Re: Cum se formează caracterul la români ?

ENKI Dum Apr 16, 2017 8:36 am

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

ENKI Dum Apr 16, 2017 10:15 am

Iepurașii de Paști și fascismul social

Sincer, nu sunt fan Gabi Firea. N-am fost niciodată. Are ceva ce-o face dezagreabilă, la demersul ei public mă refer. Dar asta nu înseamnă că pot să trec cu vederea mizeriile spuse la adresa ei, războiul mediatic purtat de covârșitoarea majoritate a organelor de presă securistă-miloage, care trăiesc din bani aduși de ”sponsori” cu sacoșa. Trec peste imbecilitățile ălora de la PNL și USR, din Consiliu General. Săracii de ei! Mai dobitoci ca dobitocii cei mai dobitoci, ca să zic așa!

Ce energii s-au dezlănțuit în efortul de a denigra acțiunile organizate de primărie cu ocazia sărbătorilor de Paști. Ce insulte! ”Țărancă proastă!” ”Țoapă!” ”Pandelezează Bucureștii!” ”Moldoveancă împuțită!” Dacă vreți toată colecția, e suficientă o vizită pe HoitNews! Nu mai pomenesc de blogării și feisbuciștii ”progresiști”, ”conștiințe vii” ale societății civile. Care n-au înțeles nimic din felul în care funcționează, până la urmă, o societate, și de ce vorbim de existența unui ”contract social”. Nu degeaba am numit fenomenul ăsta de respingere a oricăror inițiative sociale ale ”statului”(da, Primăria Generală este parte a statului!”) drept ”fascism social”. Practic, manifestările organizate de Primărie sunt catalogate drept ”pomană socială” pentru ”asistații” știrbi, care sunt votanții PSD.
Și, ce să vezi! Azi, pe Calea Victoriei, o mulțime de oameni, marea lor majoritate tineri, middle upper class, fără glumă! Țoale scumpe, camere de luat vederi și aparate foto la fel de scumpe, biciclete, trotinete, copii bine hrăniți și îmbrăcați, prunci în cărucioare ultimul răcnet. Oameni cu fețe destinse, veseli, care se bucurau de ”pomana socială” a Primăriei. Ascultau muzică, instrumentală sau corală, își plimbau cățeii, priveau expoziția de fotografii, interacționau cu artiștii din stradă. Se simțeau în largul lor.
Printre ei, nu se știe cum, se strecurase, stingheră, și o pomanagioaică de-a lui Firea. O bătrână cu fața trasă, cenușie, care cerșea, ocolită, se vede treaba, de generozitatea tinerilor frumoși și liberi.

Ei bine, ajunși acasă, beneficiarii acestei ”pomeni sociale”, bine dispuși și destinși, vor deschide Internetul și vor mulțumi Primăriei-care a plătit toate astea de pe Calea Victoriei cu impozitele și taxele strânse în cea mai mare parte de la boșorogii știrbi și bășinoși-cu un sincer și recunoscător: ”Muie, Firea!”

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

ENKI Dum Apr 23, 2017 9:22 am

Via Dracu' Gol. Laughing

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

ENKI Mar Apr 25, 2017 6:37 pm

Uluitor la oamenii care se simt jigniți sau măcar revoltați de ideea că Soros ar putea influența mișcări de stradă sau doar partide ori ONG-uri vocale este că, dacă schimbi numele, Soros, totul devine posibil. Astfel, cei care nu sunt plătiți sau scoși în stradă sau influențați de Soros sunt capabili să creadă, în 2017, că Vântu este, în continuare, un personaj influent. Vântu, închis pentru multă vreme în pârnaie, fără bani, deposedat de proprietăți, poate în continuare să numească oameni în funcții, să stabilească politici fiscale, să influențeze politicieni sau servicii secerete. Soros, liber și de miliarde de ori mai bogat, nu o poate face, dar Vântu poate și o și face.
#orisuntețiproștiorivăfaceți, #eucredcădoarsuntețiproșticănimeninusepoateprefaceatâtdebine

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

ENKI Vin Mai 05, 2017 4:28 pm

Muie țăranului român! Nu mă mai fac bine, deși mi-am luat-o în freză de atâtea ori! Cum fac o criză de patriotism, mă aleg cu una de stomac! M-a pus dracu să cumpăr niște roșii românești, din acelea țuguiate. Suspect de timpurii. Îl întreb pe idiot: ”Nu e prea devreme pentru ele?” Că a avut el nu-ș ce instalație de încălzire, că e un soi mai timpuriu, că s-au aliniat astrele mai nu știu cum. Mă rog, mi-am luat măsuri de precauție: am cumpărat doar una, de gust. Kila era dăcât 25 de lei! Trei kile de inimă de bou bulgărești, chiar înghițibile, cu toată coaja lor mai groasă.

Din gluma aia a naturii am mâncat doar o jumătate. Și acum mor de dureri de stomac! Trec peste hormonii ăia care accelerează ”coacerea”. Dar dracu știe ce chimicale a pus în apa de irigație, că zicea că are instalație d-aia jidănească, la picătură! Jidănească pe dracu! Un butoi de varză pe o capră, niște furtun, și chimicale cu ghiotura! Altminteri ”Cumpărați românește, muriți românește!”

M-am săturat de demagogie d-asta patriotardă ca de mere acre! Nu mai pot cu idioții ăștia! Nu trebuie să-ți omori cumpărătorii, după ce-i jupoi cu nesimțire, vânzându-le gunoi pe post de ”produse tradiționale”! Nu suntem oameni cinstiți, nici prin naștere, nici prin educație. Niște unii care-și doresc moartea caprei vecinului nu pot fi negustori cinstiți. Nu au cum!

Așa că trăiască țăranii turc, bulgar, sârb, sicilian, francez și spaniol! Cinste lor! Unde-am pus NoSpa?

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

ENKI Lun Mai 08, 2017 9:44 am

ENKI Mier Mai 10, 2017 8:56 am

Intr-un fel era de asteptat ca trecerea brusca de la iepoca de haur a socialismului atent planificat, in care miorul mediu executa intocmai si la timp comenzile Secu, la era informationala, in care neuronul singuratic al aceluias mior este bombardat non-stop cu informatie, sa duca la nebunia omniprezenta astazi in Securistan. Laughing

Graba și minciuna le-au ținut cununa

Zoom

Neinspiratul care a spus că secolul XX e (la vremea aia “e”, azi spunem “a fost”) secolul vitezei habar nu avea că în 2017 vom măsura viteza în Mbps, iară nu în Mph, Kph sau, in extremis, m/s. Da, cei 1.227,985 km/h atinși de Thrust SSC în 1997 sunt încă valabili ca record de viteză pe uscat, cum și cei 7.274 km/h reușiți de North American X-15 în 1967 rămân recordul de viteză în aer pentru un vehicul cu pilot uman. Dar nici una dintre aceste viteze – cu atât mai puțin cei 511,11 km/h atinși de Spirit of Australia pe apă în 1978 – nu ne mai impresionează azi, în raport cu viteza medie de 29 Mbps a Internetului în Coreea de Sud, sau cu viteza maximă medie de 146,9 Mbps a Internetului în Singapore.

Nici în România nu stăm

rău deloc în materie de viteză a Internetului. În funcție de sursă, ne învârtim pe undeva pe la 16 Mbps, viteză medie, și suntem în fața SUA, plasându-ne cam pe locul 9 în Europa și pe locul 14 în lume. Clasamentele se schimbă periodic și rapid, așadar e mai puțin important locul exact. Important e că stăm foarte bine, înaintea multor altor țări considerate mult mai avansate tehnologic. Probabil ne trag rău în jos gospodăriile alea în care trebuie să fie mai mare viteza până la toaletă, că e în curte și iarna te expui mult dacă nu te miști repede.

Dar viteza vine

și cu obligații. Practic, la viteza medie de 16 megabiți pe secundă, românul este bombardat cu foarte multă informație. În 16 mega intră cam de trei ori opera completă a lui Shakespeare, necompresată. Într-un minut, unui român conectat la Internet, la viteza medie, i se toarnă pe gât de aproape zece ori toată opera lui Balzac. Iar ăla a scris ceva, de unii îl cataloghează drept grafoman. Spuneam de obligații? Desigur, ele există. Neoficial. Sunt așa-zisele obligații nescrise, ba uneori și nerostite. Dacă primești atâta informație, inevitabil, te simți obligat să dai și tu înapoi ceva. Informație, opinie, o părere, o măslină, o cerșeală de atenție, ceva. Și te simți obligat să o faci repede, pentru că ai de menținut rank-ul țării. Să nu cumva să ajungă ramolitul ăla de Bernie Sanders să fie mai rapid decât noi. Asta nu se face.

Așadar, de îndată

ce apare pe Internet o informație fie ea și mică, de câțiva kilo, poate chiar incompletă, poate neclară, dar validată prin însăși existența pe Internet, ești obligat, ca român, să spui ceva. Să spui tare, ca să se audă, și s-o spui repede. Ideal e să nu fi trecut mai mult de o secundă, două, de la apariția informației până apeși și tu pe butonul prin care publici o părere avizată, fermă, nenuanțată și neapărat care să nu admită replică. Cu cât bifezi mai multe reacții, cu atât ești mai respectat. Cu cât comentezi inflexibil și categoric pe marginea cât mai multor subiecte, deslușind și pentru alții ceea ce nici măcar tu n-ai apucat să decantezi, primești mai multe like-uri, mai multe share-uri și te poți mândri familiei că i-ai umplut masa cu reacții online. Da, cam așa stau lucrurile: strămoșii înapoiați și depășiți își hrăneau familiile vânând sau pescuind. Astăzi, un pater familias modern umple castroanele cu emoji.

