țărăniștii

Venea din vremea lui Maniu şi a excepţionalei clase politice interbelice.
Avea în comportament, în atitudine, în discurs, în mers, în vestimentaţie un ştaif cuceritor,
uşor vetust şi tocmai prin asta contrastând cu o lume prea pripită pentru a fi sensibilă
la stilistica şi nobleţea actului politic.
Fără rafinata lui pricepere politică, România ar fi fost dominată în primii ani de după căderea
lui Ceauşescu de o stângă mult mai agresivă decât FSN-ul şi ceilalţi bastarzi ai naţional-comunismului.
Am avut şansa şi onoarea de a-i fi apropiat.
Am petrecut foarte multe ore în biroul său din sediul ţărăniştilor.
Stăteam ore în şir pe o canapea şi prezenţa mea acolo intrase într-un decor firesc
al întâlnirilor şi discuţiilor ce ţineau, la urma urmelor, de intimitatea politicii PNŢCD.
Mă desprind greu de acea irealitate care, cu evidentele mele exagerări îngăduite de Corneliu Coposu,
descria în cele din urmă disponibilitatea cu efecte aproape magice a politicianului faţă de jurnalişti.
Mi-e greu să aleg din multele amintiri cu Corneliu Coposu.
Să fie vizitele acasă, unde dl Corneliu şi surorile Rodica şi Flavia mă adoptau spontan,
într-o atmosferă de Ardeal vechi şi cu parfum de gutui aliniate pe dulapuri de epocă?
Sau orele de taifas cu Coposu şi Costin Borc, devotatul său secretar personal?
Ori discuţiile ca de la părinte la fiu, când răspundea cu o răbdare, uneori, puţin amuzată
diverselor mele sugestii de strategie politică?
Să fie micile noastre cochetării publice? De pildă, o conferinţă de presă
în care îi cerusem lui Radu Vasile detalii cu privire la o temă despre care PNŢCD nu-şi definise poziţia;
cum dl Vasile părea cam încurcat de întrebare, Coposu s-a apropiat de microfon şi a spus:
„Lasă că ştie dl Cristea despre ce este vorba..."
Aş alege, totuşi, ziua miraculoasă când, apărut dis-de-dimineaţă în biroul său ca să-i ia un interviu
pentru „Europa Liberă" cu ocazia vizitei din 1992 a Regelui Mihai,
aveam să rămân alături de Coposu până seara târziu,
asistând la spectacolul frământărilor şi al îngrijorărilor sale legate în special de temerea
că Maiestăţii Sale i se va întinde o capcană.
Corneliu Coposu există, mai mult sau mai puţin, în fiecare dintre noi.
Şi-a scris istoria cu discreţie şi cavalerism. Rămâne irepetabil.
Clasa politică românească e prea viciată pentru a secreta un astfel de model
în faţa căruia să se plece şi cei mai înverşunaţi adversari.

Krokodilul Roșu a scris:Când au ajuns la putere- pe cadavrul Seniorului Coposu, în 1996- țărăniștii erau nebuni de bucurie. CDR-ul cu cei 15.000 de specialiști avea să-i consacre pentru vecie în istorie. Dar...
Ilici a primit un semnal de la națiunile democrate licuriciene- că dacă nu se retrage și nu lasă opoziția la putere i se va întâmpla și lui ce i s-a întâmplat lui Ceaușescu. De fapt, asta a fost și una din condițiile fundamentale ale rămânerii FSN la putere în anii 90- că va ceda la un moment dat frumos și curat puterea. Dacă vă reamintiți- campania PSD din 1996 a fost extrem de jălnicuță.
PNȚCD-ul nu și-a pregătit niciodată generația următoare. Știți cumva vreun PNȚCD-ist tânăr ? Profitorii- de la Radu Sârbu și până la Ioan Mureșan- care au căpușat statul sub firma PNȚCD-ului - sunt printe primii vinovați. Degeaba ciclopul Ciorbea avea intenții binevoitoare- chiar dacă utopice- erau marile privatizări și Radu Sârbu a fost- primul om în stat. O mare parte din PNȚCD-iștii cu acte în regulă (ani de închisoare), amintim doar de dnii Lup și Petrina- veniți în 1990 în partid s-au dovedit a fi agenți inflitrați ai Securității. Nemuritorul Rațiu- un om de referință pentru România- era totalmente străin de politica românească. Un adevărat lord- era totuși un om totalmente impractic care ar fi fost sărac dacă n-ar fi fost banii soției.
Guvernarea CDR din perioada 1996-2000- a fost un dezastru cel puțin la fel de mare ca și guvernarea dlui.Băsescu-Boc. Naiv, compromis prin afacerile Țigareta- dl.președinte Constantinescu a rămas pe tot timpul mandatului prizonierul aurit de la Cotroceni- de unde s-a manifestat totuși- față de marinelul Încrucișător- ca președinte constituțional. Marinelul și-a lansat atunci cariera- scăpând țara de ciclopul Ciorbea. Un om de treabă- probabil - mult mai inteligent decât Boc- dar totalmente nepractic. La momentul când a fost alungat de Băsescu și înlocuit cu Radu Vasile dl. Ciorbea avea deja existența politică terminată.
1996-2000 a fost perioada falimentului răsunător la bănci- început cu banca dlui. Temișan, continuat cu Bankcoop și terminat cu Banca Religiilor și Fondul FNI. Dacă am fi răi- am crede că PSD-ul a stat în spatele unor falimente. Aiurea. Din 1993 încoace- băncile românești începuseră politica de creditare cu buletinul -dar pentru angajații proprii și pentru o serie de VIP-uri. Care, evident că n-au mai dat nici un fel de bani înapoi- astfel că marea massă a fraierilor- și-a văzut păpată banii de înmormântare. Ca om care a avut bani la Bankcoop- și și i-a recuperat- Krokodilul știe ce situații dezasturoase s-au creat din inepția și incompetența funcționarilor din administrația centrală- numiți la fel ca băseii pe criterii de gașcă- și nu pe experiență sau cunoștințe. Îmi vine în minte doar cazul dobitocului Camenco Petrovici- directorul CEC care a garantat FNI-ul - și care s-a văzut director CEC doar pentru că era fruntaș PNȚCD-ist.
Guvernul CDR a avut o slabă reprezentare liberală. Țărăniștii fripturiști- a se vedea Radu Sârbu, Ion Mureșan, domnul Caltaboș- trecut între timp cu arme și bagaje la PNL- erau de o incompetență crasă. Am avut ocazia- la vremea respectivă- să lucrez în particular pentru unul din adjuncții lui Radu Sârbu. Sunau telefoanele de la oamenii politici- care vroiau și ei un ciolan din privatizări- din 2 în 2 minute. PNȚCD-ul a avut toată perioada 1990-1996- dominată de bursele dlui. Soroș, de stipendiile GDS-ului și de alte surse de finanțare externă- ca să-și pregătească iluzorii 15.000 de specialiști. Că n-a fost în stare și că a murit odată cu seniorul Coposu- e altă poveste. La fel de tristă- ca un dl.Miluț și dl.Ciorbea care se ceartă pentru adevăratul partid PNȚCD....