interesante...

Anahoret a scris:

Însă, de prin '87-'88, România nu mai importa nimic, nici măcar filme. Totuşi, ca să ruleze filmele la TV (că la cinematografe mai mergea) fără somaţii pentru drepturile de difuzare, schimbau titlurile filmelor şi tăiau genericul de la început şi de la sfârşit. Dacă genericul se suprapunea peste primele/ultimele secvenţe din film... evident că alea dispăreau. Pur şi simplu tăiau porţiunea de peliculă "incriminată".

Anahoret a scris:
Şi dobitocelul ăla mic din tren, îmi spunea că era mai bine pe vremea lui Ceaşcă!

Am fost martor la căderea lui Ceauşescu dar nu am participat la ea. Nu aveam cum. Pentru mine Ceauşescu şi regimul comunist au însemnat doar festivismul şcolar, telefoanele bunicilor din clasă care mă întrebau dacă în spatele blocului cu Crevedia în care locuiam este sau nu coadă şi câteva ierni foarte friguroase în care nu ne puteam încălzi nici cu reşoul din cauza penelor de curent.

În casă nu se discuta politică. Doar din când în când auzeam despre un anume Nea Nicu mereu însoţit de Leana lui care în bancuri se întâlneau cu Reagan, Gorbaciov şi cu Thatcher fără a mi se oferi vreodată şi “legenda” după care să decodific anecdotele, ba chiar fiind avertizat că aceasta este o treabă de oameni mari care nu îi priveşte pe copiii cuminţi. Mai auzeam din când în când un post de radio ascultat mereu în surdină, la care deşi crainicii vorbeau în limba română nu se difuza niciodată şlagărul “magistralaaaaaa albaaaastrăăăăăăăăă” şi pe care doar tata ştia să-l găsească în ţesătura undelor herţiene. Nu ştiam că acestea erau forme de subversiune la minima şi nici nu le-am considerat ca atare, nu le-am dat nicio atenţie. Aveam 13 ani şi mă interesau Jules Verne şi poveştile vasului Calypso.

Pentru mine 22 decembrie 1989 a fost o zi surprinzătoare care m-a făcut să simt că până atunci trăisem în realitatea paralelă a unui bolnav mintal. La televizorul ţinut în acea zi deschis în ciuda puricilor care dovedeau că până la începerea programului mai erau multe ore au apărut nişte oameni agitaţi care anunţau că dictatorul a fugit. Care dictator? M-am întrebat…Ceuşescu? Păi… nu era Cel mai Iubit fiu al Poporului?… Ce fel de Cântarea României mai e şi asta?

Era pentru prima dată când îi vedeam pe ceauşeşti la Televiziunea Română în alt context şi în cu o altă imagine decât cele cu care fusesem obişnuit. Tovarăşul nu mai era “cel mai iubit fiu al poporului” era “dictatorul”, tovarăşa nu mai era “savant, inginer, doctor, academician” ci “analfabeta”. Oamenii nu mai strigau “Ceauşescu şi poporul” sau “Ceauşescu – Pace”, nu se mai ridicau plenare în picioare pentru a aplauda în ritm hipnotic “Uraaaaa!!!!” ci se striga “Jos Ceauşescu!”, “Ceauşescu judecat pentru sângele vărsat” iar portretele sale erau aruncate pe geam şi sfâşiate cu “Huooooo”.

Aşa am căzut din ideologie în realitate. Aceasta este experienţa mea personală. Fiecare poate avea alta. Nu cred însă că pentru generaţia mea există variaţii semnificative. Regimul a căzut când vârsta biologică mă forţa să ies din ce în ce mai mult din universal domestic şi să adopt ca adolescent şi apoi ca tînăr adult roluri sociale din ce în ce mai elaborate şi implicate. Sunt un beneficiar al dispariţiei acelor ziduri cu care ideologia bloca totul. Nu aş fi putut face aproape nimic din ceea ce am realizat pentru a fi ceea ce sunt azi – de la studiile în politologie la presă, dacă măcar unele dintre zidurile acestea mai rămâneau în picioare. Pentru mine comunismul (chiar şi în formulele sale soft, gen perestroika şi glasnost) nu ar putea fi vreodată o idee bună. Este alegerea mea personală.

La 21 de ani de la căderea regimului această opţiune a mea de a nu considera comunismul a fi fost sau a fi în vreo formă a sa o idee bună mă plasează însă în rândurile unei minorităţi din ce în ce mai restrânse.

În 22 decembrie 2010 dacă s-ar organiza un referendum în care românii să se pronunţe asupra tipului de regim comunismul ar fi re-instaurat fără vărsare de sânge.

În acest sens voi face apel la rezultatele ultimului sondaj de opinie cu privire la percepţia asupra comunismului realizat periodic de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, din octombrie anul curent.

