Acasa
Ultimele imagini
Publicatii
Înregistrare
Conectarealergare după armonie
+5
baso
ENKI
Anahoret
lolo
delta
9 participanți
Pagina 5 din 5
Pagina 5 din 5 • 
1, 2, 3, 4, 5
Re: alergare după armonie
ENKI Mier Iun 28, 2017 11:18 am
Pana la urma e bun si feisbucu' asta, mai ales cand ma ajuta sa dau peste un General Manager la Reţeaua Naţională de Eliberare Spirituală. 
Contescu Cornel
25 iunie la 22:55 · București ·
Rezultatele meditaţiei-rugăciunii pentru naţiune şi ţară
Au participat un număr de 2714 de persoane
Nivelul conştiinţei atins în timpul meditaţiei - 4,98D
Au fost infuzate un număr de 6.100.000 de persoane pe durata meditaţiei, 5914 localităţi - mici, medii şi mari ca şi oraşele reşedinţă de judeţ - au fost infuzate şi curăţate de energii negative.
Pe durata meditaţiei teritoriul României a fost infuzat şi curăţat în procent de 53%, iar Bucureştiul în procent de 62%.
52% din ape, păduri, pământuri ale ţării au fost curăţate pe durata meditaţiei.
S-a curăţat un procent de 27% din negativitatea rămasă pe teritoriul României în societate.
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
Contescu Cornel
25 iunie la 22:55 · București ·
Rezultatele meditaţiei-rugăciunii pentru naţiune şi ţară
Au participat un număr de 2714 de persoane
Nivelul conştiinţei atins în timpul meditaţiei - 4,98D
Au fost infuzate un număr de 6.100.000 de persoane pe durata meditaţiei, 5914 localităţi - mici, medii şi mari ca şi oraşele reşedinţă de judeţ - au fost infuzate şi curăţate de energii negative.
Pe durata meditaţiei teritoriul României a fost infuzat şi curăţat în procent de 53%, iar Bucureştiul în procent de 62%.
52% din ape, păduri, pământuri ale ţării au fost curăţate pe durata meditaţiei.
S-a curăţat un procent de 27% din negativitatea rămasă pe teritoriul României în societate.
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
Re: alergare după armonie
ENKI Dum Aug 13, 2017 8:50 am
Iaca un Mirel Palada scapat din iadul capitalei si reajuns pe plaiurile natale, puternic emotionat, poate si putin aghezmuit, simpatic, in tot cazul. 
Cînd ni se usucă roua de pe picioare
În picioare, cu tălpile în iarba plină de rouă, alături de doi cîini care tot dădeau să mă lingă și de o pisică indiferentă, am privit în dimineața asta cum răsare soarele peste Măceș, dealul de la răsărit, dinspre Melicești, care străjuiește valea de-a lungul căreia se întinde Telega.
Cîinii mă lingea, pisica mă ignora, roua picioarele îmi uda, soarele fața-mi încălzea și gîndurile mă cuprindea.
Gîndul că, atunci cînd te uiți la soare, toate celelalte dimprejur devin neimportante, se transformă în întuneric și în detaliu care deranjează și te abat de la cele importante. De unde pînă atunci vedeam copaci și case și un mic norișor alunecînd și destrămîndu-se încet peste casele de sub dealul Mărtin, în momentul în care a izbucnit soarele, dintr-o dată toate celelalte au căzut în obscuritate și lumina a devenit singurul lucru care contează.
Și fizic concluzia e puternică, felul în care ochiul se acomodează și dă deoparte toate celelalte și-și reglează priceperea pentru fluxul puternic de lumină ce-l inundă. Dar și mai importantă este concluzia de dincolo de fizică. E ceva ce-ar trebui să ținem mai des seama în viața noastră plină de fente și de abateri de la drumul cel drum – cînd căutăm lumina, ar trebui să lăsăm toate celelalte fleacuri deoparte. Ah, ce ne mai place să ne scăldăm neputința în fleacuri, să ne îmbîcsim în cele mărunte.
Alt gînd, la fel de necesar. Sfîșierea dintre în sine și prin alții. Gîndul a pornit de la cele lumești, cum pleacă gîndul de regulă. De la film. Gîndul că pentru lumina asta binecuvîntată de început de lume un om de film e în stare de crimă și omor.
Acele cîteva minute în care lumina pică aproape orizontal, întinzînd umbrele nepermis de lungi, amestecul de miere lichidă peste iarba de un verde imposibil de proaspăt și de ud de la rouă, petecele de umbră și de lumină amestecate unele într-altele, aura de lumină caldă, vibrantă, care scălda poteca și iarba și roua ce încă se mai agăța în firele verzi, acel efect obținut altminteri doar prin lentile obscen de scumpe și de greu de procurat,
cîinii o luaseră pe potecă spre poarta de sus, prin iarba aceea amestec de lumină caldă și de umbre umede, totul vibra împrejur, moale și leneș, și...
Și atunci te gîndești, pe de o parte, la marea cumpănă de care ai parte într-un asemenea moment. Ce faci? O trăiești repede, spontan, fără grija trecerii timpului, și o pierzi? Sau o trăiești ca hîrciogul, dornic să o bagi în vizuina minții, la dosar, la borcan, și o pierzi și mai și?
Trăiești clipa, netulburată, nepreocupat de alte detalii. Dar știi că e irepetabilă și că o pierzi. Și deja țipă disperarea în tine: n-o s-o mai văd, o s-o uit, trece prea repede. Și însăși gîndul pe care-l gîndești în acele momente irepetabile și irecuperabile îți abate atenția și-ți smulge o secundă de trăire, o halcă de concentrare,
și se pierde ceva, și trebuie s-o iei de la capăt, să-ți reconstruiești starea de concentrare neconcentrată, de spontaneitate organizată de care ai nevoie în asemenea momente pentru a trăi ce vrei tu să trăiești acolo cînd privești soarele în față și totul e perfect în jur, prea perfect, e deja plenar și stereotip momentul pe care îl trăiești și știi că îl vînezi de maniera cea mai hipsterească și mai nelimpede.
Și gîndurile astea deja omoară, într-un fel, clipa. Și o iei de la capăt. Și soarele a mai săltat cîțiva milimetri peste Măceș, mai tare în lumină, mai rotund în felia de dimineață pe care o desenează pe moțul dealului.
Și te întorci la gînd, la cumpăna pe care unii o au de trecut, de ales. Ce faci: trăiești clipa și se pierde, sau o înregistrezi, cu vorba, cu filmul, cu alții alături, și atunci tot pierzi clipa, căci deja nu mai e aia, e altceva, trebuie să întinzi cablurile, să aduci echipa de filmare, să pregătești vorbele, să dai drumul la cameră, să scoți creionul să scrii sau să pregătești în minte frazele să le ții minte pînă în cameră la calculator și
Și s-a dus.
Și cealaltă consecință a acestui gînd: felul în care cei surprind clipa și pentru alții o fac doar cu prețul unui sacrificiu. E mare pricepere și sacrificiu să poți să surprinzi această clipă binecuvîntată să o dai și altora, care poate nu se trezesc să privească soarele, sau nu au chef, sau nu au soare, sau nu au curte cu iarbă și cu deal în față și nu au unde să-l vază.
Și cineva trebuie să li-l arate, să li-l povestească, să nu se piardă, că de-aia e omenirea omenire, să dăm și altora, pe cuvinte s-a construit omenirea, pe cuvinte și pe amintiri, riguros stocate și editate și aranjate și conferite cu sens, e o disciplină pe care se zidește lumea de la Ghilghameș încoace, ba chiar de mai dinainte, și
...și m-am dus să-mi fac cafeaua, că lăsasem ibricul în bucătărie să dea apa în clocot, și de partea cealaltă a casei, în spate, cicoarea s-a deschis deja sub iureșul luminii, acolo unde au ajuns razele de soare a înflorit deja cu culoarea aia a ei ștearsă și totuși atît de puternică, imposibil de frumoasă și imposibil de descris în cuvinte, iar acolo unde încă e umbră, de n-a ajuns soarele cel pieziș, stă și așteaptă, cu moațele inflorescențelor încă strînse, într-o nuanță mai închisă a aceleiași culori imposibil de frumoase și imposibil de numit cu nume de om sau de fiară...
și această disciplină de care vorbeam are nevoie de o pendulare fină, pe muchie de cuțit, între trăirea momentului și spontaneității și toată industria de pricepere din spatele străduinței de a o surprinde
și atunci înțelegi cu alți ochi meșteșugul de filmar, delicatețea cu care Tarkovski surprindea vîntul printre ierburi, cît mama cea bătrînă care de fapt era tînără se sprijinise de o balustradă de lemn la marginea drumului, ori lumina dureros de caldă a naturii din Barry Lindon, Kubrick, alt perfecționist al clipei,
discipline aspre, care necesită echipe și oameni și cabluri și bani și răbdare și voință și organizare și creativitate, multă creativitate, cum surprinzi începutul de lume să-l dai și la alții, nestricat, netulburat, nevătămat,
ora lupului, cînd de-abia vezi prima geană de lumină, ora șoimului, cînd prima rază de soare străpunge peste deal, ora șarpelui, cînd îndoiala te cuprinde și-ți prinzi fața în palmă și filmul e alb-negru, dar disperarea e colorată, prea colorată
Iar celălalt gînd care m-a cuprins a fost trei secunde mai încolo sau cinci minute sau șapte pisici și frunze, nu știu, n-am numărat, n-am cuantificat, cînd un măr s-a desprins din copac în spatele meu, la colțul casei, și a căzut cu oareșce zgomot și atunci gîndul a izbucnit neforțat, firesc, koanul ăla atît de vînturat încît a ajuns flasc și stereotip, deși el e un gînd puternic,
“oare un copac cînd cade singur în pădure face vreun zgomot sau nu?”
Oare dacă nu eram aici, acum, adică acolo, atunci, nu acum cînd scriu, ci atunci cînd trăiam, să văz soarele cum răsare peste Măceș, să aud mărul cum pică, să ling cu ochii lumina aia caldă, mierea aia lichidă care curge peste iarbă, petece de lumină și de umbră, roua care-mi răcea picioarele, cîinii care-mi lingeau mîinile, pisica portocalie și indiferentă care zăcea portocaliu și indiferent într-un cuib de pămînt făcut de cîini, cu ochii ăia ai ei indiferenți și felini,
oare dacă nu eram acolo, ce gust avea momentul? Ce zgomot făcea mărul? Cum erau ochii pisicii? Era iarba la fel de udă? Străbătea lumina la fel?
Știm cu toții răspunsul. E prea banal și prozaic. Bineînțeles că ar fi fost la fel, pentru ele, pentru restul lumii. Știm cu toții și nevoia filosofică de a distinge între realitate și realitatea observată, trăită, care ar avea alt gust decît realitatea simplă, netulburată de creier, copacul care cade singur în pădure.
De fapt, nu e vorba despre realitate, pufoșilor. E vorba tot despre noi. E o îngîmfare de copil răsfățat și tembel și naiv și egocentric în toată această melancolie filosofică.
Întrebarea trebuie pusă altfel, căci nemernicii de existențialiști aveau dreptate: cum naiba poate natura să existe fără mine? De ce răsare soarele și cînd nu sînt eu acolo? Cum de îndrăznește?
De ce nu mor toate cînd o să mor și eu? Ce-i cu nesimțirea asta ontologică pe capu realității? De ce nu mă iubește nimeni? De ce e lumea rea? Eu sînt buricul pămîntului, eu sînt carnea universului, Ich bin der Zorn Gottes, cînd trec eu prin viață cad păsările moarte din copaci. Mother should I run for President? Mother, should I trust the government? Mother will they put me in the firing line? Mother, did id need to be so high?
Cum de există ceva, fără noi? Și, evident, și declinarea mai bicisnică a întrebării: cum de există ceva, dacă nu vi l-am povestit eu, acum, aici, pe Facebook?
Ce căutăm noi? Lumina. Ce e afară? Cîinii și pisica. Cum răsare soarele? Cum vrea el. Cînd mor oamenii? Cînd li se usucă roua de pe picioare. Cînd ne lepădăm de aroganța existenței din creierul capului nostru? Cînd ni se usucă roua de pe picioare.
Am zis.
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
Cînd ni se usucă roua de pe picioare
În picioare, cu tălpile în iarba plină de rouă, alături de doi cîini care tot dădeau să mă lingă și de o pisică indiferentă, am privit în dimineața asta cum răsare soarele peste Măceș, dealul de la răsărit, dinspre Melicești, care străjuiește valea de-a lungul căreia se întinde Telega.
Cîinii mă lingea, pisica mă ignora, roua picioarele îmi uda, soarele fața-mi încălzea și gîndurile mă cuprindea.
Gîndul că, atunci cînd te uiți la soare, toate celelalte dimprejur devin neimportante, se transformă în întuneric și în detaliu care deranjează și te abat de la cele importante. De unde pînă atunci vedeam copaci și case și un mic norișor alunecînd și destrămîndu-se încet peste casele de sub dealul Mărtin, în momentul în care a izbucnit soarele, dintr-o dată toate celelalte au căzut în obscuritate și lumina a devenit singurul lucru care contează.
Și fizic concluzia e puternică, felul în care ochiul se acomodează și dă deoparte toate celelalte și-și reglează priceperea pentru fluxul puternic de lumină ce-l inundă. Dar și mai importantă este concluzia de dincolo de fizică. E ceva ce-ar trebui să ținem mai des seama în viața noastră plină de fente și de abateri de la drumul cel drum – cînd căutăm lumina, ar trebui să lăsăm toate celelalte fleacuri deoparte. Ah, ce ne mai place să ne scăldăm neputința în fleacuri, să ne îmbîcsim în cele mărunte.
Alt gînd, la fel de necesar. Sfîșierea dintre în sine și prin alții. Gîndul a pornit de la cele lumești, cum pleacă gîndul de regulă. De la film. Gîndul că pentru lumina asta binecuvîntată de început de lume un om de film e în stare de crimă și omor.
Acele cîteva minute în care lumina pică aproape orizontal, întinzînd umbrele nepermis de lungi, amestecul de miere lichidă peste iarba de un verde imposibil de proaspăt și de ud de la rouă, petecele de umbră și de lumină amestecate unele într-altele, aura de lumină caldă, vibrantă, care scălda poteca și iarba și roua ce încă se mai agăța în firele verzi, acel efect obținut altminteri doar prin lentile obscen de scumpe și de greu de procurat,
cîinii o luaseră pe potecă spre poarta de sus, prin iarba aceea amestec de lumină caldă și de umbre umede, totul vibra împrejur, moale și leneș, și...
Și atunci te gîndești, pe de o parte, la marea cumpănă de care ai parte într-un asemenea moment. Ce faci? O trăiești repede, spontan, fără grija trecerii timpului, și o pierzi? Sau o trăiești ca hîrciogul, dornic să o bagi în vizuina minții, la dosar, la borcan, și o pierzi și mai și?
Trăiești clipa, netulburată, nepreocupat de alte detalii. Dar știi că e irepetabilă și că o pierzi. Și deja țipă disperarea în tine: n-o s-o mai văd, o s-o uit, trece prea repede. Și însăși gîndul pe care-l gîndești în acele momente irepetabile și irecuperabile îți abate atenția și-ți smulge o secundă de trăire, o halcă de concentrare,
și se pierde ceva, și trebuie s-o iei de la capăt, să-ți reconstruiești starea de concentrare neconcentrată, de spontaneitate organizată de care ai nevoie în asemenea momente pentru a trăi ce vrei tu să trăiești acolo cînd privești soarele în față și totul e perfect în jur, prea perfect, e deja plenar și stereotip momentul pe care îl trăiești și știi că îl vînezi de maniera cea mai hipsterească și mai nelimpede.
Și gîndurile astea deja omoară, într-un fel, clipa. Și o iei de la capăt. Și soarele a mai săltat cîțiva milimetri peste Măceș, mai tare în lumină, mai rotund în felia de dimineață pe care o desenează pe moțul dealului.
Și te întorci la gînd, la cumpăna pe care unii o au de trecut, de ales. Ce faci: trăiești clipa și se pierde, sau o înregistrezi, cu vorba, cu filmul, cu alții alături, și atunci tot pierzi clipa, căci deja nu mai e aia, e altceva, trebuie să întinzi cablurile, să aduci echipa de filmare, să pregătești vorbele, să dai drumul la cameră, să scoți creionul să scrii sau să pregătești în minte frazele să le ții minte pînă în cameră la calculator și
Și s-a dus.
Și cealaltă consecință a acestui gînd: felul în care cei surprind clipa și pentru alții o fac doar cu prețul unui sacrificiu. E mare pricepere și sacrificiu să poți să surprinzi această clipă binecuvîntată să o dai și altora, care poate nu se trezesc să privească soarele, sau nu au chef, sau nu au soare, sau nu au curte cu iarbă și cu deal în față și nu au unde să-l vază.
Și cineva trebuie să li-l arate, să li-l povestească, să nu se piardă, că de-aia e omenirea omenire, să dăm și altora, pe cuvinte s-a construit omenirea, pe cuvinte și pe amintiri, riguros stocate și editate și aranjate și conferite cu sens, e o disciplină pe care se zidește lumea de la Ghilghameș încoace, ba chiar de mai dinainte, și
...și m-am dus să-mi fac cafeaua, că lăsasem ibricul în bucătărie să dea apa în clocot, și de partea cealaltă a casei, în spate, cicoarea s-a deschis deja sub iureșul luminii, acolo unde au ajuns razele de soare a înflorit deja cu culoarea aia a ei ștearsă și totuși atît de puternică, imposibil de frumoasă și imposibil de descris în cuvinte, iar acolo unde încă e umbră, de n-a ajuns soarele cel pieziș, stă și așteaptă, cu moațele inflorescențelor încă strînse, într-o nuanță mai închisă a aceleiași culori imposibil de frumoase și imposibil de numit cu nume de om sau de fiară...
și această disciplină de care vorbeam are nevoie de o pendulare fină, pe muchie de cuțit, între trăirea momentului și spontaneității și toată industria de pricepere din spatele străduinței de a o surprinde
și atunci înțelegi cu alți ochi meșteșugul de filmar, delicatețea cu care Tarkovski surprindea vîntul printre ierburi, cît mama cea bătrînă care de fapt era tînără se sprijinise de o balustradă de lemn la marginea drumului, ori lumina dureros de caldă a naturii din Barry Lindon, Kubrick, alt perfecționist al clipei,
discipline aspre, care necesită echipe și oameni și cabluri și bani și răbdare și voință și organizare și creativitate, multă creativitate, cum surprinzi începutul de lume să-l dai și la alții, nestricat, netulburat, nevătămat,
ora lupului, cînd de-abia vezi prima geană de lumină, ora șoimului, cînd prima rază de soare străpunge peste deal, ora șarpelui, cînd îndoiala te cuprinde și-ți prinzi fața în palmă și filmul e alb-negru, dar disperarea e colorată, prea colorată
Iar celălalt gînd care m-a cuprins a fost trei secunde mai încolo sau cinci minute sau șapte pisici și frunze, nu știu, n-am numărat, n-am cuantificat, cînd un măr s-a desprins din copac în spatele meu, la colțul casei, și a căzut cu oareșce zgomot și atunci gîndul a izbucnit neforțat, firesc, koanul ăla atît de vînturat încît a ajuns flasc și stereotip, deși el e un gînd puternic,
“oare un copac cînd cade singur în pădure face vreun zgomot sau nu?”
Oare dacă nu eram aici, acum, adică acolo, atunci, nu acum cînd scriu, ci atunci cînd trăiam, să văz soarele cum răsare peste Măceș, să aud mărul cum pică, să ling cu ochii lumina aia caldă, mierea aia lichidă care curge peste iarbă, petece de lumină și de umbră, roua care-mi răcea picioarele, cîinii care-mi lingeau mîinile, pisica portocalie și indiferentă care zăcea portocaliu și indiferent într-un cuib de pămînt făcut de cîini, cu ochii ăia ai ei indiferenți și felini,
oare dacă nu eram acolo, ce gust avea momentul? Ce zgomot făcea mărul? Cum erau ochii pisicii? Era iarba la fel de udă? Străbătea lumina la fel?
Știm cu toții răspunsul. E prea banal și prozaic. Bineînțeles că ar fi fost la fel, pentru ele, pentru restul lumii. Știm cu toții și nevoia filosofică de a distinge între realitate și realitatea observată, trăită, care ar avea alt gust decît realitatea simplă, netulburată de creier, copacul care cade singur în pădure.
De fapt, nu e vorba despre realitate, pufoșilor. E vorba tot despre noi. E o îngîmfare de copil răsfățat și tembel și naiv și egocentric în toată această melancolie filosofică.
Întrebarea trebuie pusă altfel, căci nemernicii de existențialiști aveau dreptate: cum naiba poate natura să existe fără mine? De ce răsare soarele și cînd nu sînt eu acolo? Cum de îndrăznește?
De ce nu mor toate cînd o să mor și eu? Ce-i cu nesimțirea asta ontologică pe capu realității? De ce nu mă iubește nimeni? De ce e lumea rea? Eu sînt buricul pămîntului, eu sînt carnea universului, Ich bin der Zorn Gottes, cînd trec eu prin viață cad păsările moarte din copaci. Mother should I run for President? Mother, should I trust the government? Mother will they put me in the firing line? Mother, did id need to be so high?
Cum de există ceva, fără noi? Și, evident, și declinarea mai bicisnică a întrebării: cum de există ceva, dacă nu vi l-am povestit eu, acum, aici, pe Facebook?
Ce căutăm noi? Lumina. Ce e afară? Cîinii și pisica. Cum răsare soarele? Cum vrea el. Cînd mor oamenii? Cînd li se usucă roua de pe picioare. Cînd ne lepădăm de aroganța existenței din creierul capului nostru? Cînd ni se usucă roua de pe picioare.
Am zis.
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
Re: alergare după armonie
ENKI Sam Oct 07, 2017 5:09 pm
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
Re: alergare după armonie
ENKI Joi Noi 02, 2017 9:47 am
NEVILLE. "Nimic nu apare sau continuă să fiinţeze prin putere de la sine. Evenimentele se produc pentru că au fost create constant de activităţi imaginative similare şi vor continua să fiinţeze numai atâta vreme cât primesc un asemenea suport. „Secretul imaginării”, scrie Douglas Fawcett, „este cea mai mare dintre probleme, spre a cărei soluţionare aspiră misticul. Putere supremă, înţelepciune supremă, încântare supremă – toate se găsesc în soluţia îndepărtată a acestui mister”.
Când omul rezolvă misterul imaginării, el va fi descoperit secretul cauzării, adică: Imaginarea creează realitatea. Aşadar, omul care e conştient de ce îşi imaginează ştie ce creează; realizează tot mai mult că drama vieţii este imaginară – nu fizică. Toată activitatea este, la bază, imaginară. O Imaginaţie trezită funcţionează cu un scop. Creează şi conservă dezirabilul şi transformă sau distruge indezirabilul.
Imaginarea divină şi imaginarea omenească nu sunt defel două puteri, ci mai degrabă una. Diferenţa autentică ce există între cele numai aparent două stă nu în substanţa cu care ele operează, ci în gradul de intensitate al operatorului însuşi. Jucat la tensiune înaltă, rolul imaginar este un fapt concret imediat. Temperat, un rol imaginar se realizează într-un proces temporal.
Totul pe lume îşi datorează caracterul imaginaţiei la vreunul din variatele sale niveluri.
Oamenii dau prea puţină atenţie acestui dar nepreţuit – Imaginaţia Omenească – şi un dar este practic non-existent până ce nu există o posesie conştientă a lui şi o determinare de a-l folosi. Toţi oamenii au puterea de a crea realitatea, dar această putere doarme ca şi cum ar fi moartă atunci când nu e practicată. Oamenii trăiesc în însăşi inima creaţiei – Imaginaţia Omenească – şi totuşi n-au înţelepciunea de a observa ce se petrece înăuntru.
Viitorul nu va fi fundamental diferit de activităţile imaginative ale omului; aşadar, cel care poate chema la dorinţă orice activitate imaginativă doreşte şi căruia viziunile imaginaţiei sale sunt la fel de reale precum formele naturii, este stăpânul destinului său.
Viitorul este activitatea imaginativă a omului în evoluţia ei creativă. Imaginarea este puterea creativă nu numai a poetului, artistului, actorului şi oratorului, dar şi a omului de ştiinţă, inventatorului, negustorului şi meşteşugarului. Abuzul ei în închipuiri neplăcute nestrunite este evidentă; dar abuzul ei în reprimări nejustificate duce la sterilitatea care privează omul de adevărata bogăţie a experienţei. Imaginând soluţii inedite la tot mai complexe probleme este mult mai nobil decât a fugi de probleme. Viaţa este soluţia continuă a unei succint continue probleme.
Imaginarea creează evenimente. Lumea, creată din imaginarea omului, cuprinde nenumărate credinţe contradictorii; aşadar, niciodată nu poate exista o stare perfect statică ori stabilă. Evenimentele de azi sunt obligate să perturbe ordinea stabilită ieri. Bărbaţii şi femeile imaginativi tulbură invariabil pacea pre-existenţială a minţii.
Nu te supune dictaturii faptelor şi nu accepta viaţa pe baza lumii exterioare. Impune-ţi supremaţia actelor tale imaginare asupra faptelor şi supune-le lor toate lucrurile. Menţine-ţi idealul în imaginaţie. Nimic nu ţi-l poate lua în afara nereuşitei tale de a persista în imaginarea idealului realizat. Imaginează numai asemenea stări ce au valoare sau o bună perspectivă.
A încerca să schimbi împrejurările înainte de a-ţi schimba activitatea imaginativă înseamnă a te lupta cu însăşi natura lucrurilor. Nu poate exista o schimbare exterioară până ce nu se produce o schimbare imaginară. Tot ceea ce faci, neînsoţit de o schimbare imaginativă, este numai o cosmetizare inutilă a suprafeţei. Imaginarea dorinţei împlinite aduce o contopire cu starea respectivă, iar în timpul acelei contopiri te comporţi în conformitate cu schimbarea ta imaginată. Aceasta îţi arată că o schimbare imaginară va duce la o schimbare de comportament."
Când omul rezolvă misterul imaginării, el va fi descoperit secretul cauzării, adică: Imaginarea creează realitatea. Aşadar, omul care e conştient de ce îşi imaginează ştie ce creează; realizează tot mai mult că drama vieţii este imaginară – nu fizică. Toată activitatea este, la bază, imaginară. O Imaginaţie trezită funcţionează cu un scop. Creează şi conservă dezirabilul şi transformă sau distruge indezirabilul.
Imaginarea divină şi imaginarea omenească nu sunt defel două puteri, ci mai degrabă una. Diferenţa autentică ce există între cele numai aparent două stă nu în substanţa cu care ele operează, ci în gradul de intensitate al operatorului însuşi. Jucat la tensiune înaltă, rolul imaginar este un fapt concret imediat. Temperat, un rol imaginar se realizează într-un proces temporal.
Totul pe lume îşi datorează caracterul imaginaţiei la vreunul din variatele sale niveluri.
Oamenii dau prea puţină atenţie acestui dar nepreţuit – Imaginaţia Omenească – şi un dar este practic non-existent până ce nu există o posesie conştientă a lui şi o determinare de a-l folosi. Toţi oamenii au puterea de a crea realitatea, dar această putere doarme ca şi cum ar fi moartă atunci când nu e practicată. Oamenii trăiesc în însăşi inima creaţiei – Imaginaţia Omenească – şi totuşi n-au înţelepciunea de a observa ce se petrece înăuntru.
Viitorul nu va fi fundamental diferit de activităţile imaginative ale omului; aşadar, cel care poate chema la dorinţă orice activitate imaginativă doreşte şi căruia viziunile imaginaţiei sale sunt la fel de reale precum formele naturii, este stăpânul destinului său.
Viitorul este activitatea imaginativă a omului în evoluţia ei creativă. Imaginarea este puterea creativă nu numai a poetului, artistului, actorului şi oratorului, dar şi a omului de ştiinţă, inventatorului, negustorului şi meşteşugarului. Abuzul ei în închipuiri neplăcute nestrunite este evidentă; dar abuzul ei în reprimări nejustificate duce la sterilitatea care privează omul de adevărata bogăţie a experienţei. Imaginând soluţii inedite la tot mai complexe probleme este mult mai nobil decât a fugi de probleme. Viaţa este soluţia continuă a unei succint continue probleme.
Imaginarea creează evenimente. Lumea, creată din imaginarea omului, cuprinde nenumărate credinţe contradictorii; aşadar, niciodată nu poate exista o stare perfect statică ori stabilă. Evenimentele de azi sunt obligate să perturbe ordinea stabilită ieri. Bărbaţii şi femeile imaginativi tulbură invariabil pacea pre-existenţială a minţii.
Nu te supune dictaturii faptelor şi nu accepta viaţa pe baza lumii exterioare. Impune-ţi supremaţia actelor tale imaginare asupra faptelor şi supune-le lor toate lucrurile. Menţine-ţi idealul în imaginaţie. Nimic nu ţi-l poate lua în afara nereuşitei tale de a persista în imaginarea idealului realizat. Imaginează numai asemenea stări ce au valoare sau o bună perspectivă.
A încerca să schimbi împrejurările înainte de a-ţi schimba activitatea imaginativă înseamnă a te lupta cu însăşi natura lucrurilor. Nu poate exista o schimbare exterioară până ce nu se produce o schimbare imaginară. Tot ceea ce faci, neînsoţit de o schimbare imaginativă, este numai o cosmetizare inutilă a suprafeţei. Imaginarea dorinţei împlinite aduce o contopire cu starea respectivă, iar în timpul acelei contopiri te comporţi în conformitate cu schimbarea ta imaginată. Aceasta îţi arată că o schimbare imaginară va duce la o schimbare de comportament."
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
Re: alergare după armonie
ENKI Dum Dec 03, 2017 2:50 pm
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
Re: alergare după armonie
ENKI Mier Dec 06, 2017 11:30 am
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
Re: alergare după armonie
ENKI Lun Dec 11, 2017 1:08 pm
S-o mai fi intampland si in zilele noastre, ca stirea e veche de cel putin doi ani?! 
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
Se mai intampla ca eu sa citesc zilele astea o carte SF, ajunsa miraculos in telefonul meu: Povara cunoasterii, de Poul Anderson. In consecinta, am inceput sa ma gandesc ca poate, cine stie, mintile sandilailor au fost upgradate, iar ei inca n-au reusit sa se adapteze la ele, ca in celebra zicere a lui Andrei Versace - "daca va dau mintea mea, v-o ia corpurile razna".
„Se intampla ceva extraordinar in lume” – Gustavo Tanaka
ExtraordinaryInTheWorld„Inca nu realizam ca ceva extraordinar se intampla in lume, si anume ca modelele social si economic, chiar si stilul alimentar urmate pana acum, sunt in plin proces de schimbare”, spune Gustavo Tanaka, antreprenor brazilian, care identifica un nou model de societate, un nou sistem si poate un nou model economic. El isi expune argumentele intr-o postare pe internet, sustinand importanta schimbarii acestor modele, de care unii oameni incep sa isi dea seama.
Articolul de mai jos reprezinta o traducere si adaptare a articolului original pe care il puteti gasi aici.
‘Cu cateva luni in urma m-am eliberat de societate, in sensul ca m-am eliberat de toate dependentele pe care le aveam si de temerile ca acestea ma vor tine prizonier in sistem’, isi incepe antreprenorul pledoaria schimbarii. ‘De atunci, am inceput sa vad lumea dintr-o alta perspectiva. Din perspectiva ca totul se schimba si ca majoritatea dintre noi nu ne-am dat seama inca de asta.
De ce se schimba lumea? Voi enumera motivele care ma fac sa cred asta’, puncteaza Gustavo Tanaka.
Nimeni nu mai poate sustine modelul actual de munca.
Fiecare dintre noi ne atingem, la un moment dat, propriile limite. Tot mai multi oameni care lucreaza in corporatii mari nu mai pot face fata job-urilor lor. Lipsa unui scop incepe sa bata la usile noastre, iar aceasta o percepem asemenea unui strigat disperat iesit din strafundul inimii.
Oamenii vor sa scape. Ei vor sa lase totul in urma. Uitati-va cum multi oameni incearca sa devina antreprenori, cati oameni isi iau concedii sabbat-ice, cati oameni sunt deprimati la locul de munca, cat de multi oameni sunt epuizati pur si simplu.
Se schimba modelul antreprenorial.
In urma cu cativa ani, odata cu explozia start-up-urilor, mii de antreprenori s-au inchis in propriile garaje pentru a crea idei de miliarde de dolari. Gloria finala era sa atraga finantare din partea unui investitor. Cu banii investitorilor in mana se simteau ca si castigatorii Cupei Mondiale.
Dar, ce se intampla, de fapt, dupa obtinerea finantarii?
Au redevenit angajati. Investitorii sunt oameni nealiniati visurilor tale antreprenoriale, care nu dau doi bani pe scop si care transforma totul in bani. Rentabilitatea financiara devine motorul principal.
Multi oameni sufera din aceasta cauza. Start-up-uri stralucitoare au inceput sa cada din cauza acestui model al alergarii disperate dupa bani si care niciodata nu se termina.
E clar ca avem nevoie de un nou model de antreprenoriat. Si sunt deja multi oameni buni care fac acest lucru.
Sporirea colaborarii.
Multi oameni au realizat deja ca nu mai are niciun sens sa mearga de unii singuri si pur si simplu incep sa refuze aceasta mentalitate nebuneasca de a „merge pe cont propriu”.
‘Stop, fa un pas inapoi si gandeste’, sfatuieste Gustavo Tanaka. Nu este absurd ca noi, 7 miliarde de oameni, sa impartim aceeasi planeta si sa fim separati unul de altul? Ce logica are ca tu, si miile (sau milioanele) de oameni cu care traiesti in acelasi oras, sa intorci spatele celuilalt? De fiecare data cand ma gandesc la asta, ma apuca chiar depresia.
Din fericire, lucrurile se schimba. Toate miscarile catre ‘sharing and collaborative economy’ indica schimbarea ce are loc. Sporirea colaborarii, impartasirea, ajutarea, o mana intinsa spre ajutor catre celalalt ne unesc pur si simplu.
In sfarsit incepem sa intelegem ce este Internetul.
Internetul este un lucru incredibil de spectaculos si abia acum, dupa atatia ani, ii intelegem puterea. Internetul deschide lumi, doboara bariere, distruge separarea, produce uniuni, explozii de colaborari, determina intrajutorarea.
Unele natiuni au facut revolutie prin internet, precum Primavara Araba. In Brazilia abia cum incepe utilizarea acestui instrument magnific.
Internetul a distrus controlul in masa. Nu mai exista televiziune, nu mai sunt ziare care sa ne ofere stirile pe care vor acestea sa le citim. Putem merge pe ce linie vrem, sa ne raportam la cine dorim.
Cu ajutorul internetului, cei mici au capatat voce. Anonimii devin cunoscuti. Lumea devine unita, iar ‘sistemul’ poate sa cada oricand.
Caderea consumului exagerat.
Multi ani am fost manipulati, fiind indemnati sa consumam precum maniacii. Sa cumparam orice este nou lansat pe piata. Sa avem cea mai noua masina, ultimul model de iPhone, sa purtem cele mai bune branduri, o gramada de haine, de pantofi, o multime de orice.
Insa, multi oameni au inteles deja ca toatea acestea nu au niciun rost. Tendintele catre o scadere a consumului, catre o viata cumpatata, ne lamuresc clar despre cum ne-am organizat pana acum viata, in modul cel mai absurd posibil.
De fapt, nu ne trebuie nimic din ce ne spun ei ca avem nevoie. Aceasta realitate constientizata poate distruge orice corporatie a carei prosperitate depinde de consumul exagerat.
Sanatate si mancare organica.
Am fost atat de nebuni sa accepatm sa manacam ‘gunoaie’, ne-am multumit doar sa aiba gust bun si totul era ok.
Am fost atat de rupti de realitate incat au inceput sa adauge otravuri in mancarea noastra, iar noi nu am scos niciun cuvant. Dar, iata ca unii dintre noi au inceput sa se trezeasca si sa se orienteze catre o alimentatie sanatoasa, catre consumul unei hrane organice. Iar aceasta este o tendinta, este o realitate ce se va extinde.
Dar ce legatura au toate astea cu economia si cu locurile de munca? Au o foarte mare legatura!
Productia de alimente este fundamentul societatii noastre. Industria alimentara este una dintre cele mai importante in intreaga lume. Daca ne schimbam constiinta, se vor schimba si obiceiurile nostre alimentare, iar implicit consumul se va schimba si marile corporatii vor fi nevoite sa tina cont de aceste schimbari.
Fermele mici incep sa isi recapete puterea de alta data. De asemenea, si oamenii care isi planteaza propria hrana. Iar aceasta situatie va schimba intreaga economie.
Trezirea la spiritualitate.
Cati prieteni aveti care practica yoga? Dar cati care practica meditatia? Cati dintre noi faceam asta in urma cu zece ani?
Pentru mult timp, spiritualitatea era un domeniu al oamenilor atrasi de ezoteric. Multi erau considerati ciudati.
Din fericire si acest aspect se schimba. Am ajuns la limita rationalitatii noastre. Se poate vedea faptul ca doar cu o minte rationala nu ne putem explica tot ceea ce se intampla in jurul nostru. Si e clar ca se intampla ceva mai mult, iar eu stiu ca va doriti sa intelegeti.
Va doriti sa intelegeti ce se intampla. Cum opereaza viata, ce se intampla dupa moarte, ce este aceasta energie despre care oamenii vorbesc atat de mult, ce este fizica cuantica, cum pot gandurile sa devina lucruri si sa creeze realitatea noastra, ce sunt coincidentele si sincronizarile, cum functioneaza meditatia, cum este posibila vindecarea prin atingerea mainilor si cum functioneaza terapiile alternative, cu care medicina nu este de acord, dar totusi functioneaza?
Sunt companii care promoveaza meditatia in randul angajatilor lor. Chiar si scoli de meditatie pentru copii.
‘Unschooling’ – individul sa devina responsabil pentru propria viata.
Cine creaza modelul de invatare? Cine decide ce cursuri trebuie sa urmam? Cine alege lectiile pe care trebuie sa le invatam din toata istoria? De ce nu ne-au invatat adevarul despre alte civilizatii antice?
De ce trebuie copii sa se supuna regulilor? De ce trebuie ca ei sa priveasca totul in liniste? De ce trebuie sa poarte uniforme?
Sa dai un test pentru a dovedi ca ai invatat?
A fost creat un model in care formele urmeaza sistemul, care pregateste oamenii sa fie fiinte umane obisnuite.
Din fericire, sunt multi oameni care lucreaza la a schimba acest model. Sunt idei, miscari, neinvatate pana acum la scoala, invatate acasa, la un alt tip de scoala.
Poate ca nu v-ati gandit niciodata la asta si sunteti socati de punctele mele de vedere pe care vi le-am prezentat, Dar, toate aceste lucruri chiar se intampla.
In liniste, oamenii se trezec si realizeaza ce nebunie este sa traiesti in aceasta societate.
Analizati modelul din prezent si vedeti daca puteti spune ca totul este normal. Eu unul nu pot face asta.
Este ceva extraordinar ca lucrurile se schimba, este extraordinar ce se intampla.
ExtraordinaryInTheWorld„Inca nu realizam ca ceva extraordinar se intampla in lume, si anume ca modelele social si economic, chiar si stilul alimentar urmate pana acum, sunt in plin proces de schimbare”, spune Gustavo Tanaka, antreprenor brazilian, care identifica un nou model de societate, un nou sistem si poate un nou model economic. El isi expune argumentele intr-o postare pe internet, sustinand importanta schimbarii acestor modele, de care unii oameni incep sa isi dea seama.
Articolul de mai jos reprezinta o traducere si adaptare a articolului original pe care il puteti gasi aici.
‘Cu cateva luni in urma m-am eliberat de societate, in sensul ca m-am eliberat de toate dependentele pe care le aveam si de temerile ca acestea ma vor tine prizonier in sistem’, isi incepe antreprenorul pledoaria schimbarii. ‘De atunci, am inceput sa vad lumea dintr-o alta perspectiva. Din perspectiva ca totul se schimba si ca majoritatea dintre noi nu ne-am dat seama inca de asta.
De ce se schimba lumea? Voi enumera motivele care ma fac sa cred asta’, puncteaza Gustavo Tanaka.
Nimeni nu mai poate sustine modelul actual de munca.
Fiecare dintre noi ne atingem, la un moment dat, propriile limite. Tot mai multi oameni care lucreaza in corporatii mari nu mai pot face fata job-urilor lor. Lipsa unui scop incepe sa bata la usile noastre, iar aceasta o percepem asemenea unui strigat disperat iesit din strafundul inimii.
Oamenii vor sa scape. Ei vor sa lase totul in urma. Uitati-va cum multi oameni incearca sa devina antreprenori, cati oameni isi iau concedii sabbat-ice, cati oameni sunt deprimati la locul de munca, cat de multi oameni sunt epuizati pur si simplu.
Se schimba modelul antreprenorial.
In urma cu cativa ani, odata cu explozia start-up-urilor, mii de antreprenori s-au inchis in propriile garaje pentru a crea idei de miliarde de dolari. Gloria finala era sa atraga finantare din partea unui investitor. Cu banii investitorilor in mana se simteau ca si castigatorii Cupei Mondiale.
Dar, ce se intampla, de fapt, dupa obtinerea finantarii?
Au redevenit angajati. Investitorii sunt oameni nealiniati visurilor tale antreprenoriale, care nu dau doi bani pe scop si care transforma totul in bani. Rentabilitatea financiara devine motorul principal.
Multi oameni sufera din aceasta cauza. Start-up-uri stralucitoare au inceput sa cada din cauza acestui model al alergarii disperate dupa bani si care niciodata nu se termina.
E clar ca avem nevoie de un nou model de antreprenoriat. Si sunt deja multi oameni buni care fac acest lucru.
Sporirea colaborarii.
Multi oameni au realizat deja ca nu mai are niciun sens sa mearga de unii singuri si pur si simplu incep sa refuze aceasta mentalitate nebuneasca de a „merge pe cont propriu”.
‘Stop, fa un pas inapoi si gandeste’, sfatuieste Gustavo Tanaka. Nu este absurd ca noi, 7 miliarde de oameni, sa impartim aceeasi planeta si sa fim separati unul de altul? Ce logica are ca tu, si miile (sau milioanele) de oameni cu care traiesti in acelasi oras, sa intorci spatele celuilalt? De fiecare data cand ma gandesc la asta, ma apuca chiar depresia.
Din fericire, lucrurile se schimba. Toate miscarile catre ‘sharing and collaborative economy’ indica schimbarea ce are loc. Sporirea colaborarii, impartasirea, ajutarea, o mana intinsa spre ajutor catre celalalt ne unesc pur si simplu.
In sfarsit incepem sa intelegem ce este Internetul.
Internetul este un lucru incredibil de spectaculos si abia acum, dupa atatia ani, ii intelegem puterea. Internetul deschide lumi, doboara bariere, distruge separarea, produce uniuni, explozii de colaborari, determina intrajutorarea.
Unele natiuni au facut revolutie prin internet, precum Primavara Araba. In Brazilia abia cum incepe utilizarea acestui instrument magnific.
Internetul a distrus controlul in masa. Nu mai exista televiziune, nu mai sunt ziare care sa ne ofere stirile pe care vor acestea sa le citim. Putem merge pe ce linie vrem, sa ne raportam la cine dorim.
Cu ajutorul internetului, cei mici au capatat voce. Anonimii devin cunoscuti. Lumea devine unita, iar ‘sistemul’ poate sa cada oricand.
Caderea consumului exagerat.
Multi ani am fost manipulati, fiind indemnati sa consumam precum maniacii. Sa cumparam orice este nou lansat pe piata. Sa avem cea mai noua masina, ultimul model de iPhone, sa purtem cele mai bune branduri, o gramada de haine, de pantofi, o multime de orice.
Insa, multi oameni au inteles deja ca toatea acestea nu au niciun rost. Tendintele catre o scadere a consumului, catre o viata cumpatata, ne lamuresc clar despre cum ne-am organizat pana acum viata, in modul cel mai absurd posibil.
De fapt, nu ne trebuie nimic din ce ne spun ei ca avem nevoie. Aceasta realitate constientizata poate distruge orice corporatie a carei prosperitate depinde de consumul exagerat.
Sanatate si mancare organica.
Am fost atat de nebuni sa accepatm sa manacam ‘gunoaie’, ne-am multumit doar sa aiba gust bun si totul era ok.
Am fost atat de rupti de realitate incat au inceput sa adauge otravuri in mancarea noastra, iar noi nu am scos niciun cuvant. Dar, iata ca unii dintre noi au inceput sa se trezeasca si sa se orienteze catre o alimentatie sanatoasa, catre consumul unei hrane organice. Iar aceasta este o tendinta, este o realitate ce se va extinde.
Dar ce legatura au toate astea cu economia si cu locurile de munca? Au o foarte mare legatura!
Productia de alimente este fundamentul societatii noastre. Industria alimentara este una dintre cele mai importante in intreaga lume. Daca ne schimbam constiinta, se vor schimba si obiceiurile nostre alimentare, iar implicit consumul se va schimba si marile corporatii vor fi nevoite sa tina cont de aceste schimbari.
Fermele mici incep sa isi recapete puterea de alta data. De asemenea, si oamenii care isi planteaza propria hrana. Iar aceasta situatie va schimba intreaga economie.
Trezirea la spiritualitate.
Cati prieteni aveti care practica yoga? Dar cati care practica meditatia? Cati dintre noi faceam asta in urma cu zece ani?
Pentru mult timp, spiritualitatea era un domeniu al oamenilor atrasi de ezoteric. Multi erau considerati ciudati.
Din fericire si acest aspect se schimba. Am ajuns la limita rationalitatii noastre. Se poate vedea faptul ca doar cu o minte rationala nu ne putem explica tot ceea ce se intampla in jurul nostru. Si e clar ca se intampla ceva mai mult, iar eu stiu ca va doriti sa intelegeti.
Va doriti sa intelegeti ce se intampla. Cum opereaza viata, ce se intampla dupa moarte, ce este aceasta energie despre care oamenii vorbesc atat de mult, ce este fizica cuantica, cum pot gandurile sa devina lucruri si sa creeze realitatea noastra, ce sunt coincidentele si sincronizarile, cum functioneaza meditatia, cum este posibila vindecarea prin atingerea mainilor si cum functioneaza terapiile alternative, cu care medicina nu este de acord, dar totusi functioneaza?
Sunt companii care promoveaza meditatia in randul angajatilor lor. Chiar si scoli de meditatie pentru copii.
‘Unschooling’ – individul sa devina responsabil pentru propria viata.
Cine creaza modelul de invatare? Cine decide ce cursuri trebuie sa urmam? Cine alege lectiile pe care trebuie sa le invatam din toata istoria? De ce nu ne-au invatat adevarul despre alte civilizatii antice?
De ce trebuie copii sa se supuna regulilor? De ce trebuie ca ei sa priveasca totul in liniste? De ce trebuie sa poarte uniforme?
Sa dai un test pentru a dovedi ca ai invatat?
A fost creat un model in care formele urmeaza sistemul, care pregateste oamenii sa fie fiinte umane obisnuite.
Din fericire, sunt multi oameni care lucreaza la a schimba acest model. Sunt idei, miscari, neinvatate pana acum la scoala, invatate acasa, la un alt tip de scoala.
Poate ca nu v-ati gandit niciodata la asta si sunteti socati de punctele mele de vedere pe care vi le-am prezentat, Dar, toate aceste lucruri chiar se intampla.
In liniste, oamenii se trezec si realizeaza ce nebunie este sa traiesti in aceasta societate.
Analizati modelul din prezent si vedeti daca puteti spune ca totul este normal. Eu unul nu pot face asta.
Este ceva extraordinar ca lucrurile se schimba, este extraordinar ce se intampla.
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
Se mai intampla ca eu sa citesc zilele astea o carte SF, ajunsa miraculos in telefonul meu: Povara cunoasterii, de Poul Anderson. In consecinta, am inceput sa ma gandesc ca poate, cine stie, mintile sandilailor au fost upgradate, iar ei inca n-au reusit sa se adapteze la ele, ca in celebra zicere a lui Andrei Versace - "daca va dau mintea mea, v-o ia corpurile razna".
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
Re: alergare după armonie
ENKI Mar Ian 16, 2018 1:50 pm
NEVILLE. "Nu există realitate în lume alta decât conştienţa ta. Deşi acum ai putea părea a fi ceva ce nu vrei să fii, tot ce trebuie să faci pentru a o schimba, şi pentru a dovedi schimbarea prin împrejurări din lumea ta, este să îţi asumi tăcut că eşti ceea ce acum vrei să fii, şi într-un fel pe care nu îl ştii, vei deveni aceea.
Nu există altă cale de a schimba această lume. „Eu sunt calea”.
EU SUNT-ul meu, conştienţa mea este calea prin care îmi schimb lumea. Cum îmi schimb conceptul de sine, îmi schimb lumea. Când bărbaţii şi femeile ne ajută sau ne întârzie, ei joacă numai rolul pe care noi, prin conceptul nostru de sine, l-am scris pentru ei, iar ei îl joacă automat. Ei trebuie să joace actele pe care le joacă fiindcă noi suntem ceea ce suntem.
Vei schimba lumea numai când devii întruparea a ceea ce vrei ca lumea să fie. Ai un singur dar pe lumea asta care e cu adevărat al tău de dat şi acela eşti tu însuţi. Până ce tu însuţi nu eşti ceea ce vrei ca lumea să fie, nu vei vedea aceea în această lume. „Căci dacă nu credeţi că Eu sunt [El], veţi muri în păcatele voastre.” Ioan 8:24
Pot da numai ceea ce sunt, nu am alt dar de oferit. Dacă vreau ca lumea să fie perfectă, şi cine nu vrea, am eşuat numai pentru că nu am ştiut că nu aş putea-o vedea vreodată perfectă până ce nu devin eu însumi perfect. Dacă eu nu sunt perfect, nu pot vedea perfecţiunea, dar în ziua în care voi deveni, îmi înfrumuseţez lumea, căci o văd prin proprii mei ochi. „Toate sunt curate pentru cei curaţi”, Tit 1:15.
Conştienţa ta, conştienţa mea, aceasta este unica adevărată temelie în lume. Aceasta e ceea ce se numeşte Petru în Biblie, nu un om, ci această fidelitate ce nu poate fi întoarsă de nimeni.
Când tu şi cu mine devenim cu adevărat conştienţi a fi Hristos, şi noi vom întări braţele slăbănogilor şi vom învia speranţele moarte ale oamenilor. Vom face toate lucrurile pe care nu le puteam face când ne simţeam limitaţi de arborele familiei noastre. E un pas îndrăzneţ şi n-ar trebui făcut cu prea multă uşurinţă, fiindcă a-l face înseamnă a muri. Ioan, omul celor trei dimensiuni este decapitat, ori îşi pierde focarul tri-dimensional pentru ca Iisus, sinele cvadri-dimensional, să trăiască.
Orice lărgire a conceptului nostru de Sine implică o oarecare dureroasă separare de adânc-înrădăcinatele concepţii ereditare. Ligamentele ce ne ţin în pântecul limitărilor convenţionale sunt puternice. Tot ce ai crezut până atunci… nu mai crezi. Acum ştii că nu există putere în afara conştienţei tale. Aşadar nu te poţi întoarce la nimeni în afara sinelui tău. Nu ai urechi pentru sugestia că altceva are putere în sine. Cunoşti că singura realitate este Dumnezeu, iar Dumnezeu este propria ta conştienţă. Nu există alt Dumnezeu."
Nu există altă cale de a schimba această lume. „Eu sunt calea”.
EU SUNT-ul meu, conştienţa mea este calea prin care îmi schimb lumea. Cum îmi schimb conceptul de sine, îmi schimb lumea. Când bărbaţii şi femeile ne ajută sau ne întârzie, ei joacă numai rolul pe care noi, prin conceptul nostru de sine, l-am scris pentru ei, iar ei îl joacă automat. Ei trebuie să joace actele pe care le joacă fiindcă noi suntem ceea ce suntem.
Vei schimba lumea numai când devii întruparea a ceea ce vrei ca lumea să fie. Ai un singur dar pe lumea asta care e cu adevărat al tău de dat şi acela eşti tu însuţi. Până ce tu însuţi nu eşti ceea ce vrei ca lumea să fie, nu vei vedea aceea în această lume. „Căci dacă nu credeţi că Eu sunt [El], veţi muri în păcatele voastre.” Ioan 8:24
Pot da numai ceea ce sunt, nu am alt dar de oferit. Dacă vreau ca lumea să fie perfectă, şi cine nu vrea, am eşuat numai pentru că nu am ştiut că nu aş putea-o vedea vreodată perfectă până ce nu devin eu însumi perfect. Dacă eu nu sunt perfect, nu pot vedea perfecţiunea, dar în ziua în care voi deveni, îmi înfrumuseţez lumea, căci o văd prin proprii mei ochi. „Toate sunt curate pentru cei curaţi”, Tit 1:15.
Conştienţa ta, conştienţa mea, aceasta este unica adevărată temelie în lume. Aceasta e ceea ce se numeşte Petru în Biblie, nu un om, ci această fidelitate ce nu poate fi întoarsă de nimeni.
Când tu şi cu mine devenim cu adevărat conştienţi a fi Hristos, şi noi vom întări braţele slăbănogilor şi vom învia speranţele moarte ale oamenilor. Vom face toate lucrurile pe care nu le puteam face când ne simţeam limitaţi de arborele familiei noastre. E un pas îndrăzneţ şi n-ar trebui făcut cu prea multă uşurinţă, fiindcă a-l face înseamnă a muri. Ioan, omul celor trei dimensiuni este decapitat, ori îşi pierde focarul tri-dimensional pentru ca Iisus, sinele cvadri-dimensional, să trăiască.
Orice lărgire a conceptului nostru de Sine implică o oarecare dureroasă separare de adânc-înrădăcinatele concepţii ereditare. Ligamentele ce ne ţin în pântecul limitărilor convenţionale sunt puternice. Tot ce ai crezut până atunci… nu mai crezi. Acum ştii că nu există putere în afara conştienţei tale. Aşadar nu te poţi întoarce la nimeni în afara sinelui tău. Nu ai urechi pentru sugestia că altceva are putere în sine. Cunoşti că singura realitate este Dumnezeu, iar Dumnezeu este propria ta conştienţă. Nu există alt Dumnezeu."
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
Re: alergare după armonie
ENKI Mier Ian 17, 2018 5:33 pm
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
Re: alergare după armonie
ENKI Sam Ian 20, 2018 9:42 am
Eh, sa speram ca revolutia lunara va ajunge in curand la 28 de zile, astfel incat, in cadrul unei reforme globale tip capac la toate, calendarul sa poata fi ajustat corespunzator: 13 luni x 28 de zile, plus o zi, doua, de An Nou, pentru destrabalari colective.
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
De la Immanuel Velikovsky citire: calendarele dinainte de secolele VIII-VII înainte de Hristos ne spun că anul avea 360 de zile, fiecare dintre cele 12 luni având negreşit 30 de zile. Tulburător este faptul că umanitatea cunoştea o unitate în această privinţă pe care astăzi n-o mai poţi regăsi. În literatura vedică anul de 360 de zile se numea Savana, şi este remarcabil faptul că timpul era măsurat în unităţi multiplu de 12, ziua fiind împărţită în 60 de nadis, fiecare nadi fiind la rândul lui compus din 60 vinadikas. Schimbarea spre anul de 365 de zile fiind pusă în Surya-siddhanta pe seama “schimbării vremurilor.” Hinduşii considerau că trecerea dintr-o Vârstă în alta este însoţită de modificări în mişcarea corpurilor cereşti.
Dar nu doar hinduşii, ci şi persanii evocă acelaşi calendar la care au adăugat, în aceeaşi perioadă, 5 zile. Vechiul calendar babilonian era împărţit în 36 de decani, un decan fiind spaţiul acoperit de soare în relaţia cu anumite stele fixe în răstimpul a zece zile. Asemenea lor, asirienii aveau un an compus din luni lunare, perioada de la o lună nouă la altă lună nouă fiind de 30 de zile. Luna israeliţilor din secolul XV şi până în secolul VIII era tot de 30 de zile, Biblia nefăcând menţiunea unor luni mai scurte sau mai lungi, într-un an de 12 luni. Calendarul egiptean Ebers Papyrus ne transmite aceeaşi structură a anului de 360 zile. Cele cinci zile suplimentare au fost adăugate după sfârşitul Celei de-a Optsprezecea Dinastii, adică într-un moment din perioada secolelor VIII-VII înainte de Hristos. Plutarh transmite că cele cinci zile nu făceau parte din nicio lună şi erau considerate nefaste pentru tranzacţii de orice fel. Cam în aceeaşi perioadă, regele roman Numa, succesorul lui Romulus, corecta calendarul de 360 de zile adăugând încă 5, lucru pomenit de mai mulţi autori latini.
Toate acestea devin foarte interesante atunci când le privim prin prisma ştiinţei moderne. Împărtăşind prejudecata că progresul tehnic este premisa inteligenţei, modernii i-au dispreţuit pe cei din vechime şi au pus calendarul de 360 de zile pe seama incapacităţii acestora de a calcula corect mişcarea pământului pe orbită. Noul calendar fiind considerat consecinţa unui progres în cunoaştere şi deci a unei iluminări intelectuale la care cel vechi nu ar fi avut acces. Şi totuşi, un simplu raţionament i-ar fi scutit pe moderni de consecinţa orgoliilor lor nefundamentate: dacă într-un an de 365 de zile calendarul este de doar 360 de zile, în răstimpul scurt a patruzeci de ani ecartul acumulat ar fi fost de 200 de zile, prima zi a primăverii mutându-se undeva pe la toamnă. Şi un agricultor analfabet tot ar fi putut constata că împărţirea timpului era inadecvată. Or, acest lucru nu s-a petrecut, vechiul calendar a fost folosit timp de sute de ani iar motivul este foarte simplu: înainte de un eveniment cosmic major, despre care avem relatări pe care le credem legende fanteziste, anul terestru chiar avea 360 de zile, şi nu 365 şi cinci ceasuri ca acum, iar revoluţia lunară chiar avea 30 de zile, şi nu 29 ca acum.
Teza fundamentală a lui Immanuel Velikovsky, exprimată în Worlds in Colision, este aceea că strămoşii nici nu minţeau, nici nu se înşelau în foarte multe privinţe. Faptul că se deplasau călare pe spinarea unui animal şi nu într-un vehicul care consumă combustibili fosili nici nu le scădea capacitatea intelectuală, nici nu le punea la încercare probitatea morală. Dacă nouă ne vine adesea greu să le înţelegem afirmaţiile, acest lucru trebuie pus pe seama barierei retorice pe care au aşternut-o veacurile, dar o contribuţie fundamentală o are prejudecata noastră că noi suntem mai inteligenţi, mai cinstiţi şi mai realişti decât au fost ei vreodată. Nu avem, carevasăzică, modestia necesară pentru a valorifica moştenirea fabuloasă pe care ne-o pune la dispoziţie trecutul.
Dar nu doar hinduşii, ci şi persanii evocă acelaşi calendar la care au adăugat, în aceeaşi perioadă, 5 zile. Vechiul calendar babilonian era împărţit în 36 de decani, un decan fiind spaţiul acoperit de soare în relaţia cu anumite stele fixe în răstimpul a zece zile. Asemenea lor, asirienii aveau un an compus din luni lunare, perioada de la o lună nouă la altă lună nouă fiind de 30 de zile. Luna israeliţilor din secolul XV şi până în secolul VIII era tot de 30 de zile, Biblia nefăcând menţiunea unor luni mai scurte sau mai lungi, într-un an de 12 luni. Calendarul egiptean Ebers Papyrus ne transmite aceeaşi structură a anului de 360 zile. Cele cinci zile suplimentare au fost adăugate după sfârşitul Celei de-a Optsprezecea Dinastii, adică într-un moment din perioada secolelor VIII-VII înainte de Hristos. Plutarh transmite că cele cinci zile nu făceau parte din nicio lună şi erau considerate nefaste pentru tranzacţii de orice fel. Cam în aceeaşi perioadă, regele roman Numa, succesorul lui Romulus, corecta calendarul de 360 de zile adăugând încă 5, lucru pomenit de mai mulţi autori latini.
Toate acestea devin foarte interesante atunci când le privim prin prisma ştiinţei moderne. Împărtăşind prejudecata că progresul tehnic este premisa inteligenţei, modernii i-au dispreţuit pe cei din vechime şi au pus calendarul de 360 de zile pe seama incapacităţii acestora de a calcula corect mişcarea pământului pe orbită. Noul calendar fiind considerat consecinţa unui progres în cunoaştere şi deci a unei iluminări intelectuale la care cel vechi nu ar fi avut acces. Şi totuşi, un simplu raţionament i-ar fi scutit pe moderni de consecinţa orgoliilor lor nefundamentate: dacă într-un an de 365 de zile calendarul este de doar 360 de zile, în răstimpul scurt a patruzeci de ani ecartul acumulat ar fi fost de 200 de zile, prima zi a primăverii mutându-se undeva pe la toamnă. Şi un agricultor analfabet tot ar fi putut constata că împărţirea timpului era inadecvată. Or, acest lucru nu s-a petrecut, vechiul calendar a fost folosit timp de sute de ani iar motivul este foarte simplu: înainte de un eveniment cosmic major, despre care avem relatări pe care le credem legende fanteziste, anul terestru chiar avea 360 de zile, şi nu 365 şi cinci ceasuri ca acum, iar revoluţia lunară chiar avea 30 de zile, şi nu 29 ca acum.
Teza fundamentală a lui Immanuel Velikovsky, exprimată în Worlds in Colision, este aceea că strămoşii nici nu minţeau, nici nu se înşelau în foarte multe privinţe. Faptul că se deplasau călare pe spinarea unui animal şi nu într-un vehicul care consumă combustibili fosili nici nu le scădea capacitatea intelectuală, nici nu le punea la încercare probitatea morală. Dacă nouă ne vine adesea greu să le înţelegem afirmaţiile, acest lucru trebuie pus pe seama barierei retorice pe care au aşternut-o veacurile, dar o contribuţie fundamentală o are prejudecata noastră că noi suntem mai inteligenţi, mai cinstiţi şi mai realişti decât au fost ei vreodată. Nu avem, carevasăzică, modestia necesară pentru a valorifica moştenirea fabuloasă pe care ne-o pune la dispoziţie trecutul.
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
Re: alergare după armonie
ENKI Joi Feb 22, 2018 9:41 am
Cele 12 reguli de viață ale lui Jordan B. Peterson:
1. Stai drept, cu umerii trași în spate.
2. Poartă-te cu tine însuți așa cum te-ai purta cu cineva pe care vrei să îl ajuți.
3. Fii prieten cu oameni care vor ce-i mai bine pentru tine.
4. Compară-te cu tine însuți cu o zi în urmă, nu cu altcineva astăzi.
5. Nu îți lăsa copiii să facă lucruri care te fac să-i displaci.
6. Pune-ți propria casă în ordine înainte să critici lumea.
7. Urmărește ceea ce contează (nu ceea ce dă rezultate).
8. Spune adevărul − sau, cel puțin, nu minți.
9. Presupune că persoanele cu care stai de vorbă ar putea să știe ceva ce tu nu știi.
10. Fii precis în exprimare.
11. Nu deranja copiii atunci când se dau cu skateboard-ul.
12. Mângâie o pisică atunci când o întâlnești pe stradă.
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
1. Stai drept, cu umerii trași în spate.
2. Poartă-te cu tine însuți așa cum te-ai purta cu cineva pe care vrei să îl ajuți.
3. Fii prieten cu oameni care vor ce-i mai bine pentru tine.
4. Compară-te cu tine însuți cu o zi în urmă, nu cu altcineva astăzi.
5. Nu îți lăsa copiii să facă lucruri care te fac să-i displaci.
6. Pune-ți propria casă în ordine înainte să critici lumea.
7. Urmărește ceea ce contează (nu ceea ce dă rezultate).
8. Spune adevărul − sau, cel puțin, nu minți.
9. Presupune că persoanele cu care stai de vorbă ar putea să știe ceva ce tu nu știi.
10. Fii precis în exprimare.
11. Nu deranja copiii atunci când se dau cu skateboard-ul.
12. Mângâie o pisică atunci când o întâlnești pe stradă.
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
Re: alergare după armonie
ENKI Dum Mar 04, 2018 9:43 am
Aduc aci numai juma' de articol, intrebandu-ma cum dracu' as putea vedea normalitatea in paradigma crestina, cea care ii considera pe toti oamenii pacatosi din nastere, tot asa cum in paradigma progresista, aparent opusa, toti oamenii sunt considerati vinovati, doar ca inca nu s-au ocupat de ei niste sfinti procurori?! Pentru ca nenea asta vede pacatosenia in sine ca scanteie ce aprinde dorinta de mantuire - pe care o vede la randu-i ca vector de normalitate-, in fond (si in oglinda), justifica tocmai demonstrarea nevinovatiei de catre nascutul vinovat drept generatoarea normalitatii specifice celor pe care se chinuie sa-i combata. 
Normalitatea are un trecut şi o posteritate. Şi, din acest punct de vedere, unul din semnele cele mai grave ale anormalităţii nu e doar omul fără memorie, ci şi omul fără „urmaşi”: şi nu mă refer doar la copii, sau la ucenici, sau la discipoli, elevi, nepoţi, sau la alte persoane cărora ai apucat să le dăruieşti ceva trăind normal cu ei. Persoana ştie că are un trecut şi un viitor atât în planul firesc, cât şi suprafiresc. Are un tată şi devine tată: de familie, spiritual sau duhovnicesc. E creat de Tatăl şi se va întoarce la Tatăl. Regele, preotul, tatăl sunt imagini ale Tatălui, ale Părintelui. Trecutul nu e abolit, ci împlinit în viitor, care nu e lepădare de „trecutul vinovat”. În lumea postmodernă însă, în care identităţile Sunt obligatoriu hibride şi în care normalitatea e considerată o simplă convenţie, trecutul e vinovat, întâmplător, sau „sub vremi”, şi viitorul nu are nici o legătură cu noi. Şi trecutul, vinovat, şi viitorul, ştiinţific, sunt folosite doar pentru a ne induce sentimentul de vinovăţie, de culpă că suntem aşa cum suntem. Trecutul e judecat din perspectiva viitorului pentru că momentul creaţiei e, în lumea întoarsă postmodern pe dos, în viitor. În viitorul fără de trecut, din care izvorăsc fiinţe şi lucruri sui-generis, fără Tată, fără istorie, fără memorie, cu o „normalitate” descrisă cel mai bine ca „manual de funcţionare”.
Dar normalitatea nu e o modalitate de devorare a realităţii, ci de perpetuare a ei, de perpetuare a prezenţei, şi chiar o formă umilă de transfigurare a ei. Normalitatea e lucrarea realităţii, e lucrarea firii. Normalitatea e buna noastră aşezare în fire, buna noastră aşezare creaturală: firescul. Normalitatea e aşadar legată de prezenţa în lume a persoanei, a omului creat după chipul şi lucrând să ajungă după asemănarea lui Dumnezeu. Normalitatea e, deci, clorofila eliberată de buna lucrare a persoanei în lume. A consuma ticălos o carte, un vin sau o mâncare făcută bine de un om onest nu te face un om normal, ci doar o căpuşă. Omul normal e cel care recunoaşte că libertatea e totuna cu adevărul, şi că ambele sunt o cale, adică se cer trăite, nu doar observate de la distanţă astronomică. Omul care se înrobeşte falselor libertăţi poate consuma „normalitate”, dar nu poate perpetua normalitatea.
A trăi normal înseamnă a trăi ţinând cont de realitate: de realitatea firii căzute şi de realitatea firii mântuite. Încercarea firii căzute de a deveni fire mântuită dă naştere, dacă nu la sfinţenie, măcar la normalitate. Orice ideologie sau sistem care ne absolvă de responsabilitate ne absolvă de libertate şi astfel de normalitate. Pentru că, după cum am spus, normalitatea nu poate fi consumată, colonizată, cumpărată. Ea poate fi doar generată de persoane libere. Normalitatea e dependentă de libertate. De aceea, ideologiile totalitare actuale caută să ne răpească libertatea sub diverse pretexte, mergând de la grija faţă de noi până la grija faţă de alţii sau faţă de genericul „celălalt”. Bătălia împotriva normalităţii merge mână în mână cu bătălia împotriva libertăţii.
Şi bătălia împotriva libertăţii se duce, în mod pervers, în numele libertăţii absolute, al omului lipsit de responsabilităţi, dezrobit de propria identitate, dezrădăcinat din propria naţiune, eliberat de dogme, polimorf sexual, poligam şi globalizat. Dacă accepţi, conform behaviorismului corect politic, că doar „societatea patriarhală e vinovată” pentru răul pe care îl face un violator, atunci accepţi că doar societatea e liberă. Fără responsabilitate, nu există libertate. Nevinovăţia ideologică e nevinovăţia sclavului căruia nu i se spune că e rob doar ca să nu afle că se poate elibera.
Erzaţurile de normalitate sunt rodul erzaţurilor de realitate. Erzaţul de normalitate e obţinut prin mişcarea liberă în interiorul unei false realităţi. Un comunist, de exemplu, care se mişcă autonom în cadrul falsei realităţi constituite de celula de partid şi de lectura marxistă a realităţii, trăieşte un erzaţ de normalitate. Un activist al corectitudinii politice, asemenea. Orice instalare, oricât ar fi ea de comodă şi de benevolă, într-o grilă reducţionistă de înţelegere a realităţii, nu creează normalitate, ci anormalitate pentru că secţionează omul fie de trecutul, fie de prezentul, fie de viitorul său, adică fie de starea de creatură, fie de asceză, fie de mântuire, îi refuză adică fie adevărul, fie calea, fie viaţa.
3. Un final
Există astăzi ideea că normalitatea e o convenţie, că normal e „ceea ce se face”, că normal e să faci ceea ce vezi pe alţii că fac. Normal înseamnă, în acest sens, a urla cu lupii, a nu înota împotriva curentului, a te adapta. Nu există normalitate, ci doar procente de populaţie şi de „opţiuni”. Normalitatea e redusă astfel la efemeridă, la modă. Ce vor – deşi nu aleg! – „masele” e bun. Maselor li se opune „elita”, împărţită în cei care vor să instrumentalizeze politic creştinismul, şi cei care nu vor. Unii, cei pentru care Biserica trebuie instrumentalizată politic şi folosită pentru virtuţile ei „civilizatorii”, îşi spun „de dreapta”. Ceilalţi, care nu acceptă utilitatea socială a Bisericii, îşi spun „de stânga”. Pentru primii, creştinismul e o cultură. Pentru ceilalţi, o incultură. Pentru ambele tabere, un mit. În rândul elitei, masificarea nu e cu nimic mai prejos decât în cel al „vulgului”. Manipularea mediatică, manufacturarea publicitară a consensului, invidia egalitaristă, clientelismul, mafiotismul sunt la fel de mari şi la fel de acceptate ca şi în rândul restului populaţiei.
E normală această stare de fapt? Procentual, aşa funcţionează România, cât mai funcţionează. Aşa e modelul. Dar e normal? Nu. De ce? Cât la sută din români nu funcţionează după acest model? Nu ştiu. Ştiu doar că sunt. Pe unii îi cunosc, pe alţii îi bănuiesc. Dar normalitatea nu se judecă procentual. Aşa după cum, dacă peste o sută de ani, în urma unor inginerii genetice şi sociale, 80% din populaţie vor fi androizi unisex, asta nu îi va face normali, ci doar coerenţi în interiorul paradigmei date. Va fi un „adevăr” care nu corespunde nici unei realităţi. Asemenea delirului nebunilor.
România are un deficit uriaş de normalitate pentru că are, în premisele de la care porneşte, un deficit uriaş de realitate. O falsă abordare a realităţii duce la o falsă normalitate: la figuranţi, decoruri şi vedete. Practic, România e un uriaş studio de televiziune dedesubtul căruia se află un azil de noapte. Cei din studio se uită la cei din azilul de noapte nu ca la oameni, ci ca la o „masă biologică”, ca la o „populaţie” bună de manipulat, supt şi sacrificat. Cei din azilul de noapte îi privesc pe cei din studio nu ca pe oameni, ci ca pe „vedete”, ca pe nişte icoane, ca pe nişte idealuri pe care le poţi atinge dacă joci după regulile jocului. Din toată această dinamică, realitatea umană, rostul şi scopul nostru în lume au dispărut sub lozincile „înţelepciunii” („de, fă şi tu ce ţi se cere, adaptează-te”) sau ale „civilizării” politic corecte.
România e prea relaxată, prea satisfăcută cu sine însăşi, prea coerentă cu propriile premise pentru a fi normală. E o Românie punctuală: fără trecut, fără viitor şi cu un prezent al uitării de sine. E uitarea de sine a fiarei în timp ce sfâşie normalitatea ca o pradă.
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
Pentru ca nenea asta vede pacatosenia in sine ca scanteie ce aprinde dorinta de mantuire - pe care o vede la randu-i ca vector de normalitate-, in fond (si in oglinda), justifica tocmai demonstrarea nevinovatiei de catre nascutul vinovat drept generatoarea normalitatii specifice celor pe care se chinuie sa-i combata. Normalitatea are un trecut şi o posteritate. Şi, din acest punct de vedere, unul din semnele cele mai grave ale anormalităţii nu e doar omul fără memorie, ci şi omul fără „urmaşi”: şi nu mă refer doar la copii, sau la ucenici, sau la discipoli, elevi, nepoţi, sau la alte persoane cărora ai apucat să le dăruieşti ceva trăind normal cu ei. Persoana ştie că are un trecut şi un viitor atât în planul firesc, cât şi suprafiresc. Are un tată şi devine tată: de familie, spiritual sau duhovnicesc. E creat de Tatăl şi se va întoarce la Tatăl. Regele, preotul, tatăl sunt imagini ale Tatălui, ale Părintelui. Trecutul nu e abolit, ci împlinit în viitor, care nu e lepădare de „trecutul vinovat”. În lumea postmodernă însă, în care identităţile Sunt obligatoriu hibride şi în care normalitatea e considerată o simplă convenţie, trecutul e vinovat, întâmplător, sau „sub vremi”, şi viitorul nu are nici o legătură cu noi. Şi trecutul, vinovat, şi viitorul, ştiinţific, sunt folosite doar pentru a ne induce sentimentul de vinovăţie, de culpă că suntem aşa cum suntem. Trecutul e judecat din perspectiva viitorului pentru că momentul creaţiei e, în lumea întoarsă postmodern pe dos, în viitor. În viitorul fără de trecut, din care izvorăsc fiinţe şi lucruri sui-generis, fără Tată, fără istorie, fără memorie, cu o „normalitate” descrisă cel mai bine ca „manual de funcţionare”.
Dar normalitatea nu e o modalitate de devorare a realităţii, ci de perpetuare a ei, de perpetuare a prezenţei, şi chiar o formă umilă de transfigurare a ei. Normalitatea e lucrarea realităţii, e lucrarea firii. Normalitatea e buna noastră aşezare în fire, buna noastră aşezare creaturală: firescul. Normalitatea e aşadar legată de prezenţa în lume a persoanei, a omului creat după chipul şi lucrând să ajungă după asemănarea lui Dumnezeu. Normalitatea e, deci, clorofila eliberată de buna lucrare a persoanei în lume. A consuma ticălos o carte, un vin sau o mâncare făcută bine de un om onest nu te face un om normal, ci doar o căpuşă. Omul normal e cel care recunoaşte că libertatea e totuna cu adevărul, şi că ambele sunt o cale, adică se cer trăite, nu doar observate de la distanţă astronomică. Omul care se înrobeşte falselor libertăţi poate consuma „normalitate”, dar nu poate perpetua normalitatea.
A trăi normal înseamnă a trăi ţinând cont de realitate: de realitatea firii căzute şi de realitatea firii mântuite. Încercarea firii căzute de a deveni fire mântuită dă naştere, dacă nu la sfinţenie, măcar la normalitate. Orice ideologie sau sistem care ne absolvă de responsabilitate ne absolvă de libertate şi astfel de normalitate. Pentru că, după cum am spus, normalitatea nu poate fi consumată, colonizată, cumpărată. Ea poate fi doar generată de persoane libere. Normalitatea e dependentă de libertate. De aceea, ideologiile totalitare actuale caută să ne răpească libertatea sub diverse pretexte, mergând de la grija faţă de noi până la grija faţă de alţii sau faţă de genericul „celălalt”. Bătălia împotriva normalităţii merge mână în mână cu bătălia împotriva libertăţii.
Şi bătălia împotriva libertăţii se duce, în mod pervers, în numele libertăţii absolute, al omului lipsit de responsabilităţi, dezrobit de propria identitate, dezrădăcinat din propria naţiune, eliberat de dogme, polimorf sexual, poligam şi globalizat. Dacă accepţi, conform behaviorismului corect politic, că doar „societatea patriarhală e vinovată” pentru răul pe care îl face un violator, atunci accepţi că doar societatea e liberă. Fără responsabilitate, nu există libertate. Nevinovăţia ideologică e nevinovăţia sclavului căruia nu i se spune că e rob doar ca să nu afle că se poate elibera.
Erzaţurile de normalitate sunt rodul erzaţurilor de realitate. Erzaţul de normalitate e obţinut prin mişcarea liberă în interiorul unei false realităţi. Un comunist, de exemplu, care se mişcă autonom în cadrul falsei realităţi constituite de celula de partid şi de lectura marxistă a realităţii, trăieşte un erzaţ de normalitate. Un activist al corectitudinii politice, asemenea. Orice instalare, oricât ar fi ea de comodă şi de benevolă, într-o grilă reducţionistă de înţelegere a realităţii, nu creează normalitate, ci anormalitate pentru că secţionează omul fie de trecutul, fie de prezentul, fie de viitorul său, adică fie de starea de creatură, fie de asceză, fie de mântuire, îi refuză adică fie adevărul, fie calea, fie viaţa.
3. Un final
Există astăzi ideea că normalitatea e o convenţie, că normal e „ceea ce se face”, că normal e să faci ceea ce vezi pe alţii că fac. Normal înseamnă, în acest sens, a urla cu lupii, a nu înota împotriva curentului, a te adapta. Nu există normalitate, ci doar procente de populaţie şi de „opţiuni”. Normalitatea e redusă astfel la efemeridă, la modă. Ce vor – deşi nu aleg! – „masele” e bun. Maselor li se opune „elita”, împărţită în cei care vor să instrumentalizeze politic creştinismul, şi cei care nu vor. Unii, cei pentru care Biserica trebuie instrumentalizată politic şi folosită pentru virtuţile ei „civilizatorii”, îşi spun „de dreapta”. Ceilalţi, care nu acceptă utilitatea socială a Bisericii, îşi spun „de stânga”. Pentru primii, creştinismul e o cultură. Pentru ceilalţi, o incultură. Pentru ambele tabere, un mit. În rândul elitei, masificarea nu e cu nimic mai prejos decât în cel al „vulgului”. Manipularea mediatică, manufacturarea publicitară a consensului, invidia egalitaristă, clientelismul, mafiotismul sunt la fel de mari şi la fel de acceptate ca şi în rândul restului populaţiei.
E normală această stare de fapt? Procentual, aşa funcţionează România, cât mai funcţionează. Aşa e modelul. Dar e normal? Nu. De ce? Cât la sută din români nu funcţionează după acest model? Nu ştiu. Ştiu doar că sunt. Pe unii îi cunosc, pe alţii îi bănuiesc. Dar normalitatea nu se judecă procentual. Aşa după cum, dacă peste o sută de ani, în urma unor inginerii genetice şi sociale, 80% din populaţie vor fi androizi unisex, asta nu îi va face normali, ci doar coerenţi în interiorul paradigmei date. Va fi un „adevăr” care nu corespunde nici unei realităţi. Asemenea delirului nebunilor.
România are un deficit uriaş de normalitate pentru că are, în premisele de la care porneşte, un deficit uriaş de realitate. O falsă abordare a realităţii duce la o falsă normalitate: la figuranţi, decoruri şi vedete. Practic, România e un uriaş studio de televiziune dedesubtul căruia se află un azil de noapte. Cei din studio se uită la cei din azilul de noapte nu ca la oameni, ci ca la o „masă biologică”, ca la o „populaţie” bună de manipulat, supt şi sacrificat. Cei din azilul de noapte îi privesc pe cei din studio nu ca pe oameni, ci ca pe „vedete”, ca pe nişte icoane, ca pe nişte idealuri pe care le poţi atinge dacă joci după regulile jocului. Din toată această dinamică, realitatea umană, rostul şi scopul nostru în lume au dispărut sub lozincile „înţelepciunii” („de, fă şi tu ce ţi se cere, adaptează-te”) sau ale „civilizării” politic corecte.
România e prea relaxată, prea satisfăcută cu sine însăşi, prea coerentă cu propriile premise pentru a fi normală. E o Românie punctuală: fără trecut, fără viitor şi cu un prezent al uitării de sine. E uitarea de sine a fiarei în timp ce sfâşie normalitatea ca o pradă.
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
Re: alergare după armonie
ENKI Lun Mar 05, 2018 9:18 am
O carte pe care o voi cumpara negresit, daca nu apare in maxim o luna pe Scribd. 
maine si poimaine am doua zile complicate, asa ca asta seara am sa va spun povestea cu genetica pe care vreau s-o spun de cateva zile,
citesc frenetic "Scurta istorie a tuturor" de Adam Rutherford, e fascinanta, absolut fascinanta,
povestea suna asa, avem 2 parinti, 4 bunici, 8 strabunici samd, pana in secolul IX ar trebui sa avem cam 137 de miliarde de stramosi, ceea ce e, bineinteles, fals
un tip, Joseph Chang, statistician la Yale, a calculat, va pun la coada un link, ca toti oamenii europeni de azi au ca stramosi intreaga populatie europeana din secolul IX, pentru ca arborele genealogic e de fapt o tesatura, liniile de descendenta se intretaie si practic toti suntem o mare familie, toti suntem urmasii lui Carol cel Mare, a avut 18 copii,
la nivelul intregii populatii de azi, suntem urmasii tuturor cetatenilor de acum 3600 de ani, toti oamenii de atunci ne sunt stramosi, indiferent unde traiau, in America "nedescoperita", in Tibet sau Sahara,
pana aici e doar matematica, genetica o confirma, putem sa ne definim cultural ca fiind diferiti, genetic suntem un neam de 3600 de ani sigur si cei din europa un neam de 1200 de ani, da, esti ruda cu baba nesuferita de pe palier, cu Ion Iliescu, cu Iohannis, chiar si cu Codruta, chiar si cu ea, dar si cu Einstein, Bach, Brel sau Regina Elisabeta a IIa, esti neam regal si neam cu toti infractorii existenti
si asta e indiferent daca ne place, ideea atat de draga a nationalismului e aberanta genetic, dar te poti lauda ca esti urmasul lui Traian si Decebal daca liniile lor de descendenti au ajuns pana azi
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
maine si poimaine am doua zile complicate, asa ca asta seara am sa va spun povestea cu genetica pe care vreau s-o spun de cateva zile,
citesc frenetic "Scurta istorie a tuturor" de Adam Rutherford, e fascinanta, absolut fascinanta,
povestea suna asa, avem 2 parinti, 4 bunici, 8 strabunici samd, pana in secolul IX ar trebui sa avem cam 137 de miliarde de stramosi, ceea ce e, bineinteles, fals
un tip, Joseph Chang, statistician la Yale, a calculat, va pun la coada un link, ca toti oamenii europeni de azi au ca stramosi intreaga populatie europeana din secolul IX, pentru ca arborele genealogic e de fapt o tesatura, liniile de descendenta se intretaie si practic toti suntem o mare familie, toti suntem urmasii lui Carol cel Mare, a avut 18 copii,
la nivelul intregii populatii de azi, suntem urmasii tuturor cetatenilor de acum 3600 de ani, toti oamenii de atunci ne sunt stramosi, indiferent unde traiau, in America "nedescoperita", in Tibet sau Sahara,
pana aici e doar matematica, genetica o confirma, putem sa ne definim cultural ca fiind diferiti, genetic suntem un neam de 3600 de ani sigur si cei din europa un neam de 1200 de ani, da, esti ruda cu baba nesuferita de pe palier, cu Ion Iliescu, cu Iohannis, chiar si cu Codruta, chiar si cu ea, dar si cu Einstein, Bach, Brel sau Regina Elisabeta a IIa, esti neam regal si neam cu toti infractorii existenti
si asta e indiferent daca ne place, ideea atat de draga a nationalismului e aberanta genetic, dar te poti lauda ca esti urmasul lui Traian si Decebal daca liniile lor de descendenti au ajuns pana azi
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
baso- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 16006
Data de inscriere : 04/10/2010
Re: alergare după armonie
delta Lun Mar 05, 2018 10:00 am
mda, poate o să fie descărcabilă de acoloENKI a scris:O carte pe care o voi cumpara negresit, daca nu apare in maxim o luna pe Scribd.
maine si poimaine am doua zile complicate, asa ca asta seara am sa va spun povestea cu genetica pe care vreau s-o spun de cateva zile,
citesc frenetic "Scurta istorie a tuturor" de Adam Rutherford, e fascinanta, absolut fascinanta,
povestea suna asa, avem 2 parinti, 4 bunici, 8 strabunici samd, pana in secolul IX ar trebui sa avem cam 137 de miliarde de stramosi, ceea ce e, bineinteles, fals
un tip, Joseph Chang, statistician la Yale, a calculat, va pun la coada un link, ca toti oamenii europeni de azi au ca stramosi intreaga populatie europeana din secolul IX, pentru ca arborele genealogic e de fapt o tesatura, liniile de descendenta se intretaie si practic toti suntem o mare familie, toti suntem urmasii lui Carol cel Mare, a avut 18 copii,
la nivelul intregii populatii de azi, suntem urmasii tuturor cetatenilor de acum 3600 de ani, toti oamenii de atunci ne sunt stramosi, indiferent unde traiau, in America "nedescoperita", in Tibet sau Sahara,
pana aici e doar matematica, genetica o confirma, putem sa ne definim cultural ca fiind diferiti, genetic suntem un neam de 3600 de ani sigur si cei din europa un neam de 1200 de ani, da, esti ruda cu baba nesuferita de pe palier, cu Ion Iliescu, cu Iohannis, chiar si cu Codruta, chiar si cu ea, dar si cu Einstein, Bach, Brel sau Regina Elisabeta a IIa, esti neam regal si neam cu toti infractorii existenti
si asta e indiferent daca ne place, ideea atat de draga a nationalismului e aberanta genetic, dar te poti lauda ca esti urmasul lui Traian si Decebal daca liniile lor de descendenti au ajuns pana azi
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
poate la un moment dat apare pe acolo si monografia în 3 volume a lui Petre Bănărescu, cu zoogeografia peștilor dulcicoli din regiunea Palearctică...
delta- asta e poza mea brunetă, fără bucle, fardată... (în semnătură este poza mea blondă, cu bucle)
- Mesaje : 19807
Data de inscriere : 03/02/2010 -
Re: alergare după armonie
ENKI Lun Mar 05, 2018 10:25 am
Mai degraba apare p-aci o asemenea monografie: [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]delta a scris:mda, poate o să fie descărcabilă de acoloENKI a scris:O carte pe care o voi cumpara negresit, daca nu apare in maxim o luna pe Scribd.
maine si poimaine am doua zile complicate, asa ca asta seara am sa va spun povestea cu genetica pe care vreau s-o spun de cateva zile,
citesc frenetic "Scurta istorie a tuturor" de Adam Rutherford, e fascinanta, absolut fascinanta,
povestea suna asa, avem 2 parinti, 4 bunici, 8 strabunici samd, pana in secolul IX ar trebui sa avem cam 137 de miliarde de stramosi, ceea ce e, bineinteles, fals
un tip, Joseph Chang, statistician la Yale, a calculat, va pun la coada un link, ca toti oamenii europeni de azi au ca stramosi intreaga populatie europeana din secolul IX, pentru ca arborele genealogic e de fapt o tesatura, liniile de descendenta se intretaie si practic toti suntem o mare familie, toti suntem urmasii lui Carol cel Mare, a avut 18 copii,
la nivelul intregii populatii de azi, suntem urmasii tuturor cetatenilor de acum 3600 de ani, toti oamenii de atunci ne sunt stramosi, indiferent unde traiau, in America "nedescoperita", in Tibet sau Sahara,
pana aici e doar matematica, genetica o confirma, putem sa ne definim cultural ca fiind diferiti, genetic suntem un neam de 3600 de ani sigur si cei din europa un neam de 1200 de ani, da, esti ruda cu baba nesuferita de pe palier, cu Ion Iliescu, cu Iohannis, chiar si cu Codruta, chiar si cu ea, dar si cu Einstein, Bach, Brel sau Regina Elisabeta a IIa, esti neam regal si neam cu toti infractorii existenti
si asta e indiferent daca ne place, ideea atat de draga a nationalismului e aberanta genetic, dar te poti lauda ca esti urmasul lui Traian si Decebal daca liniile lor de descendenti au ajuns pana azi
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
poate la un moment dat apare pe acolo si monografia în 3 volume a lui Petre Bănărescu, cu zoogeografia peștilor dulcicoli din regiunea Palearctică...
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
Re: alergare după armonie
delta Lun Mar 05, 2018 10:27 am
doar că volumele alea au apărut la Gustav Fisher Verlag... dacă nu greșescENKI a scris:Mai degraba apare p-aci o asemenea monografie: [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]delta a scris:mda, poate o să fie descărcabilă de acolo
poate la un moment dat apare pe acolo si monografia în 3 volume a lui Petre Bănărescu, cu zoogeografia peștilor dulcicoli din regiunea Palearctică...
așa că sunt șanse mai mici să fie puse moca la dispoziție..
delta- asta e poza mea brunetă, fără bucle, fardată... (în semnătură este poza mea blondă, cu bucle)
- Mesaje : 19807
Data de inscriere : 03/02/2010 -
Re: alergare după armonie
ENKI Lun Mar 05, 2018 10:28 am
Dan Selaru e unul dintre "golanii din fundul clasei", de facea mistouri cu Mirel Palada pe la lansari de carti simandicoase.baso a scris:Mishto recenzie
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
Re: alergare după armonie
ENKI Lun Mar 05, 2018 10:33 am
Io gandesc pozitiv, vorba unui amic vanator: "Fii foarte atent, ca iepurele numa' din pizda nu sare".delta a scris:doar că volumele alea au apărut la Gustav Fisher Verlag... dacă nu greșescENKI a scris:Mai degraba apare p-aci o asemenea monografie: [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]delta a scris:mda, poate o să fie descărcabilă de acolo
poate la un moment dat apare pe acolo si monografia în 3 volume a lui Petre Bănărescu, cu zoogeografia peștilor dulcicoli din regiunea Palearctică...
așa că sunt șanse mai mici să fie puse moca la dispoziție..
EDIT. Delta, pune pe undeva p-aci titluri care te-ar interesa in format pdf si moca, pentru ca eu am ceva timp si le-as putea cauta.
Ultima editare efectuata de catre ENKI in Lun Mar 05, 2018 10:49 am, editata de 1 ori (Motiv : completare cu EDIT)
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
Re: alergare după armonie
delta Lun Mar 05, 2018 11:14 am
Păi, aveam până la un moment dat cartea lui Eugene Odum, intitulată "Ecology", pe care am primit-o la Universitatea din Chicago în 1998 și apoi am împrumutat-o unui coleg, fără să notez cui...ENKI a scris:Io gandesc pozitiv, vorba unui amic vanator: "Fii foarte atent, ca iepurele numa' din pizda nu sare".delta a scris:doar că volumele alea au apărut la Gustav Fisher Verlag... dacă nu greșescENKI a scris:Mai degraba apare p-aci o asemenea monografie: [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]delta a scris:mda, poate o să fie descărcabilă de acolo
poate la un moment dat apare pe acolo si monografia în 3 volume a lui Petre Bănărescu, cu zoogeografia peștilor dulcicoli din regiunea Palearctică...
așa că sunt șanse mai mici să fie puse moca la dispoziție..
EDIT. Delta, pune pe undeva p-aci titluri care te-ar interesa in format pdf si moca, pentru ca eu am ceva timp si le-as putea cauta.
Și "împrumtat" a rămas.
Poate dai de pdf-ul acelei cărți, că este una dintre alea "de bază" în științele naturii.
delta- asta e poza mea brunetă, fără bucle, fardată... (în semnătură este poza mea blondă, cu bucle)
- Mesaje : 19807
Data de inscriere : 03/02/2010 -
Re: alergare după armonie
baso Lun Mar 05, 2018 11:58 am
ENKI a scris:
Io gandesc pozitiv, vorba unui amic vanator: "Fii foarte atent, ca iepurele numa' din pizda nu sare".
S-a notat
baso- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 16006
Data de inscriere : 04/10/2010
Re: alergare după armonie
ENKI Lun Mar 05, 2018 1:13 pm
baso a scris:ENKI a scris:
Io gandesc pozitiv, vorba unui amic vanator: "Fii foarte atent, ca iepurele numa' din pizda nu sare".
S-a notat
Cu zicerea asta am primit o lectie de neuitat, caci, desi imi fusese spusa chiar inainte de prima mea vanatoare la iepuri, am luat-o in ras. Astfel ca mi-am redus atentia pe ultimul metru al ogorului parcurs in cautare de urechiati, chiar daca am aruncat o privire plictisita catre locul de langa piciorul meu, de unde avea sa sara iepurele. Nu mi-am imaginat nici macar o secunda ca ar fi putut sa stea ascuns dupa o mica brazda rasturnata, la baza unei mici tufe de buruieni. Asa ca am frant arma si am pus-o pe umar, la urmatorul pas facut primind si injuraturile de rigoare din partea amicului care ma avertizase: din acel neimportant loc, ca din pamant, a tasnit o mandrete de iepuroi, iar zicerea mi s-a infiletat in cap pe loc, adaugand un plus de atentie la orice activitate de vanatoare viitoare, fie ea si prin virtual.
EDIT. Cam ce coincidenta sa fie, sa ies d-aci si sa constat ca tocmai am primit pe WhatsApp asta?!
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
Ultima editare efectuata de catre ENKI in Lun Mar 05, 2018 1:21 pm, editata de 1 ori (Motiv : completare cu EDIT)
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
Re: alergare după armonie
ENKI Lun Mar 05, 2018 1:18 pm
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
Re: alergare după armonie
delta Lun Mar 05, 2018 4:00 pm
Da, asta e!
Mersi!
Coperta parcă era alta, dar aia era o ediție de prin anii '60 (parcă 1963... sau 1965...)
Oricum, practic nu prea a adăugat elemente radical de diferite de la o ediție la alta și, până la urmă ideile de bază nu s-au schimbat (deseori doar adăuga noi cazuri pentru exemplificarea principiilor și legităților descrise).
delta- asta e poza mea brunetă, fără bucle, fardată... (în semnătură este poza mea blondă, cu bucle)
- Mesaje : 19807
Data de inscriere : 03/02/2010 -
Re: alergare după armonie
ENKI Lun Mar 05, 2018 4:52 pm
delta a scris:Da, asta e!
Mersi!
Coperta parcă era alta, dar aia era o ediție de prin anii '60 (parcă 1963... sau 1965...)
Oricum, practic nu prea a adăugat elemente radical de diferite de la o ediție la alta și, până la urmă ideile de bază nu s-au schimbat (deseori doar adăuga noi cazuri pentru exemplificarea principiilor și legităților descrise).
Ma bucur.
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
Re: alergare după armonie
ENKI Joi Mar 08, 2018 2:08 pm
Ah, imi amintesc ca i-am spus unui neimportant, in urma cu niste ani, ca ateului ii trebuie o mare credinta in inexistenta divinitatii, pentru a nu o observa in tot ce ne inconjoara.
Vlad Ardeias
Urmăreşte · Ieri ·
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
Un prieten agnostic îmi spunea: „Adevărul este că doar se întâmplă să fim pe o planetă norocoasă, se întâmplă să fim la depărtarea ideală de soare, pe o planetă cu câmp magnetic și cu o atmosferă bogată în oxigen. Dar nimic din toate acestea, dacă privești lucrurile în mod onest, nu e meritul vreunui creator, ci pur noroc la loteria cosmică.”
Este imposibil să calculăm probabilitatea ca tot ceea ce este necesar pentru ca viața pe planeta noastră să existe în formele pe care le cunoaștem, să se fi întâlnit dintr-o întâmplare. Vă propun însă un exercițiu:
Câte șanse sunt ca aruncând o monedă, să cadă una din cele două fețe? Răspunsul este: una din două.
Dar câte șanse sunt să cadă aceeași față de mai multe ori consecutiv, sau, cu alte cuvinte, să avem un lanț de evenimente? Așadar, iată care este „loteria cosmică”: de câte ori și cât de des trebuie să aruncăm cu moneda pentru ca să cadă aceeași față de 100 de ori la rând? Răspunsul este: de mai bine de 300 de milioane de ori pe secundă timp de o mie de milioane de milioane de ani.
Desigur că fenomenul vieții este mult mai complex decât atât, însă vă supun atenției un detaliu care face viața posibilă, și anume proteina și formarea ei. Proteina este formată dintr-un lanț sau mai multe lanțuri de amino-acizi. Amino-acizii sunt la rândul lor de două feluri: de stânga și de dreapta. Proteina, pentru a fi funcțională, este compusă numai din amino-acizi de stânga.
Având aceste informații, iată care este „loteria cosmică”: probabilitatea de a obține un lanț de 100 de aminoacizi de stânga dintr-un amestec egal de amino-acizi de stânga și de dreapta pentru a forma o proteină biologică, este de 1 din 1.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.
Dar acest număr care se referă numai la probabilitatea de a obține un lanț de amino-acizi de stânga; el nu are nimic de-a face cu ordinea lor. Fiecare poziție din lanțul nostru de 100 de aminoacizi poate fi ocupată de unul din cei 20 de amino-acizi diferiți care trebuie să fie aliniați într-o ordine specifică pentru a forma o proteină funcțională. Așadar, care este probabilitatea ca amino-acidul corect să ajungă în poziția 1 din lanț? Răspunsul este: o șansă din 20.
Care este probabilitatea ca primele două poziții să fie ocupate corect? Răspunsul este: o șansă din 400.
Așadar, iată care este „loteria cosmică”: probabilitatea de a avea cei 100 de amino-acizi așezați în poziția potrivită este de 10 la puterea 130, un număr imposibil de imaginat.
Dar ca să ne facem totuși o idee: dacă avem un număr de 10 la puterea 21 de monede și le așezăm pe suprafața pământului, acestea îl vor acoperi în întregime cu un strat de circa 37 de metrii.
Concluzie: afirmația că viața a apărut ca rezultat al unei „loterii cosmice” este una științifică, sau mai degrabă religioasă?
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
Vlad Ardeias
Urmăreşte · Ieri ·
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
Un prieten agnostic îmi spunea: „Adevărul este că doar se întâmplă să fim pe o planetă norocoasă, se întâmplă să fim la depărtarea ideală de soare, pe o planetă cu câmp magnetic și cu o atmosferă bogată în oxigen. Dar nimic din toate acestea, dacă privești lucrurile în mod onest, nu e meritul vreunui creator, ci pur noroc la loteria cosmică.”
Este imposibil să calculăm probabilitatea ca tot ceea ce este necesar pentru ca viața pe planeta noastră să existe în formele pe care le cunoaștem, să se fi întâlnit dintr-o întâmplare. Vă propun însă un exercițiu:
Câte șanse sunt ca aruncând o monedă, să cadă una din cele două fețe? Răspunsul este: una din două.
Dar câte șanse sunt să cadă aceeași față de mai multe ori consecutiv, sau, cu alte cuvinte, să avem un lanț de evenimente? Așadar, iată care este „loteria cosmică”: de câte ori și cât de des trebuie să aruncăm cu moneda pentru ca să cadă aceeași față de 100 de ori la rând? Răspunsul este: de mai bine de 300 de milioane de ori pe secundă timp de o mie de milioane de milioane de ani.
Desigur că fenomenul vieții este mult mai complex decât atât, însă vă supun atenției un detaliu care face viața posibilă, și anume proteina și formarea ei. Proteina este formată dintr-un lanț sau mai multe lanțuri de amino-acizi. Amino-acizii sunt la rândul lor de două feluri: de stânga și de dreapta. Proteina, pentru a fi funcțională, este compusă numai din amino-acizi de stânga.
Având aceste informații, iată care este „loteria cosmică”: probabilitatea de a obține un lanț de 100 de aminoacizi de stânga dintr-un amestec egal de amino-acizi de stânga și de dreapta pentru a forma o proteină biologică, este de 1 din 1.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.
Dar acest număr care se referă numai la probabilitatea de a obține un lanț de amino-acizi de stânga; el nu are nimic de-a face cu ordinea lor. Fiecare poziție din lanțul nostru de 100 de aminoacizi poate fi ocupată de unul din cei 20 de amino-acizi diferiți care trebuie să fie aliniați într-o ordine specifică pentru a forma o proteină funcțională. Așadar, care este probabilitatea ca amino-acidul corect să ajungă în poziția 1 din lanț? Răspunsul este: o șansă din 20.
Care este probabilitatea ca primele două poziții să fie ocupate corect? Răspunsul este: o șansă din 400.
Așadar, iată care este „loteria cosmică”: probabilitatea de a avea cei 100 de amino-acizi așezați în poziția potrivită este de 10 la puterea 130, un număr imposibil de imaginat.
Dar ca să ne facem totuși o idee: dacă avem un număr de 10 la puterea 21 de monede și le așezăm pe suprafața pământului, acestea îl vor acoperi în întregime cu un strat de circa 37 de metrii.
Concluzie: afirmația că viața a apărut ca rezultat al unei „loterii cosmice” este una științifică, sau mai degrabă religioasă?
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
Pagina 5 din 5 • 1, 2, 3, 4, 5
Subiecte similare» Alergarea după imbecilitate...
» GNR in Romania
» Tot felul de chestii
» poze haioase
» Dar prin comunicare? Ce intelegi tu prin comunicare?
» GNR in Romania
» Tot felul de chestii
» poze haioase
» Dar prin comunicare? Ce intelegi tu prin comunicare?
Pagina 5 din 5
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum|
|
|