alergare după armonie

Corina Drăgotescu şi „domnul Iliescu al nostru"

Corina Drăgotescu a refuzat să explice iubirea pe care o purta „democraţiei originale" şi textele scrise în genunchi în raport cu Puterea din 1990. „E treaba voastră dacă vreţi să trăiţi în trecut. Eu vreau să trăiesc în viitor", a fost singurul comentariu al jurnalistei înainte de a închide telefonul.
Corina Drăgotescu milita pentru o „democraţie originală“

Cuvintele aşternute de ziaristă în „Adevărul" se pliau perfect peste cadrul de gândire al lui Ion Iliescu. În dialogul cu ambasadorul sovietic Evgheni Tiajelnikov, la 27 decembrie 1989, viitorul preşedinte al României menţiona că se vor încuraja mai multe curente politice în cadrul Frontului Salvării Naţionale, ci nu un pluripartidism veritabil (care îngrijora Moscova).

Slăvindu-l pe „domnul Iliescu al nostru" în lupta cu Ion Raţiu, Corina Drăgotescu scria, la începutul anului 1990, un text halucinant: „Revoluţia din România a fost unică în lume şi nu văd de ce nu am fi în continuare unici prin instituirea unei noi forme de democraţie. Oare democraţia reflectă o doctrină cu caracter închis, putând să funcţioneze numai prin sistemul clasic al partidelor?"

Astăzi moderatoare TV care „combate" cu aplomb despre tarele vieţii politice româneşti, Corina Drăgotescu înfiera în urmă cu douăzeci de ani „golanii" din Piaţa Universităţii. Nu există niciun singur text semnat de Corina Drăgotescu în prima jumătate a anului 1990 care să nu fie pe linia fesenistă trasată de directorul Darie Novăceanu ziarului „Adevărul".

Cât despre „domnul Iliescu al nostru", Corina Drăgotescu puncta în finalul articolului „Leu-tramvai", din 30 ianuarie 1990, adresat direct lui Ion Raţiu: „V-aş ruga să transmiteţi domnului Ion Mazilu-Crângaşu că domnul Iliescu al nostru are prenumele de Ion, iar nu de Ilie, cum greşit l-a numit domnia sa. Să înţeleg oare că a dorit dumnealui să fie «naşul» domnului Iliescu? Atunci poate îşi mai aduce aminte, de acolo, de la New York, că datina străbună cere să se prezinte cu un miel".

Scrisoare deschisă către Ion Raţiu

Salut venirea în ţară a domnului Ion Raţiu şi sînt fericită aflînd că românii răspîndiţi prin atâtea puncte ale globului nu au uitat să-şi îndrepte gîndurile către patria lor, Uniunea Mondială a Românilor Liberi fiind cea mai bună dovadă că ei, fraţii noştri, au simţit nevoia să fie împreună pentru a demonstra lumii unitatea de spirit a poporului român.

Ceva în mine însă s-a năruit, făcînd să dispară bucuria acelei clipe, cînd am crezut sincer în intenţiile bune ale domnului Raţiu, atunci cînd întîmplător mi-a căzut în mînă ziarul „Românul liber" al cărui director este domnia sa. (...)

Revoluţia din România a fost unică în lume şi nu văd de ce nu am fi în continuare unici prin instituirea unei noi forme de democraţie. Oare democraţia reflectă o doctrină cu caracter închis, putînd să funcţioneze numai prin sistemul clasic al partidelor?
Astea sînt lecţiile de democraţie pe care le oferiţi cu atîta dărnicie tineretului, poporului român?! (...)

Nu, domnule Raţiu, nu avem nevoie de democraţie de import şi nici de noi „revoluţionari de profesie."

Corina Drăgotescu, articolul „Leu-tramvai" din 30 ianuarie 1990, publicat în „Adevărul" (Facsimil 1).

Adevăr sau ficţiune?

Piaţa Universităţii continuă să fie pentru mulţi oameni un motiv de îngrijorare, datorită apariţiei actelor de violenţă din partea unora dintre manifestanţi. Că există subterane politice, că undeva un creier diabolic elaborează o tactică a demonstraţiei, că sunt în Piaţă oameni de bună credinţă, care continuă să aibă impresia că ceea ce fac ei acolo este rodul unei spontanietăţi revoluţionare, astea sunt lucruri pe care deja le ştim cu toţii. Personal, însă, nu înţeleg de ce lupta pentru putere trebuie să îmbrace asemenea forme şi nu poate fi dusă, oricât ar fi ea de agresivă verbal, doar în planul confruntărilor politice.
Cât despre Piaţa Universităţii, poliţia declară că nu intervine fiindcă îi este teamă.

Da, avem o poliţie care stă şi se uită neputincioasă atunci când este bătută, huiduită şi împroşcată cu noroi. Totuşi, pe ici, pe colo, atunci când mitingiştii săvârşesc infracţiuni de genul furturi de buzunare sau de maşini, poliţia intervine, evitând însă un impact cu demonstranţii.

Am văzut la poliţie pe unul dintre manifestanţi, reţinut pentru furt de maşini şi ceea ce m-a pus pe gânduri a fost nu situaţia jalnică în care acel om, de altfel fără antecedente a ajuns, ci trauma psihică suferită de un individ de a cărui slăbiciune de caracter s-a profitat la maximum. Chiar şi poliţiştii au fost confruntaţi cu o situaţie fără precedent, cu un om care plângea, rugând să n u fie pus în libertate pentru că îi este teamă să nu păţească ceva. am aflat de la organele de poliţie şi am văzut apoi cu ochii mei că individul, numit I.G., a fost adus la circa de poliţie într-o stare de mizerie de nedescris, având pe corp eczeme datorate lipsei de igienă personală. Un om ajuns infractor, într-o conjunctură nefericită şi care îşi va plăti scump momentul de rătăcire. Iată câteva din lucrurile declarate de I.G., consemnate în dosarele poliţiei.

În ziua de 20 aprilie, la întreprinderea unde acesta lucra s-a prezentat un individ mărunţel şi cu mustaţă, pe nume Marian, din partea Asociaţiei 16-21 decembrie, ca să ia câţiva oameni să meargă la demonstraţie, precizând că se va face grevă în Piaţa Universităţii. I.G., împreună cu alţi trei colegi de serviciu, a acceptat această propunere.

A doua zi, celor racolaţi li s-a făcut un instructaj, au fost puşi să semneze adeziuni pentru intrarea în asociaţie, adeziuni pentru punctul 8 al Proclamaţiei şi abrogarea Decretului 473. Totodată , li s-a promis o sumă de 2.500lei dacă vor sta o lună în Piaţă şi li s-au dat identităţi, date de starea civilă, adrese false. I.G. a primit numele de Braham Florin, născut în 15.09.1965, părinţii Tiberiu şi Somna, domiciliul în Techirghiol, str. Valentin Iuliu Camacea 30 (după ce I.G. a fost prins de organele de poliţie timp de trei zile a susţinut sus şi tare că acestea sunt datele sale reale, abia ulterior a recunoscut adevărata sa identitate). Instructajul a fost făcut de un cetăţean cunoscut în Piaţă sub numele de Dincă Gheorghe (George). În data de 22 a avut loc o demonstraţie, condusă de Dincă, la care a participat şi un preot, Grecu Sorin, ce făcea slujbe la oprirea coloanei de demonstranţi în faţa locurilor unde au căzut eroii Revoluţiei. La Televiziune, când au ajuns, o parte din demonstranţi au spus să intre să ocupe un post de televiziune, lucru care din fericire nu s-a întâmplat. În data de 28 aprilie, s-a trecut la organizarea patrulelor de noapte, înarmate cu bâte. I.G. era şef de patrulă pe porţiunea dintre ceasul Universităţii şi Dunărea, în timp ce simetric, pe partea Teatrului Naţional există o alta, condusă de Adrian Nemţiu. Acestea aveau ca sarcină să alunge persoanele în stare de ebrietate, organele de poliţie şi persoanele de „rea-credinţă”.

În data de 30 mai, deci o lună mai târziu, în cortul Asociaţiei au fost chemate câteva persoane, printre care I.G. şi s-a discutat prima oară despre „necesitatea” de a se face rost de o maşină. A doua seară pe 31 mai, împreună cu Vrânceanu Telu, Zaharia Valentin şi Dincă Gheorghe, I.G. a plecat spre restaurantul Budapesta, unde au fost încercate 4 maşini. Trei aveau sistem de alarmă, iar a patra, deşi nu avea o asemenea protecţie, nu a putut fi deschisă . A urmat traseul Poşta Vitan, Policlinica Vitan, iar de la intersecţia Baba Novac a fost luată o Dacie neagră cu care I.G. a fost adus şi lăsat în Piaţă, pe la ora 2, în timp ce ceilalţi au plecat şi s-au reîntors dimineaţa în jurul orei 6. A doua seară, istoria s-a repetat, de data aceasta locul spargerii a fost zona Schitu Măgureanu, iar obiectul o Dacie roşie. Pe data de 2 iunie, în jurul prânzului, infractorul a fost ridicat de organele de poliţie, la sesizarea unui cetăţean, căruia i s-a părut suspectă prezenţa lui I.G. lângă această a doua maşină, 18- B-313.

Pe tot timpul cât s-a aflat în Piaţă, I.G. a dormit în corturi şi a mâncat, după declaraţiile sale, la cantina PNŢ-cd, pe baza unor bonuri, distribuite zilnic, în valoare de 40,35, 12, 25 lei. Grupurile de cinci care mergeau la masă erau permanent însoţite de două persoane. În ceea ce priveşte igiena corporală, ca loc de baie era folosit havuzul de la Arhitectură, iar pentru necesităţi chiar şi boscheţii din faţa Inter-ului.

Cam asta ar fi, pe scurt, declaraţia lui I.G. existentă în dosarele poliţiei la ora actuală. Cât este ea de adevărată, va fi constatat de organele în drept. Nu ştim care va fi gradul de vinovăţie stabilit de instanţă şi care va fi soarta acestui nenorocit, dar un lucru e cert: am văzut un om plângând în timp ce ruga organele de poliţie să nu fie pus în libertate, fiindcă pentru el libertatea poate însemna chiar moartea.

E greu de crezut asemenea poveste şi sper, din tot sufletul, că tot ce am auzit să fie doar o ficţiune închipuită de o minte bolnavă. ( :-) – nota mea)

Corina Drăgotescu

Adevărul / 13.06.1990, pag. 1

RocketQueen a scris:[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

baso a scris:Sincera sa fiu, m-am saturat de Corbence, Foule, Gloryboaxe, capre ale vecinului, isteroizi, rochete, blakie, lalelenegre si tot felul de altzi paduchi flauzhatzi vizitatori Ar fi cazul sa se inchida usa definitiv si irevocabil.

delta a scris: fleoșc!

RocketQueen a scris:

delta a scris: fleoșc!

de gustibus...

Toată lumea vrea soluţii pentru situaţii dificile. Problema asta este una falsă, după cum am văzut, pentru că, de fapt, fiecare vrea devierea situaţiei spre una care nu presupune apariţia unui stres peste capacitatea lor de abordare în condiţii normale, chiar dacă acest lucru nu implică neapărat soluţionarea problemei respecitve.

Zerfor, o să scriu aici câte ceva despre mecanismele defensive şi mecanismele de coping cele mai avantajoase, respectiv dezavantajoase, ca să-şi poată alege fiecare unul dintre ele, sau, cel puţin, să-l poată identifica pe cel pe care l-au ales în mod subconştient şi să nu mă mai bată pe mine la cap. Bla, aiureli, în fine…

Practic un mecanism defensiv sau de coping reprezintă o atitudine, activă sau pasivă, pe care o luăm atunci când apare un stress. Majoritatea lucrurilor pe care le facem pot conta ca şi coping cu o problemă sau o nevoie, însă unele dintre ele nu-s aşa de sănătoase, iar altele sunt de-a dreptul imorale (genul meu preferat).

Diferenţa dintre un mecanism defensiv şi unul de coping ţine de intenţionalitate şi conştientizare. Dacă ar fi să existe o abordare simplistă a subiectului, cele defensive sunt, prin definiţie, inconştiente, iar copingurile sunt intenţionate şi conştiente.

Aşa, deci, a fost un tip acum câţiva ani, Lazarus pe nume (nu ăla de la OTV, alt Lazarus) care a spus că există vreo patru tipuri fundamentale de emoţii negative care pot declanşa mecanisme defensive, zice el, nocive. Mie, personal, îmi plac vreo două dintre ele şi mi se par mult mai interesante decât sfatul pe care mi l-a dat un psiholog odată, conform căruia dacă sparg câte o farfurie pe zi, o să mă simt mult mai bine cu mine însumi. Aiureli, îmi plac farfuriile, n-am nimic cu ele… Emoţiile respective sunt următoarele:

*Supărarea – care cică ar rezulta din ameninţarea pierderii stimei de sine şi a stimei sociale. Mecanismul defensiv şi nociv pare a fi “învinuirea celuilalt”. Mi se pare şi nomal, doar n-o să fiu eu de vină…

*Vinovăţia – rezultă din încălcarea unor norme morale autoimpuse (do not eat chocolate in the morning!) şi pare a duce la autoînvinuire, care, la rândul ei, duce la all kinds of şit. Autoînvinuire – BAD, îmi plăcea mai mult aia cu învinuirea celuilalt.

*Frica sau Anxietatea care apar în urma unui pericol aparent iminent sa a unei ameninţări (de-aia sunt americanii anxioşi). Da, asta duce, printre altele şi la obezitate (de-aia sunt americanii graşi) şi la diminuarea capacităţii intelectuale pe termen lung (de-aia l-au votat românii pe Băsescu).

*Tristeţea care rezultă, de obicei, în urma unei pierderi considerate ireversibilă sau unor sentimente de neajutorare sau inutilitate. Asta e aiurea rău duce la vânzări record la albumele lui… cum îl cheamă pe ăla care cântă melodia aia cu “goodbye my lover, goodbye my friend” ??

Bun, acum că am trecut peste faza problemelor, să trecem la soluţii. Ce face omul când îl plesneşte una din chestiunile de mai sus? Sunt două posibilităţi: evită confruntarea cu situaţia şi renunţă la tentativele de rezolvare – coping centrat pe emoţii, evitant (folositor atunci când ne confruntăm cu decesul unei persoane, cu o despărţire definitivă etc.) sau reevaluarea problemei şi atitudinea activă spre rezolvarea ei (ce bine sună, a Dr. Phill aşa, din câte am înţeles).

Dintre mecanismele cele mai folosite din categoria celor de evitare voi enumera patru care mi s-au părut mai interesante:

*Negarea – parţial conştientă. Acum, toată lumea spune că neagă, că e în negare etc. Aiureli. Adevărata negare este atunci când creieraşul nostru pur şi simplu refuză să aducă în conştient anumiţi stimuli care ne confruntă cu situaţia. Cum ar veni… un cretin care o ţinea pe nevastă-sa moartă în casă de vreo cinci ani a spus poliţiştilor că lui nu i se pare că miroase urât acolo (avea slujbă, ieşea din casă des, deci problema acomodării simţurilor e una falsă), sau un alcoolic care nu percepe conştient faptul că, totuşi, doi litri de votcă e cam multicel. Altfel, că-mi spun mie că “nu mai vreau să mă gândesc la nu ştiu ce” asta e altceva, se numeşte distanţare, şi e mult mai tare decât negarea, e un mecanism normal, benign etc.

*Resemnarea – asta e foarte ok în situaţiile corecte, psihicul acceptă ireversibilitatea problemei şi trece mai departe. E aiurea când lasă anumite cicatrici în comportamentul persoanei.

*Fatalismul – la unii merge, la alţii nu. Ce să-i faci… aşa a fost să fie.

*Agresivitatea ca o reacţie oarbă împotriva destinului. Poate fi orientată către sine sau către un element exterior, poate fi agresivitate fizică sau psihică, poate duce la tot felul de porcării precum sinucideri, automutilări, pisici torturate şi altele.

În principiu toţi avem posibilitatea de a aborda oricare dintre mecanismele astea, şi o facem destul de des, atâta doar că unii dintre noi rămân marcaţi de traumele mecanismelor respective. Esenţialul pe care trebuie să îl ştie fiecare când observă că are o asemenea atitudine este că poate avea urmări negative în luarea deciziilor viitoare. Altfel, toţi suntem oameni, toţi greşim, toţi avem răbufniri – important e să nu lasăm problemele să se extindă decât în planul lor iniţial.

Aşa, acum am ajuns la mecanismele astea de coping, conştiente, active, pe care le putem folosi pentru a ne salva pisicile de la tortură (nu, nu am pisică, am un peşte, în schimb) şi farfuriile de la un deces tragic. Pentru a le exemplifica voi folosi cazul unui pacient ipotetic pe nume Georgică, pe care îl voi prezenta pe scurt mai jos:

Georgică este un contabil de 34 de ani, căsătorit cu Paulina de cinci ani. Are doi copii – Săndel şi Cecilia şi o pisică – Cronţ. Nu are o patologie psihică remarcabilă, dar are o aluniţă pe fesa stângă despre care crede că a fost implantată de Reptilienii de pe planeta Zgurbur pentru a-l urmări în viaţa sa absolut palpitantă de contabil amărât. În ziua de Joi a unei săptămâni dintr-un an, Cronţ a suferit un deces tragic în urma ingestiei absolut cretinoide de grâu otrăvit pus într-un colţ al pivniţei pentru a omorî şobolanii pe care însuşi Cronţ trebuia să-i devoreze, ca un animal feroce ce este… ăă… era. Tot universul lui Georgică s-a năruit, şi chiar problemele din trecut cu aluniţele extraterestre au început să revină la suprafaţă.

Deci, într-o asemenea situaţie, iată mecanismele de coping ce pot fi folosite, tot conform lui Lazarus, tot acelaşi Lazarus:

1. Confruntarea. Cât se poate de activă, duce fie la rezolvarea imediată a situaţiei cu descărcarea totală de distres emoţional, fie la nerezolvarea ei, dar la fel, cu descărcarea de distress prin eliberarea conştiinţei de sentimentul de vinovăţie şi neajutorare. Georgică ia pisica, o îngroapă în grădină, cumpără alta, se duce pe planeta Zgurbur şi îi trage la răspundere pe Reptilieni pentru aluniţă. Se simte mult mai bine, apoi, pentru reuşitele sale.

2. Distanţarea. Mecanism diferit de evitare, care presupune conştientizarea problemei şi abordarea unei atitudini absolut pasive faţă de ea, cu reluarea ciclului relaţiilor sociale şi al activităţilor. Georgică îngroapă, totuşi pisica, nu mai cumpără alta şi încearcă să nu se mai gândească la aluniţa de pe picior, până la urmă nu îl mănâncă, nu o simte şi nici nu prea se vede… Se simte bine cu deciziile luate, nevasta nu se mai uită strâmb la el etc.

3. Căutarea suportului social. Personajul merge la nevastă şi o roagă să îl ajute. Nevasta se ocupă de pisică, îi spune că avea şi tatăl lui o aluniţă de genul ăla şi că, probabil, e un semn de familie etc. Georgică îşi bate nevasta pentru că ştia de semnul de pe … tatălui său, şi se simte mult mai bine.

4. Asumarea responsabilităţii. Georgică îşi dă seama că e vina sa că a pus grâu otrăvit în pivniţă şi este împăcat cu ideea asta. De asemenea, realizează că ar fi aproape imposibil ca Reptilienii să nu fie interesaţi de un om cu o viaţă atât de palpitantă de contabil precum a sa, deci e nu-i poate învinovăţi pe ei. Mulţumit de sine, îşi duce mai departe viaţa.

5. Evadare, Evitare. Se mută din casă. Se mută de pe planetă. Se simte mai bine.

6. Rezolvarea planificată a problemei – HABAR N-AM cum ar veni asta în cazul lui Georgică.

7. Reevaluarea pozitivă. Pisica aia oricum era cam urâtă şi cam grasă, nici măcar nu mânca şobolanii, şi era probabil şi proastă după modul în care a murit, deci – mai bine aşa. Pe de altă parte… CÂT DE COOL E să ai un implant extraterestru în fund!!!

8. Apelul la substanţe. Georgică se apucă de băut. Începe cu băutură spirtoasă cu aromă de brandy cumpărată cu 8 lei bidonul de 2 kile de la sellgros, trece, apoi la spirt medicinal MONA de 70 de grade, strecurat prin pâine de secară, pentru aromă… face ciroză hepatică şi se mută în Angola.

9. Apelul la Religie. Georgică se roagă pentru o pisică nouă şi pentru pace între oameni şi extratereştrii.

10. Activităţi ce aduc sentimente contrarii stării în care ne aflăm. Omul nostru devine vedetă rock, îşi cumpără un câine de 50kg şi îşi ia o amantă asiatică.

Aşa deci, cam astea sunt cele care sunt considerate a fi deseori folosite. Sunt multe altele, dar n-o să le iau pe fiecare pentru că ar dura prea mult, şi pentru că mi-e lene.

După părerea mea, majoritatea oamenilor nici măcar nu au o problemă, dar se simt mult mai bine atunci când cred că sunt într-o situaţie dificilă şi, deci, şi le crează. Spun asta pentru că şi eu sunt la fel, mă plâng foarte des, dar nu aştept sfaturi sau soluţii din partea altora, pur si simplu îmi place să mă plâng… mai ales de când e Băsescu la Cotroceni.

În concluzie… nu puneţi grâu otrăvit prin pivniţe şi nu vă priviţi fundul în oglindă, I guess….

poate ca as vrea sa studiez in strainatate (caci ma descurc foarte bine cu engleza) ca sa pot profesa tot p'acolo Iar actoria o voi face ca un hobby

Investighează, dar urmează-ţi instinctul. Prima ta impresie, care apare înainte ca raţiunea să intervină şi să tulbure apele, este valoroasă. Ia mereu în considerare felul în care te-ai simţit la prima vedere a situaţiei. Chiar dacă până la urmă nu vei rămâne la impresia respectivă, se poate dovedi o informaţie esenţială.

baso a scris:In virtual lipsesc orice indicii vizuale, ale trupului .
Ce anume se intampla, in creierul uman, in decodificarea emotiilor umane , pt. a sesiza minciunile si mizeriile atunci cand nu ai contact vizual cu mutra ticalosului/ticaloasei in spatiul virtual ?

Investighează, dar urmează-ţi instinctul. Prima ta impresie, care apare înainte ca raţiunea să intervină şi să tulbure apele, este valoroasă. Ia mereu în considerare felul în care te-ai simţit la prima vedere a situaţiei. Chiar dacă până la urmă nu vei rămâne la impresia respectivă, se poate dovedi o informaţie esenţială.

Foarte putzini artisti de pe planeta asta pot fi atat de desavarshitzi astfel incat sa inshele perfect, definitiv si irevocabil.... intuitzia si simtzurile.

RocketQueen a scris:daca domnu' admin nu se trezeste la realitate

delta a scris:

RocketQueen a scris:daca domnu' admin nu se trezeste la realitate

poate piticu sau șpăgaru...

RocketQueen a scris:limbista dragoteasca

Dracu' gol a scris:

RocketQueen a scris:limbista dragoteasca

Habar n-aveam că smiorcăita paricopitată l-a pupincurit atît de adînc pe Iliciozauru' kominternist...

smiorcăita paricopitată

RocketQueen a scris:Pai, a pupincurit si Javra Ordinara, pe vremea cand iRealitatea era de partea pedelimbricilor, da' cu adevarat loiala se pare ca tot comunistoizilor le-a ramas...

RocketQueen a scris:Nu mi se pare o jurnalista demna de urmarit

RocketQueen a scris:

smiorcăita paricopitată

Sa inteleg ca, daca amerlocii n-o asteapta cu bratele intinse, cum vrea ea sa dea de crezut, atunci Iadul i-a asigurat un loc?

Dracu' gol a scris:Iată cum tre' să lauzi pe cineva fără să fii pupincurist...

Dracu' gol a scris:
În ziua de azi, tre' să ai creieru' plecat în concediu ca să stai să-i urmăreşti pe ăia de-şi spun "jurnalişti"...