru profesori, obiceiuri care consideră că ar trebui să dispară.) Mi-e ruşine să vă scriu în ce fel am fost denigrată de acei părinţi în petiţie. Eram, ca şi acum, un elev bun care lua bursă de merit. Doamna director a stabilit că nu există motive să fiu mutată la altă şcoală şi le-a spus părinţilor că nu ar fi trebuit să dea curs reclamaţiei. Relaţiile cu colegii au fost şi încă sunt bune, nu au fost afectate de incidentul ăsta”, mai povestește eleva de 14 ani.

Ea mai spune că, din clasa a VI-a, profesoara de matematică a renunțat „la mutările ridicole” la presiunile directorului și a reclamațiilor. „Se pare că poate să-şi ţină orele şi fără să mute elevii că pe nişte pioni”, notează eleva.

„Pauzele tot nu le dădea, că era prea mult dintr-o dată. A continuat să susţină că e lipsă de respect ca ies în pauză iar eu am continuat să susţin că e lipsa de respect din partea dumneaei că nu dă pauzele elevilor. Într-a VII-a deja se adunaseră cam multe. Şi-a mai făcut un părinte curaj şi a reclamat-o pentru că i-a umilit şi batjocorit copilul pentru că a întârziat la oră, tata a mai reclamat nişte abuzuri şi de vreo trei luni ne dă pauză şi se comportă normal. Să vedem cât ţine minunea, că nu poate să reziste prea mult fără a-şi arăta dispreţul faţă de elevi, e împotriva firii dumneaei”, mai scrie Anna.

Eleva mai spune că „profesoara de matematică a fost în general corectă cu mine” și că nu a fost persecutată de ceilalți profesori cu care a avut discuţii în contradictoriu.

„Un elev ca mine nu s-ar putea lupta cu un sistem întreg fără susţinere şi protecţie. În spatele meu sunt părinţii mei care m-au învăţat să fiu obiectivă şi corectă şi să nu-mi fie frică să spun ceea ce gândesc”, încheie ea.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

baso
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 16006
Data de inscriere : 04/10/2010

Sus In jos

implicarea părinţilor în procesul educativ Empty Re: implicarea părinţilor în procesul educativ

Mesaj  baso Sam Feb 25, 2017 12:00 pm

Dupa ce fii-mea a recuperat rapid in cateva luni, la inceputul clasei  a VIII-a, tot ce nu a invatat de la diriga incepand dintr-a V-a, profa ei de mate pe parcursul gimnaziului, a fost extrem de furioasa si mi-a spus ca femeia este un jeg uman atunci cand  ne-a ajutat sa completam fisa cu optiunile de liceu, insistand ca dupa cele 5 licee la care fii-mea a optat in ordinea preferintelor, sa trecem toate liceele industriale, agricole etc din judet.Si  absolut de loc sa-l trecem cap de lista pe cel mai tare liceu din oras. laugh

Pai, e nashpa. Ca eu am insistat cat am putut(inclusiv meditatorul la mate a incurajat-o, laudand-o pt. inteligenta) insa ea s-a incapatanat. Cred ca avea nevoie sa fie stimulata si de diriga din gimnaziu, careia i-a demonstrat ca poate. Si asa m-am trezit eu cu fii-mea beata, cu cateva zile inainte de majorat, ca-i pare rau ca nu m-a ascultat raset

baso
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual

Mesaje : 16006
Data de inscriere : 04/10/2010

Sus In jos

implicarea părinţilor în procesul educativ Empty Re: implicarea părinţilor în procesul educativ

Mesaj  Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum