Re: THE END OF THE WORLD

(Still a)Live Mier Iul 20, 2016 5:50 pm

ENKI a scris:
(Still a)Live a scris:Ce mă ienervezi!
Iar tu ma cam intimidezi, cu nou status sexos.

Ie dăcât statusul. vesel

Nici nu știam cât de „financiar-bancară” mi-s. agitat

ENKI Joi Iul 28, 2016 1:20 pm

Cazu Papa, semn ca vine sfarsitul lumii catolice. laugh

ENKI Joi Iul 28, 2016 5:28 pm

Hopa, cica maine vine. Shocked

Sylver Cheetah 53 Vin Iul 29, 2016 11:48 pm

Dacă revine Iisus, îl răstingnesc eu din nou. Smile

ENKI Mar Ian 10, 2017 1:19 pm

Sunt curios sa vad solutia dughinistilor pentru infrangerea fiarei - oligarhia globala, asa ca o sa urmaresc si episodul 2. suspect

O sfidare radicală a actualei ordini mondiale

Textul pe care îl publicăm mai jos este un document programatic al unui grup de intelectuali angajați plenar în lupta de idei contra ordinii mondiale instituite în ultimele decenii. El este rodul elaborărilor gânditorului rus Aleksandr Dughin, dar și a altor militanți împotriva strării de lucruri impuse la scară mondială de către ”stăpânii discursului” (Israel Shamir), opozanții ireconciliabili ai Sistemului fiind de diferite naționalități și confesiuni, din diferite țările ale lumii. Documentul respectiv poate fi găsit în rusă și engleză pe [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link] el mai fiind publicat în versiunea română în culegerea ”Misiunea Eurasianistă”, apărută la Chișinău în 2016. Dar așa cum este vorba despre un tiraj limitat, am considerat potrivit să îl republicăm și în versiune electronică pentru un număr mai larg de cititori. Același text este inclus și în antologia ”Aleksandr Dughin. Destin Eurasianist”, care urmează să apară în curând la Chișinău și București.

Manifestul

Alianţei Revoluţionare Globale (1)

Program, principii, strategie

Nemulţumiţi din toate ţările, uniţi-vă!

Partea întâi. Situaţia sfârşitului

Suntem părtaşi la sfârşitul unui ciclu istoric. Toate procesele care constituie fluxul istoriei au ajuns într-un impas logic.
Sfârşitul capitalismului. Evoluţia capitalismului a ajuns la limita sa naturală. Nu a mai rămas decât o cale pentru sistemul economic mondial – să se prăbuşească. În contextul evoluţiei progresive a instituţiilor pur financiare mai întâi băncile, apoi structurile de capital din ce în ce mai complexe şi mai sofisticate, sistemul capitalismului modern a ajuns în pragul unei rupturi complete de realitate, de echilibrul dintre ofertă şi cerere, de raportul dintre producţie şi consum şi de legătura cu viaţa reală. Întreaga avere a lumii este concentrată în mâinile oligarhiei financiare mondiale din cauza manipulării complexe prin intermediul piramidelor financiare artificiale. Această oligarhie nu a dus numai la devalorizarea muncii, ci şi a capitalului asociat bazelor pieţei, consolidat prin rentă financiară. Toate celelalte forţe economice sunt înrobite de această elită impersonală, transnaţională şi ultraliberală. Indiferent de modul în care percepem capitalismul, acum este clar faptul că acesta nu trece pur şi simplu printr-o nouă criză, ci că întreg sistemul este pe cale să se prăbuşească. Indiferent de modul în care oligarhia globală încearcă să ascundă de masele populare globale, tot mai mulţi oameni încep să suspecteze inevitabilitatea acestui colaps, precum şi faptul că respectiva criză financiară mondială, care a fost generată de căderea pieţei creditelor ipotecare şi a instituţiilor bancare importante din America, nu reprezintă decât începutul unei catastrofe mondiale. Această catastrofă poate fi amânată, însă nu poate fi oprită. Economia mondială, în forma în care operează în prezent, este sortită eşecului.
Sfârşitul resurselor. În situaţia demografică actuală, având în vedere creşterea constantă a populaţiei la nivel mondial, cu precădere în ţările din Lumea a Treia, umanitatea se apropie de epuizarea resurselor naturale ale planetei. Acestea nu sunt necesare doar pentru păstrarea nivelelor actuale de consum, ci pentru pura supravieţuire la un nivel absolut minimalist. Ne apropiem rapid de limitele dezvoltării economice, iar foametea, degradarea şi epidemiile mondiale vor deveni noua normalitate. Am depăşit capacitatea de alimentare cu resurse ale Pământului. Prin urmare, ne confruntăm cu o catastrofă demografică iminentă. Cu cât se nasc mai mulţi copii, cu atât mai mare va fi suferinţa în final. Problema respectivă nu presupune o soluţie simplă, iar a ignora existenţa acesteia înseamnă a păşi cu ochii închişi în scenariul cel mai defavorabil al suicidului nostru colectiv, suicid cauzat de propriul nostru sistem economic şi de creşterea necontrolată a acestuia.
Sfârşitul societăţii. Sub influenţa valorilor occidentale şi americane, atomizarea societăţilor mondiale, unde oamenii îşi pierd legăturile sociale, este în plină desfăşurare. Cosmopolitismul şi noul nomadism au devenit cele mai comune stiluri de viaţă, în special pentru generaţia tânără. Acest lucru, coroborat cu instabilitatea economică şi catastrofa ecologică, provoacă valuri de imigranţi fără precedent, care distrug societăţi întregi. Legăturile culturale, naţionale şi religioase sunt fracturate, raporturile sociale sunt compromise, iar conexiunile naturale sunt tăiate. Trăim într-o lume a mulţimilor singuratice – societăţi atomizate de cultul individualismului. Singurătatea cosmopolită devine un standard, iar identităţile culturale sunt sortite imploziei. Societăţile sunt înlocuite de nomadism şi de răceala Internetului, care dizolvă comunitățile istorice şi organice. În acelaşi timp cultura, limba, moralitatea, tradiţia, valorile şi familia ca instituţie sunt pe cale de dispariţie.
Sfârşitul omului. Împărţirea omului în elementele sale componente devine o tendinţă predominantă. Identităţile umane sunt împrăştiate în reţele virtuale, preluarea unor roluri on-line a devenit un joc al elementelor dezorganizate. În mod paradoxal, atunci când persoana îşi abandonează integritatea, aceasta profită de mai multe libertăţi, însă respectivele libertăți au un preț – pierderea sinelui adevărat. Cultura postmodernă împinge în mod obsesiv oamenii spre lumile virtuale ale ecranelor electronice şi îi îndepărtează de realitate, prinzându-i într-un flux de halucinaţii subtil organizate şi inteligent manipulate. Aceste procese sunt dirijate de către oligarhia globală, care caută să adoarmă vigilența maselor mondiale, să le facă programabile şi controlabile. Niciodată individul nu a fost atât de glorificat ca în prezent. Dar în acelaşi timp, niciodată oamenii nu s-au asemănat atât de mult în ceea ce privește comportamentul, obiceiurile, aspectul exterior, tehnicile şi gusturile. În goana după respectarea „drepturilor omului” a dispărut însuși Omul. În curând omul va fi înlocuit de un post-om: un mutant, un produs al clonării, un biorobot, un replicant, un cyborg.
Sfârșitul națiunilor și popoarelor. Lumea globală distruge în mod sistematic orice specific national, nimicește rând pe rând statele suverane, comite tot mai des imixtiuni în treburile interne ale țărilor. Oligarhia globală râvnește să răstoarne orice bariere naționale, ce împedică omiprezența ei. Corporațiile tansnaționale caută să-și pună propriile interese de-asupra intereselor naționale și administrațiilor de stat, cee ce conduce la dependența față de niște sisteme dinafară și pierderea independenței. Astfel, în locul diversității unor țări independente se constituie structura unui guvern mondial, care se sprijină pe oligarhia financiară globală. Drept nucleu al acestui guvern mondial apar țările și monopolurie occidentale, în care treptat se integrează elita economică și parțial cea politică din țările non-occidentale. În felul acesta, o parte a elitelor naționale devine complice al globalizării, trădând interesele prorpiilor cetățeni, popoare și țări.
Sfârșitul cunoștințelor. Mass-media globală creează sistemele de dezinformare totală, organizate în interesul oligarhiei globale. Numai ceea ce este comunicat de către media globală este considerat a fi ”realitate”. Iar felul cum este prezentat un eveniment sau un fenomen e perceput în mod automat de către comunitatea globală drept ”cel mai evident adevăr” (Conventional Wisdom). Opiniile de alternativă, deși pot fi difuzate în segmentele rețelelor intercative de comunicare, rămân la periferie, deoarece de susținere financiară se bucură doar acele fluxuri informaționale, care servesc intersele oligarhiei globale. Iar atunci când opiniile critice ating un anumit nivel, devenind pericuoase, se recurge la instrumentele clasice ale represiunii : presiuni financiare, trecere sub tăcere, demonizare, persecutare juridică și fizică. Într-o astfel de societate întregul sistem al cunoașterii devine un câmp al modelării globale, operate de către elitele globale.
Sfârșitul progresului. Pe parcursul ultimelor secole omenirea a trăit cu credința în progres și speranța într-un viitor mai bun. Drept chezășie a acestei viziuni erau considerate dezvoltarea tehnicii, acumularea de cunoștințe și descoperirile științifice, evoluția umanisumului și afirmarea echității sociale. Progresul părea unul garantat și de la sine înțeles. Însă în secolul XXI această credință este împărtășită doar de către cei naivi sau de către cei care în mod conștient închid ochii în fața stării de fapt reale (în schimbul unor remunerări sau privilegii). Credința în progres este dezmințită de întreaga evoluție a lucrurilor. Lumea nu devine mai bună, ci dimpotrivă, degradează în mod vertiginos sau cel puțin rămâne la fel de crudă, cinică și nedreaptă ca și în trecut. Descoperirea acestui adevăr conduce la falimentul viziunii umaniste. Dublele standarde ale lumii occidentale, drapate cu lozinci stridente despre drepturile omului și libertate, nu sunt văzute doar de către niște orbi ; de fapt, în spate stă setea egoistă de a coloniza și a controla, devenită una banală. Progresul nu doar nu este garantat, ci devine puțin probabil. Dacă lucrurile vor merge în aceeași direcție, atunci se vor adeveri cele mai pesimiste, catastrofale și apocaliptice prognoze.
În general, asistăm la sfârșitul unul colosal ciclu istoric, al cărui parametri de bază sunt epuizați, răsturnați, iar speranțele legate de acesta sunt înșelate și anulate. Sfârșitul lumii nu este undeva în viitor, el se desfășoară sub privirile noastre, suntem observatorii și participanții la acest proces. Și nimeni nu este în stare să prezică dacă va urma sfârșitul civilizației contemporane sau sfârșitul întregii lumi. Însă proporțiile catastrofei sunt atât de mari, încât nu putem exclude că lumea globală occidentocentristă, aflată în agonie, îi va târî după sine în prăpastie pe toți ceilalți. Situația devine și mai dramatică, deoarece în actuala stare de lucruri și având în vedere puterea globală a oligarhiei transnaționale toate procesele catastrofale nu pot nici să continuie (nivelul critic deja este atins), nici să înceteze (forța inerției este prea mare), nici să-și schimbe cursul (viteza tendințelor de bază nu permite efectuarea unei manevre burște de schimbare a traiectoriei).
Starea de lucruri existentă este intolerabilă : nu doar așa cum e, ci și ca direcție pe care a luat-o. Astăzi e o catastrofă, iar mâine va urma în mod sigur moartea. Omenirii i s-a furat viitorul. Dar omul se deosebește de animal prin faptul că posedă un orizont istoric. Și chiar dacă la ora actuală omul nu sesizează dramatismul situației create, cunoștințele lui despre trecut și previziunile asupra viitorului reproduc în fața lui perspective roze sau, dimpotrivă, terifiante. Știind unde ne-am aflat ieri și văzând direcția spre care ne îndreptăm azi, nu putem să nu percepem această traiectorie drept un rău, o amenințare, o provocare, o lovitură. Și doar cei care au fost lipsiți de gândirea istorică și transformați în niște consumatori ai unor fluxuri agresive de reclamă și dezinformare, aflați într-o eternă stare de distracție, cei care au fost rupți de procesul educațional și de transmiterea codurilor culturale ar putea să nu observe cât de groaznică este actuala stare de lucruri. Să nu recunoască faptul că trăim în zona unei catastrofe globale ar putea doar un animal sau un mecanism consumator, un biorobot.
Cei care au păstrat măcar niște fărâmituri ale unui intelect independent și liber nu pot să nu se întrebe : care este cauza stării de lucruri existente ? Care sunt originile și mecanismele declanșatoare ale catastrofei ? Astăzi este clar că acestea trebuie căutate în pasiunea excesivă a civilizației occidentale pentru dezvoltarea tehnică, în individualism, în goana după libertate cu orice preț, în materialism, egoism, cultul banilor și în ideologia burghezo-capitalistă în ansamblu, precum și în încrederea rasistă a societăților occidentale că această cale ar fi una universală, optimă și obligatorie pentru toate popoarele lumii. Dacă la început această pasiune dădea rezultate pozitive – aducea dinamism, deschidea potențialul umanismului, lărgea spațiul libertății, îmbunătățea condițiile materiale ale oamenilor, le deschidea noi perspective, atunci după ce și-au atins apogeul, aceleași tendințe și-au vădit efectele adverse : tehnica se transforma dintr-un instrument într-un principiul autosuficient (perspectiva revoltei mașinilor) ; individualismul adus până la extremă îl lipsea pe om de propria esență ; libertatea își pierdea subiectul ; închinarea în fața materiei conducea spre degradare spirituală, egoismul distrugea societatea ; atotputernicia banilor maginaliza nu doar munca, ci și însuși spritul întreprinzător al capitalismului ; ideologia liberală nimicea orice formă de solidaritate socială, culturală și religioasă. Și dacă în țările Occidentului aceste procese decurgeau din însăși logica dezvoltării lor istorice, atunci în alte părți ale lumii aceleași principii erau impuse cu forța, prin intermediul unor practici coloniale și imperialiste, fără a se ține cont de specificul culturilor locale. Pornind pe această cale în epoca modernă, Occidentul nu doar și-a determinat sieși un final lamentabil, ci și a provocat un prejudiciu iremediabil tuturor celorlalte popoare de pe glob. Acesta a devenit unul global și universal, tocmai de aceea nimeni nu poate pur și simplul să se dea la o parte, să se izoleze de el. Situația poate fi schimbată doar dacă vor fi smulse rădăcinile întregului spectru al acestor fenomene catastrofale. Și cu toate că în societățile non-occidentale starea de lucruri diferă întrucâtva, nimic nu poate fi schimbat doar prin ignorarea Occidentului. Prea adânci sunt rădăcinile răului. Acestea trebuie să fie conștientizate pe deplin, înțelese, identificate și plasate în centrul atenției. Pentru că este cu neputință să combați consecințele fără a înțelege cauzele.
Actuala stare de lucruri catastrofală are niște cauze anume, precum există și cei care sunt cointeresați în asta, care doresc continuarea ei, care au tras foloase de pe urma ei, care se căpătuiesc din asta, care sunt responsabili de ea. Este vorba de cei care o susțin, o consolidează, o apără, dar și o împiedică să-și schimbe cursul. Este vorba despre oligarhia mondială, care însumează nucleul politic, financiar, economic și militar-strategic al elitei globale (cu precădere occidentale), precum și despre o rețea largă care îi servește interesele: intelectuali, top-manageri, media-magnați, care formează anturajul fidel al acesteia. În totalitatea ei oligarhia globală și servitorii acesteia reprezintă clasa conducătoare a globalismului. Din ea fac parte toți conducătorii politici ai SUA, ai celor mai mari țări NATO, magnații financiari și economici și agenții globalizării care îi servesc, toți laolaltă formând o enormă rețea planetară, prin intermediul cărei sunt distribuite resurse către cei care sunt loiali cursului mondial al proceselor de bază. Tot aici trebuie adăugate și fluxurile de manipulare informațională, activitățile de lobbying politic, cultural, intelectual și de viziune, culegerea de informații, penetrarea în strcturile unor state naționale care încă nu sunt desuveranizate definitiv, precum și coruperea directă, mituirea, exercitarea de influență, capmanii de hăituire a indezirabililor etc. Această rețea globală este consitutită dintr-o multitudine de nivele, care includ atât misiuni politice și diplomatice, cât și companii transnaționale și managerii acestora, structuri media, entități comerciale, industriale și de consum globale, ONG-uri și fundații etc. Catastrofa în care ne aflăm și care se îndreaptă spre punctul său culminant este o creație umană: există forțe cointeresate ca situația să fie așa cum e și nicidecum altfel. Aceștia sunt arhitecții și managerii unei lumi globale egocentrice și hipercapitaliste. Oligarhia globală și agentura ei de rețea reprezintă rădăcina răului. Răul este întruchipat în clasa politică globală. Lumea e așa cum e deoarece există cineva care vrea ca ea să fie anume așa, și depune în acest sens eforturi susținute. Această voință constituie chintesența răului istoric. Dar dacă lucrurile stau anume așa, iar pentru actuala stare de lucruri cineva poartă răspundere, atunci opoziția și dezacordul cu statu-quo-ul capătă un destinatar concret. Oligarhia globală se pomenește în postura de dușman al întregii omeniri. Ea chiar reprezintă acest dușman. Iar de aici putem trage următoarea concuzie : însăși existența dușmanului ne dă o șansă de a-l învinge, iar prin urmare și șansa de salvare și de depășire a catastrofei.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

ENKI Joi Ian 12, 2017 7:08 pm

Episodul 2 - interesant si chiar pe gustul meu, da' io tot astept partea cu insurectia, revolutia sau cum s-o numi formula de alungare de la putere a oligarhiei globale. suspect

Sper ca n-o fi vreun serial de dimensiunea lui Tanar si nelinistit. laugh

Manifestul Alianţei Revoluţionare Globale (2)

Program, principii, strategie

Partea a II-a. Imaginea unei lumi normale

Ni se induce ideea (este vorba de hipnoză și propagandă) precum că altfel (decât este acum) ”nu poate fi”. Sau că orice altă alternativă va fi ”și mai rea”. Laitmotivul cunoscut, potrivit căruia ”democrația are multe neajunsuri, dar toate celelalte regimuri politice sunt într-atât de proaste, încât e mai bine să îndurăm tot ce există”, este o minciună și propagandă politică. Lumea în care trăim este una inacceptabilă, inadmisibilă, ea se îndreaptă spre o catastrofă inevitabilă, iar căuitarea unei alternative reprezintă însăși condiția supraviețuirii. Dacă nu vom distruge actuala stare de lucruri, dacă nu vom schimba direcția de dezvoltare a civilizației, dacă nu vom înlătura de la putere și nu vom nimici oligarhia globală ca sistem și ca forțe, grupuri, instituții, corporații și chiar persoane concrete, atunci vom deveni nu doar victime, ci și complici ai sfârșitului iminent. Afirmațiile, potrivit cărora ”totul nu este chiar atât de rău”, că ”au fost perioade și mai proaste” și că ”totul se va redresa cumva de la sine” etc. nu sunt decât niște forme de sugestionare premeditată, de hipnoză, menite să paralizeze rămășițele unei gândiri libere, ale unei analize independente și lucide. Oligarhia globală nu poate admite ca supușii ei să îndrăznească a gândi independent, fără trimiteri la normele impuse cu viclenie de către aceștia. Elita respectivă nu acționează direct, așa cum se întâmpla în regimurile totalitare din trecut, ci de o manieră fină, cu perfidie, prezentându-și dogmele ca pe ceva de la sine înțeles și chiar ca pe un rezultat al alegerii libere a fiecărui om. Însă demnitatea umană constă anume în capacitatea de a alege să spună actualei stări de lucruri ”da” sau ”nu”. Nimic și niciodată, în nicio circumstanță nu poate determina un om să spună în mod automat un ”da”. Putem spune un ”nu” oricărui lucru, oricând și în orice circumstanțe. Refuzându-ne acest drept, elita globală ne interzice demnitatea umană. Prin urmare, ea se contrapune nu doar omenirii, ci și omeniei, esenței omului. Chiar și acest fapt în sine deja ne dă dreptul de a ne răscula împotriva ei, dreptul la un ”nu” categoric rostit în față ei și a întregii stări de lucruri, de a respinge sugestiile ei, de a ne trezi din hipnoza ei, de a afirma o altă lume, o altă cale, o altă ordine, un alt sistem, un alt prezent și un alt viitor. Lumea care ne înconjoară este inacceptabilă. Ea este rea din toate punctele de vedere. Ea este una nedreaptă, catastrofală, ticăloasă, mincinoasă, neliberă. Ea trebuie distrusă. Avem nevoie de o altă lume. Ea va fi nu una mai rea, așa cum ne sperie oligarhia globală și slugile ei fidele, ci una mai bună și salvatoare.
Și atunci care ar fi lumea cea dreaptă, ordinea mondială dorită ? În ce constă norma, de la care pornim pentru a aprecia ceea ce există ca pe o patologie ? Imaginea unei lumi normale poate fi extrem de diferită în viziunea unor forțe diferite, care nu acceptă actuala stare de lucruri. Și dacă e să ne adâncim în detaliile unor proiecte de alternativă, atunci în tabăra adepților unei alternative globale vor apărea în mod inevitabil dezacorduri, unitatea lor se va clătina, voința de a opune rezistență va fi paralizată, concurența dintre proiecte va surpa unitatea forțelor, atât de necesară pentru rezistență. Tocmai de aceea trebuie să vorbim despre o lume normală, despre o lume mai bună cu o precauție maximă. Cu toate acestea, există anumite principii și puncte de pornire, care nu pot fi puse la îndoială de către cineva întreg la minte. Să încercăm a le dibui.
Este necesar un model economic, unul de alternativă față de sistemul capitalist speculativ și financiar ce s-a constituit la ora actuală. Alternativa poate fi văzută atât în capitalismul industrial real, cât și în economia islamică, atât în socialism, cât și în proiectele ecologiste, atât în legătura directă cu sectorul real al producției, cât și în căutarea unor mecanisme economice totalmente noi, incusiv noile tipuri de energie, de organizare a muncii etc. O economie normală va fi una diferită de cea care există astăzi.
În condițiile insuficienței resurselor, problema distribuției acestora trebuie să fie rezolvată în baza unei palnificări la scara întregii omeniri, iar nu în baza luptei egoiste de control asupra acestora. Războialele pentru resurse, atât cele economice, cât și cele militare, trebuie să fie curmate. Umanitatea se confruntă cu pericolul dispariției, iar în fața unei asemenea amenințări suntem datori să adoptăm o altă atitudine față de chestiunea resurselor. În astfel de jocuri nu pot exista câștigători. Vom avea de pierdut cu toții. Într-o lume normală, în fața unei asemenea primejdii, toată lumea trebuie să răspundă în mod solidar, nu fiecare separat.
O stare mai bună a existenței umane constă nu în fărâmițarea și risipirea în niște indivizi atomizați, ci în păstrarea unor structuri sociale colective, care asigură transmiterea culturii, cunoștințelor, limbilor, practicilor, credințelor. Omul este o ființă socială, tocmai de aceea individul liberal este unul fatal și criminal. Avem datoria să păstrăm societatea umană cu orice preț. Iar asta înseamnă că valorile comunitare trebuie să prevaleze asupra celor liberal-individualiste.
Într-o societate care trebuie să se realizeze, omul trebuie să-și păstreze demnitatea, identitatea, esența, integritatea, precum și acele structuri fără de care personaliatea lui nu se poate afirma – familia, munca, instituțiile publice, dreptul de a participa la făurirea propriului destin etc. Tendințele ce conduc spre dispersarea omului și spre înlocuirea lui cu alte specii trebuie curmate și respinse. Omul este o ființă care trebuie păstrată și chiar reconstituită.
Este normală acea societate, în care popoarele, națiunile, statele se păstrează ca niște forme tradiționale ale existenței umane, create de către istorie și tradiție. Acestea pot suferi anumite schimbări sau transformări, dar ele nu trebuie lichidate sau amestecate într-un cazan de topire global. Diversitatea popoarelor și a statelor repreznită zestrea istorică a omenirii. Dacă le-am anula, am ajunge la anularea istoriei și la sfârșitul diversității, a libertății și a avuției culturale. Prosesele globalizării trebuie oprite imediat.
O societate normală se bazează pe posibilitatea de a obține și a transmite cunoștințe, pe capacitatea deschisă de cunoaștere a lumii, a existenței, a omului în baza tradițiilor, experienței, descoperirilor și a unor căutări în deplină libertate. Domeniul cunoașterii nu trebuie să fie un teren al unor înscenări virtuale, al hipnozei de masă practicate prin intermediul presei sau un spațiu de manipulare a conștiinței la scară globală. Surogatele media și strategiile virtuale, care substituie realitatea, trebuie să fie înlocuite cu o înțelegere lucidă și independentă, bazate pe niște coduri deschise, pe intuiție, creație și experiență. Pentru a atinge acest obiectiv, este necesar să fie distrusă actuala dictatură a mass-media, să fie spart monopolul elitelor globale de control asupra conștiinței colective.
O societate normală trebuie să aibă în față un orizont pozitiv al viitorului. Dar pentru a atinge scopul stabilit, este necesar să se renunțe la prejudecata că lucrurile se desfăsoară de la sine în modul cel mai bun sau, dimpotrivă, la ideea că oricum catastrofa este iminentă. Esența istoriei umane constă în faptul că ea este una deschisă, că ea include în sine componenta voinței umane și posibilitatea realizării libertății umane. Asta face ca viitorul să fie o zonă a posibilului : el nu va fi de la sine nici mai bun, nici mai rău, deoarece poate fi făurit de către om și într-un fel, și în altul. Totul depinde de faptul ce vom alege și ce vom întreprinde. Dacă, însă, vom renunța la alegere și la o făurire izvorâtă din voință, viitorul s-ar putea să nu se întâmple deloc. Sau acesta nu va fi unul uman.

O societate normală trebuie să fie diversă, policentrică. Ea trebuie să conțină o multitudine de posibilități deschise, o multitudine de culturi. Normal este un dialog deschis și liber. Fiecare societate își poate alege echilibrul între componentele spirituale și cele materiale. Însă, așa cum ne demonstrează istoria, dominația totală a materialismului conduce întotdeauna spre catastrofă. Uitarea dimensiunii spirituale a omului este fatală pentru el. Actuala turnură burscă spre un materialism exagerat trebuie să fie compensată printr-o turnură bruscă spre principiul spiritual. Iar dominația totală a banilor asupra tuturor celorlalte valori este absolul inaceptabilă. Valorile pot fi cele mai diferite, dar în nicio societate nomală banii nu trebuie ridicați la cea mai înaltă treaptă. În acest sens, orice societate, în care rolul banilor nu este atât de important ca în societatea noastră, este prin definiție mai aproape de normalitate, mai dreaptă și mai acceptabilă decât cea în care trăim astăzi. Iar cine este de altă părere, este fie bolnav, fie agent de influență al oligarhiei globale. Echitatea și armonia sunt mult mai importante decât succesul personal și setea de căpătuire. Majoritatea culturilor consideră în mod univoc lăcomia și goana după bunăstarea individuală drept un păcat sau cel puțin o slăbiciune. În schimb dreptatea, grija pentru binele comun reprezintă una dintre cele mai răspândite valori. O societate dreaptă este mai aproape de normalitate decât una bazată pe egoism. Normală este acea ordine mondială, în care este recunsocut echilibrul de forțe, dreptul unor societăți și culturi diferite de a avea propria cale. Anume asta este normalitatea. Iar această normalitate, chiar și în cea mai generală și aproximativă formă, contrastează în mod izbitor cu tot ce ne înconjoară. Actuala stare de lucruri nu este una normală, este o patologie. E destul să distrugem hipnoza oligarhiei globale și toate lucrurile se vor limpezi.

Într-o societate normală nu putem să ne lipsim cu desăvârșire de putere. Într-o formă sau alta, ea a fost, este și va exista întotdeauna. Ea este prezentă în acea lume globală care există la ora acutală. Această putere îi aparține oligarhiei globale, care doar o drapează cu aparențele ”democraței”, ”participării”, ”înmulțirea centrelor de luare a deciziilor”. Oligarhia globală reprezintă puterea în toate sensurile, doar că ea este nu una directă, ci indirectă, acționând nu prin constrângere frontală, ci printr-un control mai fin. Ea este mai puțin brutală decât alte forme ale puterii, dar mai perfidă, mai mincinoasă și mai ticăloasă, rămânând nu mai puțin crudă și totalitară. Uneori ea se prezintă sub forma unui paradoxal anarhism totalitar, oferindu-le maselor deplina libertate, dar cu păstrarea controlului asupra conținutului și paramentrilor acestei libertăți. Se poate face orice, dar exclusiv în conformitate cu regulile stabilite. Aceste reguli sunt dictate de către oligarhia globală. Într-o societate normală puterea trebuie să aparțină nu unei elite politico-finanicare anonime, care împinge omenirea spre peire, dar celor mai buni – celor mai puternici, mai deștepți, mai înzestrați spiritual și mai drepți, eroilor și înțelepților, iar nu rețelei de globaliști corupți, mincinoși și uzurpatori. Puterea întotdeauna presupune proiectarea unei multitudini de voințe asupra unei singure instanțe. Constituirea acestei instanțe trebuie să se desfășoare în conformitate cu tradițiile istorice, sociale, culturale, iar uneori și religioase ale fiecărei societăți. Nu există nicio formulă generală de constituire a unei puteri optime. Democrația poate funcționa într-o societate, dar suferă eșec în altele. Monarhia poate fi armonioasă, însă poate degrada și într-o tiranie. Conduerea colectivă poate avea atât rezultate pozitive, cât și negative. Nu există nici un fel de rețete universale, potrivite pentru toată lumea. Însă orice putere (și chiar absența acesteia) este mai bună decât cea care există astăzi și care a instaurat un control total asupra întregii omeniri.
Norma decurge dintr-o istorie concretă a unei anume societăți umane. Ea nici nu poate fi altfel. Popoarele și societățile capătă norme, modele, idealuri, legi în urma unor lungi suferințe, tatonări, greșeli, evaluări, experiențe ; ele șlefuiesc aceste norme timp de secole. Tocmai de aceea fiecare societate are dreptul său inalienabil la propria normă. Și la propriile sale valori. Și nimeni altcineva nu este în drept să condamne această normă în baza experienței istorice a propriei societăți. Dacă anumite popoare și state nu se dezvoltă după calapoadele vecinilor, înseamnă că ele nu pur și simplu nu pot, ci nu doresc să facă asta, apreciind timpul istoric și scara succeselor și a eșecurilor în conformitate cu alte criterii. Acest adevăr trebuie recunsocut odată și pentru totdeauna. Trebuie să se renunțe definitiv la orice prejudecăți coloniale și rasiste : dacă o anume societate nu seamănă cu a noastră, asta nu înseamnă câtuși de puțin că ea ar fi mai rea, mai înapoiată sau primitivă; ea pur și simplu este alta, iar această alteritate reprezintă însăși esetnța ei, pe care avem datoria să o recunoaștem. Doar o astfel de abordare este normală. Globalismul, occidentocentrismul și universalismul reprezintă o gravă patologie, care trebuie eradicată. Patologia respectivă este cu atât mai periculoasă și chiar criminală, cu cât aceste norme universale sunt stabilite de către o elită globalistă nelegitimă, autoproclamată, care a uzurpat puterea planetară. Câte societați – atâtea norme, anume în asta constă norma generală, adică absența oricărei norme comune pentru toți, libertatea și dreptul la alegere.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

ENKI Mar Ian 17, 2017 6:58 pm

A venit si episodul 3, extrem de previzibil, propunand tot o revolutie de tip anti, construita in oglinda la oligarhia globala drapata in liberalism. Ramane sa vedem cum va arata sinteza rezultata dupa uriasa confruntare. Laughing

Partea a III-a. Imperativul revoluției

În fața actualei stări de lucruri, conștientizate ca un rău intolerabil, ca o patologie și o situație ce conduce spre catastrofă și spre pieirea umanității, este necesar să fie avansat un ideal, o normă, un proiect de alternativă, care să cuprindă ceea ce astăzi nu există, dar care trebuie să existe. Însă oligarhia globală nu va ceda sub nici o formă puterea din proprie inițiativă. Ar fi naiv să ne imaginăm că lucrurile stau altfel. Prin urmare, sarcina constă în a-i smulge din mâini puterea, a i-o rupe cu forța. Această sarcină poate fi realizată doar cu o singură condiție: dacă toate forțele care sunt nemulțumite de actuala stare de lucruri vor acționa de comun acord. Acest principiu al acțiunii în comun constituie un fenomen unic anume pentru istoria contemporană, care a devenit una globală. Oligarhia globală își instaurează dominația la nivel planetar. Caracterul ei global nu reprezintă o calitate secundară a acesteia, ci reflectă însăși esența ei. Această oligarhie globală atacă toate popoarele, națiunile, statele, culturile, religiile, societățile, nu doar un anume tip, nu anumite regimuri, nu numai anumite ținte de atac luate aparte. Această elită întreprinde o ofensivă frontală și totală, rânvnind să transforme întregul spațiu planetar în zona propriului control. Dar în acest spațiu sunt situate societăți diferite, culturi diferite, popoare diferite, religii diferite. Acestea încă nu și-au pierdut definitiv specificul. Globalizarea le aduce moarte tuturor acestora, iar ei încă mai sunt în stare să realizeze asta sau să simtă la nivel intuitiv. Însă pentru a reuși să facă o opoziție eficientă oligarhiei globale, este evident că nici o țară luată aparte nu dispune de forțe. Chiar dacă s-ar uni forțele unei sau altei culturi sau al unei comunități regionale ce depășește granițele unei țări, oricum forțele ar fi inegale. Și doar dacă întreaga omenire va conștientiza necesitatea unei opoziții radicale globalismului, vom căpăta șansa să transformăm lupta noastră în una eficientă și aducătoare de rezultate. O acțiune comună nu reclamă de la noi să luptăm pentru aceleași idealuri sau să fim solidari cu acele norme care trebuie să vină în schimbul actualei catastrofe și patologii. Aceste idealuri pot fi diferite și chiar până la un anume punct conflictuale, însă trebuie să conștientizăm cu toții că dacă nu vom reuși să stârpim oligarhia globală, atunci toate aceste proiecte (oricare ar fi ele) vor rămâne nerealizate și vor pieri definitiv. Și dacă vom reuși să manifestăm destulă minte, voință, luciditate și curaj pentru a acționa de comun acord împotriva oligarhiei globale în cadrul Alianței Revoluționare Globale, atunci vom avea o șansă și o posibilitate deschisă nu doar să purtăm o luptă de la egal la egal, ci chiar și să învingem. Diferențele dintre societățile noastre și normele lor vor avea valoare doar după ce vom doborî oligarhia globală. Iar până atunci contradicțiile pe marginea proiectelor vor fi doar în avantajul oligarhiei globale, care acționează în conformitate cu eternul principiu imperial ”desparte și stăpânește”. În cadrul revoluției globale există doar două aspecte: unitatea a ceea ce urmează a fi nimicit și diversitatea a cee ace urmează a fi afirmat.
Revoluția secolului XXI nu poate fi o simplă reeditare a revoluțiilor din secolele XIX și XX. Revoluțiile anterioare uneori apreciau corect neajunsurile acelor regimuri, împotriva cărora erau îndreptate. Însă panorama istorică nu permitea conștientizarea celor mai universale și adânci rădăcini ale răului. Pe lângă loviturile aplicate unor trăsături de-a dreptul patologice ale orânduirii social-politice și asupra puterii nedrepte, înstrăinate și uzurpate, interveneau și anumite elemente secundare, care nu meritau o respingere atât de dură. Revoluțiile precedente deseori aruncau și copilul odată cu apa din covată, iar lovind răul, aduceau atingere și unor aspect care, dimpotrivă, meritau să fie păstrate și restabilite. În fazele anterioare răul pur rămânea camuflat, iar uneori chiar aceste revoluții purtau în sine ceva din acel duh, acele repere și acele tendințe, care au și condus la ora actuală spre despotismul financiar și mediatic al oligarhiei globale. În plus, revoluțiile de altă data se desfășurau în condiții locale, și chiar acolo unde pretindeau la un caracter global, nu dispuneau de această anvergură. Doar la ora actuală s-au copt condițiile necesare pentru ca această revoluție să devină una cu adevărat globală. Asta deoarece sistemul, împotriva căruia este îndreptată, a devenit cu adevărat unul global (nu doar la nivel de proiect). O altă trăsătură a revoluțiilor precedente consta în faptul că acestea propuneau niște modele social-economice de alternativă, care de cele mai multe ori pretindeau la universalitate. Dacă vom repeta această cale astăzi, atunci îi vom respinge în mod inevitabil pe cei, care concep ideea de normă altfel (prin prisma propriei societăți, a propriei istorii, a propriei culturi) și care își doresc un alt viitor decât și-l doresc alți revoluționari, angajați în lupta împotriva oligarhiei globale. Iată de ce revoluția secolului XXI trebuie să fie una cu adevărat planetară și pluralistă ca scopuri finale. Toate popoarele lumii trebuie să se ridice contra ordinii mondiale existente în mod solidar, de comun acord, dar în numele unor idealuri diferite și pentru afirmarea în practică a unor norme diferite. Ca să avem un viitor, trebuie să-l concepem ca pe un buchet complex de posibilități, care sunt împiedicate să se realizeze de către actualul sistem mondial și oligarhia globală. Dacă nu vom distruge acest sistem cu eforturi comune, în numele unor scopuri și orizonturi diferite, nu vom obține nici un buchet, nici măcar un singur viitor sau câteva forme ale acestuia. Să lăsăm ca fiecare societate să lupte pentru propriul proiect al viitorului. Revoluția secolului XXI va fi una de succes doar atunci când în cadrul ei vor lupta contra dușmanului comun toate popoarele de dragul unor scopuri diferite.
Acele spectacole, pe care le urmărim în cadrul așa-numitelor ”revoluții color”, nu conțin nimic cu adevărat revoluționar. Ele sunt organizate de către oligarhia globală, sunt pregătite și susținute de către rețelele acesteia. ”Revoluțiile color” sunt îndreptate practic întotdeauna împotriva acelor societăți și regimuri politice, care se opun în mod activ sau pasiv oligarhiei globale, îi contestă interesele, tind să păstreze un anume grad de independență în raport cu aceasta în domeniul politic, în strategie, în chestiunile regionale sau în economie. Iată de ce ”revoluțiile color” au loc selectiv și se sprijină pe rețeaua mass-media globalistă. Este vorba despre niște parodii la revoluții, ele servind exclusiv unor scopuri contrarevoluționare.
Noua revoluție trebuie să fie orietată spre doborârea radicală a oligarhiei globale, spre nimicirea elitei mondiale, spre distrugerea înregii ordini legate de ea sau, mai exact, a acestei dezordini dirijate. Nimicind nervul răului, noi vom elibera istoria popoarelor și a societăților de vampirul parazitar al oligarhiei planetare. Doar o astfel de soluție poate deschide o perspectivă pentru edificarea unui viitor de alternativă. Revoluția trebuie să fie una prin definiție globală. Oligarhia globală este îmrăștiată pe întregul teritoriu al planetei. Ea există nu atât sub forma unei structuri ierarhizate având un centru, un nucleu bine definit, cât sub forma unui câmp de rețea difuz, răspândit în toată lumea. Centrul de luare a deciziilor nu se află neapărat acolo unde sunt concentrate centrele vizibile ale conducerii politice și strategice ale Occidentului, adică în SUA și în alte centre ale lumii occidentale. Specificul elitei globale constă în faptul că localizarea ei este una în continuă mișcare și curgere, iar centrul de luare a deciziilor este unul dinamic și dispersat. Tocmai de aceea este extrem de dificil de a aplica o lovitură contra nucleului oligarhiei globale doar prin concentrarea asupra localizării ei teritoriale. Pentru a învinge acest rău de rețea, este necesar să fie smulsă din rădăcină prezența lui sincronică în diferite puncte ale pământului. În plus, este necesar să penetrăm în interiorul acestei rețele, pentru a semăna panică, a crea disfuncții, a introduce viruși și a provoca procese distructive. Distrugerea totală a oligarhiei globale reclamă din partea forțelor revoluționare însușirea tehnicilor de rețea și a protocoalelor de comunicații în cadrul rețelei globaliștilor. Omenirea trebuie să dea o luptă împotriva globalismului pe propriul ei teritoriu, iar astăzi întregul teritoriu al globului a devenit o zonă aflată într-un fel sau altul sub controlul dușmanului. Iată de ce lupta pentru nimicirea elitei globale trebuie să fie nu doar una comună, ci și sincronizată în cele mai diverse puncte ale planetei, rămânând una asimetrică. În plus, revoluția presupune în cazul dat o strategie de desfășurare a unui război de gherilă pe teritoriul ocupat de inamic. În particular, asta înseamnă că lupta trebuie să se desfășoare și în spațiul virtual. Revoluția cibernetică și practica luptei radicale în spațiul virtual trebuie să fie o parte componentă a revoluției secolului XXI.
Dintre toate ideologiile epocii moderne, la ora actuală s-a păstrat doar una, cea întruchipată de liberalism sau de liberal-capitalism. Anume în aceasta este concentrată în momentul de față matricea ideologică și de viziune a oligarhiei globale. Această oligarhie globală este una declarat sau camuflat liberală. Liberalismul îndeplinește o funcție dublă : pe de o parte, el servește drept hartă filosofică pentru consolidarea, păstrarea și extinderea puterii oligarhiei globale, adică se prezintă în calitate de ghid pentru politica ei globală, iar pe de altă parte el permite să fie racolați la scară largă în orice punct al planetei voluntari și colaboraționiști ai acestei elite, camarila ei; acceptând liberalismul, cele mai diverse persoane – conducători politici, funcționari, industriași, traderi, intelectuali, comunitatea științifică, tineretul din orice țară formează în mod automat acel mediu, din care este recrutat personalul de deservire al globalismului, prin intermediul căruia sunt create rețele, este colectată informația, sunt formate centre de exercitare a influenței, este făcut lobby pentru tranzacții și decizii în favoarea corporațiilor transnaționale, sunt promovate alte opearțiuni strategice în scopul instaurării dominației globale a oligarhiei mondiale. Principala țintă de atac a revoluției trebuie să o constituie anume liberalii în toate manifestările lor: în calitate de exponenți ai unor orientări ideologice, politice, economice, filosofice, culturale, strategice, tehnologice. Liberalii reprezintă acea pojghiță sub care se ascunde oligarhia globală. Orice lovitură aplicată liberalismului și liberalilor are toate șansele să afecteze părțile sensibile ale oligarhiei globale, organele ei vitale. Lupta totală cu liberalismul și liberalii constituie vectorul strategic primordial al revoluției globale. Revoluția trebuie să poarte un caracter radical antiliberal, deoarece anume în liberalism este concentrat nucleul răului. Orcie alte viziuni politice pot fi tratate în calitate de posibilă alternativă, aici nefiind nici un fel de limitări. Singura excepție este liberalismul, care trebuie să fie nimicit, strivit, doborât, eliminat.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

ENKI Joi Sept 14, 2017 3:28 pm

Faptul ca un prieten drag, cu care nu mai vorbisem din 23 septembrie anul trecut, m-a sunat in urma cu 2 zile din senin, doar sa se intereseze daca sunt bine, m-a pus nitel pe ganduri. Eu oricum urma sa il sun pe 23 septembrie anul asta, intrucat e ziua lui de nastere, asa m-a cam intrigat nerabdarea lui. N-am vrut sa cred ca omul ar fi avut vreo presimtire negativa despre sine insusi, dar acum vad ca ar fi putut avea una (sau o aschie de informatie captata din eter) desptre toti. Laughing

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Astfel am observat ca e plin internetul cu stiri despre apocalipsa provocata de Nibiru pe data de 23 septembrie 2017, unii cetateni mai panicati transmitand live pe youtube fenomenul. suspect

Asta ar cam insemna ca anunnaki se intorc, condusi de celebra lor capetenie, Enki. laugh

Bine, pot sa pariez ca pe gura noastra de rai lucrurile vor continua fix ca pana acum. laugh

Sylver Cheetah 53 Joi Sept 14, 2017 4:55 pm

Eu sper să moară dumnezeu.

(Still a)Live Dum Sept 17, 2017 7:46 pm

ENKI a scris:Faptul ca un prieten drag, cu care nu mai vorbisem din 23 septembrie anul trecut, m-a sunat in urma cu 2 zile din senin, doar sa se intereseze daca sunt bine, m-a pus nitel pe ganduri. Eu oricum urma sa il sun pe 23 septembrie anul asta, intrucat e ziua lui de nastere, asa m-a cam intrigat nerabdarea lui. N-am vrut sa cred ca omul ar fi avut vreo presimtire negativa despre sine insusi, dar acum vad ca ar fi putut avea una (sau o aschie de informatie captata din eter) desptre toti.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Astfel am observat ca e plin internetul cu stiri despre apocalipsa provocata de Nibiru pe data de 23 septembrie 2017, unii cetateni mai panicati transmitand live pe youtube fenomenul.

Asta ar cam insemna ca anunnaki se intorc, condusi de celebra lor capetenie, Enki.

Bine, pot sa pariez ca pe gura noastra de rai lucrurile vor continua fix ca pana acum.

Nu puteai vorbi despre asta de pe 24, încolo? funny

ENKI Lun Sept 18, 2017 7:40 am

(Still a)Live a scris:Nu puteai vorbi despre asta de pe 24, încolo?

Pai, in spiritul stirii, nu prea aveam cum sa mai vorbesc nici macar pe 24. laugh

(Still a)Live Lun Sept 18, 2017 3:00 pm

ENKI a scris:
(Still a)Live a scris:Nu puteai vorbi despre asta de pe 24, încolo?
Pai, in spiritul stirii, nu prea aveam cum sa mai vorbesc nici macar pe 24.

Ei, da, înțeleg, dar totuși... laugh

PS: În „spiritul”? agitat

ENKI Joi Dec 28, 2017 10:19 am

Despre sarbatori hedoniste trecute, despre ancorarea in prezent, despre micile apocalipse ce vor veni si despre noi, ultimii oameni. De citit inainte cu sau la doua zile dupa sampania de la "cumpana" dintre ani.

“Dincolo de bine şi de rău este un câmp. Ne vedem acolo ”.
La o analiză superficială, enunţul pare a fi o ironie la adresa lui Nietzsche, autorul unei cărţi intitulate chiar Dincolo de bine şi de rău. Dar enunţul este, de fapt, o traducere în stil american, prescurtat, a unui vers al poetului medieval persan Rumi: “Undeva afară, dincolo de ce e bine şi dincolo de ce e rău, există un câmp imens. Acolo ne vom întâlni”. Pe numele său complet Mewlana Jalal ud-Din Rumi, acest învăţător medieval al lui Nietzsche a trăit în sec. XIII, între 1207-1273, fiind întemeietorul cultului islamic al “dervișilor rotitori”, denumiți şi sufiți. Printr-un dans ritual sacru, denumit sama, practicantul (derviș) se învârte continuu şi ritmic până când, transfigurat, este pătruns de o stare de extaz mistic, în care se presupune că ia contact cu sacrul, cu divinul, cu lumea de dincolo. Prin acest dans rotitor şi prin muzică, dervișului pătrunde într-o realitate atemporală, ultra-dimensională, unde, în stările înalte de conştiinţă atinse pot fi (re)întâlnite sufletele tuturor oamenilor care au existat, există şi vor exista pe pământ, inclusiv cei dispăruţi dintre noi (care nu mai pot fi regăsiţi în lumea exterioară). Mult mai important este că sama poate deveni o uniune liturgică cu divinitatea, obţinută prin intermediul emoţiei şi al beţiei provocate de muzică şi de dans. Rumi şi-a învăţat discipolii că în această realitate augmentată, ultra-dimensională, a-temporală, poate fi întâlnită divinitatea, şi că, în prezenţa acesteia, nu mai există bine şi nu mai există rău şi, de aceea, ne putem da întâlnire toţi “pe acest câmp imens”. În această variantă, enunţul de mai sus nu mai pare o ironie la adresa lui Nietzsche (care, de altfel, nu era glumeţ sau ironic de felul său). Nu e nimic banalizator în acest vers; dimpotrivă, totul este înălţător. De altfel, Rumi a fost nu numai un mare telolog, ci şi un uluitor poet, atins parcă de aripile inspiraţiei divine. Iată trei înălţătoare aforisme ale lui Rumi, care chiar nu au absolut nimic în comun cu vulgarizantul curent New Age adoptat de vedetele de la Hollywood, cu misoginismul islamic sau creştin, la mare preţ în sec. XXI, şi nici cu fetişizarea sau obiectualizarea femeii, tipică sexualităţii libertine a post-modernismului în care ne bălăcim: “dacă ai cunoscut extazul arderii, nu vei mai putea trăi fără flacără; iubiţii nu se întâlnesc într-un anumit moment, ei sunt dintotdeauna unul în altul; femeia este raza luminii cereşti. La rândul său, atunci când Nietzsche vorbeşte de “teritoriul” de dincolo de bine şi de rău, are în vedere o angoasantă ştergere a graniţelor dintre cele două concepte morale, o zonă unde definiţia omului ca fiinţă morală nu se mai potriveşte, fiind “pregătită” de ultimii oameni (în sec. XXI, numim această pregătire transhumanism) şi “rezervată” supra-oamenilor (în secolul XXI, numim aceasta destinaţie finală posthumanism). Acei "ultimi oameni" de care vorbea Nietzsche, în Aşa grăit-a Zarathustra, sunt oamenii pentru care nu mai există idealuri, nici iubire, nici frumuseţe, ci numai bunăstare. Vechile religii, fundamentele morale şi emoţionale ale lumii sunt, treptat, înlocuite de “religia” confortului, destinat acelui homo economicus pe care îl teoretizează “elitele” neo-librale şi libertariene şi pe care îl promovează masiv mass-media main stream. Acest homo economicus, preocupat de conţinutul stomacului propriu, de aspectul său fizic (nu şi de interiorul său moral) şi de satisfacerea plenară a tuturor tentaţiilor sale sexuale, este ca iedera: se extinde rapid şi trăieşte mult, chiar şi în condiţii ostile. Culmea ironiei este că însuşi cuvântul “bunăstare”, împărţit în elementele sale constitutive (“bună” şi “stare”), sugerează ancorarea în prezent. Vechiul precept latin carpe diem (trăieşte clipa) se potriveşte de minune conceptului de hipster: dacă îl întrebi (din curtoazie sau la modul real) ce face, un hipster îşi va răspunde just doing my business sau, după caz, just hangin' arround. La fel de bine, conceptul carpe diem se potriveşte şi omului nou de tip corporatist, pentru care contează prezentul, nu şi istoria, şi nici viitorul. De vreme ce corporaţia nu mai are origine, nu are vârstă şi, practic, nici sfârşit, este evident că e mai bine, mai eficient, să fii fidel corporaţiei, şi nu familiei, comunităţii sau naţiei. Un contemporan al lui Nietzsche nu ar fi acceptat că omul va ajunge vreodată în postura de ultimul om. Cu toate acestea, s-ar zice că şocanta profeţie a lui Nietzsche (din Aşa grăit-a Zarathustra) este trăită de noi şi se derulează sub ochii noştri.
“Iată! v-arăt ultimul om. «Ce e iubirea? Ce-i creația? Ce e dorința? Ce este-o stea?» – așa se-ntreabă cel din urmă om, făcându-ne cu ochiul. Îngust va fi atunci pământul, se va vedea cum țopăie pe el ultimul om, cel care micșorează orice lucru. Prăsila lui este indestructibilă, ca puricele pe pământ; ultimul om o să trăiască cel mai mult”. Şi, în plus: “vine timpul celui mai de dispreț dintre toți oamenii, cel ce nu mai poate-a se disprețui pe sine”.
În zilele noastre, sub influenţa internetului, a paginilor de socializare, a stilurilor prescurtate şi acronimice de comunicare pe internet şi a campaniilor publicitare, cuvintele care exprimă energie, principii, idei călăuzitoare, idealuri, pasiuni, sunt micşorate, banalizate şi chiar vulgarizate, pentru a putea fi mai uşor luate în batjocură. Micşorate sunt şi lucrurile, pentru ca mai multe lucruri să încapă în buzunar. Micşorată este şi credinţa. Nu mai există înfrânare, nici zei. Ultimii oameni nu mai cred în zei, ci numai în confortul prezentului (inclusiv, sau mai ales, în confortul sexual). Ultimii oameni sunt hedonişti. Cel din urmă om, cel din profeţia lui Nietzsche, ne face cu ochiul şi ne invită să pufăim narghilea sau “iarba” alături de el. În lumea noastră, practic, nu mai există lucruri şi nici idei suficient de serioase sau de grave pentru a nu putea fi luate în derâdere, pentru a nu putea fi micşorate făcând cu ochiul. Cel ce îţi face cu ochiul te cooptează, fără să vrei, în mica echipă a celor care au găsit fericirea mediocră într-o ţigară de “iarbă”, un joc sexual de grup, o sticlă de bere sau o partidă de table.
„«Noi», zice-va ultimul om, făcându-ne cu ochiul, «suntem inventatorii fericirii».” Şi cine nu îşi doreşte fericirea, mai ales când este (pare a fi) la distanţă de un click pe internet? Dacă unii chiar au inventat fericirea, de ce ar mai vrea cineva să progresăm, să ne depăşim condiţia, să ne înălţăm? Împărăţia lui Dumnezeu şi-aşa nu există, ce sens ar avea să ne luptăm pentru a o găsi? Vom căuta, toţi, această fericire hedonistă, ca şi când ar fi un drog de care am devenit, deja, dependenţi. Şi, întrucât „toți vrând la fel, ei vor fi cu toți la fel”, cu „ultimii oameni” evoluţia se va fi oprit, căci motivaţia auto-depășirii va fi dispărut. Omenirea se va închide în propria monotonie şi, după profeţia lui Nietzsche, deşi ultimii oameni se vor mai certa între ei, din când în când, ca să spargă monotonia, ei se vor împăca de îndată, “ca nu cumva să-și tulbure digestia”.
Pentru ultimii oameni, lucrurile, avuţia, buzunarul sau contul propriu sunt importante, căci sunt calea către bunăstare. Pentru homo economicus, nu contează să fii, ci să ai. Deşi este posibil ca mulţi dintre aceşti ultimi oameni să îşi fixeze ca motto sau să îşi tatueze mesaje mobilizatoare emoţionale, ca cele pe care şi le afişează starurile de cinema sau sportivii de performanţă, ceea ce realmente contează pentru ultimii oameni este tot bunăstarea, iar aceasta poate fi obţinută doar cu avuţie şi bani, chiar şi folosind sau exploatând alţi oameni (în aparenţă liberi, dar legaţi cu tot felul de lanţuri juridice de cei care deţin resursele şi avuţia). Pe internet circulă această zicală atribuită lui Dalai Lama: “oamenii trebuie iubiţi şi lucrurile folosite; haosul lumii de azi este pentru că iubim lucrurile şi folosim oamenii”.
Cei care râd de lucruri grave, de suferinţă, cei care banalizează drama sau tragedia, cei care transformă populaţia în cifre şi statistici nu sunt supra-oameni, sunt ultimii oameni, sunt fiinţe în curs de dezumanizare. Iar acest val va iradia către toţi ceilalţi oameni, căci, aşa cum spune Nietzsche, ei, ultiimii oameni, sunt “ca puricele pe pământ”, identici din tată-n fiu, întrucât au pierdut deja ceea ce este definitoriu pentru om: distincţia dintre bine şi rău.
Legăturile naturale (de sânge) şi morale între oameni, cele care ţin lumea laolaltă, legături negate sau chiar tăiate (semi)conştient de ultimii oameni, încep să fie înlocuite de o confuzie generală, ca în apocalipsa scandinavilor (Ragnarök, sfârşitul omenirii, al zeilor şi al eroilor). Această negare şi această ruptură sunt consecinţa pierderii distincţiei între bine şi rău. Pierderea acestei distincţii nu înseamnă o prostire a omului (deşi marea noastră majoritate a început să funcţioneze pe pilot automat, utilizând mecanisme emoţionale şi oligo-raţionale în deciziile curente sau capitale), ci o îndepărtare de statutul de om. Căci omul nu există dincolo de această distincţie. De aceea, în câmpul acela al lui Rumi, unde ne putem (re)întâlni după ce am depăşit graniţa dintre bine şi rău, nu mai există oameni. Dincolo de bine şi de rău nu e un câmp cu flori, e abisul, e adâncul insondabil (tehom). Acest abis face imposibilă “îndreptarea lumii” (tikun olam).
În fervoarea aceasta hedonistă, când omul a devenit o cifră statistică pentru producătorii de medicamente şi vaccinuri şi o recoltă pentru sistemele public-private de “protecţie” a copiilor (prin luarea lor forţată din sânul familiei pentru că mama şi tata s-au răstit la ei ori au întârziat câteva ore să ajungă acasă, timp de câteva zile sau săptămâni la rând, pentru că au fost nevoiţi să stea peste program la serviciu, pentru a face bani, pe care să îi verse la picioarele băncii ca să plătească rate care nu se mai termină niciodată) şi când am ajuns să considerăm acceptabilă sau chiar necesară promovarea educaţiei sexuale în şcoli încă din clasa a treia sau când se interzic sărbătorile religioase creştine pentru a nu ofensa ateii şi credincioşii de alte religii (cărora, apropos, nu li se aplică acelaşi tratament, pentru a nu le alimenta extremiştilor religioşi furia destructivă), ori când se fac şi refac experimente medicale, de genul eugeniei, al mamei-surogat, al “exporturilor” de mame purtătoare în ţări unde acest lucru este permis, al prelevării şi exportului de organe etc., îşi mai aduce cineva aminte de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului? Despre idealul de dreptate, de egalitate şi de auto-determinare sau despre protecţia vieţii private şi familiale, ori despre libertatea de conştiinţă? După toate aparenţele, nu. Şi totuşi, acea Declaraţie venea după două războaie mondiale, cu zeci de milioane de victime directe şi cu sute de milioane de victime colaterale. Acei bunici şi străbunici ai noştri nu îşi puteau imagina că sunt sacrificaţi pentru ca noi să ajungem să trăim în plină epocă a ultimilor oameni. Nu îşi puteau imagina acest Späte Götterdämmerung.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

ENKI Dum Dec 31, 2017 12:29 pm

Sfarsitul lumii pe care o cunosteam, inceputul uneia Made in China. Laughing

Un an confuz, un viitor furtunos

2017 a fost un an confuz. Dominat, în plan intern, de luptele la vedere pentru putere la nivelul statului formal, cât și, sau mai ales, de luptele subterane de la nivelul statului paralel. În plan extern anul 2017 a fost dominat de noile priorități ale Administrației Trump, aflată la început de drum, care a deschis pre multe fronturi, în politica internă americană, cât și la nivel global. Toate astea pe fondul unei profunde crize de identitate, la nivel individual, național, european și global. Vechea ordine, cea a Războiului Rece, remanentă, își trăiește ultimele clipe. Și nimeni nu știe ce monstru se naște și-i va lua locul.

Bilanțul ăsta de sfârșit de an este mai mult o numărătoare de cadavre, după o bătălie. Nu doar în România. Să nu uităm ce rezultate au avut alegerile, mai ales în țările membre NATO. Să nu uităm fronda esticilor(minus căcăcioasa națiune română, care a uitat, dacă a știut vreodată, ce este demnitatea națională și la ce folosește ea), tensiunile crescute între conducerea Uniunii, de la Bruxelles, și membrii ei, mai mari sau mai mici. Definitoriu pentru starea de spirit din Uniune este Brexitul, produs al ipocriziei tuturor, inclusiv al ipocriziei bravului popor insular, care vrea și untul pe pâine, și banii de unt în buzunar. Asta, dacă se găsește unt, că mâna invizibilă a pieței a mai pus de-o criză.

Răspunsul la criză în UE este agitatul parului către cei care ies din front, gen Polonia sau Ungaria. Care, cu guverne inteligente și determinate, și-au construit un spațiu de manevră, la nivelul UE, au aliați, mai ales după alegerile din Austria, dar și prin alte capitale care contează, gen Washington, și fac ce făcea România lui Ceaușescu în CAER și în Tratatul de la Varșovia. Noi băltim, și scoatem capul din balta puturoasă doar pentru a forma ”alianțe” ridicole cu Grecia, Bulgaria și Serbia. Alianțe în care nici nu credem, și pe care nici nu ne putem baza, la nevoie. Ciumații între ei!

Motorul franco-german dă rateuri. Pentru că acum Franța, cu Macron în ascensiune, și Merkel șubrezită după alegeri, lucru vizibil și în incapacitatea ei de a forma un nou guvern, la aproape patru luni de la alegeri, vrea să dea direcția Uniunii. Doar că nici Parisul nu știe încotro s-o apuce! Mai bine nici că se poate! Și, colac pe colivă, crizele identitare nasc pe bandă rulantă partide radicale și extremiste, care complică jocul politic intern, dar și politicile ansamblului Uniunii. Practic, vechea ordine politică din fiecare dintre țările membre a fost aneantizată, făcută pulbere, și locul partidelor tradiționale este luat de tot felul de încropeli, mai mult gloate coagulate de stări de spirit, nu cetățeni mânați de convingeri ideologice și de valori politice ferme. Democrația este tot mai mult o formă fără conținut. Și locul ei este luat de hibrizi, în care gena totalitară devine dominantă.

Locul liderilor politici cu viziune este luat de tot felul de indivizi ”digitali”, propulsați în prim-planul politicii cu ajutorul unor organizații incredibil de puternice, de opace și de periculoase, prin capacitatea lor de a manipula opinia publică, și de a vinde pomeniții lideri digitali, împreună cu proiectele lor ”impresioniste” , ieșite din mintea ”progresistă” a unor indivizi avizi de putere, care și-au făcut din ”fascismul civic” batalioane de asalt împotriva ordinii democratice. Alegerile devin formale, ce contează este voința străzii, dominată de #rezist sau #ocupy, mișcări deloc spontane, sponsorizate de pomeniții pescuitori în ape tulburi, în cârdășie cu giganți ai economiei digitale, gen Google, FB și Twitter. Acum Silicon Valley este epicentrul ”fascismului civic”, locul de unde radiază utopiile tehnologice totalitare.

Statele Unite ale Americii sunt mai slăbite decât ne putem închipui. Măcinate de lupte politice interne, angrenate în toate conflictele militare posibile, cu finanțele publice în rapidă, și periculoasă, degradare, cu deficite bugetare tot mai mari, și cu cheltuieli militare în creștere, cu o polarizare economică și socială fără precedent în istoria lor, cu o clasă de mijloc tot mai redusă, ceea ce duce la creșterea instabilității interne și naște conflicte, nu-și mai pot îndeplini rolul pe care și l-au asumat, de lider al lumii ”libere”. China este adversarul său strategic, aflat în plină ascensiune, cu mijloace fără limită, practic, în acțiunea ei de a-și construi, cu alte mijloace, economice, nu militare, un Imperiu. Inclusiv pe ruinele Imperiului Occidental, generic spus. Iar cu Rusia sursă de energie și arsenal, China nu poate fi oprită.

Globalizarea este acum la ora Beijingului, nu a Washingtonului, sau a Bruxellesului. Probabil noua lume unipolară, cea chineză, care va lua locul celei americane, poate trece-sau nu-printr-o fază multipolară. Vedem asta din felul în care se va rezolva criza nord-coreeană. Dacă SUA vor folosi forța armată, va fi semn că etapa multipolară nu va mai exista, și că schimbarea de leadership se va face conflictual, violent. Probabil că această criză va domina politica externă în 2018.

Revenind la România, lucrurile sunt mai simple decât par. A rezumat situația Dragnea: ”Am câștigat alegerile, nu puterea”. Da, ceea ce s-a întâmplat-și dezvăluit!- în 2017, cu scandalurile politice și cu violența ”civică” în prim plan, arată clar că puterea este în altă parte, nu acolo unde trebuie să fie, constituțional vorbind. Statul paralel există, și, chiar dacă și-a pierdut niște pioni, este mai decis ca oricând să uzeze de puterea de care dispune. Deja numele celor care fac puterea lui nu mai contează. C-o fi Kovesi, c-o fi altcineva în fruntea DNA, abuzurile vor continua. Judecătorii șantajați de SRI vor da tot ce sentințe v”trebuie”. Iar ocupanții României, cei care ”gestionează” acum suveranitatea poporului român, vor continua să-și impună agenda, și protejații, pe post de executanți, în România.

Ce avem în plus? Un partid extremist, USR, care va continua să genereze violență și în 2018. Restul partidelor vor continua procesul de descompunere, de trecere în irelevanță, pe drumul spre un nou totalitarism. Anul Centenarului Marii Uniri va fi și anul eșecului democratic al României. Sună alarmist, dar nu e decât realist.

Cultura conflictului ne-a pus cu spatele la zid. Nu văd cine ar putea pacifica societatea, câtă vreme toată lumea toarnă gaz peste foc. Nu cred că am avut, în istoria noastră recentă, un moment mai nenorocit. Poate anii 1939-1940, când am pierdut teritorii, să fi fost la fel de grei.

Nu există motive de optimism. Din păcate 2018 va fi un an oribil. Un an de cumpănă pentru națiuni, cetățeni, valori și democrație. Cine scapă neșifonat va face, peste un an, același lucru: va număra victimele și le va aprinde o lumânare, ca și acum. Urarea de La Mulți Ani sună mai sinistru, și mai cinic, ca oricând...

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

ENKI Mar Ian 09, 2018 2:00 pm

Sa stam linistiti, dupa 2056 vine sfarsitu'. Laughing

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

ENKI Joi Ian 25, 2018 5:25 pm

Stan Constantin
cu 39 de minute în urmă

Orchestra de pe Titanic.

Crește pe zi ce trece violența socială, peste tot în lume. Doar că lucrurile care se întâmplă acum atât în Europa, cât și în Statele Unite, reprezintă doar partea vizibilă a acestei violențe, care sapă la temelia sistemelor politic, economic și social. Este semnul unui dublu eșec, eșec care depășește în magnitudine și consecințe eșecul comunismului: economic și democratic concomitent.

Poate părea ciudat că vorbim despre un eșec economic, acum, când economia globală atinge maxime istorice, greu de imaginat până și cu trei-patru decenii în urmă. Doar că globalizarea neo-liberală a făcut câteva lucruri, care transformă un succes pe hârtie într-un periculos eșec în realitate. Pe scurt, globalizarea a permis o polarizare nesănătoasă a averilor, a destructurat clasa de mijloc în țările dezvoltate, unde a produs noi cohorte de săraci, a distrus Statul Providență, înlocuindu-l cu Statul Penitență, a exclus de la educație și servicii de sănătate tot mai mulți oameni. Aceste evoluții au fost posibile pentru că marea finanță și-a aservit politicul și a distrus ideea de interes public. Democrația ”de piață”, sau ”democrația corporatistă”, ziceți- cum vreți, a luat locul democrației reprezentative, iar suveranitatea poporului a ajuns o ficțiune.

Între cetățeni, reprezentanții lor în instituțiile politice, și responsabilii economici s-a căscat o uriașă prăpastie, care face dialogul imposibil. Ca să înțelegeți despre ce vorbesc, am să vă povestesc o întâmplare, de la începutul anilor 2000. Cum poate știți, am lucrat la Rombac, și apoi la INAv, INCREST sau cum s-o mai fi numit institutul de cercetare-dezvoltare pentru aviație. Am locuit ani buni în cartierul Aviației II, cam pe unde este stația de metrou ”Aurel Vlaicu”. Mă întâlnesc, deci, cu un fost coleg, un inginer extrem de capabil, pe care nimeni nu-l mai dorea. Vindea ceva în Piața Aviației, cam pe unde este cârciuma ”Cocoșatul”. Avea o tarabă. Ca și mine, nu putea pleca din țară.

Din vorbă în vorbă-evident, situația politico-economică-tipul îmi zice: ”Costică, știi care este deosebirea între ce era înainte și ce e acum? Înainte, dacă aveai o problemă, te duceai la sindicat. Sau la ăla de la UTC, sau de la ODUS, sau de la partid. Dura, dar până la urmă găseai pe cineva care să te asculte, și să te ajute. Acum nu te ascultă nimeni, nu te ajută nimeni!”

Explozia socială este consecința acestui fapt, minor poate pentru unii decidenți politici și economici, dar esențial: vocea omului obișnuit nu mai este ascultată de nimeni. Și atunci violența este singurul mijloc care-i mai rămâne, pentru a se face auzit. Votul nu mai servește la nimic, vezi Referendumul din 2012, unde interesele unora au reușit să anuleze votul a peste 7,4 milioane de oameni. Ba, mai mult, încep să fie pedepsiți cei care n-au gândit ”pe linie” și au îndrăznit să se opună intereselor unor grupuri private, care țin loc de ”interes public”. După care au urmat ”Guvernul de pe cadavre”, la sfârșitul lui 2015, și crizele politice cu repetiție de după alegerile din decembrie 2016, toate acțiuni de invalidare a rezultatelor votului popular.

Organisme nelegitime din punct de vedere democratic dau jos guverne și Parlamente alese, atunci când ele contravin intereselor lor. Cazul Greciei este exemplar din acest punct de vedere. Atunci când este nevoie, aceste instituții nelegitime democratic se folosesc de forța statului, impunând violent soluțiile dorite, împotriva dorinței și voinței popoarelor.

Asta este rețeta violenței sociale care face deja parte din viața națiunilor. O știm, dar nu putem schimba lucrurile, pentru că suntem încă paralizați de teamă. Izbucnirile violente de genul revoltelor din mai multe orașe orașe ale SUA, ca urmare a asasinării unor cetățeni de culoare de forțele de ordine, respectiv ca urmare a rezultatelor alegerilor prezidențiale, care l-au făcut președinte pe Trump. dar și din Europa, au, paradoxal, rol de supapă de siguranță. Ele reduc tensiunile pe moment, dar nu rezolvă problemele de fond.

Și nu le rezolvă pentru că aceia care conduc sistemul nu vor să accepte nicio schimbare. Se amăgesc cu iluzia că pot suporta prețul acestor izbucniri scurte de violență extremă. Că după asta lucrurile se calmează, fără niciun alt ”sacrificiu” din partea lor. Nu văd pădurea din cauza copacilor. Violența despre care vorbesc nu este totuna cu ceea ce vedem acum pe străzile orașelor americane și europene. Nu, violența despre care vorbesc este aceea care va dărâma întreg sistemul, îl va face una cu pământul. Este violența care va marca un punct de ruptură, o discontinuitate în existența sistemelor politic, economic și social dominante acum. Va fi o ruptură de genul celei generate de Revoluția Bolșevică. Dar infinit mai periculoasă, prin consecințe.

Tot jucându-ne cu focul, ne vom arde fără doar și poate. Dar asta nu pare să ne intereseze. ”Business as usual” este consemnul general. Ceva de genul orchestrei de pe Titanic, care cânta, să facă dezastrul acceptabil. Șandramaua se scufundă, în acordurile dogmei neo-liberale. De data asta s-ar putea să nu mai fie supraviețuitori.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

ENKI Vin Mar 02, 2018 4:00 pm

Cica lumea sandilailor ar fi deja in prag de apocalipsa, in zadar incercand ei acum sa se extraga din turma celor 140 000 de idioti utili folositi de ambasadele ocupantilor pentru a restarta Securistanu'. vesel

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

baso Vin Mar 02, 2018 8:46 pm

ENKI a scris:Cica lumea sandilailor ar fi deja in prag de apocalipsa, in zadar incercand ei acum sa se extraga din turma celor 140 000 de idioti utili folositi de ambasadele ocupantilor pentru a restarta Securistanu'.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Mircea Badea a prezentat aseara secventa din discursul lui Gitenstein . Sa nu uitam ca, la vremea respectiva, interentul era intoxicat de propaganda basista. Probabil ca atunci s-a intarit legatura dintre SRI si finantatorii sorosisti. Cine s-ar fi gandit atunci ca insusi Base va deveni antibasist ? raset

Mai, legat de vizita lui Timmermans am fost cam nelamurita. Laughing

Atat A3 cat si irealitatea TV & Digi l-au laudat. Evident, pt. ca omul a fost guraliv, fiecare tabara a insistat pe ce a vrut din vorbele lui, intr-un sens sau in sens opus. Mircea Badea a facut insa un mishto crunt de el pe tema maratonului si a alergatului in sens opus. Laughing

ENKI Sam Mar 03, 2018 9:22 am

baso a scris:
ENKI a scris:Cica lumea sandilailor ar fi deja in prag de apocalipsa, in zadar incercand ei acum sa se extraga din turma celor 140 000 de idioti utili folositi de ambasadele ocupantilor pentru a restarta Securistanu'.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Mircea Badea a prezentat aseara secventa din discursul lui Gitenstein . Sa nu uitam ca, la vremea respectiva, interentul era intoxicat de propaganda basista. Probabil ca atunci s-a intarit legatura dintre SRI si finantatorii sorosisti. Cine s-ar fi gandit atunci ca insusi Base va deveni antibasist ?

Mai, legat de vizita lui Timmermans am fost cam nelamurita. Atat A3 cat si irealitatea TV & Digi l-au laudat. Evident, pt. ca omul a fost guraliv, fiecare tabara a insistat pe ce a vrut din vorbele lui, intr-un sens sau in sens opus. Mircea Badea a facut insa un mishto crunt de el pe tema maratonului si a alergatului in sens opus.

Holandezu' o fi venit sa-si ia spaga (portul Constanta), asa ca a rostit un discurs indescifrabil, bun si rau simultan, pentru toti. Daca mai pune si o vorba buna pentru mobilarea Consiliului Europei cu un Sasalau, in 2019, miorii ii vor fi recunoscatori ca l-a ajutat decisiv pe Dragnea sa ajunga presedinte, cu 70%. laugh

baso Sam Mar 03, 2018 1:08 pm

Oare trebuie sa propuna Guvernul sau Parlamentul candidatura lui Iohannis la presedintia CE ? scratch

Cred ca ravasitoarea ar fi maxim incantata Laughing

Dupa ce-i expira cele 2 mandate de Presedinte al CE, Klaus poate candida din nou la presedintia Romaniei.

ENKI Sam Mar 03, 2018 1:56 pm

baso a scris:Mai, legat de vizita lui Timmermans am fost cam nelamurita.

In schimb, Sorin Faur pare deplin lamurit. laugh

Mica sumedenie a dezamăgiților de lipsa apetitutului lui Timmermans pentru macoveism răcnitor în scurta vizită la București insistă, deja cam prea penibil, să alerge înapoi, cum zis-a Înaltul Oaspete, ca să rescrie în tușe cataclismice discursul primvicelui european. Dinăuntrul aburilor transpirației iscate de comicul efort, sumedenia colorează cu îndîrjire convulsivă pixălu. Adică Timmermans n-a spus ce-a spus, el a spus ce știm noi că trebuia să auziți voi că a spus, ceea ce e mult peste capacitatea voastră de a pricepe ce a vrut el să spună, spunînd ce a spus fără să spună, dar spunînd ce vrem noi să fi spus, iar acum vă spunem noi și vouă, cărora el v-a pus fără să vă spună. Membru plin al micii și îmbufnatei sumedenii, un cetățean doicevelean care trăiește demult cică din jurnalism a depistat și el METAMESAJUL timmermansian: presa trebuie să mucles în chestiuni legate de Justiție (lacrimă), iar CCR este o amenințare la...tot. Asta fu metamesajul conform. Clar?
Dacă aceste cazuri nu sînt clinice, cineva trebuie că le achită contravaloarea autocompromiterii prin defilarea publică în astfel de costumații. Rîd și curcile, stimați tovarăși! De se prăpădesc. #visevede

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

ENKI Sam Mar 03, 2018 1:59 pm

baso a scris:Oare trebuie sa propuna Guvernul sau Parlamentul candidatura lui Iohannis la presedintia CE ?
Cred ca ravasitoarea ar fi maxim incantata Dupa ce-i expira cele 2 mandate de Presedinte al CE, Klaus poate candida din nou la presedintia Romaniei.

Nu stiu cat dureaza un mandat de presedinte CE (4 ani?! scratch

), dar UE insasi nu mai prinde doua. laugh

ENKI Lun Mar 26, 2018 3:56 pm

25 martie 2018, Buna Vestire - Made in China. vesel

Dan Diaconu
8 ore ·

Chiar dacă nu aţi simţit nimic, de ieri lumea a devenit multipolară. Aşa-i că pare ciudat că o asemenea mişcare epocală s-a petrecut peste noapte, fără tunete şi fulgere, fără ştiri cu flash-uri, fără „breaking news”-uri? E ca şi cum te-ai trezi într-o dimineaţă şi ai constata că lumina soarelui nu mai are culoarea pe care-o cunoşteai, ci bate puţin spre o altă nuanţă. De fapt, asta se întâmplă acum.

Cu toate că ştirile n-au pedalat, lucrurile se întâmplă. Şi se întâmplă treptat, conform unui plan, transparent pus în aplicare şi cunoscut dinainte de către toată lumea. Acesta este modul de acţiune al noului lider. Spre deosebire de stilul bombastic american, care trebuie să fie strident, să sară în ochi, să atragă atenţia, modul de acţiune al Chinei - căci despre ea este vorba - este unul al paşilor mărunţi, perfect previzibili şi unanim recunoscuţi.

Când a anunţat că yuanul trebuie să aibă o cotă importantă în coşul XDR(Drepturile Speciale de Tragere ale FMI), Beijing-ul a argumentat totul în conformitate cu practicile FMI. Acţiunea aproape a prins SUA cu fundul gol deoarece cota documentată de către chinezi ameninţa iremediabil controlul american asupra FMI. Chiar dacă au obţinut un procent inferior ţintei propuse, cuvântul chinezilor este destul de apăsat în acel for.

Următorul pas a fost cel al fondării unei bănci internaţionale. S-a încercat cu Banca BRICS, dar, din păcate, lucrurile nu au funcţionat aşa cum ar fi trebuit, în special din cauza „fragilizării” sau influenţării membrilor importanţi de către SUA(vezi loviturile de stat din Brazilia şi Argentina sau operaţiunile de deturnare operate cu mâna Indiei sau Africii de Sud). Chiar dacă a fost fondată, instituţia este departe de rolul pe care ar fi trebuit să-l joace. Cu aceste date din teren, chinezii nu s-au lăsat intimidaţi, ci au pornit de la zero cu o bancă regională: Asian Infrastructure Investment Bank (AIIB). Iniţial se credea că noua bancă va avea soarta celei a BRICS. Însă gheaţa a fost spartă de Anglia care a anunţat că acceptă să devină membru fondator. Mişcarea operată de către Perversul Albion a fost instantaneu mimată de către marile puteri europene, iar eşecul preconizat s-a transformat în succes. Doar SUA şi câţiva ţuţeri - printre care şi colonia România, desigur! - nu s-au numărat printre fondatori ai noii bănci.

Poate vă întrebaţi ce-i cu această bancă şi de ce este ea un succes? Conform definiţiei conţinute în denumire este o bancă menită a suporta infrastructura ţărilor asiatice. Exact asta face, numai că ea este un braţ financiar al Chinei pentru dezvoltarea noului Drum al Mătăsii, un proiect politico-economic extrem de complex prin care China urmăreşte să-şi securitizeze transporturile de mărfuri către Europa. Noul Drum al Mătăsii caută imposibilul, anume să împace teritorii aflate în conflict. Am scris cu ceva vreme în urmă despre pactul afgano-pakistanez care se coace. De asemenea, se lucrează puternic la o stabilizare a relaţiilor pakistanezo-iraniene. Cu o populaţie majoritar sunită, dar şi cu a doua populaţie şiită a lumii după Iran, Pakistanul reprezintă un mix de-a dreptul exploziv. SUA prin intermediul Arabiei Saudite încearcă să atragă Pakistanul într-un război religios surd, în special prin finanţarea grupului terorist sunit Jaish al-Adl, responsabil, între altele, cu atacuri la frontiera iraniană. Adevărata luptă care se dă acum în Pakistan este între forţele care doresc pacificarea ţării şi o împăcare istorică cu vecinii şi cele vândute complexului militaro-industrial american care-şi doresc menţinerea ţării în conflicte surde şi permanente cu vecinii. În toată această ecuaţie, China încearcă să atragă ţara într-un mecanism economic profund, în urma căruia Pakistanul ar urma să stea pe propriile-i picioare. Tributul cerut: pacea cu vecinii. Lupta încă se dă, însă, odată cu victoria, Drumul Mătăsii e ca şi făcut.

Ultima redută atacată de către Beijing - şi, de altfel, cea care m-a făcut să scriu articolul de faţă - este cea a tranzacţionării petrolului. Având în vedere că China este la ora actuală cel mai mare importator de petrol al lumii(9.5 m. barili pe petrol pe zi vs 7.33m. barili pe zi SUA), menţinerea unei subjugări monetare a petrolului era inacceptabilă. Aşa a apărut necesitatea tranzacţionării petrolului în yuani. Americano-centriştii au considerat aşa ceva inacceptabil şi au pariat pe imposibilitatea unei asemenea acţiuni. Cu aceiaşi paşi mărunţi, chinezii au pus la care un mecanism imbatabil: tranzacţionarea contractelor futures pe petrol în yuani, garantate cu aur. O mişcare cu două trimiteri. Pe de o parte a fost menită a garanta suplimentar contractele - lucru care nu se întâmplă nicăieri în urmă. Din punct de vedere politic, mişcarea a fost mai mult decât transparentă: o ameninţare pe faţă adresată americanilor ale căror rezerve de aur sunt mai mult decât discutabile. O amplificare a retoricii aurului ar putea lăsa SUA cu fundu-n baltă dată fiind dificultatea cu care returnează aurul cerut de ţările care vor să-şi repatrieze rezervele.

INE Crude Oil Futures a început tranzacţionarea în ciuda pariului unora că acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Ce înseamnă aceasta? În primul rând, pentru marii consumatori chinezi înseamnă mai multă predictibilitate: ei vor putea să-şi blocheze preţul contractelor viitoare de achiziţii în yuani, transformând petrolul într-o marfă eminamente chinezească. E interesant ce se întâmplă şi de partea cealaltă a „furtunului”, anume în Arabia Saudită. Prinsă ca într-un cleşte între SUA şi China, Arabia Saudită face un joc deosebit de periculos. Pe de o parte continuă să-şi plătească destoinică tributul hegemonului, suplimentându-l cu achiziţii inutile de arme, dar, pe de altă parte, cedează presiunii crescânde ale celui mai mare client al său, China. Astfel, Arabia Saudită a semnat un contract bilateral monetar cu China care presupune plata mărfurilor celeilalte părţi în moneda proprie: chinezii pot cumpăra din Arabia Saudită utilizând yuanul, în timp ce saudiţii pot cumpăra din China cu riali. La un curs stabilit de Banca Chinei!

Ceea ce este interesant e că investiţia în noul instrument futures e destul de limitată pentru investitorii externi, chinezii căutând prin aceasta să reducă pe cât posibil caracterul speculativ al acestuia. De altfel, tot pentru reducerea caracterului speculativ au fost crescute şi taxele de stocare a petrolului. Motivul e unul simplu: China e interesată de dezvoltarea ecponomiei reale şi nu de influenţarea acesteia de speculaţiile unor insideri. Cu alte cuvinte, dacă vrei să faci speculaţii, e bine să le faci pe dolari, futures-ul chinezesc fiind construit pentru business real. Este, dacă vreţi, şi o protecţie în faţa marelui capital speculativ care, prin intermediul unor bidoane, ar putea deturna misiunea instrumentului chinezesc.

Acestea fiind spuse, nu-mi rămâne decât să vă recomand, aşa cum am făcut-o de nenumărate ori până acum, să vă uitaţi cu atenţie la China. Acolo e un pol puternic în formare, pol care însă caută să dea o altă faţă globalismului. Nu spun că e mai bună sau mai rea, dar este o altă faţă a aceluiaşi concept. Despre toate acestea vom mai avea timp să discutăm într-un alt articol.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

O dedicatie speciala pentru amerloci. laugh

ENKI Mier Mar 28, 2018 3:22 pm

Occidentul va fi islamizat pentru a se împlini pohta „lorzilor globalizării”. Lumea sclaviei absolute. Europa de Vest prima victimă.

Erdogan şi oamenii lui au dreptate: Europa de Vest va fi în curând islamică şi nu trebuie să fii mare filozof pentru a înţelege acest lucru, ci numai să ai ochii, urechile şi raţiunea deschise către ceea ce se întâmplă în lume.

Migraţia în masă a musulmanilor înspre lumea creştină, pentru înlocuirea vectorului identitar creştin, bazat pe libertatea omului (chiar şi în raport cu Dumnezeu), cu cel islamic, bazat pe supunerea fără obiecţie, este ultima agresiune, şi probabil cea mai radicală şi cu efectul cel mai rapid şi mai amplu, a lorzilor globalizării împotriva popoarelor lumii. Fenomenul are loc în întreaga creştinătate, amploarea maximă fiind în statele occidentale, centrul de greutate al acestei lumi – prin dezvoltarea economică şi puterea militară – şi zona cu atracţie maximă pentru migratorii porniţi la drum către ceea ce, pentru mulţi, este echivalent cu un paradis. Odată cucerită această fostă, deja redută, restul acestei lumi creştine, mult mai reticent, dacă nu chiar declarat opus acestei dezvoltări populaţionale, dar şi mai slab economic şi militar, grupat esenţial în Europa Centrală şi de Est, America Latină şi Africa neagră, pare fi o pradă sigură. Se atinge astfel un scop dublu: cea mai mare parte a lumii sub un unic control, fără problemele de contestare, opoziţie şi revoltă încă posibile în societăţile, zise democratice, actuale.
Că Europa Occidentală va deveni, în scurt timp, maxim 20 de ani, o regiune islamică, este astăzi o certitudine: modificările dramatice ale stucturii populaţiei, poziţia aparatului de stat-elite-media în raport cu localnicii şi migratorii şi îndoctrinarea masivă a tinerilor cu ideologia nihilistă autodistructivă bazată pe vina de a fi alb, ura pentru albi, şi necesitatea înlocuirii civilizaţiei creştine „supremaciste”, sunt liniile de forţă ale acestui proces.
Scriu despre acest subiect de peste 4 ani şi, dacă la început, eram privit nu neîncredere, chiar cu suspectarea alergatului după senzaţional, tot ceea ce s-a întâmplat după 2013-14 a confirmat deducţiile şi previziunile mele. În acelaşi timp, din studierea fenomenelor şi evenimentelor, la rândul meu am adus unele retuşuri ipotezelor, concluziilor şi afirmaţiilor iniţiale, cum ar fi, de exemplu, celor privind declanşarea actelor teroriste împotriva populaţiei occidentale de către jidadişti: de fapt, după cum a devenit foarte clar între timp, organizarea acestora ţine de structurile serviciilor secrete şi militare locale, după tiparul operaţiunilor „steag fals” (vezi precedentele de acest tip din Europa, de exemplucele grupate sub denumirea generică „Operaţiunea Gladio”.
Această perspectivă este acum certă pentru toţi cei care au înţeles că dincolo de a fi o simplă invadare a continentului dinspre fostele colonii, islamizarea Occidentului, este un proces bine elaborat şi meticulos pus într-o pagină, în care a fost premers de socialismul secolului 19, comunismul secolului 20, democraţia de mucava agonizândă, feminism, lgbtism, ideologia de gen şi funcţionează acum sincron cu ultimele patru, în cuplare ofensivă împotriva popoarelor occidentale. Lucrurile au devenit clare atunci când s-a înţeles că atât organismele supranaţionale globaliste – ONU, UE etc.– cât şi elitele statelor occidentale lucrează pentru un acelaşi scop: o lume supusă aceluiaşi unic centru de putere, chiar dacă, din motive de coordonare mai simplă, împărţită în state şi blocuri separate, cu o populaţie de sclavi semirobotizaţi.
Ca dovezi directe ale procesului le avem pe cele care ţin de dimensiunea demografică şi pe cele care ţin de dimensiunea politică. Dacă în ceea ce priveşte realitatea demografică lucrurile sunt clare, orizontul de timp al preluării poziţiilor puterii politice vizibile şi pe a celor administrative, de către mai numeroasă, la acel moment, tânără generaţie islamică, sau islamizată, fiind undeva între 10 şi 20 de ani, detaliile realităţii politice mai fac uneori subiectul unor nelămuriri, neputinţe de a le discerne, sau de a le accepta. În mare acestea din urmă sunt grupate în cinci categorii:
1. Declanşarea de revoluţii, războaie civile, războaie de agresiune directă, în interiorul şi împotriva unor state şi zone cu potenţial de conflict etnic şi/sau religios – Balcani, Orientul Mijlociu, Nordul Africii.
2. Organizarea aşa-zisului „terorism jihadist”, în acele state şi zone, sub aparenţa erupţiei naturale a acestuia ca urmare a diferendelor etnice şi/sau religioase, instruirea, consilierea, susţinerea cu bani, armament şi asistenţă tehnică specială a grupărilor de mercenari acţionând sub acoperirea jihadului şi acţiunilor acestora.
3. Deplasarea, sub acoperirea statutului de refugiat de război, a mase mare de oameni din Africa şi Asia spre lumea occidentală: Europa, America de Nord, Australia etc.
4. O politică internă la nivelul UE şi a statelor de promovarea a migraţiei cu următoarele componente:
– refuzul apărării graniţelor uniunii şi statelor de pe traseul acesteia
– oferirea de avantaje materiale substanţiale, depăşind adesea pe cele ale propriilor persoane defavorizate,
– o propagandă de mare amploare în favoarea primirii migratorilor prezentate ca „victime ale războaielor” puse în pagină de acelaşi centru de putere global,
– modificări legislative favorabile migraţiei,
– tratamentul favorizant – ne-anchetarea, netrimiterea în judecată, achitarea, sau pedepse fără relevanţă – al infractorilor musulmani în cazuri de viol, jaf, crimă, trafic de carne vie, de droguri şi arme,
– înăsprirea legislaţiei care pedepseşte criticarea acestei politici, a migraţiei şi a migratorilor,
– atacarea ultimelor redute de identitate locală, în primul rând a creştinismului, a valorilor occidentale clasice,
– aşa- numitele campanii împotriva fake news-urilor şi a hate speech-ului, ca metode de restrângere a libertăţii de opinie cuplate cu modificările de cod penal în privinţa pedepsirii delictelor de ură, ca metode globale de restrângere a tuturor libertăţilor.
5. Organizarea terorismului intern sub acoperirea deplasării către statele occidentale a aşa-zişilor terorişti jihadişti din zonele de conflict, şi înscenarea de evenimente de tip „steag fals”, cu victime din rândul populaţiei, ca o altă cale pentru restrângerea libertăţilor, impunerea statului poliţienesc şi militarizat şi a politicii de înlocuire a populaţiei omogene cu una atomizată.
Toate aceste dimensiuni sunt în plină desfăşurare, vizibile şi resimţibile, imposibil de contestat. Ele vin să se aşeze şi, în acelaşi timp sunt impuse, pe fundalul atomizării populaţiei interne şi dezactivării opoziţiei sale ca urmare şi a anterioarelor formule de atac la identitatea personală şi naţională, feminismul, lgbtismul, ideologia de gen.
Voi încerca în continuare ca, într-o succesiune de scurte analize să ilustrez stadiul şi dinamica elementelor ţinând de ambele dimensiuni – demografică şi politică – ajutat fiind de fenomene şi evenimente în desfăşurare, care să dea o mai mare putere de convingere afirmaţiilor, concluziilor şi previziunilor mele, adică o abordare în zig-zag a temei, funcţie de aceste date ale realităţii.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

ENKI Vin Mar 30, 2018 9:44 am

Până în 2016, cel mai puternic supercomputer din lume era Tianhe-2, proiect realizat de Centrul National de Supercomputingdin Guangzhou. Era de aproximativ două ori mai puternic decât următorul clasat, Piz Daint(ştiu că sună ca naiba!) aparţinând elveţienilor şi livrat de Cray. Cu toată diferenţa de putere, primii doi clasaţi au fost dezvoltaţi cu tehnologii similare, având ca miez procesoare Xeon E5-269X. Şi mai era o diferenţă: cu toate că era substanţial mai puternic, supercomputerul chinezesc fusese livrat în 2013, în timp ce ocupantul locului secund abia în 2016.

Numai că în 2016 lucrurile s-au schimbat dramatic în condiţiile în care chinezii din centrul de la Guangzhou au cunoscut răsuflarea unei concurenţe puternice care efectiv a dărâmat lumea supercomputing-ului. E vorba de ... chinezii din centrul de supercomputing de la Wuxi, care-n acel an de graţie au livrat Sunway TaihuLight, un supercomputer de aproximativ 3 ori mai puternic decât Tianhe-2. Da, aţi citit bine: de trei ori mai puternic. Însă nu asta e noutatea. Nici pe departe! Sunway e dezvoltat pe o platformă exclusiv chinezească! Procesorul utilizat este un SW26010, dezvoltat de National High Performance Integrated Circuit Design Center din Shanghai. Cu aceasta putem spune că s-a produs desprinderea şi, în acelaşi timp, marea decolare tehnologică a Chinei.

Să vă mai dau un exemplu: toată lumea a zâmbit în momentul în care chinezii au cumpărat din Ucraina Riga - un fier vechi pompos denumit portavion. Riga era un cadavru plutitor din perioada sovietică. Fusese livrat în 1985 pentru marina sovietică, dar n-a făcut prea multă vâlvă. A stat ce-a stat pe la chinezi, au fost angajaţi specialişti ex-sovietici, iar portavionul a renăscut sub numele Liaoning. Istoria însă e mai lungă. Chinezii au fost cumpărători disperaţi de portavioane. Au luat de la australieni HMAS Melbourne, o fierătanie având tehnologie a anilor 60, iar de la ruşi trei bucăţi ex-sovietice: Minsk, Kiev şi amintitul Riga(sau Varyag). Ce-au făcut cu ele? Le-au studiat, au angajat specialişti, şi-au crescut specialiştii proprii, iar în prezent au în proiect livrarea către marină a portavionului tipului 001A - proiect constând în îmbunătăţirea Liaoning, dar şi a tipului 002, proiect 100% chinezesc, dezvoltat de la zero. Interesante sunt şi avioanele livrate pentru aceste nave: Shenyang J-15 - clone 100% chinezeşti ale Suhoi Su-33. Ceea ce însă se cunoaşte mai puţin este faptul că programul chinezesc de portavioane e mult mai amplu, pornind la Dalian inclusiv dezvoltarea tipurilor 003 şi 004! Probabil tipul 002 va fi net superior tehnologiilor actuale ale Chinei şi comparabil cu cele americane, în timp ce de la 003 se va produce decolarea tehnologică. Iar dezvoltarea portavioanelor merge mână-n mână cu dezvoltarea propriilor avioane de concepţie 100% chinezeşti.

Cele două exemple sunt luate la întâmplare, în realitate putându-se găsi nenumărate altele. De fapt n-am vrut decât să ilustrez modul în care se produce desprinderea de la imitaţie la creativitate şi inovaţie. Când americanii au blocat telefoanele Huawei a fost un semn de neputinţă. Mai vreţi? În septembrie anul trecut Trump a blocat preluarea Lattice Semiconductors de către chinezii din spatele Canyon Bridge Capital Partners. A fost o recomandare de blocare a tranzacţiilor de acest tip din partea serviciilor secrete. Americanii au devenit atât de circumspecţi încât, practic nu mai aprobă nicio tranzacţie de preluare. Ultimul exemplu s-a petrecut în urmă cu câteva zile când a fost blocată preluarea Qualcomm de către singaporezii de la Broadcom. Lucrurile însă nu se opresc aici, deoarece Broadcom intenţionează să se mute în SUA pentru ca achiziţiile sale să nu mai intre sub jurisdicţia Comisiei pentru Investiţii Străine care, în ultima perioadă, vânează tot ce mişcă.

E de-a dreptul hilar să-i vezi pe americani cum construiesc ziduri în jurul propriei ţări, aşa cum au făcut-o chinezii în istorie pentru a-şi proteja teritoriul. O istorie întreagă de ziduri, castele, ruine ne arată că asemenea strategii n-au decât un succes temporar, iar furiilor marilor valuri nu ai cum să li te opui. Occidentul este într-un declin profund, aproape de fundătura istoriei în care va fi îngropat de propria-i neputinţă.

Ce e China? E altceva! Sunt barbarii nemiloşi care toacă şi aruncă în derizoriu absolut orice semn de civilizaţie occidentală. Este, dacă vreţi, răzbunarea istoriei sau, cum ar spune unii, reîntoarcerea centrului de greutate în Asia, acolo unde, de altfel, a tot fost şi unde, spun unii, îi e locul. A fost Anglia, o scurtă perioadă Germania şi-apoi s-a inventat SUA ca centru suprem de putere al planetei. Au obosit, sunt sleiţi şi căzuţi în degringoladă sub presiunea propriei banalităţi. SUA e ultimul bastion despre care istoria ne învaţă că, întotdeauna şi fără excepţie, pică din senin, pică banal, după o luptă superficială şi, de cele mai multe ori, inutilă. SUA e cadavrul descompus.

Şi totuşi, cine e China? Ei bine, de-aici începem discuţia pentru că e vorba de ceva mai mult decât aţi văzut până acum. În timp ce SUA e ursul care fură miere, China e stupul sau muşuroiul. Poţi înţelege China dacă înţelegi tâlcul dialogului dintre pescarul Li şi trimisul împăratului:
- Pescare Li, de mâine satul tău se mută în nordul ţării pentru a construi zidul care ne va apăra de mongoli.
- Dar noi nu suntem constructori, ştim doar să pescuim.
- Împăratul, în marea sa generozitate vă va da oameni care vă vor învăţa să construiţi.
- Şi din ce vom trăi? Noi ştim doar să pescuim.
- În marea sa milă, Împăratul vă va da voie să vă luaţi hrana de pe pământurile sale. Dar asta după ce veţi munci pentru marele zid.

Aceasta e varianta chinezească a conceptului de mobilitate a forţei de muncă. Acolo nu există individualitate, ci doar colectivitate. Dacă interesul „stupului” o cere nu se mută indivizi, ci sate, oraşe, regiuni s.a.m.d. Şi fără prea multe comentarii. Aşa cum am mai spus, China e stup. Inteligenţa e cea colectivă, individualul nu există. Vreţi să ştiţi ce înseamnă China? Cel mai eficient sistem de cenzură din istorie. Aţi experimentat internetul din China? Merge ca dracu dacă vrei să „treci graniţele”. În fapt aia e percepţia noastră. Ţinând cont de faptul că fiecare bit de informaţie trece prin „Marele zid” al cenzurii, probabil veţi înţelege că, de fapt, merge extrem de repede! Mai vreţi? Hai să vă mai surprind. Aţi auxit de SkyNet? Tocmai a fost livrat în 16 provincii ale ţării. Este cel mai avansat sistem de recunoaştere facială, capabil să compare 3 mld. de feţe pe secundă. Credeai că-n puşcărie e rău? S-ar putea să-ţi schimbi opiniile.

La momentul apariţiei, conceptul de rating al cetăţeanului a făcut ceva vâlvă. Desigur, un asemenea concept nu se putea naşte decât în China. Acolo e iubit. De către conducători, desigur. Ce înseamnă? E ca-n bancul ăla în care încerci să comanzi o pizza şi robotul de la capătul firului începe să-ţi spună că d-aia cu supliment de brânză nu poţi din cauză că ai colesterolul mare, că nu-ţi poate da sos picant din cauză că stai rău cu inima şi te mai întreabă şi de ce mama naibii suni în condiţiile în care n-ai niciun chior în card şi nici venituri verificabile, astfel încât anunţă poliţia pentru că în mod sigur ai furat banii. Cool, nu? Asta e cealaltă faţă a Chinei, cea care nu ne place. Dar cea care-i asigură avantajul suprem.

Şi-abia de-aici începe chestia urâtă. Aşa-i că nu vă place să fiţi „stampaţi”, micuţilor? Aşa-i că nu vă place ca numele să vă fie înlocuit cu un număr, ca la puşcărie? Staţi liniştiţi, e bine! Google, Facebook, NSA, etc. reprezintă „contraponderea”, răspunsul sau replica pe care Occidentul o dă Chinei. Cum o face? Imitând-o. Exact aşa cum chinezii îşi făceau „un nume” aducând celebrele mărci Adibas, IPone s.a.m.d., exact la fel Vestul imită organizarea de stup. Toată teroarea pe care-o vedeţi instaurându-se aici şi aiurea este din imitaţie şi disperare. Occidentul caută să se salveze imitând invadatorii aşa cum în Bizanţ iconoclaştii au promis că, prin eliminarea icoanelor, vor ţine piept hoardei musulmane. Aşa cum Constantinopolul căzut, la fel se va întâmpla şi cu putredul Occident. De ce? Pentru că e-n firea lucrurilor. O casă a cărei structură de rezistenţă din lemn a putrezit, se dărâmă. O construcţie căreia i-a cedat fundaţia, cade. Aşa stau lucrurile.

Puterea Chinei nu vine din „organizarea de stup” ci organizarea de stup e în firea fiecărui chinez. Ei acţionează toţi ca un monolit pentru că aşa sunt construiţi. A încerca să transformi europeanul într-un individ organizat în structură de stup e ca şi cum ai avea pretenţia absurdă că poţi face voltijă şi alte acrobaţii utilizând o vacă în loc de cal. Va fi un experiment la fel de nereuşit precum toate celelalte tembelisme făcute în numele progresului.

Reţineţi ceea ce vă spun acum: în conformitate cu programul „Made in China 2025”, expus de preşedintele(şi viitorul împărat al Chinei) Xi Jinping, China trebuie să ajungă cea mai mare putere în principalele zece sectoare industriale avansate. Nu în zeci sau sute de ani, ci până în 2025! Şi, credeţi-mă că aşa va fi. Ţara deja a decolat, iar ceea ce urmează e mai mult decât vizibil. Asia în general şi China în special vor zdrobi Occidentul cu aceeaşi nepăsare cu care un individ calcă peste o gâză. Momentul în care Occidentul sau ceilalţi nu mai contează e cel în care chinezii nu mai concurează cu ceilalţi, ci între ei. Iar asta se întâmplă pe din ce în ce mai multe pieţe: telefonie mobilă, AI, big data, electronică s.a.m.d. Lumea e într-o schimbare profundă şi vizibilă.

În final nu-mi mai rămâne decât să închid cercul amintindu-vă că în ceea ce priveşte stupul sunt doar trei privilegiaţi: bondarul, regina şi ... proprietarul stupului. Bondarul şi regina sunt vizibili, însă proprietarul e mult mai greu de văzut. Ţi-e frică să nu intri în mrejele lui? Ai alternativa care în natură e cunoscută sub numele de viespe. Trebuie doar să vrei!

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Sylver Cheetah 53 Sam Mar 31, 2018 5:47 am

Şi ce legătură are asta cu sfîrşitul lumii?

ENKI Mar Apr 10, 2018 9:11 am

După intense emoţii, cauzatoare de şocuri celebrale(sic!), Fitch Ratings a confirmat ratingul suveran al SUA la AAA. Vai, ce surpriză! O agenţie americană de rating ne spune că SUA e cea mai performantă economie a lumii. E de poveste.

Tot acest festivism(că altfel nu ştiu cum să-l numesc!) se desfăşoară în condiţiile în care deficitul bugetar al SUA este prognozat să depăşească 1 tln. $ în 2020, cu doi ani mai devreme decât fusese anterior estimat. În anul curent, pe fondul scutirilor de taxe operate de Trump, deficitul bugetar va creşte de la 500 mld. $ la peste 800 mld. $, urmând ca anul viitor să depăşească 900 mld. $. Aceasta este sursa disperării care a condus la declanşarea războaielor comerciale de către Trump.

Vor reuşi însă aceste acţiuni economice nucleare să readucă sănătatea bugetului american? Greu de crezut. În primul rând, tunurile comerciale pe care le trage Trump îşi găsesc contramăsuri devastatoare pentru americani. Impunerea de către China a unui tarif vamal pentru soia importată din SUA a condus la reorientarea importatorilor către alte pieţe, dându-le producătorilor americani două variante: ori scad preţurile sub cele de producţie - adică intră în faliment - ori rămân cu marfa în curte, adică mor. În timpul acesta, un mega-proiect agricol rusesc va pune la punct pentru anul viitor creşterea producţiei locale de soia pentru a putea profita de golul generat de războiul comercial. Dacă Rusia va reuşi(greu de crezut!) nu să ia locul SUA, ci să ajungă la 5-7% din producţia mondială de soia, SUA este definitiv scoasă din jocul importurilor chinezeşti, cu afectarea economică iremediabilă fix a bazinului electoral al lui Trump.

Războiul agricol e doar o mică parte a întregii conflagraţii. Calea aleasă din disperare de către americani va conduce la o reconfigurare a întregului complex industrial mondial. Speranţa lui Trump că merge să impui doar tu sancţiuni, în timp ce ceilalţi privesc pasivi, mi se pare de-a dreptul oligofrenă. Şi că lucrurile se-ntâmplă aşa, este dovedit de o altă mişcare subtilă a Chinei: peste noapte a încetat să mai cumpere titluri de trezorerie americane. Mişcarea nu este în măsură a afecta pe moment pieţele americane, ci doar un avertisment care sună cam aşa: „potoliţi-vă deoarece opţiunea nucleară e în mâna noastră”.

Fiind cel mai mare creditor al SUA, China acum este în măsură să-i pună ştreangul de gât. Dar n-o va face! De ce, e lesne de înţeles: ar contrazice politica paşilor mărunţi. Preferă să „ţină mâna pe focos”, dându-i de înţeles celui din tabăra adversă că atunci când va arunca bomba va fi tragic pentru el. Iar pentru a nu face asta, îi solicită „partenerului” mici concesii. Concesii care, uşor, uşor ajung să-l sufoce pe adversar. Iar când lucrurile vor fi suficient de tranşate pentru a deveni iremediabile, puţin va conta dacă China va apăsa pe buton sau nu. Imperiul american va fi deja istorie.

Poate vă întrebaţi ce înseamnă „apăsarea butonului”. E simplu: chinezii pot alege oricând să ceară plata datoriilor. Neavând banii, SUA ar avea două variante: ori să-i tipărească, aruncând dolarul în hiperinflaţie după „schema Mugabe” şi tăindu-şi craca de sub picior, ori să plătească „în natură”, adică să se recunoască morţi. Ar mai avea şi opţiunea războiului, însă diferenţele nu mai sunt atât de mari, iar lipitorile din spatele bugetului american vor face tot posibilul să evite un conflict deoarece asta le-ar expune propria corupţie şi incompetenţă.

Însă, până atunci, propaganda şi cheltuielile iraţionale se ţin lanţ. Aşa cum romanilor puţin le păsa că imperiul li se dărâmă teritoriu cu teritoriu pe măsură ce dezmăţul creştea în capitala Roma, la fel se întâmplă şi acum în SUA. Bugetul apărării va ajunge la aproape 900 mld anul viitor, de două ori mai m are decât în 2003! Vă imaginaţi că SUA cheltuişte cu armata aproape 1 tln. $??? Ce face cu toţi aceşti bani? Mai nimic. O mare parte se duc în propaganda complexului militaro-industrial şi cealaltă parte în profiturile tot mai groase a insiderilor. E corupţie pe faţă, dar cui îi pasă asta? Aferim, boierilor! Distraţi-vă cât mai puteţi. În scurt timp barbarii vă vor intra în case. Nu pentru a vă jefui sau a vă viola grăsancele, ci pentru a-şi recupera datoriile. Atunci se va vedea cu adevărat câte parale faceţi!

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

+

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

ENKI Mier Apr 11, 2018 2:30 pm

Visând la războiul ce va să vină...

Nu știu dacă SUA vor începe un nou război în Orientul Mijlociu, câtă vreme nimic nu este sigur în ceea ce privește celelalte conflicte din zonă. Evident, Trump nu înțelege cu adevărat angajamentele SUA în regiune. Mă tem că niciun politician american cu putere de decizie nu știe lucrurile astea. Agenda statului paralel, ca peste tot în lume, n-o cunoaște nimeni. Politicienii sunt doar decorul ”democratic” care îi legitimează deciziile.

Nu știu ce ascunde cu adevărat ”obsesia rusă” a celor care formează statul paralel american, cel care decide cu adevărat, peste capul Casei Albe, oricare ar berbecul care behăie pe holurile ei. Pot spune însă că, acum cel puțin, motivul este alianța formată de Moscova cu Teheranul și Ankara. Deja asta schimbă datele problemei, măcar în ceea ce privește securitatea Israelului. Nu mai e cu distracție și aplauze, când lunetiștii armatei israeliene mai asasinează câte un palestinian care dă cu pietre. Oricât de implicat ar fi Washingtonul în favoarea Israelului, nu cred că este în puterile sale să-l sprijine, în caz de conflict, dacă cele trei țări dau o mână de ajutor adversarilor Israelului. Și mai este ceva: factorul chinez. Și Rusia, și Iranul, sunt parteneri privilegiați ai Beijingului, esențiali pentru finalizarea proiectelor Chinei pe cele trei ”drumuri ale mătăsii”, de fapt rute alternative de transport, gândite pentru a securiza rutele comerciale, în caz de conflict prin Pacific, așa, în mare. Poate pare greu de crezut, dar China are deja o flotă prin Mediterana. Și nu sunt galere cu vâsle!

Oricum în Consiliul de Securitate nu se va putea lua o decizie, care să permită intervenția ”occidentului” în Siria. China și Rusia au drept de veto. Întrebarea este dacă SUA și aliații lor, gen Franța și Marea Britanie(Germania e mai reticentă) riscă o intervenție militară fără acordul formal al ONU. Probabil că ar face acest lucru: oricum nu mai pasă nimănui de Organizație. Doar că va fi un pas înainte spre anarhia totală în relațiile internaționale. Lucru care nu are cum folosi Occidentului, inclusiv SUA. Evident, Siria, ca și Libia, poate fi rasă de pe fața pământului. Cu tot ajutorul Rusiei, Iranului, Chinei, ele nu pot fi parte directă în conflict. Doar că distrugerea Siriei nu are nicio valoare strategică, dacă nu este însoțită de distrugerea Iranului. Iar aici nici Moscova, nici Beijingul nu vor mai fi reticente să intervină direct. Și o vor face cu tot ceea ce au la îndemână. Și au! Pentru că, de data asta se joacă și soarta lor.

Avem toate datele unui conflict marginal, pe care niște mari puteri, iresponsabile, se străduiesc să-l transforme într-unul generalizat, fără să știe cu adevărat de ce o fac. Va avea ceva de câștigat Israelul? Evident, nu! S-ar putea să iasă-dacă mai iese!-din acest conflict atât de slăbit, încât nu va putea să gestioneze o ipotetică victorie a aliaților săi. Demografia nu joacă pentru el, și nici resursele. Va avea ceva de câștigat Occidentul? A câștigat ceva de pe urma ”primăverilor arabe”? Va putea gestiona fluxul de refugiați, care se va revărsa asupra Europei? Va putea gestiona relațiile refugiaților cu localnicii? Va ști să evite un război civil european, marcat de atentate sângeroase, prăbușirea economiei și a nivelului de trai? Va putea evita radicalizarea unei mari părți a societății europene?

Va mai putea revendica Washingtonul poziția de hegemon? Chiar crede că poate câștiga un conflict generalizat, cu adversari de talia Chinei și Rusiei? Cu ce preț? Care va fi reacția societății americane, confruntată direct cu un război pe teritoriul național, cu milioane de victime civile, cu o infrastructură făcută zob, cu pierderea piețelor esențiale pentru economia americană? Un război nu înseamnă doar profituri pentru complexul militar-industrial. Să nu știe decidenții americani asta?

Nu mai întreb nimic despre România. Vă invit doar să revedeți experiența noastră în WW II. Vom fi carne de tun pentru actualul hegemon, așa cum am fost pentru nemți. Și, probabil, îi vom aștepta cu flori pe învingători, chiar dacă unii vor avea ochii oblici, iar ceilalți vor cânta Kalinka...

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

ENKI Mier Apr 11, 2018 5:07 pm

Sa speram ca nu ne ia dracu' la noapte. Laughing

Donald J. Trump
‏Verified account @realDonaldTrump

Russia vows to shoot down any and all missiles fired at Syria. Get ready Russia, because they will be coming, nice and new and “smart!” You shouldn’t be partners with a Gas Killing Animal who kills his people and enjoys it!
3:57 AM - 11 Apr 2018

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Mai ales ca dupa 40 de minute Trump a lasat-o mai moale, ciripind in alta limba. veselie

Donald J. Trump
‏Verified account @realDonaldTrump

Our relationship with Russia is worse now than it has ever been, and that includes the Cold War. There is no reason for this. Russia needs us to help with their economy, something that would be very easy to do, and we need all nations to work together. Stop the arms race?
4:37 AM - 11 Apr 2018

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Nu stiu care posesor de buton rosu o fi mai diliu, al nord-coreenilor sau al amerlocilor?! laugh

ENKI Joi Apr 12, 2018 7:59 am

No, ca supravietuiram. Deocamdata. Laughing

Trimiterea fără notificare în vecinătatea Tartus-ului a distrugătorului USS Donald Cook a fost, fără doar şi poate, o provocare menită a umili Rusia. De altfel, răspunsul diplomatic rusesc a fost pe măsură. Apoi, notificarea oficială transmisă liniilor aeriene că zona de deasupra Mediteranei nu este foarte sigură a avut ca scop plusarea de către SUA, iar anunţul lui Trump de pe Twitter - ceva de genul „păzea că dăm cu bombardeaua” - a arătat încă odată că lucrurile nu stau deloc roz. Culmea, în loc să se calmeze, evenimentele au continuat să se dezvolte. Zvonurile răspândite de către bâzâitorii profesionişti vorbeau despre ore până la începerea oficială a conflictului. Cu toate acestea, până la momentul de faţă nu s-a întâmplat nimic. Şi totuşi, ce urmează?

Treburile sunt totuşi mult mai domestice decât par şi tind să dezvăluie latura total ilogică a modului în care se iau deciziile la nivel înalt. Să facem o întoarcere în timp de aproximativ 20 de ani. Prin 1998, în Biroul Oval, o fătucă, pe numele ei Monica Lewinsky, se juca - la propriu - cu un trabuc în păsărică, în prezenţa preşedintelui SUA de atunci - Bill Clinton. După terminarea jocului oligofren, primul om al planetei a luat trabucul şi l-a fumat cu nesaţ. De la această întâmplare şi de la câteva alte care-au urmat, duduia Lewinsky a dedus c-a fost agresată sexual şi a început un tărăboi imens. Toată nebunia venea după un şir de alte acuze legate de sexualitatea din tinereţe a lui Clinton, diverse femei acuzându-l că le-ar fi violat. Cu un scandal cât casa în propria-i ogradă, Clinton trebuia să contracareze cumva şi a făcut-o la nivel înalt: a bombardat Serbia, într-o acţiune stupidă, fără niciun fel de miză. Aşa credea că va abate atenţia opiniei publice de la problema păsăricii şi a trabucului. N-a fost să fie! Până la urmă tot a trebuit să-şi arate cocoşelul unui juriu pentru a demonstra că are sau nu tatuat vulturul american acolo.

De data aceasta, tot o păsărică, Stormy Daniels, e cauza reală a deplasărilor de trupe. Duduia, o preacuvioasă actriţă porno, se pare c-a avut mai multe relaţii cu Trump cu ceva vreme în urmă. Pentru a-i cumpăra tăcerea, avocatul năvalnicului de la Casa Albă i-a plătit duduii nişte bani, încheind astfel un contract de confidenţialitate. Era logic şi pentru un copil că e imposibil ca o curvă să ocolească publicitatea, astfel încât Stormy-pisi a început să răscolească rahatul, declanşând un scandal monstru. C-aşa-i în SUA: ai curve şi perverşi peste tot, dar dacă iese vreo afacere de acest tip în presă ai impresia că America e o societate de precuvioşi taici care se castrează ritualic pentru a nu face greşeala de a cădea-n păsărică. La fel ca-n nebunia #metoo, s-a pornit o presiune imensă care l-a prins pe Trump cu chiloţii-n vine. Şi-acum ce să facă el? Păi când te trezeşti tu, Gigi Forţă, posesor de buton roşu şi mare, ce-ai putea să faci ca să scapi de trăncănelile unei curve? Aţi ghicit: faci un război. Cu cât mai mulţi morţi, cu atât mai interesant. Şi poate astfel lumea uită de căile încurcate ale păsăricii lui Stormy. Sau poate că, după asta, va putea să-şi ia şi el numele Stormy, cine ştie?

Chestia e că în Siria, chiar şi în condiţiile în care avem de-a face cu un blat ruso-american, treburile rămân complicate. O dărâmare a lui al Assad îl aruncă pe Putin în derizoriu, lucru care nu prea cred că e de acceptat la Moscova, chiar şi în condiţiile în care ţarul a fost reales. O să plusez spunând că lucrurile sunt chiar mai grave de-atât: orice şubrezire a lui al Assad se va vedea devastator la Moscova. Pentru aceasta e absolut obligatoriu ca rachetele Tomahawk lansate de pe distrugătorul american să nu-şi atingă sub nicio formă ţinta. Asta însă, în partea cealaltă a Oceanului, ar fi văzută ca un dezastru de proporţii. Cu alte cuvinte, proxy-war-ul sirian are mize extreme şi, în funcţie de soarta unor amărâte de rachete lansate de pe un distrugător al armatei, s-ar putea tranşa soarta unor regimuri. Ceea ce e de-a dreptul devastator.

Din ultimele tweet-uri ale lui Trump se cam distinge intenţia sa de a negocia, dar ce naiba mai e de negociat când ai dat deja şah, cu un mat previzibil în cazul în care adversarul nu contraatacă violent? Şi, din păcate, nu prea mai există variante de contraatac „discrete”, care ar permite ieşirea din impas.

Până una-alta, ruşii şi-au luat rolul în serioş şi au început bruierea puternică a spaţiului aerian sirian. Asta pentru a face imposibilă trimiterea dronelor de spionaj. De asemenea, navele ruseşti din Tartus au ieşit în larg la exerciţii militare, în timp ce câteva avioane de vânătoare au fost trimise la intimidare. Teoretic sunt jocuri de-a războiul, de tipul celor care se tot desfăşurau în perioada Războiului Rece. Atunci însă, tot jocul de-a şoarecele şi pisica avea o miză şi, mai ales, avea o limită. Limită pe care-o ştiau oficialii de pe ambele maluri ale Oceanului şi care nu era încălcată sub nicio formă. De data aceasta, în condiţiile în care vechile practici au fost de mult uitate, limitele nu mai există şi orice melitar mai sârguincios, cu un mic exces de zel, poate declanşa un război total. Desigur, ţinând cont de faptul că un război poate fi pornit de-o curvă dornică de publicitate, de ce ne-am mai mira că un militar, oricât de amărât ar fi el, a ajuns capabil să declanşeze un dezastru planetar.

Ecuaţia siriană e mai complicată acum decât oricând. Lucrurile sunt încurcate teribil de faptul că se cam întâlnesc pe-acolo interese ale complexului industrial-militar, cu ale evreilor, cu ale viitorului dictator al Arabiei Saudite, s.a.m.d. Nu în ultimul rând, totul pică în acelaşi moment în care soarta petrodolarului se cam clatină, astfel încât Imperiul trebuie să facă ceva. Este ceea ce aminteam eu în trecut ca „ultima zvâcnire a fiarei”. Chiar dacă nu prea mai are suflu, zvâcnirea asta se poate transforma în dezastru.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Continut sponsorizat