La întrebarea “După părerea Dumneavoastră despre comunism se poate afirma că”… a fost o idee bună aproape două treimi dintre români răspund că da. În total 59% dintre respondenţi spun acest lucru. Cum sondajul se bazeză pe un eşantion reprezentativ pentru populaţia de peste 15 ani a ţării se poate deduce că printre cei care răspund astfel se numără şi adolescenţi născuţi după 1989 – oameni care nu au trăit nicio secundă, nici măcar ca foetuşi în comunism.

Urmăresc de multă vreme rezultatele acestor barometre de opinie publică ale Institutului de Investgare a Crimelor Comunismului. Ele pentru mine constituie o serie. Nu rezultatul ultimului sondaj mă sperie, ci persisteţa proporţiilor în care aceste atitudini sunt prezentate.

Am crezut (sau am sperat, este mai bine să spun am sperat) că odată cu stingerea biologică a unor generaţii care şi-au trăit maturitatea în perioada dejist-stalinistă şi cu venirea din urmă a generaţiilor post-decembriste proporţia celor care consideră o idee bună să fie din ce în ce mai mică…nu s-a întâmplat aşa.

În ultimii 10 ani, coroborez datele sondajelor Institutului cu ale altor barometre de opinie realizate de alte centre în care întrebarea în cauză se regăseşte, proporţia celor care consideră comunismul o idee bună este neschimbată – şi aceasta în ciuda schimbărilor generaţionale. Generaţia bunicilor mei s-a stins – ei erau tineri-maturi când s-a instaurat comunismul – a venit din urmă o genraţie născută după 1989 – şi cu toate acestea în atitudinile despre communism nu s-a schimbat nimic…nimic în bine (dacă s-a schimbat ceva este că numărul celor care sunt indecişi a crescut).

În octombrie 2010 pentru 59% dintre români comunismul a fost o idee bună (pentru 44% a ost o idee bună dar prost aplicată, pentru 15% o idee bună şi bine aplicată) pentru 29% a fost o idee proastă, iar 12% nu ştiu şi nu răspund.

Îmi pun firesc nişte întrebări mai degrabă etice. Ce concepţie despre bine şi rău trebuie să ai dacă la o întrebare de genul ce părere ai despre comunism spui “Nu ştiu” – oare lucrurile erau atât de ambigue, oare răul era atât de edulcorat? Mai departe ce concepţie despre bine şi rău, ca să consideri comunismul o idee bună şi bine aplicată. Şi în cele din urmă dar nu la urmă, ce concepţie despre libertate trebuie să ai ca să consideri comunismul o idee bună dar prost aplicată (ce ai fi îmbunătăţit în ea)

Pe scurt atitudinile a trei sferturi dintre concetăţenii mei cu privire la communism mă sperie.

Dincolo de fiorii care mă trec când revăd mereu aceste date repetate de la un sondaj la altul îmi pun o problemă de etică. Bine! Îmi spun. Eu fac parte dintre cei 29% care consideră comunismul o idee proastă. Raportul dintre noi şi ceilalţi care nu ne împărtăşesc viziunea este de 1 la 2 în favoarea lor. Dacă s-ar supune la vot ei ar câştiga detaşat. Eu consider că sunt de partea Binelui..a Binelui Absolut. Dar concepţia mea este împotriva majorităţii. Majoritatea nu este acord cu mine şi mă priveşte cu suspiciune. Şi pentru că această majoritate reprezintă 60% cel puţin dintre români – nu are rost să mă feresc să o consider a fi chiar… poporul român. Ajung astfel să mă plasez pe o poziţie contrară propriului meu popor. Iar logică mă duce şi mai departe. Dacă eu mă plasez pe o poziţie diamtral opusă cu mjoritatea înseamnă că aceasta considera că eu nu îi vreau Binele… poate chiar că îi vreau Răul.

Sunt astfel un duşman al propriului meu popor. Eu şi ceilalţi 29% care considerăm comunismul a fi fost o idee proastă. Noi minoritatea.

…speram ca la 21 de ani de la 22 decembrie 1989 noi să fi fost mai mulţi, din nefericire sunt din ce în ce mai puţini.

Pentru majoritate noi vrem altceva decat Binele, poate chiar opusul. Noi nu vrem ce vrea poporul. Poporul este majoritatea nu minoritatea. Si dacă nu vrem Binele poporului atunci ce suntem…

Dacă pentru o societate Binele îl defineşte majoritatea eu ar trebui să fiu tras la răspundere.

Voi ce credeţi?

Spuneţi ceva…cât încă se mai poate.

Anahoret a scris:Dracu' mai ştie ce să mai crezi!

Anahoret a scris:Partea proastă este că şi cei care au ieşit în stradă pe 21-22 au fost o minoritate. Şi chiar atunci, în zilele alea, majoritatea ricana. Dracu' mai ştie ce să mai crezi!

ENKI a scris: