Tot felul de chestii
+11
Dr.Ernesto Rafael Guevara
RocketQueen
ENKI
RocketQu33n
(Still a)Live
Armand
baso
aurora
Vasile
delta
Anahoret
15 participanți
Pagina 4 din 5
Pagina 4 din 5 • 1, 2, 3, 4, 5
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
Re: Tot felul de chestii
Pai, si la blogul tau ai un rating mare tzinand cont ca n-ai scris de mai bine de un an.
Mi-a sarit in ochi un vizitator din Constanta care a ajuns recent p'acolo din neimportant Pe vizitatorul din Constanta l-am vazut de mai multe ori si aici, pe harta
Mi-a sarit in ochi un vizitator din Constanta care a ajuns recent p'acolo din neimportant Pe vizitatorul din Constanta l-am vazut de mai multe ori si aici, pe harta
A visitor from Constanta left "Pupa-m-ai în blog!: octombrie 2009" via neimportant.forums-free.com 21 hours 4 mins ago
baso- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 16006
Data de inscriere : 04/10/2010
Re: Tot felul de chestii
la ăla nici parola nu mi-o mai aduc aminte și nici adresa de pe care am creat blogul...baso a scris:Pai, si la blogul tau ai un rating mare tzinand cont ca n-ai scris de mai bine de un an.
dacă va fi nevoie să intru pe acolo, probabil este o modalitate de a trimite notificare spre adresa de e-mail și apoi le verific pe fiecare în speranța că dau de notificarea cu noua parolă...
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
Re: Tot felul de chestii
Asta nu mai ie maşină, ci un fel de nevastă...
Dracu' gol- nu se mai dezlipeste de ecranul computerului
- Mesaje : 5567
Data de inscriere : 03/02/2010
Localizare : Trollywood
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
Re: Tot felul de chestii
Uau, gadgetul asta va face furori printre tinerii frumosi si liberi.
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
baso- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 16006
Data de inscriere : 04/10/2010
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
Re: Tot felul de chestii
Intr-un fel, chiar imi doresc sa ne invadeze chinezii, poate asa vom avea si noi drumuri si transport in comun.
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
Re: Tot felul de chestii
La repezeala, nu gasesc un topic mai potrivit... dar articolul mi se pare inedit, poate si din cauza ca e socant... despre longevitate anormala.
Cica un specimen umanoid ar fi trait 256 de ani!
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
[....]
Despre prima parte a vietii lui Li Ching-Yuen se stiu extrem de putine lucruri. Este cert ca s-a nascut in provincia Sinchuan si ca prima suta de ani si-a petrecut-o vanzand leacuri traditionale chinezesti. Intr-un interviu realizat in 1927, barbatul a sustinut ca dieta sa s-a bazat in mare parte pe orez si pe vin si ca, inainte de a implini 100 de ani a devenit protejatul nobilului Wu Pei-fu, cu scopul de a-i oferi acestuia secretul unei vieti indelungate. Ulterior, dupa decesul protectorului sau a continuat sa vanda produse de medicina tradionala.
„Pastreaza o inima linistita, stai asezat ca o testoasa, mergi sprinten ca un porumbel si dormi ca un caine”, a fost sfatul lui Li Ching-Yuen pentru cei care doresc sa atinga o viata indelungata”
Desi barbatul a pretins ca s-a nascut in 1736 si ca a trait 197 ani, decanul Universitatii Minkuo din 1930, Wu Ching-Chien, a sustinut ca a descoperit evidente ale faptului ca Li s-a nascut, de fapt, in 1677. De asemenea, in arhivele guvernului Chinei Imperiale exista documente care atesta faptul ca barbatul a fost felicitat oficial de catre autoritati atat pentru atingerea varstei de 150 de ani cat si pentru cea de 200 de ani. Este posibil insa ca o fiinta umana sa atinga o varsta atat de mare?
[.......]
Cica un specimen umanoid ar fi trait 256 de ani!
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
[....]
Despre prima parte a vietii lui Li Ching-Yuen se stiu extrem de putine lucruri. Este cert ca s-a nascut in provincia Sinchuan si ca prima suta de ani si-a petrecut-o vanzand leacuri traditionale chinezesti. Intr-un interviu realizat in 1927, barbatul a sustinut ca dieta sa s-a bazat in mare parte pe orez si pe vin si ca, inainte de a implini 100 de ani a devenit protejatul nobilului Wu Pei-fu, cu scopul de a-i oferi acestuia secretul unei vieti indelungate. Ulterior, dupa decesul protectorului sau a continuat sa vanda produse de medicina tradionala.
„Pastreaza o inima linistita, stai asezat ca o testoasa, mergi sprinten ca un porumbel si dormi ca un caine”, a fost sfatul lui Li Ching-Yuen pentru cei care doresc sa atinga o viata indelungata”
Desi barbatul a pretins ca s-a nascut in 1736 si ca a trait 197 ani, decanul Universitatii Minkuo din 1930, Wu Ching-Chien, a sustinut ca a descoperit evidente ale faptului ca Li s-a nascut, de fapt, in 1677. De asemenea, in arhivele guvernului Chinei Imperiale exista documente care atesta faptul ca barbatul a fost felicitat oficial de catre autoritati atat pentru atingerea varstei de 150 de ani cat si pentru cea de 200 de ani. Este posibil insa ca o fiinta umana sa atinga o varsta atat de mare?
[.......]
PPG- îi place să discute
- Mesaje : 253
Data de inscriere : 04/05/2016
Re: Tot felul de chestii
Ai aparut si la Pro Tv, esti tare frate, vrand nevrand la cata reclama le-ai facut la astia cu forumul lor, tot te-au pus pe stiri
Adi_bad_boy- îi place să discute
- Mesaje : 256
Data de inscriere : 21/04/2015
Re: Tot felul de chestii
PPG a scris:La repezeala, nu gasesc un topic mai potrivit... dar articolul mi se pare inedit, poate si din cauza ca e socant... despre longevitate anormala.
Cica un specimen umanoid ar fi trait 256 de ani!
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
[....]
Despre prima parte a vietii lui Li Ching-Yuen se stiu extrem de putine lucruri. Este cert ca s-a nascut in provincia Sinchuan si ca prima suta de ani si-a petrecut-o vanzand leacuri traditionale chinezesti. Intr-un interviu realizat in 1927, barbatul a sustinut ca dieta sa s-a bazat in mare parte pe orez si pe vin si ca, inainte de a implini 100 de ani a devenit protejatul nobilului Wu Pei-fu, cu scopul de a-i oferi acestuia secretul unei vieti indelungate. Ulterior, dupa decesul protectorului sau a continuat sa vanda produse de medicina tradionala.
„Pastreaza o inima linistita, stai asezat ca o testoasa, mergi sprinten ca un porumbel si dormi ca un caine”, a fost sfatul lui Li Ching-Yuen pentru cei care doresc sa atinga o viata indelungata”
Desi barbatul a pretins ca s-a nascut in 1736 si ca a trait 197 ani, decanul Universitatii Minkuo din 1930, Wu Ching-Chien, a sustinut ca a descoperit evidente ale faptului ca Li s-a nascut, de fapt, in 1677. De asemenea, in arhivele guvernului Chinei Imperiale exista documente care atesta faptul ca barbatul a fost felicitat oficial de catre autoritati atat pentru atingerea varstei de 150 de ani cat si pentru cea de 200 de ani. Este posibil insa ca o fiinta umana sa atinga o varsta atat de mare?
[.......]
Tu n-o sa apuci nici urmatorii 2 ani
IbbyIbby- fix pe acest forum vrea să-și lărgească orizontul
- Mesaje : 349
Data de inscriere : 27/10/2015
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
Re: Tot felul de chestii
Ştiinţă şi incertitudine
Din punct de vedere informaţional, începuturile Revoluţiei Industriale s-au bazat pe un mod de gândire nou, păstrat încă şi în ziua de azi, determinismul:
"Putem considera starea actuală a Universului ca efect al trecutului şi cauză a viitorului. Un intelect care la un moment dat ar şti toate forţele care pun lumea în mişcare, poziţiile tuturor obiectelor care compun natura, dacă acest intelect ar fi suficient de vast să poată analiza toate aceste date, va cuprinde într-o singură formulă mişcarea celor mai mari corpuri ale Univesului şi cele ale celor mai mici atomi; pentru un asemenea intelect nimic nu ar fi incert iar viitorul la fel ca trecutul ar fi prezent în ochii săi." — Pierre Simon Laplace, A Philosophical Essay on Probabilities, pagina 4, cuvinte scrise în 1814.
Deşi pare straniu, modul de gândire al omului a trecut prima oară printr-o transformare dramatică în epoca Greciei Antice. Pitagoreicii, urmaşii şcolii de gândire înfiinţate de Pitagora, credeau că orice număr este raţional, este raportul între două numere întregi, spre surprinderea tuturor, realitatea este că majoritatea numerelor reale este formată din numere iraţionale, care nu sunt raportul a două numere întregi.
Povestea spune că Hippasus, cel care a demonstrat existenţa numerelor iraţionale, a fost ucis de colegii săi de şcoală (sau în varianta mai puţin dramatică doar exilat).
Dar, greşeala de gândire pitagoreică a impus iraţionalitatea ca fiind lipsă de logică, inacceptarea gândirii pitagoreice de acum aproape 2 milenii şi jumătate ne influenţează şi azi vocabularul.
IRAȚIONÁL, -Ă, iraționali, -e, adj. 1. Care nu se conduce după gândirea logică, care nu e rațional, care este fără judecată, nerațional; contrar rațiunii.
Determinismul secolului XIX avea la bază reducţionismul, pentru a înţelege un sistem acesta trebuia descompus în elementele sale constituente. De asemenea, modelele care descriau realitatea înconjurătoare erau unice şi pe deplin înţelese în mod raţional. Deoarece realitatea era perfect deterministă, mintea umană avea un model perfect al realităţii şi raţiunea era capabilă să înţeleagă raţional cursul evenimentelor, mintea umană devenea la fel de predictibilă.
Evident că totul era o idealizare, dar şi în ziua de azi se crede că metoda ştiinţifică ne conduce la modele raţionale care descriu din ce în ce mai bine realitatea.
De la sfârşitul secolului XIX şi până azi, această viziune deterministă a început să devină doar un mod de gândire asemănător gândirii pitagoreice.
Henri Poincaré a fost primul care a înţeles că un sistem determinist poate să conducă la haos. Teoria haosului determinist ne spune că dependenţa de datele iniţiale în anumite cazuri este atât de mare că erorile intrinseci de măsurare ale acestor date iniţiale fac imposibilă predicţia evoluţiei sistemului.