Din recolta săptămânii

trecute am ales, de exemplu, două subiecte comentate aprig, pe negândite și nerăsuflate.

Primul este subiectul podului peste Dunăre de la Brăila. Informația e că se va face un pod peste Dunăre. La Brăila, desigur. Între Brăila și județul Tulcea. Podul va costa în jur de 500.000.000 de euro și va fi gata prin 2021-2022. Cam atât încape în titlul unui articol și asta este informația absolut necesară și suficientă pentru a genera un val de revoltă, iscată de unul, doi sau trei formatori de revoltă mai iuți de tastatură.

Datoria a fost îndeplinită. Internetului de mare viteză i s-a dat ceea ce i se cuvine: reacție rapidă, categorică, chiar dacă nedocumentată și nerumegată. Nu-i nevoie, e simplu: țara nu are nevoie de pod între Brăila și Tulcea, pentru că, oricum, sunt niște zone de căcat, sărace și nedezvoltate. Mai bine banii ăia se duc în autostrăzi. De autostrăzi e nevoie, nu de poduri la Brăila. Oricum, din cele 500 de milioane de euro se vor fura mai toți banii. În plus, podul care pleacă din Brăila aterizează, observă un ziarist rapid reactiv și cu spirit de observație, pe un amărât de drum județean din județul Tulcea. Nu e nici o șmecherie.

Contează că toată Dobrogea e legată de restul țării doar prin două puncte de traversare rutieră? Contează că iarna, din acest motiv, Dobrogea poate fi izolată și câte două săptămâni? Contează că un pod la Brăila ar scurta drumul spre Portul Constanța al mărfurilor din toată Moldova? Contează că una dintre cauzele înapoierii Dobrogei de nord este tocmai lipsa unei legături rutiere directe cu restul țării? Contează că un pod la Brăila ar scurta drumul spre Delta Dunării câtorva milioane de potențiali turiști? Contează că drumul spre piața de desfacere al unor produse din județul Tulcea se lungește uneori cu peste 200 de kilometri din cauza lipsei unui pod? Contează că, de fapt, în costul podului intră și 23 de kilometri de drum nou-nouț, cu caracteristici de autostradă, care să facă legătura dintre pod și un drum național? Contează că până acum n-avea nimeni de ce să construiască drumul respectiv, care ar fi dus direct în apă?

Nu, nu contează. Important e să reacționăm repede, să dăm tare și de sus, să doară. Realitatea sau corectitudinea informației sunt amănunte care nu trebuie să oprească. Noi suntem români, așadar mai întâi reacționăm, acuzăm și de-abia după aia… După aia ieșim la un smoothie…

Al doilea subiect

care i-a ridicat la luptă pe reacționarzii Internetului, după strămoșescul principiu “Cine nu sare, cine nu sare…”, a fost victimizare profesoarei Cristina Tunegaru. Aș fi vrut să spun “profesoarei de română” Cristina Tunegaru, dar nu pot.

Profesoara Tunegaru a fost angajată ca suplinitoare la o școală din București, pentru a preda limba și literatura română. Profesoara Tunegaru a anunțat public, pe contul său de Facebook, faptul că refuză să respecte programa școlară și că nu predă limba română sub forma gramaticii de gimnaziu, cum nu predă nici literatura română, preferând să îi învețe pe copii despre Cartea Junglei sau opera lui Shakespeare. Aparent, este vorba despre un caz al unui angajat care nu respectă fișa postului. Dar o face în numele reformei, al schimbării sistemului. Cum făcea profesoara Tunegaru reformă și cum schimba sistemul? Lipsindu-i de cunoștințele cerute la examene pe elevii săi și postând pe Facebook. Mda.

Săptămâna trecută, profesoara cu pricina a anunțat, printr-o postare în care a strecurat o suită de minciuni, că a fost dată afară. Imediat, românul și-a respectat statutul de cetățean mondial cu viteză de reacție mare și disponibilitate de verificare zero, sărind în apărarea profesoarei. Unii, inclusiv din presă, au mers până acolo încât au scris că profesoara a fost dată afară de Firea, pe care o criticase în mediul online. În orice caz, era clar imixtiunea politicului, era un abuz, era semnul dictaturii care pune pumnul în gura reformiștilor.

S-a dovedit, până la urmă,

că doamna Tunegaru a ascuns unele informații, că a mințit în legătură atât cu unele performanțe profesionale de-ale domniei-sale, cât și cu desfășurarea lucrurilor. Dar aceste informații, mult diferite față de cele prezentate și distribuite inițial, nu au mai ajuns la mulți oameni. Tunegaru rămas o victimă a politicienilor. Mult mai puțini oameni i-au citit lui Lucian Mîndruță dezmințirea, comparativ cu cei care i-au citit luările de poziție combative. Dar măcar Mîndruță și-a pus cenușă în cap. Alții nici n-au catadicsit să revină asupra unor informații vădit false. Nu mai conta, în depărtare se vedeau semnele unor noi subiecte la care ei erau nevoiți să reacționeze fără să gândească.

Urâm, teoretic, minciuna și îi detestăm pe mincinoși. Dar dacă minciuna și mincinoșii slujesc unor cauze bune, atunci merită să le îmbrățișăm și să le dăm share. Ce-i aia o cauză bună, după criteriile celor care reacționează fără ca măcar să răsufle? Traian Băsescu, de exemplu, a fost o cauză bună.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

ENKI Mier Mai 10, 2017 9:52 am

Astia or fi mortii lui Ponta, cu un etaj mai sus decat ai lui Dragnea. Laughing

România putredă: lângă Târgu Jiu, morții se-mput la soare, in cotețe – cavou.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

ENKI Sam Mai 13, 2017 7:21 pm

La Ba... La Ba... La Bacau capu' lui Bacovia e aplecat. laugh

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

+

„Bacău, tineret, capitală,
Cuvinte și zile de gală!
Ne-ntoarcem, profund, la trecut,
Simbolul, de toți cunoscut,
E astăzi în forma lui nouă:
Bacovia râde când plouă.
El uită neliniști, tristeți,
Lăsate-n uitatele vieți
Și-nalță spre cer, către soare,
Privire de plumb ce nu doare.
E nou și orașul, și oamenii, noi,
Sunt alții artiștii, vedeți-i și voi!
Îi dăm urbei față,
Artistului, viață:
Bacău, tineret, capitală,
Cuvinte și zile de gală!

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

ENKI Lun Mai 15, 2017 8:53 am

ENKI Joi Mai 25, 2017 3:39 pm

Puteau sa-i zica direct Soarta miorului. Laughing

ENKI Vin Mai 26, 2017 12:57 pm

De parca m-as fi asteptat la altceva. veselie

Document: jurnalista specializată în denunțarea plagiatelor și-a copiat lucrarea de licență

Emilia Șercan, absolventa în 2003 a Facultății de Ştiinţe ale Comunicării şi Jurnalism din Sibiu, a plagiat bucăți întregi din lucrarea sa de licență intitulată „Reglementări naţionale şi internaţionale cu privire la libertatea de exprimare”, se arată într-un document transmis reporterului Turnul Sfatului.

„La 13 ani după ce și-a copiat propria lucrare de licență care atesta că este jurnalist, Emilia Șercan, declara: «Libertatea de conștiință este sfântă pentru un jurnalist». La 14 ani de la scrierea lucrării, Șercan părăsea în lacrimi platoul emisiunii Profesioniştii având pe buze un autodenunț: «În momentul ăsta mă simt o mare impostoare. Când în urmă cu o lună și jumătate, Emilia Șercan declara în emisiunea Profesioniștii a Eugeniei Vodă difuzată la TVR, că se simte o mare impostoare nimeni nu a bănuit că se referă și la altceva decât la «compromisul vieții» ei – acela că în 2008, pleca de la Evenimentul Zilei pentru a lucra (pentru 8.500 de euro lunar) la Realitatea-Cațavencu, controlată de mogulul Sorin Ovidiu Vântu“, se arată în documentul care o vizează pe jurnalista care a obținut licența la Sibiu.

Articolul integral cu probe: [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

baso Vin Mai 26, 2017 1:56 pm

ENKI a scris:De parca m-as fi asteptat la altceva.

Document: jurnalista specializată în denunțarea plagiatelor și-a copiat lucrarea de licență

Emilia Șercan, absolventa în 2003 a Facultății de Ştiinţe ale Comunicării şi Jurnalism din Sibiu, a plagiat bucăți întregi din lucrarea sa de licență intitulată „Reglementări naţionale şi internaţionale cu privire la libertatea de exprimare”, se arată într-un document transmis reporterului Turnul Sfatului.

„La 13 ani după ce și-a copiat propria lucrare de licență care atesta că este jurnalist, Emilia Șercan, declara: «Libertatea de conștiință este sfântă pentru un jurnalist». La 14 ani de la scrierea lucrării, Șercan părăsea în lacrimi platoul emisiunii Profesioniştii având pe buze un autodenunț: «În momentul ăsta mă simt o mare impostoare. Când în urmă cu o lună și jumătate, Emilia Șercan declara în emisiunea Profesioniștii a Eugeniei Vodă difuzată la TVR, că se simte o mare impostoare nimeni nu a bănuit că se referă și la altceva decât la «compromisul vieții» ei – acela că în 2008, pleca de la Evenimentul Zilei pentru a lucra (pentru 8.500 de euro lunar) la Realitatea-Cațavencu, controlată de mogulul Sorin Ovidiu Vântu“, se arată în documentul care o vizează pe jurnalista care a obținut licența la Sibiu.
Articolul integral cu probe: [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Na, o fi fost greu fara sa dea copypaste, inclusiv la o lucrare de doctorat cu un titlu atat de excitant („Reglementări naţionale şi internaţionale cu privire la libertatea de exprimare”) pt. o cultivata in cap, deloc exclusa din campul tactic laugh

:

ENKI Lun Mai 29, 2017 10:37 am

Doresc să aflu cu cine trebuie să fiu eu începînd de astăzi ca să corespund. Proamerican e greșit, clar. Cu briții, nu. Cu Putin nici nu se glumește. Macron e un socialist vopsit într-un camuflaj imprecis. Merkel o arde izolationist-suveranist, ceea ce e un trumpism european, prin urmare nu-i bine așa. Nici China nu e o soluție, fiindca la ei piața liberă a trădat și cîrdășește cu partidul comunist. Și nici nu-i deloc cool să fiu măcar cu țara mea, deoarece aceasta e foarte coruptă.
Aștept indicații, complet dezorientat.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

ENKI Mar Mai 30, 2017 9:49 am

Citesc pe profit.ro ca ministrul turismului vrea sa schimbe frunza lui Udrea, ca brand de tara, cu o oaie, legandu-o de Miorita. Bine ca nu schimba brandul de tara cu o balega. Sau l-ar putea schimba cu niste catuse, ca tot sunt la moda. Pe bune, mai e cineva normal la cap in fruntea acelei tari?
Balada Miorita inoculeaza in mentalul colectiv o atitudine defetista si ar trebui cu totul scoasa din manuale. Ce turist strain merge intr-o tara plina de tristi, care vorbesc cu oile si isi pregatesc mormantul "in strunga de oi", cand stiu ca vor fi atacati?
In loc sa puna ciobanul mana pe un par sa isi faca dreptate ori sa se apare de un iminent atac, el deja se gandeste cum e sa fii mort, desi este viu.
Pe langa partea cu defetismul, Balada Miorita mai are ceva ce ne reprezinta: spionajul, delatiunea. Va dati seama ce joc operativ a facut Miorita aia laie-bucalaie care, aflandu-se in campul tactic la pasunat, a auzit cum cei doi ciobani vor sa-i faca felul celui de-al treilea?
Iar mioara i-a spus ciobanului, si ala a inceput sa faca planuri unde sa fie inmormantat si cum sa isi minta mama ca de fapt el nu a fost omorat fara nicio lupta, ci s-a insurat cu ceva craiasa.
Defetismul, trasul cu urechea, neputinta, minciuna, ignorarea realitatii sunt valorile ce emana din trista Balada Miorita.
In acest context, un alt brand de tara ar putea fi niste urechi foarte mari. Ca la cat se asculta in Romania pe cap de locuitori, clar ca nimeni nu-i ca noi.
Care credeti ca ar fi cel mai potrivit brand de tara?

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

ENKI Dum Iun 04, 2017 10:51 am

Intr-o buna zi o sa-mi cumpar o pereche de boxe de-alea performante, profesioniste, de concert, de jde terrawatti, si o sa dau Bach la tot cartierul. Sa vaza si ei cum e sa asculti muzica peste doua dealuri. De-aia care nu-ti place #cucusipupaza

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

ENKI Mier Iun 14, 2017 9:21 am

Pentru că trebuie să ne amintim și asta, mai ales tunci când ne credem superiori, să căutăm puțin printre imaginile din 13-15 iunie 1990 și să ne oprim puțin privirea supra acelor persoane care îi apaludau pe mineri.
Le-am detestat pe acele persoane, aproape două decenii, mai mult decât pe mineri. Mi s-au părut și îmi par încă cele mai josnice specimene umane. Care n-au inconștiența de a recurge ele însele la acte sângeroase, dar care juisează văzând sânge pe pereți, câtă vreme ei rămân cu palmele curate, numai bune pentru aplauze.
Am detestat persoanele alea și le-am destinat, în mintea mea, diverse chinuri eterne.
Apoi, încet-încet, românii au descoperit internetul.
Nu am puterea și nici nu cred că e sănătos să detest atâția aplaudaci ai minerilor pe stil nou sau vechi, atâția oameni care, deși lipsiți de coaie, sunt motorul principal al celor care ucid, mint și fură din ură.
Minciuna voluntară, distribuirea voluntară a minciunii, sunt azi la fel de sângeroase, aproape, ca aplaudarea minerilor din 1990. Poate nu curge sânge cu adevărat din prima, dar, în timp...
#remineriada

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

ENKI Dum Iun 18, 2017 7:14 pm

Ni s-a terminat muştarul.

- Hai la carfur. Sunt reduceri, am văzut eu catalogul.

Dintre sutele de mărci am ales un borcan mare, sub deviza "La un delicios muştar, ai un gratuit ştergar!". Ştergarul era mişto, tradiţional, cu pătrăţele albe şi roşii. Chiar. Trebuia să luăm şi roşii. Şi brânză, că doar n-o să le mâncăm goale. Şi nişte pâine. Nu de-aia obişnuită. Pâine ţărănească la vatră. Abia aştept să ajungem acasă, să le punem pe toate pe ştergar. O să arate bestial.

Am luat şi ulei de măsline şi un pliculeţ de oregano. Am pus telemeaua la loc şi am luat o cutie de feta. Şi una de mozzarela, să fie. Pe urmă am traversat parcarea până la ichea. Văzusem data trecută nişte farfurii simpatice, tot pe tradiţional, aşa. Ar fi mers de minune.

Am luat farfuriile, un rând de tacâmuri, un set de coşuri împletite pentru pâine şi alte alea - în ton cu ştergarul - şi nişte perne pentru scaunele din bucătărie, tot cadrilate alb-roşu. Şi o masă de ratan import Vietnam, că era super-ieftină. Şi o faţă de masă pentru masă şi nişte muţunachi simpatici şi 4 plante la ghiveci şi nişte lumânărele parfumate. Le-am băgat în maşină şi ne-am întors la carfur.

- Hai, dacă tot am venit, să cumpărăm tot ce ne trebuie.

Am cumpărat 3 geluri de duş (la două flacoane cumpărate primeşti unul gratuit), 4 şampoane (cu urzici, cu iaurt, cu jojoba şi cu molecule de ceva), un fitofag, pulpe dezosate, ceafă şi spată, un bax de apă minerală (o marcă nouă, sper să fie bună). Am mai luat 3 pâini ţărăneşti la vatră, 3 sticle de vin, un six pack de bere germană cu discount. Cartofi luăm de la piaţă, de la ţărani.

- Ia uite, biciclete! Ce-ar fi să mergem şi noi cu bicicleta, ca toată lumea?

Am ales două biciclete - una roşie şi una albastră - super-ieftine, fabricate în China sub licenţă olandeză. Ne-am luat şi căşti şi jambiere şi genunchere. Şi câte o geantă-portbagaj pentru fiecare bicicletă. Şi sticle de aluminiu ataşabile pe cadru, să ne hidratăm la drum. Şi pompă, şi cauciucuri de rezervă, că lumea e rea prin Bucureşti. Şi cabluri antifurt, din acelaşi motiv.

Eu mai degrabă mi-aş fi luat un scuter dar, avea şi ea dreptate, cu scuterul e prea periculos şi nu faci mişcare. Plus că de banii ăia mai bine luam combina frigorifică zanusi clasa A la promoţie şi o tabletă ca un chindăl, dar mult mai ieftină. Pe care le-am şi luat, într-un final, însoţite de un flat screen haşdeready. Lichidare de stoc, ofertă ca asta nu mai prindeam o sută de ani de acum înainte.

Nu ne ajungeau banii să plătim. Am dat fuga la biroul crediurobenc şi am făcut rapid un card de cumpărături cu overdraft, cumperi acum plăteşti peste 3 luni. Am cumpărat acum produsele şi am făcut garanţia la frigider, la chindăl şi la televizor.

Problema e că nu încăpeau în logan.

- Vi le putem livra cel mai devreme poimâine.
- Nu înţelegeţi, eu le vreau azi, le vreau ACUM, vreau să mă bucur de ele!
- Vă înţeleg, dar nu se poate.

Am traversat deneunul. Din fericire, dealerul dacia avea program de baibec. I-am dat loganul, am semnat contractul şi am luat un daster. În daster au încăput şi încă mai era loc. Ne-am dus înapoi la ichea, am cumpărat nişte lenjerii de pat foaaaarte mişto, cu motive asiatice, la care am asortat şi un pat de bambus importchina, dar foarte mişto, chiar mişto. Când veniţi pe la noi?

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

ENKI Lun Iun 19, 2017 7:48 am

Da, o experienta asemanatoare am avut si io prin '87, notitele la materia respectiva lunadu-le insa doar pentru a mima atentia, pe super-caietul cu de toate. laugh

În liceu am avut un profesor de informatică foarte bun, voia să ne transmită cât mai mult, la o calitate cât mai înaltă. Și prin clasa a X-a a predat un trimestru întreg algebră booleană. Era sălbăticie în anii 90, programa fluidă, făcea și omul ce putea. N-am înțeles nimic, dar nimic, auzeam cuvinte ca un zgomot, o perfectă experiență suprarealistă. Nu eram singurul coagulat teflon în fața algebrei boolene, așa că nu am făcut o tragedie, dar am luat o decizie curajoasă: am ținut un caiet perfect. Luam notițe la algebra booleană precum copiștii ăia medievali care nu știau boabă de latină, dar scoteau manuscrise de o frumusețe rară. Așa era și caietul meu de algebră booleană, tindea către perfecțiunea manufacturieră medievală. Inginerul de taică-meu mi-a găsit caietul ăsta și s-a apucat să-l citească. I-a plăcut la nebunie, m-a întrebat unde e manualul de la materia asta, i-am zis că n-avem manual, doar ce ne spune profesorul. ”Dar tu înțelegi ce scrie aici? - Nimic! - Măcar să-l respectați pe profesorul ăsta, că se chinuie cu voi degeaba...”

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

ENKI Lun Iun 26, 2017 7:31 am

E hlizeală mare pe seama inculturii și nepriceperii elevilor care dau bacalaureatul acum. Văd că și profesorii râd de ei. Aș vrea să vă reamintesc faptul că acești copii vor trebui să ne plătească pensiile și să susțină economia. Nu știu de ce am senzația că ei vor râde la urmă. Să vezi atunci hlizeală. Cred că și profesorii vor gusta gluma bine de tot la primul fluturaș de pensie.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

ENKI Lun Iun 26, 2017 8:56 am

TALIBANII COALIȚIEI PENTRU FAMILIE ŞI PIZDA

Încurajați de succesul acțiunii lor de a fi provocat referendumul privind modificarea constituției, după cum am presupus, talibanii de la noi, Coaliția pentru Familie, lansează adevăratul lor program şi elucidează pentru toată lumea tipul de normalitate spre care ne vrea încolonați.
Aşa cum a fost formulat, proiectul socio-politico-ideologico-religios doreşte să reformeze şi să raționalizeze singurul lucru bun care, până acum, scăpase politicienilor şi ideologilor români. Pizda.
În ciuda caracterului bovino-malefic şi tolomaco-corupt al majorităților guvernelor şi puterilor politice care s-au succedat până acum, o singură activitate omenească rămăsese necuantificată, netaxată şi neinterzisă în țară: fututul. Şi, legat de asta, măcar drepturile de a te căsători, de a divorța sau nu, de a face copii sau nu, de a-ți fute nevasta unde vrei şi unde vrea şi de a-ți pune prezervativ sau alifie, după chef, pe ştangă rămăseseră neafectate.
Iată însă că în zilele noastre, cu mentalitate medievală şi evangheliile sub cur, sub denumirea pompoasă de "Coaliția pentru Familie" (în locul celei mult mai adecvatede "Naziştii Fundamentalişti ai Folosirii Corecte a Femeii"), având în spate forța clerului, dar mai ales pe cea dată de vulnerabilitatea la prosteală a unui fragment masiv, probabil majoritar, al adulților noştri, extremiştii religioşi au trecut la atac. Spre crearea lumii lor normale.
Această lume normală a lor nu permite divorțul. Nici contracepția dar, ce este drept nici fertilizarea in vitro. De avorturi ce să mai spunem, nici măcar în caz de viol. Nu încurajează mamele singure şi nici meteahna femeilor de a-şi urma cariera în loc să producă şi să crească copii. Nici slăbiciunea lor de a divorța la bătaie. Şi desigur nici porcăria de a se fute pentru alt motiv decât cel de a procrea.
Progresiştii gânditori ai Coaliției pentru Familie Cu Japca au găsit se pare soluția să ne facă fericiți şi câtă vreme nu găsim o posibilitate de a-i trimite înapoi de unde au ieşit, adică în chiar pizdele mamelor lor (care au ratat din păcate, la vremea lor contracepția), viața noastră şi mai ales a femeilor în țara asta ar putea deveni mult mai grea şi mai urâtă.
Ori, dacă femeile devin nefericite, ce şanse om mai avea noi, bărbații, la fericire?

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

ENKI Joi Iun 29, 2017 12:01 pm

Ca sa ia BAC-ul, un elev dă examen vreo 9 ore. Ca să ajungă ministru, un politician e audiat 30 de minute. Chiar și ăia care abia au luat BAC-ul...

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

ENKI Sam Iul 01, 2017 12:55 pm

De cînd sa dat legea cu căsătoria homosexuală obligatorie în Germania, la noi ân comună sa ânfăţişat lăcrimile Precuratii în toate icoanele...și semne, de nu mai sa dus popa ân altar de frică şi Sa hotărât să se cheme dascăl priceput în saltiri de deslegat cununi şi alungat duhuri rele ce lucrează aproape de comuna noastră ân Ştorobăneasa. Dacă nu se uita clopotaru nostru la știri nici n-am fi făcut legătura cu evenimentele. Şoferu parohiii Mitu alu Bălosu, care îi zice aşa de când era el mic, cînd pe tacso la lovit roata la banţig ân cap şi a rămas damblagiu, de s-a chinuit rudele cu el pe la sanator la Bucureşti ani de zile și âi curgea balele la gură, Na vrut să se ducă dupe dascăl că a luat frica la semnele ce sa arătat ân odoarele bisericeşti şi a zis că nu mai se duce pentru că Ştorobăneasa are mulți turiști germani care unblă neoameni, e turbați de căldură și pățește dracu doamneiartămă ceva.

Baba Ivanca de la capătu uliţii, ân etate de 84 ani, sănătoasă, era la biserică pentru moş Ivan care âi făcea pomenirea de 40 de zile. Și dacă a auzit ea cum şuşotea părintele, le-a zis lu popa și lu Mitu şoferu că ia lăsat ei cuscrăsa leac bătrânesc de alungat toate nenorociri și protecție. Garantat. Cică se ândeasă brusturi âmparfumaţi cu undelemn sfințit ân chiloți la spate și nu are cine ce-ţi mai face fără voia ta, inclusiv ghey. Pân la urmă sa ănduplecat Mitu, a zmuls brusturii de pe mormîntu lu moş Ivan... ce ia zis baba să facă, sa suit în Papuc și s-a dus. A mai loat doi zdrahoni de la noi din sat, oameni cu mâinile groase ca pe pom, culturiști de la sapă, adevărați, cu venele pă ei ca furtunu de irigat, ân caz că dă de mulți turiști germani ghey turbați dă căldură.

Na trecut niciun sfert de oră că sa ântors Mitu cu Papucu ăntro vijelie, plin de iarbă şi moloz, transpirat tot ud loarcă şi cu tremurici ân toate âncheieturile. A sărit popa la el s-ăl ție danpicioarelea și la stropit Baba Ivanca cu apă să nu dea în leșinat. Ăilanți doi băieţi era de negăsit nicăieri. Cînd sa mai potolit Mitu a povestit ce pățise. Cică cum a ajuns pe la Beiu spre Ştorobăneasa pe mijlocul șoselii, a ieșit calu lu Putineiu care paște liber mereu la noi pe islaz, și cu mădularu sculat care bălăgănea cât un braț omenesc sa făcut ânspre Papucu lu Mitu. Mitu a pus frâne brusc și ia răsturnat pe băieți din bena Papucului direct subt cal, ân șosea. Calul sa făcut înspre ei cu nervi ca și cînd ar fi avut vo bucurie la ei și băieții speriați a fugit pe islaz ân șerpuit așa, cum ne ânvăţa pe noi sergentu la imfanterie.

Mitu dacă a văzut că e ceva lucrare diavolească la mijloc și âi regulează calu Papuc bun, aproape nou, a luat-o cu Papucu tot prin islaz ăn tronbă şi a tăiato ândărăt prin cânp, până ân comună. Calu dupe el chitit săi facă lucrare. Sa adunat lumea cine era pe acolo pe lîngă cimitir și biserică și a ieșit iureși. Clopotaru nervos bătut de soare ân crerieri şi-a dat seama că trebuie să fi fost ceva corcitură cu cai nemțești. că alde Putineiu la cumpărat armăsar de la un secui din Ştorobăneasa când la cumpărat. Acuma știm noi și ce hram poartă Costică alde Putineiu care noi mereu la-m bănuit că ar fi de-al lor. Că mereu ne vorbea cu nasu pe sus şi nevastăsa Ţaţa Ileana avea o mustaţă când trăia... de era mai deasă ca a lu popa. Lumea sa luminat la față imediat și ne-am dat seama cu toți că se leagă povestea de cînd Putineiu era vecin cu un turc - Ghiudem sau Ghiulem nu știm exact că stâlcea vorbele. El era profesor de muzică la o școală din Zimnicea. Numai figuri făcea. Un simandicos ce nu sa văzut, și bănuim noi că de la el ar fi luat și nea Costică, că mereu venea la el turcu săi dea zarzări să acrească mâncarea. Pe turcu l-ar fi văzut niște copii ăn rochie, la el ân casă ăntro seară, asculta muzică dea lui și juca. Turcu ar fi dezmințit și a zis că nu era rochie, ba că era veșminte obișnuite ce poartă păgânii la ei acolo. Musulman.

Popa a zis să nu facem cum face pocăiţii de pleacă urechea la toate superstiţile și acuze de vrăjitorii fără temei. Ne-a zis să tăcem că sântem proşti, dar să ocolim bătătura lu Putineiu deocamdată până desluşim ce sa petrecut aici: Faptele. Mitu avea ăn continu șoc și o ținea p-a lui, că la păcălit baba de era să moară și nu a mers farmecele și că se cacă în brusturii ei. Subt presiunea anchetii oamenilor care era la fața locului, baba Ivanca a recunoscut cu lăcrimi ân ochi că sunt scornelile ei datorită că nu avea cine să o ajute să curețe mormântu lu bărbatesu decedat de brusturi, dar a găsit o soluție pe moment. Că are poliatrită. Cineva din mulțime a zis că și popa poartă tot rochie deci nu dovedește neapărat să fi fost turcu. Clopotaru la ânjurat pe nebun și țârcovnicu ia aplicat o lovitură precisă. Până la urmă popa a sunat personal la iparhie la Alexadria, care să ne trimeată pe cineva priceput și am plecat să facem feştanie până atunci - 30 lei de gospodărie.

Băieţii a fost găsiți de șefu de post alertat la bar, la Burtosu, dar nu vroia să vorbească deloc cu noi. Unu era lovit, capu spart un pic și a zis doar că are un văr ân Germania care nu mai răspunde la telefon și acum nu dă nimenea de el.. Pentru reântoarcerea situației la normal a comunii, s-a ăntocmit proces verbal lu Putineiu pe motiv de tulburarea liniștii și sa dispus legarea calului de proveniență german cine a avut curaj să pună mâna pe el.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

ENKI Lun Iul 03, 2017 11:30 am

NO MORE ....COLIVA ???? :-)
Am citit un zvon cum ca UE va "obliga" pe Romani, sa fie ingropati ca la ei. Si ca restul lumii.
Ce frumos ar fi. Desi articolul si comentariile erau pe un ton foarte indignat.
Care ar fi diferentele ? :
Inmormantare UE:
1. A crapat Hans.
2. Constatam asta.
3. Aducem si un medic / scoatem certificat prin care constatam asta si pe hartie
4. Sunam firma servicii funerare. comandam una bucata sicriu
5. Il ducem pe Hans la capela.
6. Anuntam pe cei apropiati ca a crapat Hans. Le zicem adresa capelei.
7. Ne adunam la capela, schimbam o vorba despre Hans.
8. In cursul aceleiasi zi, pompele funebre vin, il ridica pe Hans si il ingroapa / incinereaza / impaiaza / criogenizeaza / ce-o fi, in functie de preferinte.
9. Odata ingropat, Hans acolo ramane. Daca doresc, vizitatorii sunt bineveniti cu o floricica sau fara
Inmormantare romaneasca.
1. A crapat nea Gica
2. Constatam asta. Inainte de a suna medic sau de a scoate certificat sunam pe toti care il stiu sau nu pe Gica si anuntam asta
3. Revenim cu certificatul si ne facem loc prin marea de oameni care au venit sa il vada pe Gica mort si sa bea gratis o tuiculita. Intre timp Gica e tinut pe masa trei zile. Asa mort, da.
4. Aducem 3 femei sa il spele si 2 barbati sa il barbiereasca - ritual antecrestin, apropo -
5. Sunam popa. Ne rugam de popa sa vina de parca ar fi ceva nemaintalnit si nemaipomenit de nou in cariera lui si ne imprumutam de bani, ca daca nu e multumit ni-l lasa pe nea Gica pe masa si se cara. De parca nu tot din banii nostri ar fi platit, pastele ma-sii azi si maine de curva cu patrafir.
6. Pe langa oamenii care se foiesc prin casa, ne vor mai intampina pe drum inca pe atatia, ca sa nu mai vorbim de cei care vor veni direct la cimitir.
7. Pregatim echipamentul lui nea Gica, compus majoritatea din elemente tot antecrestine. Bani pe ochi, colac in mana, prescura pe piept - sau invers? - costumul sau cel mai bun care i-a ramas cam mic / mare si niste pantofi cu talpa de carton ca e pielea scumpa si si-asa e mort.
8. Convoiul: Unul cu un brad / pom / schela cu fructe agatate in el (tot pagan e si asta). Unul cu o cruce. Toti cu lumanari. Altii cu steaguri si prosoape.Inca minim 2 cu sfesnice. Nu uita coliva. Inca minim doi cu coroane. Inca vreo doi care sa duca "darurile" - obiecte de uz personal, bucati de material textil, batiste, mobila, o gaina vie uneori, care se trece peste groapa, etc
9. Fanfara. Tigani mai mult sau mai putin treji, care sa chiorlaie din instrumentele lor cantece de mare factura spirituala, cum ar fi "Pe langa Plopii fara Sot", "Drumurile noastre Toate", "Treceau batalioane romane Carpatii", "Dunarea albastra " (n-aveti idee cum suna asta la TROMBON)
10. Bocitoare. intre 3 si 5 babe bete si senile care sa il calareasca pe nea Gica si sa zbiere de parca li se scot ovarele pe cur. De multe ori nu au absolut nici o treaba cu raposatul si il vor boci pe un nume generic, d.ex. "Vasile"
11. Ii cinstim bine pe toti, de la popa la tigani, ca doar n-au venit sa il ingroape pe unul, au venit sa crape in ei si sa bea. Firesc. Pornim cortegiul.
12. La fiecare rascruce - intersectie - vom opri tambalaul (tigani, bocitoare, alamuri, zbierete, cersetori, bomboane, claxoane) si preotul va citi o extenie. Intre extenii, cine stie canta din toti plamanii "Sfinte Dumnezeule" in varianta funebra. Pentru ca exista si varianta vesela. Care nu se canta. Totusi, avand in vedere lipsa de voce a celor din cortegiu si betia generala, puteti sa cantati si Macarena ca nu se simte.
13. Ajungem la biserica. Ne dam foc cu lumanari, umplem tot de ceara, urlam TARE sa stie LUMEA ca noi SUFERIM pentru ca A MURIT GICA, BAAAAAAAA!!! In timpul slujbei, cream confuzie si razboi, aruncand cu bani si bomboane catre liota de cersetori. Punem si "vamile" pe jos, obicei - cum altfel? - antecrestin si ala. Potrivim vata in nas lui Gica, nu de alta dar de atata jale si lumanari si tamaie a inceput saa se cam lichefieze.
14. La cimitir. Se sapa groapa, se urla, se trece gaina, se desface pomul, se impart prosoape, restul de daruri (teoretic oamenilor saraci, practic tot intre neamuri, pe principiul nimic nu se pierde, doar se imprumuta), se bea, se stropeste cu vin mormantul, continua slujba.
15. Dupa cimitir. Se merge la casa lui Gica unde se bea, se bea, se bea, se mananca cel putin 3 feluri de mancare, se ia si la pachet ca doar e pomana, se vorbeste despre politica, vreme, rapita, Geoana, alegeri, inflatie, chirii, varice, butoaie, vinul de anul asta, hemoroizi, nunti, botezuri, Mutu, Steaua, femeia vecinului, orice numai Gica nu.
16. Dupa ce l-ai ingropat, reiei paranghelia la 3, 9, 40 de zile, 1 an, 2, 3, etc totul culminand cu 7 ani cand il dezgropi pe Gica sau ma rog ce a ramas din el, il stropesti cu vin si-l bagi la loc. Pe langa asta mai ai si vreo 400 de sarbatori de pomenire a mortilor.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

ENKI Joi Iul 06, 2017 10:57 am

Știu că mulți dintre noi suntem preocupați de problemele familiei tradiționale cum ar fi: ”cum îi spun eu prietenei mele că amanta mea a rămas gravidă și ce-o să creadă soția despre toate astea?”, dar cred că ar trebui să ne concentrăm un pic și pe sprijinitul familiilor netradiționale. Vor ajunge în IAD dacă nu se căiesc și nu apucă drumul credinței. Acolo vor fi înconjurați de toți nenorociții, drogații, curvarii, ateii, homosexualii, ereticii și femeile ușuratice care petrec în Focurile Fără Sfârșit cum ar fi: Jimi Hendrix, Jim Morrison, Kurt Cobain, Janis Joplin, Johnny Cash, B.B. King, Freddy Mercury, Frank Sinatra, Amy Winehouse, Nina Simone, John Lee Hooker, Dinah Washington, Whitney Houston, Brittany Murphy, Marylin Monroe, Prince, Edith Piaf, Charlie Chaplin, David Bowie, Edgar Allen Poe, Mark Twain, George Bernard Shaw, Friedrich Nietzsche și lista poate continua la nesfârșit. Este esențial să mai populăm și Raiul, că nu vin turiștii. Adică și Raiul o să fie frumos când s-o duce Becali, Elena ”Școala de Maici” Udrea, Noua Dreaptă și toți teoctiștii. Bine, eu nu mă duc, dar am auzit că o să fie frumos.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

ENKI Dum Iul 09, 2017 7:44 am

Uite ca am aflat de ce ma simt atat de bine la micuta piscina din Pitesti. Laughing

Afaceri curate, fără contracte cu statul

Piteșteanul Nicolae Durdui este unul dintre puținii oameni de afaceri români pentru care banii nu sunt scop, ci doar un mijloc prin care viața lui și a celor din jurul său devine mai frumoasă și mai interesantă.

Imaginea afaceriștilor români considerați „de succes“ este legată, în marea lor majoritate, de vistieria statului. Iar sursa bogăției lor este ascunsă, de obicei, în contractele economice preferențiale derulate în cârdășie cu lumea politică și cu serviciile secrete, dar finanțate de la bugetul național. Motiv pentru care, de mulți ani încoace, vorbim despre tagma „milionarilor de carton“. Și foarte rari sunt cei pentru care „tunul“ ori „ţeapa“ nu sunt singurele metode de îmbogățire pe care le cunosc și sunt în stare să le aplice.

O firmă cu de toate

Nicolae Durdui a intrat în afaceri în anul 1992. Anterior, fusese inginer, specializat în extragerea petrolului și a gazelor naturale. Dar, pentru că tot venise „capitalismul“, a intrat și el în „joc“. Și astfel a apărut firma SEND 92. De unde a venit acel nume? O spune chiar Durdui: „Atunci s-a numărat printre primele 1.500 de firme înființate în România. Și pe atunci era dificil să găsești un nume pentru o firmă, un nume care să nu semene cu cel al altora. Numele firmei mele vine de la mine și frații mei, respectiv Sebastian, Emil și Nicolae, adică eu. D vine de la Durdui. După cum se obișnuia pe atunci, în statutul de funcționare al firmei pusesem o mulțime de domenii de activitate, inclusiv cu comerțul cu de toate. Și, inițial, chiar asta am și făcut: am vândut cafea, țigări și alte produse care se cereau pe atunci. Le cumpăram en gros și le vindeam la bucată. Nu câștigam mare lucru, dar eram «în afacere». De fapt, cam așa a apărut «capitalismul» în România. Dar pe mine nu mă interesa neapărat să mă îmbogățesc rapid, să-mi fac vilă și să-mi cumpăr mașini, așa cum făceau mai toți pe atunci. Pe mine mă interesa mai curând descoperirea unor oportunități, posibilități de a mă implica în diverse alte domenii“.

Ce oportunități ați descoperit atunci?

Pe atunci, fabrica de autoturisme din Pitești livra Dacia standard, fără niciun fel de îmbunătățiri. Pornind de la asta, noi ne-am apucat să le punem alarme, casetofoane și altele asemenea. Oamenii erau foarte mulțumiți de chestia asta, astfel că am avut din ce în ce mai mulți clienți. Am înființat un mic atelier, am angajat câțiva specialiști și, în scurt timp, treaba a început să meargă din ce în ce mai bine.

La termopane cum ați ajuns?

Ei, pe atunci la noi nu se știa mare lucru despre geamurile termopan. M-am interesat în străinătate, m-am documentat în tot ceea ce privește tehnologia de fabricație. Apoi am testat „piața“, mai întâi pe cea locală. Am văzut că aș avea succes cu ele, așa că am cumpărat utilajele necesare din străinătate. Inițial am crezut că voi face și termopanele tot cu oamenii cu care lucram pentru îmbunătățirea Daciilor. Nu s-a putut: afacerea aia mergea în continuare foarte bine, nu pridideam cu executarea comenzilor. Așa că pentru termopane a trebuit să angajez oameni noi. Apoi am făcut un atelier special pentru ele. Mereu am avut un principiu pe care nu-l încalc niciodată: oferă clienților doar marfă de cea mai bună calitate. Dacă omul este mulțumit, te mai caută și altă dată. Și deseori își trimite și prietenii la tine. Cu timpul am ajuns să produc termopane pentru toată țara. Afacerea cu geamuri termopan merge foarte bine chiar și acum.

Alte orizonturi, alte idei

După ce și-a pornit afacerile, Durdui le urmărește o vreme, ca să fie sigur că sunt „viabile“, după care iar pornește în căutarea unor idei noi, a altor „oportunități“ care-i deschid noi domenii de activitate.

Cu ce ați continuat?

La un moment dat, am fost într-o excursie în Anglia. Acolo am văzut niște limuzine lungi, de opt locuri. Mi-au plăcut foarte mult și mi-am dorit și eu. M-am dus la o expoziție de profil și am cumpărat mai întâi una. Când am ajuns acasă cu ea, lumea a rămas uimită. Am angajat un șofer, bun meseriaș, pe care l-am echipat în haine de epocă, precum la marile case. Oamenii nu mai văzuseră așa ceva decât în filme. Am avut un succes nebun cu ea, toți mirii se înghesuiau să meargă la nuntă cu limuzina mea de lux. Motiv pentru care am mai cumpărat încă una, la fel de elegantă. Le am și acum pe amândouă și lumea bună vrea să se plimbe cu ele la cele mai importante evenimente din viață.

Royal Park Pitești
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
Acum, cea mai complexă afacere a lui Nicolae Durdui este Royal Park Pitești, care le înglobează parțial pe celelalte. Este o bază de agrement deosebit de rafinată, despre care el spune: „L-am numit Parcul Regal pentru că facem tot ceea ce este posibil pentru ca toți cei care vin la noi să simtă că sunt tratați regește. Oferim un grad ridicat de confort și relaxare, precum și cele mai diverse distracții“.

Pasionat de echitație

La un moment dat, Nicolae Durdui a fost într-o vizită la Complexul Muzeal din Golești. Cei de acolo aveau niște cai superbi și ofereau doritorilor ore de echitație. Iar asta l-a inspirat pentru deschiderea unei noi afaceri.

Ce era atât de special în privința acelor cai?

Erau niște cai superbi, iar oamenii de acolo ofereau ore de echitație. Am încercat și eu și mi s-a părut ceva extraordinar. De-a lungul vremii am practicat diverse sporturi, dar echitația mi s-a părut cel mai frumos și mai relaxant. Rapid am căpătat o adevărată pasiune. Și, cum niciodată nu fac ceva de mântuială, m-am apucat serios de călărie. Mi-am cumpărat echipament de cea mai bună calitate din București. Apoi, după câtva timp, am înființat, aici, acasă, un centru de echitație. Dorința mea a fost să adun copii talentați care să fie instruiți în nobila artă a echitației. Astfel că în mai puțin de doi ani aveam cel mai modern centru de echitație din țară, cu vestiare, săli de cursuri, cu instructorii cei mai calificați în domeniu. Plus pregătirea practică, în cursul căreia copii se întâlneau cu caii instruiți special pentru ei. Făcea toți banii din lume să vezi bucuria din ochii puștilor în timpul orelor de practică. Tot acolo am înființat și un manej închis, unde am organizat spectacole cu cai. Îmi place că fac lucruri frumoase și la cel mai înalt nivel de calitate. Și chiar așa au și ieșit.

Caleașca din poveste

Spre deosebire de marea majoritate a patronilor, Nicolae Durdui nu se bazează pe un „plan de afaceri“ pe care să-l urmărească pas cu pas. Acționând mai ales sub inspirația de moment, vede „oportunitățile“ de afaceri în cele mai neașteptate locuri. Pe vremea în care și-a cumpărat, din București, echipamentul de echitație, a văzut într-un magazin de specialitate imaginile unor calești. Brusc, s-a gândit că, la nuntă, oricine s-ar bucura să fie plimbat cu o caleașcă, precum prinții din povești. A aprofundat ideea, s-a documentat în acest domeniu neașteptat, apoi s-a interesat unde se produc asemenea vehicule spectaculoase. A găsit un furnizor la Viena, a negociat cu acela și a comandat mai întâi o singură caleașcă. Apoi a comandat-o și pe a doua. În așteptarea celor două atelaje, a cumpărat și patru cai de rasă, pe care urma să-i folosească doar pentru tracțiunea caleștilor. Iar pentru că „reclama este sufletul comerțului“, a anunțat publicul despre noile lui achiziții. Succesul a fost cu totul neașteptat.

Ați achiziționat cele două calești din străinătate. Probabil că „furnizorii“ au fost oarecum nedumeriți...

Nedumeriți nu au fost, căci exact acesta este domeniul lor de activitate. Mai curând eu am fost cel nedumerit: o asemenea caleașcă m-a costat cam cât o mașină de lux. Dar, sincer vorbind, investiția a fost pe deplin justificată. Nici eu nu m-am așteptat, dar am avut atât de mulți clienți doritori să fie plimbați în caleașcă, încât a fost nevoie să fac programări. Am ajuns în situația că oamenii își stabileau data nunții în raport cu data în care erau planificați pentru caleașcă. Dar oamenii erau atât de mulțumiți de serviciul oferit, încât nu protestau niciodată pentru amânarea fericitului eveniment. Și chiar că merita: plimbarea mirilor cu caleașca prin oraș rămânea pentru ei un eveniment de neuitat.

„Efectul de piramidă“ și...

Dincolo de aceste activități practice cu care își ocupă timpul orice om de afaceri, Durdui mai are niște preocupări mai rar întâlnite în lumea lor: încearcă să pună în practică, atât pentru el, cât și pentru clienți, principiile unei vieți sănătoase, așa cum sunt ele definite în foarte multe locuri din lumea largă.

La ce vă referiți când vorbiți despre principiile unei vieți sănătoase?

Tuturor celor care ne vizitează, le oferim produse din bucătăria noastră tradițională. Nu impunem nimănui absolut nimic, dar celor care doresc le oferim un regim „vegan“ sau chiar „raw vegan“, bazat mai ales pe produse vegetale crude, cât mai puțin prelucrate. Asta nu este chiar o noutate: departe de a fi doar o modă, acest tip de alimentație, care este considerat unul dintre cele mai sănătoase, începe să fie folosit pe o scară din ce în ce mai mare. Dar la noi altceva este cu adevărat unic: apa.

Apa?

Da, apa pe care o folosim peste tot în Royal Parc.

Ce este cu ea?

Este o apă deosebit de curată, pe care o extragem de la circa trei sute de metri adâncime. Dar asta nu este tot. Odată scoasă la suprafață, o trecem printr-un dispozitiv în formă de piramidă, în care apa se încarcă energetic.

Chiar credeți în existența „efectului de piramidă“?

Nu contează ce cred eu. Important este ceea ce cred nenumărate colective de savanți din toată lumea, care studiază acest „efect“. Și, mai mult decât atât, au creat nenumărate dispozitive care folosesc cu mare succes „efectul de piramidă“. Astfel încărcată cu această formă de energie, apa devine deosebit de eficientă și este cu mult mai sănătoasă decât cea obișnuită.

Cândva a existat la Pitești o clădire în formă de piramidă în care s-au cercetat aceste „efecte“. V-ați inspirat din acele studii?

Da, a existat, dar, la un moment dat, cercetările au fost oprite. Acum, din toată clădirea aceea specială s-a ales praful și s-a preschimbat într-o ruină și o grămadă diformă de fiare. Nu de acolo m-am inspirat. La fel cum am făcut de fiecare dată, am studiat toată bibliografia disponibilă și abia după aceea am creat acel dispozitiv pentru încărcarea energetică a apei. Dar asta nu este tot. Odată încărcată energetic, apa noastră este trecută printr-un dispozitiv prin care ea devine „Apă Kangen“.

Fabrica de termopane, una dintre afacerile care au stat la baza grupului SEND 92

Miraculoasa „Apă Kangen“

Apă Kan... ce?

La noi nu este prea cunoscută, abia acum începem să aflăm despre ea. Studiile medicale au descoperit faptul că majoritatea bolilor, inclusiv cele extrem de grave, se instalează atunci când fluidele din corp au un PH acid. E o chestiune ceva mai complicată, nu aș vrea să intru în detalii. În schimb, mediul intern alcalin este cel mai sănătos. Iar acest caracter poate fi crescut prin consumul de apă ușor alcalină. Japonezii au studiat aceste fenomene și au numit acest tip de lichid vital „Apă Kangen“.

De fapt, este apa a cărei alcalinitate este exact cea indicată pentru menținerea unui echilibru sănătos în interiorul corpului nostru. Tot ei au realizat un dispozitiv portabil care, pornind de la apa obișnuită, o tratează obținând astfel „Apă Kangen“. Am luat legătura cu producătorii japonezi ai acestui aparat, am tratat cu ei și astfel am devenit principalul „distribuitor“ al acestui aparat cu totul deosebit de util.

Aceasta este cea mai nouă afacere în care m-am implicat. Deocamdată... suntem doar la început. Furnizorul japonez îl oferă în condiții deosebit de avantajoase, iar cu timpul, după ce piața românească va înțelege importanța acestui obiect, și afacerea asta se va extinde.

Sunteți un om de afaceri de succes?

Da, cred că da! Dar ceea ce urmăresc nu este succesul neapărat, rapid și prin orice mijloace. În afaceri mă ghidez după un singur principiu: oferă clientului cel mai bun produs pe care ești capabil să-l creezi.

În rest... mediul concurențial nu mă interesează: nu invidiez pe nimeni, nu-mi propun să depășesc pe nimeni și nu vreau să întrec pe nimeni. Și nici nu imit pe nimeni. Consider că fiecare trebuie să „alerge“ pe propriul său „culoar“. Sub Soare este loc pentru absolut toți. Și acum muncesc foarte mult, dar nu o fac cu încrâncenare: nu am nimic de demonstrat nimănui. Muncesc cu multă plăcere, iar toate vin parcă de la sine. Mai găsesc o idee, mai descopăr o „oportunitate“... Alături de familie, munca este însăși viața mea.

Sunteți un om bogat?

Bogăția... depinde ce îți dorești de la ea. Eu și familia mea avem tot ceea ce ne trebuie pentru un trai înlesnit. Singurul exces pe care l-am „comis“ a fost achiziționarea unui automobil de lux și de mare performanță. Ei, cred că mașina asta a fost expresia unui vis de copil întârziat. Probabil că fiecare dintre noi avem un asemenea vis, indiferent de natura lui. Eu, unul, am reușit să-l împlinesc.

Și totuși, vă considerați un om bogat?

Vedeți dumneavoastră, când am intrat în afaceri eram foarte tânăr. Dar, spre deosebire de majoritatea celorlalți, m-am bazat doar pe banii mei. Nu am făcut credite la bănci, nu depind de nimeni din punct de vedere financiar. În timp, majoritatea banilor câștigați i-am reinvestit, fie în utilaje, fie în deschiderea unor noi afaceri. Nu‑mi doresc să am conturi imense care să dospească prin bănci, nu visez să am bunuri pe care nu le vom utiliza nici eu, nici familia mea. Consider că ești bogat atunci când găsești în buzunare toți banii de care ai nevoie. Iar eu îi găsesc!

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

ENKI Lun Iul 10, 2017 9:53 am

Numai in limba română poti gasi un asemenea grad de rudenie:
O mamă de bataie....sora cu moartea !!

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

baso Lun Iul 10, 2017 12:09 pm

Apropo de acordurile din Treceti batalioane romane Carpatii de la discursul istoric al lui Trump in Polonia, fara ca noi, romanii, sa fim dumiriti prin vreo sentinta daca polonezii ne-au plagiat ori noi pe ei, fii-mea se distra azi copios urmarind si ascultand comentariile unui clujean la ceva joc virtual cu pac-pac. Pentru ca sonorul era apropiat de minim, mi-a fost greu sa identific limba, intreband-o pe fata daca e in poloneza(asa parea de la distanta) si de unde naiba intelege ce spune ala incat se distreaza asa mult de una singura. Bine, cand i-am solicitat lamuriri ceva mai sonore, fata mi-a satisfacut doleanta, apreciind initiativa mea de a ma lasa maltratata sonor la maxim cu comentariile aluia, de genul :

Inchide usa ca iese caldul.
Imi bag degetul in cur ca sa vad de unde bate vantul.
Mananci chipsuri din kkt uscat

PS1. : laugh

PS2. Am priceput de ce vrea si ea sa faca facultatea la Cluj si nu in alt oras universitar cu traditie, cum ar fi Timisoara , Iasul sau Bucurestiul raset

ENKI Mier Iul 12, 2017 4:31 pm

Nu merită să trăiești, nu merită nici să mori. Într-o țară ca România. Ca scriitor, ca gânditor, ca savant, ca om care a împins limitele excepționalului unde semenii n-au cum să ajungă. Într-o țară cu munți de mârlănie, în corul râgâielilor autosuficiente. Fără respect, fără politețe, cu aversiune la măreție și apetență pentru trădare. Și nu de azi, de ieri, să nu ne îmbătăm cu apă chioară. Nu-s întâmplări că Eminescu a murit cum a murit, iar Caragiale a preferat exilul.

Aici, dacă nu-ți este prețuită corect viața, îți este batjocorită și moartea. De nimurugi, de terchea-berchea, de lepădăturile agresive ale neantului.

O țară cu destin second-hand. Cu ura respirată în loc de aer. Cu refluxuri imprevizibile de isterie. Cu mentalitatea de slugă, proastă și gureșă, aproape generalizată.

Am scris rândurile din durere și scârbă. Provocat de comentariile năucitoare citite despre moartea lui Augustin Buzura. A fost încă o confirmare a realității, a nu știu câta, pe care preferam să n-o privesc frontal; din jenă față de lipsa altora de jenă, din autoprotecție.

Se spune că nu este ok să-ți vorbești urât țara. Dar ce să faci? Să minți? Și de ce/pentru ce să minți? Ca să-i încredințezi tocmai pe cei vinovați că sunt altfel decât sunt, să le gâdili ego-urile hidoase, ca să alimentezi și să permanentizezi o minciună ordinară? Nu am de ce să fiu complice, păstrând tăcerea. Dacă doare adevărul, n-am nicio vină.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

ENKI Mier Iul 12, 2017 4:42 pm

Cea mai înaltă trădare.

Cea mai profundă trădare pe care am resimțit-o vreodată din partea României nu se referă la sistemul economic, la Fisc, la clasa politică și nici măcar la concetățeni. Pe mine cel mai tare m-a trădat sistemul de învățământ, iar asta este durerea cea mai profundă pe care am s-o port cu mine până în mormânt. Am fost un copil tăcut și cuminte, fără prea mulți prieteni, care citea încă din clasa întâi și abia aștepta să treacă la următoarea carte din biblioteca părinților. Îmi plăcea să pictez, să desenez și să citesc. Simțeam că ceva dinăuntrul meu crește și se dezvoltă văzând cu ochii, chiar dacă nu știam să explic ce. Abia așteptam să mă duc la școală și, de acolo, plecam direct la maică-mea la serviciu. Mă cunoștea toată uzina Electrotehnica. Erau încântați să mă vadă. Oamenii de acolo, plictisiți de rutina producției comuniste, stăteau bucuroși să-mi explice cum se bobinează un motor, cum se toarnă o placă de circuite integrate, cum se taie un suport metalic cu brațul robotic și multe altele. Mă țineau pe genunchi în timp ce operau macaraua aia imensă orizontală care transporta utilajele în secție. Eram fascinat. Urcam la Proiectare și oamenii de acolo îmi explicau cum se instalează un program adus pe niște benzi magnetice imense, într-un computer de 4 tone, de dimensiunea unei camionete. Când nu mă duceam la Electrotehnica, zburdam pe la bunică-meu prin uzina Autobuzul. Și acolo eram întâmpinat de oameni extraordinari care îmi arătau cum se montează un arbore cotit în motorul de autobuz, mă puneau să aduc scule și mă învățau cum să mânuiesc un strung industrial imens, la care ajungeam urcând pe niște scări dificile pentru un copil. Sunt unele din cele mai frumoase amintiri pe care le am, din vremuri de mult apuse, în care oamenii nu țineau cont că cei mici nu au ce căuta într-o secție de montaj sau lângă aparatura de uzină. Nimeni nu-mi spunea că sunt prea mic pentru a înțelege ceva. Erau vremuri în care te știa toată întreprinderea că ești fiul Mariei de la bobinaj, nepotul lui Nea Fane de la strungărie și toată lumea îți zâmbea, îți explica, îți mai dădea o ciocolată sau o eugenie. Oamenii erau parcă mai buni și mai înțelegători. Aveau mai multă răbdare.

Cu acești oameni în minte, eu am crezut că așa va fi și în școală. Dacă niște bieți muncitori aveau răbdarea și abilitatea să explice unui copil de șapte ani cum funcționează un strung industrial de milioane de dolari, eu mi-am închipuit că și profesorii, niște oameni cu educație, vor putea face același lucru. Doamne în ce hal m-am înșelat. M-a prins Revoluția în clasa a cincea și primele reforme masive din învățământ m-au prins în clasa a opta. Am intrat la liceu și am avut un șoc. M-a întâmpinat o catedră de profesori morți pe dinăuntru, cu fețele rigide și atitudini ostile, blazați și otrăviți până în măduva oaselor. Îmi vomitau materia la picioare cu o viteză amețitoare și dispăreau de la catedră cu mult înainte să apuc eu să pun vreo întrebare. Nu tu exemple, nu tu aplicații practice, nici măcar o poză ca să înțelegi cum arată. Aș vrea să-mi explicați cum un copil ce se pregătea pentru olimpiada la fizică și avea zece pe linie poate ajunge corigent de la un an la altul, inclusiv la fizică. În clasa a noua mă luptam deja cu trei corigențe și încercam să le explic profesorilor că nu sunt prost. Mă rugam de ei pe coridoare. Uneori plângeam când ajungeam acasă și maică-mea nu înțelegea ce s-a întâmplat de m-am schimbat atât de mult. O punea pe seama pubertății. La paisprezece ani puteam face și desface orice computer, puteam instala și depana orice calculator, puteam configura orice rețea, aveam suficiente cunoștințe încât să sculptez o piesă complexă la strung și să manipulez un braț robotic în uzină, dar nu puteam să conving niciun profesor că nu sunt o loază redusă mintal. Am renunțat efectiv în clasa a zecea și mi-am petrecut restul anilor de liceu ignorând complet ce se petrecea la tablă. Desenam în ultima bancă. Cei doi trei profesori care știau că-s băiat bun mă treceau din oficiu, iar la ceilalți copiam din greu. Fără să vreau am descoperit că sunt suficient de inteligent încât să trec fără să învăț și că e mai simplu să furi de la alții decât să încerci să convingi o lepră că vrei să înveți ceva de la ea. Îmi era dor de muncitorii mei care aveau răbdare cu mine și mă învățau lucruri fascinante. Îmi era dor de ”proștii mei”.

A sosit vremea bacalaureatului la șapte materii, după reforme, greve și iar reforme, câte trei pe an. Am picat de două ori. Prima oară la chimie, o materie frumoasă pe care o detest și în ziua de azi, iar a doua oară la limba română. Am picat la limba română pentru că i-am spus profesoarei că romanul Baltagul este o scursură literară de o mediocritate monstruoasă și reprezintă o cultură îndărătnică ce prețuiește țărănismul, legitimează nemernicia și scuză prostia. S-a uitat la mine șocată și mi-a dat nota trei. Oricum toate profele de română credeau că sunt semianalfabet. Până la urmă am luat și bacalaureatul, a treia oară, când am trecut la milimetru tot din pricina probei la limba română. I-am spus profesoarei că nu pot să mă identific cu personajele din romanul Ion, cu toate că sunt crescut la țară, pentru că Rebreanu scrie prost, toți autorii români sunt obsedați de un ruralism pe care nu-l înțeleg, ei înșiși nu-l digeră, dar îl prețuiesc din snobism literar, în mod complet nejustificat. Și aia a făcut ochii mari, dar a pufnit-o râsul și m-a rugat să-i spun ceva despre IL Caragiale. I-am spus că Mateiu Caragiale a fost un scriitor poate mai bun decât taică-su și m-am apucat să-i fac recenzia nuvelei Craii de Curte Veche, în râsetele comisiei de examinare. Comisia m-a felicitat, dar mi-a spus că nu poate să-mi dea notă de trecere pentru că Mateiu Caragiale nu se studiază în programa școlară și că sunt pe lângă subiect. Le-am spus că scopul acestei materii, Limba și Literatura Română, este să-ți dea cunoștințele necesare pentru a utiliza corect limba și a aprecia literatura română. Mi-au dat notă de trecere. Nota finală la bac: 8,75. O notă pentru care nu am învățat aproape nimic în ăia patru ani de liceu. Sunt ani irosiți. Am încercat să intru la Arte, dar niște profesori de acolo mi-au văzut lucrările și au zis că nu are rost să mă pregătească pentru examen deoarece nu am nici talentul și nici atitudinea necesară. Nu am priceput niciodată care este atitudinea necesară. De ce un artist trebuie să aibă atitudine de artist. Am intrat din scurt la Psihologie, că se cam terminaseră înscrierile pe peste tot, dar și pe asta am abandonat-o după trei ani de chin și priviri moarte.

Astăzi sunt un troglodit cu douăsprezece clase. Am un butic de design și creație. Nu sunt un om educat. Tot ce am citit și am făcut eu s-a poziționat mereu pe lângă educația convențională și, drept urmare, nu voi putea primi niciodată recunoașterea necesară din partea societății. Am învățat meserie de la oamenii din spatele butoanelor, în fabrici, televiziuni și agenții care mi-au acordat mai multe șanse de a învăța decât a făcut-o vreodată Învățământul Românesc. Când am primit premiul APTR aș fi vrut să-l am în sală pe acel profesor care mi-a spus că nu am nici talentul și nici atitudinea necesară. Când mă laudă câte o companie întreagă pentru produsul pe care l-am creat, aș fi vrut să-i am în față pe cei care m-au tratat mereu ca pe o loază incapabilă. De fiecare dată când un amic scriitor îmi spune că mi-am ratat vocația și că trebuie neapărat să scriu o carte, aș vrea să le am în față pe profesoarele de limba română care m-au crezut mereu semianalfabet. Astea sunt durerile mele cele mai mari și mă ustură de fiecare dată când cineva îmi spune că trebuia să mă fac psiholog, trebuia să devin scriitor, că sunt un designer foarte bun, trebuia să mă fac inginer, etc. Doare! Doare de mă seacă la inimă de fiecare dată când o hașeristă analfabetă, cu câte două facultăți, îmi spune că nu poate să-mi treacă funcția reală pe cartea de muncă pentru că numai cei cu facultate pot fi directori. Mă doare când toți amicii mei cu facultate se laudă în funcții și demnități pe care eu nu le-aș putea obține niciodată pentru că nu am diplomă. Știu, ați putea spune că pot să dau șpagă, ca toată lumea, și pot să-mi scot o diplomă de studiu de undeva. Așa este. Pot să-mi scot și doctorat, dar nu vreau, pentru că eu chiar iau în serios realizările astea. Eu iau educația în serios pentru că nu o am. Nu mi-aș călca niciodată demnitatea cumpărând diplomele pe sub masă. E prea mare impostura. Prefer să fiu trădat decât trădător.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Continut sponsorizat