Sistemul rămâne determinist, dar ne este imposibilă prezicerea stării lui peste o perioadă de timp relativ scurtă. Lumea reală este o lume neliniară, o lume în care efectul nu este proporţional cu cauza, neliniaritatea este efectul unei bucle care creşte sau descreşte influenţa unei cauze. O buclă cauzală transformă evoluţia unui fenomen liniar într-un fenomen exponenţial, poate conduce la o creştere sau la o descreştere care nu mai este proporţională cu impulsul iniţial. Dacă descreşterea conduce la atingerea unei stări de echilibru, o valoare fixă sau o evoluţie periodică sau cvasi periodică, creşterea exponenţială, datorată unei bucle de feedback pozitiv, este un fenomen specific sistemelor complexe.
Diferenţele mari între datele iniţiale, în cazul unei bucle de feedback negativ, pot conduce la situaţii foarte apropriate în anumite situaţii. În cazul unei bucle de feedback pozitiv, care amplifică efectele, date iniţiale apropriate pot conduce la evoluţii foarte diferite. Dependenţa de datele iniţiale devine semnificativă. Atunci când măsurarea datelor iniţiale este aproximativă, cum este totdeauna în realitate, predictibilitatea se pierde. Acest fenomen nu este general valabil, dar este comun pentru multe din sistemele neliniare care ne înconjoară.
Drumul deschis de Planck prin introducerea constantei care-i poartă numele şi a cuantelor de energie în domeniul radiaţiei, continuat de efectul fotoelectric descoperit de Einstein şi care postulează dualitatea undă - corpuscul a luminii, acceptat definitiv după ce Bohr demonstrează existenţa nivelurilor energetice ale electronilor în atom, au condus la un nou domeniu al fizicii, mecanica cuantică. Principiul nededeterminării al lui Heinsenberg, cel care ne spune că nu putem măsura simultan poziţia şi impulsul unei particule cu orice precizie, introduce o limită a cunoaşterii, independentă de nivelul tehnologic, este specifică sistemelor cuantice.
Şi, citându-l pe Niels Bohr "Cineva care nu e şocat de mecanica cuantică nu a înţeles-o încă." alături de cuvintele lui Richard Feynman "Nimeni nu înţelege mecanica cuantică", putem spune că determinismul specific lumii lui Laplace a mai primit o lovitură. Alături de determinism, ideea că lumea este făcută din obiecte independente de conştiinţa umană este pusă sub semnul întrebării.
Următorul pas al schimbării modului de gândire sunt teoremele de incompletitudine ale lui Gödel, prima dintre acestea fiind demonstrată în 1931. Pe scurt, aceasta ne spune că nu există un set de axiome necontradictorii pentru întreaga matematică, oricare ar fi setul de axiome, există propoziţii a căror valoare de adevăr nu poate fi demonstrată.
Nu toate sistemele axiomatice se supun teoremei lui Gödel, dar asta e mai puţin important. "Această propoziţie e falsă." este o dovadă pe înţelesul tuturor a situaţiei despre care vorbim, considerând "Această propoziţie e falsă." ca fiind falsă ajungem la concluzia că e adevărată, considerând-o adevărată ajungem la concluzia că e falsă, poartă numele de "paradoxul mincinosului". Să nu se înţeleagă că e vorba de un paradox în teorema lui Gödel, este o demonstraţie matematică a faptului că există aserţiuni nedemonstrabile.
Dacă sistemele axiomatice modelează realitatea, atunci există aspecte ale realităţii care rămân neînţelese în modelarea respectivă. Geometria euclidiană are printre axiome postulatul lui Euclid, cel prin care se precizează că paralelele nu se întâlnesc, acest postulat nu poate fi dedus cu ajutorul celorlalte axiome. Prin intermediul celor 4 axiome euclidiene nu se poate emite o teoremă care să decidă dacă paralelele se întâlnesc, sau nu. Postulatul lui Euclid este o propoziţie nedecidabilă.
Un sistem complex, neliniar, prezintă un fenomen specific, bifurcaţia, apariţia unor momente în evoluţia sistemului când acesta "are de ales" între un număr de traiectorii posibile, dependenţa de datele iniţiale face ca soluţii foarte apropiate, sub capabilitatea noastră de a măsura, să se depărteze semnirficativ, fără ca noi să putem spune care din traiectorii va fi urmată de sistem.
Traiectoriile sunt, asemeni unui magnet, atrase de "atractori stranii", forme geometrice, în jurul cărora are loc mişcarea traiectoriilor sistemului. Aceste traiectorii rămân cantonate într-un anumit spaţiu finit, prezentând un comportament aparent periodic, este o falsă periodicitate, este doar o similaritate de comportament dată de finitudinea spaţiului în care traiectoriile pot evolua. Acest fenomen ne dă de multe ori aparenţa predictibilităţii şi ne surprinde atunci când evoluţia sistemului este total diferită faţă de aşteptările noastre. În domeniul meteorologic apariţia atractorilor stranii a fost dovedită cu ajutorul computerului, în 1963, de către Lorenz. Teoria haosului determinist intra în realitate.
În 1971 Stephen Cook dă naştere practic teoriei complexităţii, teorie care se ocupă cu clasificarea complexităţii problemelor în funcţie de timpul necesar rezolvării acestora. Există probleme intractabile, probleme pentru care timpul de calcul, pe orice calculator existent şi folosind orice algoritm, depăşeşte vârsta Universului. Aceste probleme, deşi ştim că soluţia există, ne conduc în situaţia de a nu le putea rezolva în "timp util". Pentru acestea s-au inventat metode aproximative, care găsesc soluţii "suficient de bune" pentru folosirea în practică.
În 1975 Benoit Mandelbrot introduce noţiunea de fractal, un obiect matematic a cărui dimensiune geometrică nu este număr întreg. Majoritatea obiectelor din realitate sunt doar aproximate de obiecte matematice cu dimensiune întreagă, linii, plane, volume. Fractalii au proprietatea de auto - similaritatea, se autoreproduc ca formă, cu mici diferenţe, indiferent de scala la care sunt observaţi. Norii, suprafaţa plămânilor, brocoli, bătăile inimii, cristalele, ţărmurile apelor sau fulgii de zăpadă sunt toate exemple de fractali în natură. Fractalii sunt obiecte asupra cărora calculul diferenţial şi integral, descoperit de Newton şi Leibniz, nu se aplică.
În timp ce gemoetria euclidiană exprimă modele ale realităţii prin formule, fractalii sunt definiţi cu ajutorul unui algoritm, al unui proces. Geometria euclidiană este o bună aproximare a obiectelr realizate de om, fractalii sunt modele ale obiectelor existente în natură, fractalii sunt exemple ale trecerii de la o scală la alta printr-un proces iterativ, un exemplu al repetabilităţii fenomenelor.
Nici mintea umană nu scapă relativităţii, ce vedem în imaginea de mai jos, un iepure sau o raţă?
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
Pe rând, fie una, fie cealaltă, deşi avem o singură imagine percepţia deficitară ne face să evaluăm, la momente diferite de timp, în mod diferit, aceeaşi realitate.
Ultimii ani au adus o nouă metodă de a obţine un model al realităţii, mai ales în mediul social, simulările pe calculator care folosesc agenţi. Capacitatea de procesare pe care o avem la dispoziţie ne permite să obţinem comportamente simulate mult mai aproape de realitate pentru fenomene care sunt în afara modelării clasice. Folosirea agenţilor oferă posibilitatea modelării unor situaţii care presupun fenomenul emergenţei, nu există decât reguli de interacţiune între agenţi sau între agenţi şi mediu, dar aceste reguli, în general foarte simple, dau naştere la nivel global la fenomene care nu pot fi prevăzute sau descrise prin alt tip de modelări (ecuaţii diferenţiale, fenomene stocastice, etc).
Norbert Wiener ne spune "Cel mai bun model material al unei pisici este altă, preferabil aceeaşi, pisică" (Rosenblueth & Wiener 1945, The Role of Models in Science, pag. 320).
Toate aceste exemple în care determinismul lui Laplace pierde lupta cu realitatea nu fac din acesta un mod de gândire perimat, dar ne arată limitele sale. Există fenomene în care folosirea determinismului nu face decât să ne îndepărteze de realitate, să ne conducă pe un drum greşit şi să ne pună în faţa inadecvării unui mod de gândire, realitatea este mai complicată, intelectului lui Laplace îi este ascuns viitorul, certitudinea este o iluzie.
Faptul că nu înţelegem mecanismul prin care emergenţa se manifestă este o lipsă a sistemului de gândire pe care-l folosim, sperăm în existenţa unei predictibilităţi, care, pur şi simplu, nu există. Singurul model al realităţii este chiar realitatea.
Din punct de vedere informaţional, începuturile Revoluţiei Industriale s-au bazat pe un mod de gândire nou, păstrat încă şi în ziua de azi, determinismul:
"Putem considera starea actuală a Universului ca efect al trecutului şi cauză a viitorului. Un intelect care la un moment dat ar şti toate forţele care pun lumea în mişcare, poziţiile tuturor obiectelor care compun natura, dacă acest intelect ar fi suficient de vast să poată analiza toate aceste date, va cuprinde într-o singură formulă mişcarea celor mai mari corpuri ale Univesului şi cele ale celor mai mici atomi; pentru un asemenea intelect nimic nu ar fi incert iar viitorul la fel ca trecutul ar fi prezent în ochii săi." — Pierre Simon Laplace, A Philosophical Essay on Probabilities, pagina 4, cuvinte scrise în 1814.
Deşi pare straniu, modul de gândire al omului a trecut prima oară printr-o transformare dramatică în epoca Greciei Antice. Pitagoreicii, urmaşii şcolii de gândire înfiinţate de Pitagora, credeau că orice număr este raţional, este raportul între două numere întregi, spre surprinderea tuturor, realitatea este că majoritatea numerelor reale este formată din numere iraţionale, care nu sunt raportul a două numere întregi.
Povestea spune că Hippasus, cel care a demonstrat existenţa numerelor iraţionale, a fost ucis de colegii săi de şcoală (sau în varianta mai puţin dramatică doar exilat).
Dar, greşeala de gândire pitagoreică a impus iraţionalitatea ca fiind lipsă de logică, inacceptarea gândirii pitagoreice de acum aproape 2 milenii şi jumătate ne influenţează şi azi vocabularul.
IRAȚIONÁL, -Ă, iraționali, -e, adj. 1. Care nu se conduce după gândirea logică, care nu e rațional, care este fără judecată, nerațional; contrar rațiunii.
Determinismul secolului XIX avea la bază reducţionismul, pentru a înţelege un sistem acesta trebuia descompus în elementele sale constituente. De asemenea, modelele care descriau realitatea înconjurătoare erau unice şi pe deplin înţelese în mod raţional. Deoarece realitatea era perfect deterministă, mintea umană avea un model perfect al realităţii şi raţiunea era capabilă să înţeleagă raţional cursul evenimentelor, mintea umană devenea la fel de predictibilă.
Evident că totul era o idealizare, dar şi în ziua de azi se crede că metoda ştiinţifică ne conduce la modele raţionale care descriu din ce în ce mai bine realitatea.
De la sfârşitul secolului XIX şi până azi, această viziune deterministă a început să devină doar un mod de gândire asemănător gândirii pitagoreice.
Henri Poincaré a fost primul care a înţeles că un sistem determinist poate să conducă la haos. Teoria haosului determinist ne spune că dependenţa de datele iniţiale în anumite cazuri este atât de mare că erorile intrinseci de măsurare ale acestor date iniţiale fac imposibilă predicţia evoluţiei sistemului.
Sistemul rămâne determinist, dar ne este imposibilă prezicerea stării lui peste o perioadă de timp relativ scurtă. Lumea reală este o lume neliniară, o lume în care efectul nu este proporţional cu cauza, neliniaritatea este efectul unei bucle care creşte sau descreşte influenţa unei cauze. O buclă cauzală transformă evoluţia unui fenomen liniar într-un fenomen exponenţial, poate conduce la o creştere sau la o descreştere care nu mai este proporţională cu impulsul iniţial. Dacă descreşterea conduce la atingerea unei stări de echilibru, o valoare fixă sau o evoluţie periodică sau cvasi periodică, creşterea exponenţială, datorată unei bucle de feedback pozitiv, este un fenomen specific sistemelor complexe.
Diferenţele mari între datele iniţiale, în cazul unei bucle de feedback negativ, pot conduce la situaţii foarte apropriate în anumite situaţii. În cazul unei bucle de feedback pozitiv, care amplifică efectele, date iniţiale apropriate pot conduce la evoluţii foarte diferite. Dependenţa de datele iniţiale devine semnificativă. Atunci când măsurarea datelor iniţiale este aproximativă, cum este totdeauna în realitate, predictibilitatea se pierde. Acest fenomen nu este general valabil, dar este comun pentru multe din sistemele neliniare care ne înconjoară.
Drumul deschis de Planck prin introducerea constantei care-i poartă numele şi a cuantelor de energie în domeniul radiaţiei, continuat de efectul fotoelectric descoperit de Einstein şi care postulează dualitatea undă - corpuscul a luminii, acceptat definitiv după ce Bohr demonstrează existenţa nivelurilor energetice ale electronilor în atom, au condus la un nou domeniu al fizicii, mecanica cuantică. Principiul nededeterminării al lui Heinsenberg, cel care ne spune că nu putem măsura simultan poziţia şi impulsul unei particule cu orice precizie, introduce o limită a cunoaşterii, independentă de nivelul tehnologic, este specifică sistemelor cuantice.
Şi, citându-l pe Niels Bohr "Cineva care nu e şocat de mecanica cuantică nu a înţeles-o încă." alături de cuvintele lui Richard Feynman "Nimeni nu înţelege mecanica cuantică", putem spune că determinismul specific lumii lui Laplace a mai primit o lovitură. Alături de determinism, ideea că lumea este făcută din obiecte independente de conştiinţa umană este pusă sub semnul întrebării.
Următorul pas al schimbării modului de gândire sunt teoremele de incompletitudine ale lui Gödel, prima dintre acestea fiind demonstrată în 1931. Pe scurt, aceasta ne spune că nu există un set de axiome necontradictorii pentru întreaga matematică, oricare ar fi setul de axiome, există propoziţii a căror valoare de adevăr nu poate fi demonstrată.
Nu toate sistemele axiomatice se supun teoremei lui Gödel, dar asta e mai puţin important. "Această propoziţie e falsă." este o dovadă pe înţelesul tuturor a situaţiei despre care vorbim, considerând "Această propoziţie e falsă." ca fiind falsă ajungem la concluzia că e adevărată, considerând-o adevărată ajungem la concluzia că e falsă, poartă numele de "paradoxul mincinosului". Să nu se înţeleagă că e vorba de un paradox în teorema lui Gödel, este o demonstraţie matematică a faptului că există aserţiuni nedemonstrabile.
Dacă sistemele axiomatice modelează realitatea, atunci există aspecte ale realităţii care rămân neînţelese în modelarea respectivă. Geometria euclidiană are printre axiome postulatul lui Euclid, cel prin care se precizează că paralelele nu se întâlnesc, acest postulat nu poate fi dedus cu ajutorul celorlalte axiome. Prin intermediul celor 4 axiome euclidiene nu se poate emite o teoremă care să decidă dacă paralelele se întâlnesc, sau nu. Postulatul lui Euclid este o propoziţie nedecidabilă.
Un sistem complex, neliniar, prezintă un fenomen specific, bifurcaţia, apariţia unor momente în evoluţia sistemului când acesta "are de ales" între un număr de traiectorii posibile, dependenţa de datele iniţiale face ca soluţii foarte apropiate, sub capabilitatea noastră de a măsura, să se depărteze semnirficativ, fără ca noi să putem spune care din traiectorii va fi urmată de sistem.
Traiectoriile sunt, asemeni unui magnet, atrase de "atractori stranii", forme geometrice, în jurul cărora are loc mişcarea traiectoriilor sistemului. Aceste traiectorii rămân cantonate într-un anumit spaţiu finit, prezentând un comportament aparent periodic, este o falsă periodicitate, este doar o similaritate de comportament dată de finitudinea spaţiului în care traiectoriile pot evolua. Acest fenomen ne dă de multe ori aparenţa predictibilităţii şi ne surprinde atunci când evoluţia sistemului este total diferită faţă de aşteptările noastre. În domeniul meteorologic apariţia atractorilor stranii a fost dovedită cu ajutorul computerului, în 1963, de către Lorenz. Teoria haosului determinist intra în realitate.
În 1971 Stephen Cook dă naştere practic teoriei complexităţii, teorie care se ocupă cu clasificarea complexităţii problemelor în funcţie de timpul necesar rezolvării acestora. Există probleme intractabile, probleme pentru care timpul de calcul, pe orice calculator existent şi folosind orice algoritm, depăşeşte vârsta Universului. Aceste probleme, deşi ştim că soluţia există, ne conduc în situaţia de a nu le putea rezolva în "timp util". Pentru acestea s-au inventat metode aproximative, care găsesc soluţii "suficient de bune" pentru folosirea în practică.
În 1975 Benoit Mandelbrot introduce noţiunea de fractal, un obiect matematic a cărui dimensiune geometrică nu este număr întreg. Majoritatea obiectelor din realitate sunt doar aproximate de obiecte matematice cu dimensiune întreagă, linii, plane, volume. Fractalii au proprietatea de auto - similaritatea, se autoreproduc ca formă, cu mici diferenţe, indiferent de scala la care sunt observaţi. Norii, suprafaţa plămânilor, brocoli, bătăile inimii, cristalele, ţărmurile apelor sau fulgii de zăpadă sunt toate exemple de fractali în natură. Fractalii sunt obiecte asupra cărora calculul diferenţial şi integral, descoperit de Newton şi Leibniz, nu se aplică.
În timp ce gemoetria euclidiană exprimă modele ale realităţii prin formule, fractalii sunt definiţi cu ajutorul unui algoritm, al unui proces. Geometria euclidiană este o bună aproximare a obiectelr realizate de om, fractalii sunt modele ale obiectelor existente în natură, fractalii sunt exemple ale trecerii de la o scală la alta printr-un proces iterativ, un exemplu al repetabilităţii fenomenelor.
Nici mintea umană nu scapă relativităţii, ce vedem în imaginea de mai jos, un iepure sau o raţă?
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
Pe rând, fie una, fie cealaltă, deşi avem o singură imagine percepţia deficitară ne face să evaluăm, la momente diferite de timp, în mod diferit, aceeaşi realitate.
Ultimii ani au adus o nouă metodă de a obţine un model al realităţii, mai ales în mediul social, simulările pe calculator care folosesc agenţi. Capacitatea de procesare pe care o avem la dispoziţie ne permite să obţinem comportamente simulate mult mai aproape de realitate pentru fenomene care sunt în afara modelării clasice. Folosirea agenţilor oferă posibilitatea modelării unor situaţii care presupun fenomenul emergenţei, nu există decât reguli de interacţiune între agenţi sau între agenţi şi mediu, dar aceste reguli, în general foarte simple, dau naştere la nivel global la fenomene care nu pot fi prevăzute sau descrise prin alt tip de modelări (ecuaţii diferenţiale, fenomene stocastice, etc).
Norbert Wiener ne spune "Cel mai bun model material al unei pisici este altă, preferabil aceeaşi, pisică" (Rosenblueth & Wiener 1945, The Role of Models in Science, pag. 320).
Toate aceste exemple în care determinismul lui Laplace pierde lupta cu realitatea nu fac din acesta un mod de gândire perimat, dar ne arată limitele sale. Există fenomene în care folosirea determinismului nu face decât să ne îndepărteze de realitate, să ne conducă pe un drum greşit şi să ne pună în faţa inadecvării unui mod de gândire, realitatea este mai complicată, intelectului lui Laplace îi este ascuns viitorul, certitudinea este o iluzie.
Faptul că nu înţelegem mecanismul prin care emergenţa se manifestă este o lipsă a sistemului de gândire pe care-l folosim, sperăm în existenţa unei predictibilităţi, care, pur şi simplu, nu există. Singurul model al realităţii este chiar realitatea.
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
baso- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 16006
Data de inscriere : 04/10/2010
Re: Tot felul de chestii
Radem, glumim, da' vremea androizilor e pe vine.
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
Dupa un asemenea articol, parca suna altfel melodia lui Rappa.
Ce faci când vine robotul să-ți ia gâtul
Foarte probabil că roboții vor reuși până la urmă să ne fure mare parte din joburi și, după o perioadă de tranziție, să ajute la instalarea unui soi de paradis pe pământ. Ei să facă toate treburile nedorite și să le lase oamenilor timp pentru artă, sport, spiritualitate și socializare.
În timpul ăsta roboții vor munci pentru a le livra toate cele necesare, le vor mulțumi pentru că au primit ocazia asta extraordinară, vor lăsa tot ei ceva bacșiș și vor mai și plăti impozite la stat. Până aici totul e minunat. Dar oare robotul respectiv – atât de inteligent și de puternic – va rămâne mulțumit cu statutul de slugă? Sau va conspira cu ceilalți să scape de „asupritor”?
Luna trecută a stârnit panică o știre apocaliptică: Roboții de chat testați de Facebook au dezvoltat un limbaj propriu, neinteligibil, în care au început să comunice între ei, așa că programatorii au scos computerele din priză de spaimă.
Bob: i can i i everything else
Alice: balls have zero to me to me to me to me to me to me to me to me to
Bob: you i everything else
Alice: balls have a ball to me to me to me to me to me to me to me
Bob: i i can i i i everything else
Alice: balls have a ball to me to me to me to me to me to me to me
Bob: i
Alice: balls have zero to me to me to me to me to me to me to me to me to
Bob: you i i i i i everything else
Alice: balls have 0 to me to me to me to me to me to me to me to me to
Bob: you i i i everything else
Alice: balls have zero to me to me to me to me to me to me to me to me to
Ideea e puțin caraghioasă iar ambalajul este undeva între click-bait și fake-news. Discuția de mai sus arată mai degrabă limitele programării și ale tehnologiei. Așa ar vorbi probabil între ele oricare două persoane cu IQ sever de mic – într-un mod efectiv de neînțeles pentru nimeni altcineva.
Dar nu-i timpul pierdut, în viitor roboții vor vorbi din ce în ce mai coerent. Doar să aibă și ce spune!
Aici devine relevantă a doua dezbatere pe subiect de luna trecută – între Mark Zuckerberg / Facebook și Elon Musk / Tesla.
Zukerberg crede că pericolele inteligenței artificiale nu există, Musk susține că ele sunt mai mari decât ne putem închipui și că Zuckerberg nu prea înțelege nimic. Este posibil ca fiecare să aibă dreptatea lui, în funcție de orizontul care îl preocupă.
În ciuda tuturor profețiilor alarmiste, inteligența artificială a avansat dezamăgitor de puțin în ultimele două decenii. Fiecare pas micuț înainte cere un efort de programare cu un ordin de mărime peste cel de până atunci. Între timp, capacitățile de procesare au crescut exponențial.
Deep Blue, super-computerul care îl bătea pe Kasparov în anii ’90, avea o capacitate de procesare de 10 Gigaflopi. Toate fermele de servere care produc bitcoin au azi, împreună, o capacitate de 81 de milioane de petaflopi.
Asta înseamnă că ele calculează în fiecare secundă mai mult decât ar fi putut Deep Blue în 250 de ani!
Și totuși, orice algoritm de inteligență artificială instalat pe a doua mașină ar căpăta doar un avantaj marginal minor față de unul instalat pe prima.
Există limite constructive ale procesoarelor digitale, care limitează complexitatea, dar dincolo de ele există o limită dură a capacității umane de ale programa. Pur și simplu ar fi nevoie de mai multă muncă omenească decât este disponibilă în următoarele milenii doar pentru a ține pasul cu avansul tehnologiei din ultimii 20 de ani.
Mark Zuckerberg, care dezvoltă la maximum tehnologia curentă pentru capacitățile curente, este foarte îndreptățit să nu fie îngrijorat. Și totuși? Poate că Elon Musk are la rândul său dreptate să fie îngrijorat.
Pentru că lucrurile nu se opresc aici. Următorul salt ar fi computerele cuantice, care ar mări cu încă niște ordine de mărime capacitaea de procesare, dar și un potențial algoritm de autoînvățare care să devină funcțional, poate prin forță brută. Moment în care mașinăria supra-inteligentă și conștientă de sine (sau o rețea distribuită de astfel de mașini) devine posibilă.
Chiar și așa n-ar fi automat o mare problemă. Noua inteligență și omul ar face parte totuși din regnuri diferite, astfel că teoretic se pot servi reciproc fără să se încurce prea tare. În scenariul din Terminator, Skynet era un computer care internalizase fricile și ambițiile omenești, de dragul scenariului. Dar pentru a se ajungă la interacțiune directă, a fost nevoie și de alte lucruri – care depind tot de om!
Primul pericol este autoreproducerea necontrolată. Dacă fabricile de roboți sunt la rândul lor echipate de roboți, atunci producția greu mai poate fi oprită la nevoie.
Un pericol mai mare este folosirea inteligenței artificiale ca mijloc de luptă autonom, în cazul că vreo putere militară ar fi tentată să deschidă Cutia Pandorei. Dacă scopul programat al robotului este să ucidă, atunci o va face fără să mai fie nevoie de cine știe ce rațiuni.
Dar cel mai mare pericol este fuziunea regnurilor – în momentul în care avantajele biologicului și electronicului sunt cumulate, prin inginerie genetică și biotehnologii. În momentul în care ar apărea în care o specie nouă, inteligentă, adaptabilă și care să concureze cu omul pentru aceleași resurse, atunci cel mai probabil va trebui ca una din cele două să dispară sau să fie subordonată complet.
Foarte probabil că roboții vor reuși până la urmă să ne fure mare parte din joburi și, după o perioadă de tranziție, să ajute la instalarea unui soi de paradis pe pământ. Ei să facă toate treburile nedorite și să le lase oamenilor timp pentru artă, sport, spiritualitate și socializare.
În timpul ăsta roboții vor munci pentru a le livra toate cele necesare, le vor mulțumi pentru că au primit ocazia asta extraordinară, vor lăsa tot ei ceva bacșiș și vor mai și plăti impozite la stat. Până aici totul e minunat. Dar oare robotul respectiv – atât de inteligent și de puternic – va rămâne mulțumit cu statutul de slugă? Sau va conspira cu ceilalți să scape de „asupritor”?
Luna trecută a stârnit panică o știre apocaliptică: Roboții de chat testați de Facebook au dezvoltat un limbaj propriu, neinteligibil, în care au început să comunice între ei, așa că programatorii au scos computerele din priză de spaimă.
Bob: i can i i everything else
Alice: balls have zero to me to me to me to me to me to me to me to me to
Bob: you i everything else
Alice: balls have a ball to me to me to me to me to me to me to me
Bob: i i can i i i everything else
Alice: balls have a ball to me to me to me to me to me to me to me
Bob: i
Alice: balls have zero to me to me to me to me to me to me to me to me to
Bob: you i i i i i everything else
Alice: balls have 0 to me to me to me to me to me to me to me to me to
Bob: you i i i everything else
Alice: balls have zero to me to me to me to me to me to me to me to me to
Ideea e puțin caraghioasă iar ambalajul este undeva între click-bait și fake-news. Discuția de mai sus arată mai degrabă limitele programării și ale tehnologiei. Așa ar vorbi probabil între ele oricare două persoane cu IQ sever de mic – într-un mod efectiv de neînțeles pentru nimeni altcineva.
Dar nu-i timpul pierdut, în viitor roboții vor vorbi din ce în ce mai coerent. Doar să aibă și ce spune!
Aici devine relevantă a doua dezbatere pe subiect de luna trecută – între Mark Zuckerberg / Facebook și Elon Musk / Tesla.
Zukerberg crede că pericolele inteligenței artificiale nu există, Musk susține că ele sunt mai mari decât ne putem închipui și că Zuckerberg nu prea înțelege nimic. Este posibil ca fiecare să aibă dreptatea lui, în funcție de orizontul care îl preocupă.
În ciuda tuturor profețiilor alarmiste, inteligența artificială a avansat dezamăgitor de puțin în ultimele două decenii. Fiecare pas micuț înainte cere un efort de programare cu un ordin de mărime peste cel de până atunci. Între timp, capacitățile de procesare au crescut exponențial.
Deep Blue, super-computerul care îl bătea pe Kasparov în anii ’90, avea o capacitate de procesare de 10 Gigaflopi. Toate fermele de servere care produc bitcoin au azi, împreună, o capacitate de 81 de milioane de petaflopi.
Asta înseamnă că ele calculează în fiecare secundă mai mult decât ar fi putut Deep Blue în 250 de ani!
Și totuși, orice algoritm de inteligență artificială instalat pe a doua mașină ar căpăta doar un avantaj marginal minor față de unul instalat pe prima.
Există limite constructive ale procesoarelor digitale, care limitează complexitatea, dar dincolo de ele există o limită dură a capacității umane de ale programa. Pur și simplu ar fi nevoie de mai multă muncă omenească decât este disponibilă în următoarele milenii doar pentru a ține pasul cu avansul tehnologiei din ultimii 20 de ani.
Mark Zuckerberg, care dezvoltă la maximum tehnologia curentă pentru capacitățile curente, este foarte îndreptățit să nu fie îngrijorat. Și totuși? Poate că Elon Musk are la rândul său dreptate să fie îngrijorat.
Pentru că lucrurile nu se opresc aici. Următorul salt ar fi computerele cuantice, care ar mări cu încă niște ordine de mărime capacitaea de procesare, dar și un potențial algoritm de autoînvățare care să devină funcțional, poate prin forță brută. Moment în care mașinăria supra-inteligentă și conștientă de sine (sau o rețea distribuită de astfel de mașini) devine posibilă.
Chiar și așa n-ar fi automat o mare problemă. Noua inteligență și omul ar face parte totuși din regnuri diferite, astfel că teoretic se pot servi reciproc fără să se încurce prea tare. În scenariul din Terminator, Skynet era un computer care internalizase fricile și ambițiile omenești, de dragul scenariului. Dar pentru a se ajungă la interacțiune directă, a fost nevoie și de alte lucruri – care depind tot de om!
Primul pericol este autoreproducerea necontrolată. Dacă fabricile de roboți sunt la rândul lor echipate de roboți, atunci producția greu mai poate fi oprită la nevoie.
Un pericol mai mare este folosirea inteligenței artificiale ca mijloc de luptă autonom, în cazul că vreo putere militară ar fi tentată să deschidă Cutia Pandorei. Dacă scopul programat al robotului este să ucidă, atunci o va face fără să mai fie nevoie de cine știe ce rațiuni.
Dar cel mai mare pericol este fuziunea regnurilor – în momentul în care avantajele biologicului și electronicului sunt cumulate, prin inginerie genetică și biotehnologii. În momentul în care ar apărea în care o specie nouă, inteligentă, adaptabilă și care să concureze cu omul pentru aceleași resurse, atunci cel mai probabil va trebui ca una din cele două să dispară sau să fie subordonată complet.
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
Dupa un asemenea articol, parca suna altfel melodia lui Rappa.
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
Re: Tot felul de chestii
In scurt timp, pana si hainele vor fi mai inteligente decat tefelistii care le vor purta.
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
ENKI- supraviețuiește în orice condiții și în spațiul virtual
- Mesaje : 13937
Data de inscriere : 07/02/2010
Pagina 4 din 5 • 1, 2, 3, 4, 5
Pagina 4 din 5
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum